Seria interviurilor cu oameni speciali din cadrul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” continuă, iar de data aceasta sunt mai mult decât încântată să descopăr un suflet cald, sensibil, discret. Trebuie să recunosc faptul că nu știu foarte multe despre Ana Consuela, dar aceasta a fost o oportunitate foarte bună pentru a remedia acest lucru. Ceea ce deja reușisem să observ la Ana este faptul că face parte din grupul de artiști ai bisericii, pictura fiind una dintre pasiunile sale cele mai mari, dar și latura pe care o studiază la facultate. De acest lucru mi-am dat seama văzând un grup de copii strâns în jurul ei după fiecare Sfântă Liturghie, la atelierul de pictură.
Dacă mă înșel, te rog să îmi spui. Ești o prezență relativ nouă la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”, nu? Care a fost prima zi în care ai călcat pragul bisericii?
Îmi aduc aminte cu drag faptul că venisem aici special pentru a cumpăra câteva produse din cadrul Târgului de vară ce se desfășura în anul 2017. Am aflat despre acest eveniment prin intermediul unui anunț de pe internet. Eram foarte entuziasmată pentru că exista un loc special, de unde aveam ocazia de a achiziționa produse cu specific tradițional românesc. Țin minte că intrasem în biserică pentru a mă închina în fața sfintelor icoane și pentru a analiza elementele decorative și picturile din interior, având în vedere faptul că studiez Arta Sacră la facultate. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce am văzut.
Care sunt motivele ce te-au determinat să rămâi la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”?
Mă oferisem să fiu voluntar pentru atelierul de pictură din cadrul primei ediții a evenimentului „Arte pentru carte” printr-un email trimis Asociației Umanitare Tadeu în noiembrie 2017. În cadrul acestui eveniment, am întâlnit-o pe Iuliana Chetrone care, mai apoi, mi-a propus să îi fiu alături la desfășurarea cursurilor de artă plastică ce aveau loc în biserică. Ulterior, puțin câte puțin, prin participarea la Sfintele Slujbe, prin ascultarea predicilor Părintelui Mihai Gojgar, prin implicare fizică, psihică și spirituală, am devenit apropiată de Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”.
Din ce am reușit să observ, am văzut că tu studiezi pictura, nu? Spun asta pentru că știu că te implici în atelierele de pictură care sunt organizate, dar și în multe alte activități. Care este activitatea care a reușit să îți rămână în suflet și în ce îți place să te implici cel mai mult?
Într-adevăr, în prezent sunt studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, specializarea Artă Sacră- pictură. Aici, există o dezvoltare continuă și intensă, plină de încercări de multe soiuri. A fi un artist vizual, consacrat nu este un privilegiu și nici nu consider că ar trebui să fie. Portretul unui artist care se apropie cel mai mult de autenticitate este acela care îi oferă lui Dumnezeu tot actul său creator. Începând de la prima etapă a trudei, aceasta fiind rugăciunea, până la desăvârșirea operei de artă care se încheie tot prin rugăciune, este necesară o atenție desăvârșită asupra părții lăuntrice.
Momentele plăcute care ajung să îmi rămână întipărite în suflet sunt atunci când în cadrul atelierelor de pictură îi învăț pe copii să își creeze, prin amestecul cromatic, culoarea preferată. Copiii sunt fascinați de lucrurile simple, când povestim despre culori, mereu ajungem să filosofăm pe diverse teme.
Pe lângă participarea la ateliere, îmi place foarte mult să mă implic în confecționarea diverselor obiecte ce au fost expuse la mai multe târguri caritabile. Am un atașament special față de estetica tradiționalismului românesc, iar prin orice obiect pe care îl creez, de la cusut caiețele până la mărțișoare, pânze pictate și ilustrații în acuarelă, încerc să redau cât mai fidel identitatea românească.
Din timpul petrecut la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”, ce ai reușit să observi la credincioșii care îi calcă pragul?
Din ce am reușit să observ până acum este varietatea oamenilor. Sunt diferențe mai mari sau mai mici între credincioși, avem o diversitate bogată de vârstă, de concepte, de trăiri. Un lucru firesc, având în vedere că suntem oameni liberi cu experiențe de viață diferite.
Există ceva ce ai schimba sau ai dori să fie altfel?
Nu cred că există ceva ce aș schimba. Consider că sunt câteva caracteristici ce trebuiesc îmbunătățite precum autodisciplina, unitatea și comunicarea dintre noi. Cred că trebuie să lucrăm cu dedicație la câteva elemente-cheie, pentru ca apoi celelalte lucruri să vină de la sine.

Rubrică realizată de Ionelia OLTEANU

Foto: Laura Dobre

(Valentina Petrea, 48 ani, București, Economist)

Dacă ar există un dicționar ilustrativ al limbii române, la cuvântul hărnicie ar fi, cu siguranță, poza doamnei Valentina Petrea. Spun acest lucru cu toată sinceritatea, iar cine o cunoaște pe doamna Valentina o să îmi dea, fără doar și poate, dreptate. La fel ca pe ceilalți oameni minunați, am cunoscut-o la biserică, am interacționat aici și am încercat să aflu de la dumneaei cum reușește să fie mereu așa energică. Se pare că pasiunea pentru tot ceea ce face este secretul. Dacă pui o ,,linguriță” de iubire în ,,aluatul” numit viață, atunci rezultatul este unul mai mult decât delicios. O să țin minte asta. Pentru că mi-am dorit foarte mult să aflu și care este relația pe care o are cu Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, am rugat-o să îmi răspundă la câteva întrebări.
De ce veniți la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”? De ce ați ales să rămâneți aici și să nu mergeți în altă parte?
Motivul pentru care vin la această biserică este că am prins mult drag de ea. Aici, mă simt eu mai aproape de Dumnezeu, pot să mă rog, iar sufletul meu își găsește odihna de care are nevoie după o săptămână plină de provocări. Aici, mă regăsesc pe mine și aici simt că-i pot răspunde lui Dumnezeu la întrebarea: ,,Omule, unde ești?” Aici, am aflat ce înseamnă să fii o bucurie reală și să fii de folos oamenilor. Ceea ce este și mai interesant este faptul că la această biserică, am început să mă cunosc mai bine și să înțeleg cât de importantă este hrana duhovnicească. Și am mai aflat ceva, un lucru absolut esențial: un duhovnic minunat, mult folositor sufletului meu.
Când ați început să veniți la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Din fericire, pentru mine, am descoperit această biserică acum patru ani și de atunci, vin cu multă bucurie, entuziasm și nădejde. Cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii și întâmpinarea Părintelui Mihai Gojgar au fost hotărâtoare pentru mine. Cam atât de simplu a fost să îmi dau seama că vreau să fac parte din familia bisericii.
Ce activități vă plac aici și în ce vă implicați?
Este o întrebare dificilă, pentru că nu aș putea să fac o departajare între ele. Îmi plac foarte mult absolut toate activitățile, pentru că fiecare pune în valoare ceva diferit: mesele calde pentru oamenii nevoiași, târgurile organizate pentru strângerea de fonduri. Îmi place să mă implic în toate, așa cum pot să îmi aduc aportul. Sunt pasionată de gătit, dar și de arta săpunului. Realizez săpunuri din plante aromatice pe care le pun la dispoziție la târgurile caritabile.
Ce ați observat la credincioșii care trec pragul Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Am observant o implicare permanentă în diverse activități din partea celor care vin aici. Fiecare oferă din timpul său cu bucurie, pace și fără plată. De asemenea, tinerii interacționează plăcut, sunt preocupați de frumusețea și valorile morale, de dragostea adevărată, cea întru Hristos Domnul.
Ce ați schimba sau ați dori să fie altfel?
Mi-ar plăcea foarte mult să fie aduși copiii la biserică de la o vârstă foarte mică. Deși acum ei nu cunosc înțelesurile profunde ale adevărurilor de credință, se vor obișnui cu Învierea, pacea, bucuria. Biserica îi va învăța să aibă rațiuni curate și corecte mai târziu pentru că, până la urmă, în mâna copiilor stă viitorul.

rubrică realizată de Ionelia OLTEANU

Foto: Laura DOBRE

(Costina Negruț, 36 ani, Călărași, Operator rețele comunicații)

Costina Negruț este unul dintre oamenii Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă” cu care am reușit să interacționez frumos, într-un cadru în care urma să fim alinare pentru oamenii singuri, în momente în care am dăruit căldură acolo unde lipsea. Am împărțit cu ea priviri de mulțumire, am primit lacrimi de fericire și am mers spre casă zâmbind. Am crezut împreună în minuni și așa am reușit să ne apropiem. Este un om cald, blând și săritor, care se implică de fiecare dată acolo unde poate și care demonstrează că își iubește aproapele ca pe sine. Mi-am dorit să aflu mai multe despre dorința ei de a face bine și despre sentimentele pe care le încearcă în calitate de membru al familiei Bisericii.
De ce vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”? Ce te-a determinat să rămâi aici și să nu mergi în altă parte?
La Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, vin pentru că aici simt chemarea sufletului, aici reușesc să mă rog într-un mod profund și să fiu una cu rugăciunea. Fiecare dintre noi are un loc în care se simte bine, acasă, sufletul își găsește odihna și nu mai trebuie să caute, să cerceteze, pentru că a găsit deja locul lui. La această biserică, sufletul meu găsește tot ceea ce are nevoie: odihnă, bucurie, mulțumire și cred că asta este cel mai important.
Ceea ce mă determină să rămân aici este bucuria pe care o simt și dragul pe care îl am pentru această comunitate. Familiaritatea și unitatea dintre oameni, grija și dorința lor de a pune suflet în bucuriile și tristețile fiecăruia sunt lucrurile pe care nu le găsești oriunde. Mă simt ca într-o familie, cu bune și cu mai puțin bune. Încercăm împreună să creștem în faptele cele frumoase, iar ca dovadă a acestui lucru este numărul mare al activităților desfășurate de biserică. Aici sunt mulți oameni care dăruiesc timp și pun suflet și care, datorită Părintelui Mihai regăsesc încrederea, bucuria și dorința de a dărui, de a fi mai buni. Când rezultatele sunt pozitive și roadele bune, atunci simt că eu sunt cea care a primit, de fapt.
Când ai început să vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Am ajuns la această biserică în urmă cu șapte ani. Încă de atunci, veneam doar în vacanțele pe care le petreceam în România, fiind plecată în Italia. În schimb, de nouă luni de când m-am întors definitiv în țară, vin constant la biserică.
Ce activități îți plac aici și în ce te implici?
Îmi plac foarte mult activitățile desfășurate în preajma sărbătorilor, mersul cu colindul pe la casele enoriașilor și bucuria care se citește pe chipul tuturor atunci când le anunți Nașterea cea minunată. De asemenea, îmi plac hramurile bisericii, dar și activitățile sociale: masa socială din fiecare sâmbătă în care familiile nevoiașe, cu posibilități reduse primesc bucuria unor bucate pregătite cu drag. Gustările pregătite pentru sfârșitul fiecărei Sfintei Liturghii și ceaiul băut împreună cu enoriașii ne fac să fim mai uniți, mai apropiați. Totodată, îmi plac foarte mult activitățile Asociației Tadeu, târgurile de tot felul prin care reușim să dăruim bucurie oamenilor în nevoie sau să aducem zâmbete copiilor la început de an școlar.
În ce mă implic? Am o mare bucurie în suflet pentru că sunt voluntar al Asociației Umanitare Tadeu și încerc să ajut cum pot în activitățile desfășurate. Aș vrea să mă pot implica mai mult, asta pentru că niciodată nu dăruim îndeajuns sufletului, iar implicarea este o întărire a credinței că putem fi mai buni. Alături de oamenii dragi de aici, am convingerea că binele pe care îl facem împreună va conta.
Ce ai schimba sau ai dori să fie altfel la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Nu cred că există ceva ce aș schimba, pentru că schimbarea trebuie să vină cumva de la fiecare dintre noi. Aș vrea, poate, să existe mai multe activități la care să poată participa copiii enoriașilor. Avem mulți copii în biserică, m-aș bucura ca ei să aibă posibilitatea de a se dezvolta chiar și aici. Cred că le-ar face bine să interacționeze unii cu alții liber, într-un mediu bun pentru ei, astfel încât ca peste câțiva ani când vor veni singuri la biserică să simtă că aici au crescut și s-au dezvoltat frumos și armonios.
Aș vrea ca noi toți să creștem împreună, să rămânem o comunitate unită, să facem lucruri frumoase pentru cei care au nevoie și să pășim în fiecare duminică la Sfânta Liturghie cu sufletul deschis și speranța în mântuire.

rubrică realizată de Ionelia OLTEANU

Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Acum doi ani, am făcut o reamenajare a curții bisericii alături de câțiva enoriași (Dumnezeu să le dea sănătate!). Atunci, am hotărât să mutăm un pui de nuc din spatele bisericii mai în față, unde să nu fie jenat de schele și să se bucure de lumină, să nu îl tăiem, ci să încercăm să îl salvăm. Zis și făcut. L-am pus aproape de clopotniță. Mic, fără frunze, ba, chiar, l-am pus și strâmb din lipsa noastră de pricepere. Au trecut luni de zile și nu avea nicio frunză. La fel de slab, gol și parcă lipsit de viață. Și nici perspective nu avea.
L-am urmărit și îl urmăresc cu atenție. Da, este exact în aceeași poziție. Doar că, acum, deși la fel de strâmb, cocoșat în ciuda vârstei fragede, are ceva frunze. Nu știu dacă va ajunge la maturitate, deși recunosc că mi-ar plăcea să am o băncuță sub el peste ani și, uitându-mă la trunchiul lui, să îmi aduc aminte istoria sa. Pentru că povestea lui îmi pare asemănătoare cu a omului, în general.
Mutat de colo-colo în viață ori transplantat fără voia sa. Dezrădăcinat și replantat după o nouă optică. Schimbat pentru că vreo schelă trebuie să stea acolo sau o construcție sau o altă persoană sau un alt pom. Fără frunze și desconsiderat. Strâmb și dezaprobat. Slăbit și considerat inutil. Speriat și aproape de final. În ce măsură povestea puiului de nuc se aseamănă cu a puiului de om?
Ascultând relatările dumneavoastră din scaunul spovedaniei sau din celelalte conversații, îmi dau seama de îngemănarea celor două situații. Îmi este tare drag acel nuc și mi-ar părea rău să nu crească. Dar adevărul crud este că așa se întâmplă cu oricare dintre noi. Nu știu dacă va înfrunzi sau va rodi, dacă voi avea sau nu băncuță acolo sau dacă voi sparge o nucă din podoaba lui și voi împărtăși cu cineva experiența arborelui. Mi se pare că mai importantă este lecția încrederii, a faptului că cineva crede că vei trăi, că vei înfrunzi, că vei rodi, că se poate. Un astfel de optimism ne duce la evitarea judecăților și grelelor concluzii privitoare la semenii noștri și, concomitent, la o rază de soare și o mână de apă la rădăcina lor. Cine știe? Poate sub coroana lor vom primi, cândva, o nucă sau un țol de umbră.

(Foto: Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar)

(Iuliana Chetrone, 40 ani, București, Artist plastic/Instrumentist)

Cine crede că artiștii sunt suflete neînțelese care nu își fac loc în liniștea bisericii se înșeală amarnic. Biserica este locul potrivit pentru oricine, indiferent de meseria pe care o practică. I-am menționat pe artiști pentru că aceștia fac parte dintr-o categorie de oameni pe care o întâlnesc din ce în ce mai des, se pare și în biserică și în afara ei. Acum că am amintit de artiști, o să vă fac cunoștință chiar cu unul. Iuliana Chetrone este artist plastic și instrumentist. Practic, este unul dintre oamenii care reușesc să împace culorile cu muzica. Până la urmă, cam asta este și viața: un amestesc fascinant între cele mai puternice culori și cele mai diverse sunete. Trebuie doar să știm cum să le împăcăm pentru ca rezultatul să fie o armonie.
Mi-am dorit să aflu de la Iuliana care este relația pe care ea o are cu Biserica, în special cu Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, deci se impunea să avem o discuție.
De ce vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”? Ce te-a determinat să rămâi aici și să nu mergi la altă biserică?

Vin la această biserică pentru că aici reușesc să mă simt ca acasă, mi-am găsit a doua familie. Prezența, vocea și predicile Părintelui Mihai, oamenii liniștiți și media de vârstă sunt criteriile care m-au determinat
să rămân aici și să nu caut o altă biserică. A fost ca o chemare pe care am simțit-o din clipa în care am intrat aici.
Când ai început să vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Luna mai a anului 2014 a fost cea care m-a adus aici. Pentru acest lucru trebuie să îi fiu recunoscătoare prietenei mele Delia Orman pentru că m-a ajutat să găsesc un loc atât de frumos.
Ce activități îți plac aici și în ce te implici?
Îmi plac foarte mult activitățile dedicate celor nevoiași din interiorul și exteriorul parohiei și cele de socializare pentru credincioși, cum ar fi pelerinajele. Prima activitate în care m-am implicat a fost în iunie 2014, la ,,Prăjitura umanitară” din Orășelul Copiilor, unde am adus ciocolată de casă. Din 2017, am susținut cursurile de pictură pentru copii și nu numai, în fiecare duminică, după slujbă. Apoi, a luat naștere ,,Atelierul de creație și îndeletniciri” unde, cu ajutorul oamenilor cu sau fără talent, dar cu dăruire, se creează obiecte expuse la târgurile noastre de strângere a fondurilor necesare pentru activitățile social-filantropice. Am participat la acțiunile de distribuire a alimentelor pe stradă, la acțiunile sociale pentru copiii din afara Bucureștiului și, prin încrederea și bunăvoința Părintelui Mihai, a celor din Consiliu și Comitetul Parohial, am ajuns să organizez unele târguri.
Toate aceste activități mi-au deschis inima către oameni și din omul retras și temător care eram, pot să spun cu recunoștință că am devenit mult mai deschisă, mai curajoasă și mai încrezătoare în mine, dar și în cei din jur. Mă simt împlinită când reușim să ducem la bun sfârșit o acțiune care îmbunătățește cumva viața semenilor noștri.
Ce ai observat la credincioșii care trec pragul Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Mi-am dat seama că nu știam cum să îi abordez inițial, ceea ce m-a speriat puțin, dar apoi am observat zâmbete sincere și inimi deschise. Majoritatea sunt oameni calzi și cu foarte mult bun-simț. Credincioșii care vin de cel puțin șase luni deja își doresc să se implice în activitățile noastre, dar noi nu reușim în totalitate să îi implicăm și să îi abordăm pe toți. Sunt două categorii: cei care așteaptă să fie abordați direct și le place să li se recunoască eforturile și cei care se oferă singuri și vor să rămână anonimi. Mi se pare foarte greu să faci diferența între cele două categorii. E bine să primești atât acceptul, cât și refuzul cu zâmbetul pe buze. Cine dorește să se implice și să dăruiască din propriul timp acțiunilor noastre este invitat să se exprime direct și curajos la Părintele Mihai sau printr-un mesaj lăsat la pangar, pentru Comitet sau Consiliu. Garantez că experiența va fi una minunată.
Ce ai schimba sau ai dori să fie altfel?
Mi-aș dori să găsesc metode mai bune și originale prin care să îi stimulez pe oameni să se implice în acțiunile noastre. De asemenea, mi-ar plăcea să existe o organizare, comunicare, înțelegere și acceptare mai bună între noi. Cred că ne-ar fi de folos mai multe activități de socializare, pentru a reuși să ne cunoaștem și pentru a ne apropia mai mult.

Interviu realizat de Ionelia Olteanu

(Foto: Laura Dobre)