Sâmbăta lui Lazăr nu este una din obişnuitele sâmbete din Postul Mare în care îi pomenim pe cei adormiţi. Este cea în care auzim: iar azi pe un oarecare Lazăr (Ioan 11,1). Acest Lazăr (căci  Noul Testament  mai aminteşte de un Lazăr în pilda cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv, Luca 16, 19-31) era din Betania, după cum ne spune Sfânta Evanghelie. Şi poate că el era un oarecare în satul lui însă pentru Mântuitorul, nu era un neînsemnat, după cum reiese şi din cuvintele  surorilor lui: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav (Ioan11,3). Sfântul Evanghelist Ioan mărturiseşte din nou, în numele lui, putem spune: Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr (Ioan11,5). Iar preţuirea lui Hristos se arată prin învierea celui mort de patru zile: Lazăre, vino afară (Ioan 11.43). Cu aceste cuvinte l-a înviat Hristos pe Lazăr.

Biserica, în Sâmbăta lui Lazăr, cântă lui Hristos, mărindu-L: Făcându-ţi-se milă de lacrimile Martei şi ale Mariei, ai poruncit, Hristoase Dumnezeule, să răstoarne piatra de pe mormânt. Şi, strigând, pe cel mort l-ai inviat, încredinţând printr-însul învierea lumii, Dătătorule de viaţă (Sâmbăta lui Lazăr, Utrenia, Sedealna, glasul 1). Ca şi aceasta, aproape toate cântările din această zi, amintesc  de învierea ce se va întampla tuturor; certificarea şi încredinţarea ei pentru noi. Iar iubirea pe care a arătat-o Hristos  înviindu-l pe Lazăr este paradigma clară a scopului pentru care a rânduit Dumnezeu învierea pentru viaţa veşnică. Nu pedeapsa şi osânda veşnică ci, împreună vieţuirea cu Cel ce este

Sâmbăta de azi nu mai este a morţilor, ci a lui Lazăr. A mortului înviat, chemat dintre morţi. E sâmbăta învierii omului. A învierii ce va să vină!

Articol scris de Radu Georgian publicat în nr. 71 al Revistei Dimitrios

La Biserica Sf. Dumitru Poștă, Sâmbăta lui Lazăr a fost și o zi dedicată pomenirii celor care nu mai sunt alături de noi. Vă invităm să vizionați câteva fotografii de la această zi pe pagina de facebook a Revistei Dimitrios: https://www.facebook.com/RevistaDimitrios?ref=hl

  „Închideţi deci ochii, plecaţi-vă capetele şi îndreptaţi-vă ochii minţii spre adâncul propriei voastre inimi şi căutaţi: ce patimi, ce şerpi se cuibăresc acolo? Găsiţi-i pe toţi şi doar atunci să cutezaţi a veni la spovedanie. Nimic să nu ascundeţi”- Sf. Luca al Crimeii

Un cuvânt extrem de concis și lămuritor al Sfântului Luca. Închiderea ochilor, adică renunțarea la gândurile exterioare, la lumea din afara inimii noastre, părăsirea preocupărilor cotidiene. Plecarea capetelor – smerenie, acceptarea stării căzute a firii noastre, asumarea statutului de oameni păcătoși, care greșim mult, zilnic, cu voie sau fără de voie, cu știință sau fără de știință. Privirea în interior, adică cercetarea sufletului, găsirea motivelor pentru care greșim, identificarea patimilor adânc tăinuite în noi. Șerpii nu sunt zilele în care am mâncat din greșeală biscuiți care aveau urme de lapte, ori momentele în care am făcut doar două din cele trei acatiste din canonul zilnic. Demonii noștri sunt superficialitatea, delăsarea, indiferența și alții, ale căror capete se văd foarte greu. Nimic nu trebuie ascuns la spovedanie; permiteți-vă luxul de a fi sinceri, de a fi onești cu dumneavoastră. Colecția păcatelor sau slăbiciunilor nu îl interesează pe un preot, decât în măsura în care vrea să îngroape cu dumneavoastră, definitiv, noroiul care s-a lipit de haine și de trup în călătoriile de zi cu zi prin viață. Spuneți tot și aruncați-le în abisul tăcerii și al nerepetării.

Nu amânați momentul spovedaniei. Nici nu mergeți nepregătiți. Căutați un duhovnic care să știe ritmul inimii dumneavoastră, cereți-i un sfat, programați-vă din timp la mărturisire și nu vă lăsați pentru săptămâna Pătimirilor Domnului.

„Pocăinţa este învoiala cu Dumnezeu pentru a doua viaţă” – Sf. Ioan Scărarul

Articol de Pr. Mihai Gojgar publicat în nr. 70 al Revistei Dimitrios

Sursa foto: http://www.doxologia.ro

Ce este postul? Postul nu stă în înfrânarea de la mâncare, cât în înfrânarea de la gânduri necurate – să postim de gânduri! (Pr. Tadei – Pateric). Sfântul Serafim de Sarov spune: Istovește-ți trupul cu postul și privegherea, și vei alunga gândul chinuitor al iubirii de plăceri. Iar Sfântul Paisie Aghioritul mărturisește că războiul trupesc firesc se retrage cu postul, privegherea, rugăciunea, dar numai atunci când nu există mândrie.

            Mântuitorul a postit 40 de zile înainte de începutul activității Sale publice. Apoi Sfinții Apostoli au practicat postul unit cu rugăciunea, și urmând exemplul lor, întreaga Biserică ține rânduiala postului. Sfinții Părinți îndeamnă ca alături de postul de mâncare să ne înfrânăm și de la gânduri, să facem fapte bune, să renunțăm la patimi, să ne spovedim cât mai des, căci scopul este unirea cu Hristos în Taina Euharistiei, să facem metanii și să încununăm rugăciunea particulară cu lacrimile, o atitudine care certifică adevărata pocăință. Iar la scaunul de spovedanie, unde de față este Hristos, nu venim oricum. Trebuie să ne facem mai întâi un examen riguros de conștiință, să ne dorim din toată ființa îndreptarea privirii dinspre întinăciune spre cer; să facem mereu rugăciunile înainte și după spovedanie și dacă ne împărtășim este obligatoriu să citim canonul Sfintei Împărtășanii.

Sfânta Euharistie ne transfigurează și ne schimbă lăuntric. Chipurile noastre, după primirea sfintelor taine, luminează duhovnicește asemeni sfinților. Unii oameni înduhovniciți văd cum chipurile celor ce primesc Sfânta Împărtășanie radiază de lumina harului Sfântului Duh.

Postul Paștelui este mai aspru. Unii țin postul recomandat de calendar, unde vedem că sunt zile în care nu avem dezlegare la vin și la ulei, că sunt zile de post negru în care nu se mănâncă și nu se bea nimic până seara. Insist asupra faptului că în biserica noastră se săvârșește în toată perioada postului, în fiecare vineri seara (în afară de vinerea mare), Sfânta Liturghie a Darurilor mai- înainte Sfințite. O slujbă cu totul deosebită, cu o încărcătură duhovnicească aparte, în care preoții și unii credincioși (sper cât mai mulți dintre cei care citesc acest articol) se împărtășesc, ținând post negru toată ziua. Dacă reușim să facem aceste lucruri putem să ne bucurăm cât mai deplin de minunea Învierii Domnului, când la auzul glasului preotului Veniți de luați Lumină, inimile noastre tresaltă de bucurie duhovnicească, simțind prezența îngerilor care se bucură și ei de evenimentul sfânt al Învierii.

Articol de Diac. Bogdan Bădiţă publicat în nr. 69 al Revistei Dimitrios

Sursa foto: http://www.enational.ro/

Zilele aliturgice sunt zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie și se recomandă ajunarea, adică post până seara.

Zilele de miercuri şi vineri din Săptămâna brânzei, luni și marți în prima săptămână a Postului Mare, precum și Vinerea Pătimirilor sunt momente în care rigoarea postirii nu este întreruptă nici măcar de împărtășire. Încă din primele secole creştine este rânduită în Postul Mare Liturghia Darurilor- mai Înainte- Sfinţite, după ajunare creştinii împărtăşindu-se în cadrul acestei Sfinte Liturghii, care se oficia la ora Vecerniei, seara.

Astfel, luni şi marţi din Săptămâna Mare sau prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti sunt zile de post aspru, în care nu mâncăm şi nu bem nimic, nici măcar la apusul soarelui. Fiind o continuitate a postului absolut, acesta nu se întrerupe nici măcar pentru Sfânta Împărtăşanie. Postul este ţinut după sănătatea trupească şi după putinţa fiecăruia, dar faptul că aceste zile sunt aliturgice arată o dimensiune a postului spre care trebuie să tindem toţi. Cât priveşte săptămâna pregătitoare, dinaintea Postului Mare, zilele aliturgice sunt rânduite de Biserică şi aici pe baza aceluiaşi considerent, ca nevoinţa să nu se desfăşoare abrupt.

Amintim că în fiecare vineri seară, în cursul Postului Mare, de la ora 18, vom săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor-mai-Înainte-Sfințite, o rânduială deosebit de frumoasă și de profundă.