Icoane și baldachine noi

2O chestiune presantă o reprezintă acum și înnoirea pieselor de mobilier. Minunatele icoane pe care nu le-ați mai văzut în ultima vreme așteaptă să revină la loc de cinste în frumosul nostru lăcaș. În acest sens, am decis să realizăm iconostase noi, din lemn masiv, pentru cinci icoane (Axionița – icoana Maicii Domnului, Sfântul Iuda, Sfânta Ana cu Sfânta Fecioară în brațe, Sfânta Parascheva de la Iași și Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș), precum și trei baldachine care să adăpostească raclele cu sfintele moaște (pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pentru Sfinții Haralambie și Pantelimon, respectiv pentru Sfinții Nicanor și Antipa).
Vă invităm să participați la această achiziție. Nu vom pune costurile aici, dar dacă cineva ar dori să le afle, poate contacta preotul paroh sau pe unul dintre consilierii parohiali. Câțiva dintre dumneavoastră au donat deja câte o sumă și suntem foarte recunoscători.

Foto: Atelierul Sihăstria Putnei

[email protected]

facebook.com/revistadimitrios

BCR, Agenția Libertății – RO95 RNCB 0069 1109 8613 0001

Înnoire (Nr. 177/2019)

3Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Ne apropiem cu pași repezi de finalul anului 2019, bicentenarul Bisericii „Sfântul Dumitru”. Ar fi fost minunat să facem ultimele pregătiri de sărbătoare, dar adevărul este că lucrările sunt în toi. Cea mai grea chestiune: restaurarea catapetesmei. Pe de o parte, din cauza dificultății și amplitudinii sarcinii, iar, pe de altă parte, din cauza lipsei fondurilor.
O altă chestiune presantă o reprezintă acum și înnoirea pieselor de mobilier. Minunatele icoane pe care nu le-ați mai văzut în ultima vreme așteaptă să revină la loc de cinste în frumosul nostru lăcaș.
În acest sens, am decis să realizăm iconostase noi, din lemn masiv, pentru cinci icoane (Axionița – icoana Maicii Domnului, Sfântul Iuda, Sfânta Ana cu Sfânta Fecioară în brațe, Sfânta Parascheva de la Iași și Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș), precum și trei baldachine care să adăpostească raclele cu sfintele moaște (pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pentru Sfinții Haralambie și Pantelimon, respectiv pentru Sfinții Nicanor și Antipa). Investiția este foarte mare, într-adevăr. Dar obiectele sunt de o calitate deosebită, sunt lucrate cu har și sub ascultare monahală și credem că vor dăinui mult timp în sfântul nostru lăcaș.
Vă invităm să participați la această achiziție. Nu vom pune costurile aici, dar dacă cineva ar dori să le afle, poate contacta preotul paroh sau pe unul dintre consilierii parohiali. Câțiva dintre dumneavoastră au donat deja câte o sumă și suntem foarte recunoscători. Ne impresionează și motivează situația unui tânăr care, fără să aibă o situație materială prea bună, a donat salariul pe o lună de la noul loc de muncă spunând: Tot lucrul trebuie să înceapă cu o jertfă către Dumnezeu! Minunată pildă!
Am atașat câteva piese de mobilier asemănătoare cu cele pe care noi le lucrăm. Dacă vom reuși să strângem fondurile, în luna octombrie ar trebui să fie totul gata. Biserica „Sfântul Dumitru‟, lăcaș cu o vechime de jumătate de mileniu, merită să aibă podoabă nouă și luminoasă, fără improvizații și jumătăți de măsură. Știu că gândiți la fel și, de aceea, nădăjduiesc în ajutorul dumneavoastră și al oamenilor de bine care iubesc Biserica.

24

(Foto: Atelierul Sihăstria Putnei)

RESTAURAREA CATAPETESMEI (Nr. 172/2019)

Schela și-a făcut din nou apariția în sfântul lăcaș. Acum, este montată la catapeteasmă, ultimul obiectiv major de restaurat din patrimoniul bisericii. Mulțumim celor care au ajutat la montarea schelei! Echipa condusă de doamna Sultana Ruxandra Polizu-Guță a luat elemente fragile spre a fi recondiționate la laboratorul Iorux, iar structura iconostasului va fi restaurată pe poziție. Sperăm să fiți alături de noi în această călătorie anevoioasă, dar fericită, de a reda strălucirea unui lăcaș minunat din Centrul Vechi și din inima României.

887766

(Foto: Laura Dobre)

Metoda tratteggio (Nr. 171/2019)

1 Sultana-Ruxandra POLIZU

Integrări cromatice prin metoda tratteggio pe formă în zona registrului împărătesc (poalele icoanelor împărătești), după ce s-au efectuat completările cu lemn pe zonele sculptate care lipseau. Completările au fost grunduite, izolate și tratate cromatic, astfel încât să se integreze aspectului originar.

 

23

(Foto: Sultana-Ruxandra POLIZU)

Viața parohiei (Nr. 166/2018)

img_4518Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Ședința lunară a Consiliului Parohial, desfășurată pe 2 decembrie, a ridicat câteva chestiuni administrative foarte importante. Dintre ele, pentru dumneavoastră, am selectat o parte care ni s-au părut de interes general.
Pentru că echipa de restauratori ai picturii murale s-au angajat să termine refacerea turlei până pe 20 decembrie, ar fi minunat ca Nașterea Domnului să ne găsească fără schele în biserică. Vom avea nevoie de cât mai mulți oameni în zilele acelea. Puteți să o considerați ca o invitație, desigur. Curățenia în curte și în biserică, o oglindă a oricărei familii, poate avea îmbunătățiri, dar, și aici, din păcate, avem insuficiente persoane care să se implice. Domnul consilier Adrian Ionescu, responsabilul cu această chestiune, a prezentat o situație din care a reieșit un tablou cu oarecare tușe gri. Probabil că mulți consideră biserica un loc unde vin doar duminica o oră și că există destui bani și oameni pentru a întreprinde toate treburile. Adevărul este altul și dacă cineva și-ar exprima dorința de a face ceva, ar fi primit cu brațele deschise.
Cu pictura murală aproape restaurată, principalele griji administrative ale anului 2019 sunt finalizarea refacerii superbului iconostas (de către echipa doamnei Asist. Dr. Sultana Ruxandra Polizu-Guță) și înfrumusețarea curții.
Știm că aproape toți ne plângem de lipsa timpului, de grijile familiale, de restanțe, de boli și de multe alte chestiuni. În măsura în care se va putea, nădăjduim că vă veți oferi pentru a susține activitățile noastre, așa cum am văzut în multe rânduri. Și, de fapt, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne dăruiește, inclusiv pentru lipsurile sau superficialitatea întâlnite în drum.

img_4513img_453746636558_1135212409979273_1231213960934457344_n46513772_1135212233312624_5825040302754234368_n44259729_1112491932251321_2008723072961478656_n

Pictura murală la un pas de final (Nr. 165/2018)

img_5226Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

       Etapa restaurării picturii murale se apropie de final. Echipa domnului Cătălin Palamariu a avansat data de 20 decembrie pentru încheierea refacerii turlei Pantocrator. Asta ar însemna că, printr-un efort comun, cu mulți oameni (voluntarii sunt mai mult decât bine-veniți), Nașterea Domnului ne va găsi cu schelele date jos. Ar fi cazul, deoarece în răstimpul celor mai bine de doi ani, am avut un consum fizic, psihic, mental enorm. O lucrare extrem de delicată, rară prin complexitate, un sincretism stilistic, într-un context greu, cu nenumărate provocări. Cele mai multe vor rămâne în memoria lui Dumnezeu și a celor direct-implicați.

        Lucrările la pictura murală nu vor fi terminate, totuși. Cum se poate observa, un metru deasupra solului, lipsește orice veșmânt pictural. El va fi așezat după ce o comisie specială de experți va oferi un model potrivit monumentului nostru istoric. De asemenea, există zone restaurate care nu întrunesc o unanimitate a beneficiarului, a dirigintelui de șantier, a restauratorului și a specialiștilor. Și la aceste probleme, va răspunde aceeași comisie mai-sus amintită.

           Dar de schele nu vom scăpa definitiv pentru mult timp. Doamna Sultana Ruxandra Polizu va începe lucrările în biserică destul de curând. Schela va fi doar la catapeteasmă și echipa dumneaei va restaura bijuteria ce desparte altarul de restul bisericii. Dacă Dumnezeu va dori, dacă vom avea fondurile necesare, dacă oamenii vor avea spor, iconostasul ar trebui să fie gata în vara anului 2019.

         Mulțumim tuturor care contribuie la demersurile noastre epuizante! Sunt opt ani de eforturi și drumul nu a ajuns la capăt. Dar, pe de altă parte, suntem fericiți și recunoscători Părintelui Ceresc pentru binefacerile primite, pentru ce am realizat și…poate și pentru eșecurile din care sperăm că am învățat lecțiile necesare.

img_5230img_5181

 

Restaurarea catapetesmei (Nr. 160/2018)

5Lucrările de restaurare a catapetesmei Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” continuă într-un ritm susținut. Doamna Sultana-Ruxandra Polizu, coordonatoarea echipei de restauratori, ne-a trimis mai multe fotografii (din care vă prezentăm și dumneavoastră câteva) ce surprind migala cu care se execută completările cu lemn ale părților care s-au deteriorat sau chiar au dispărut cu totul din elementele decorative ce împodobesc icoanele. Toate acestea au putut fi posibile și cu ajutorul primit din partea dumneavoastră, a celor ce iubesc acest locaș, ajutor de care Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” încă mai are nevoie, deoarece o finanțare constantă a operei de restaurare, care este o întreprindere de durată, este esențială.

1 - element decorativ sculptat, in timpul integrarii cromatice2346789

„Doamne, iubit-am frumusețea casei Tale și locul unde sălășluiește slava Ta” (Psalmi 25, 8) (Nr.153/2018)

aCând faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită.  Întrebarea arată că nu roadele pământului în ele însele din care a luat pentru a i le oferi lui Dumnezeu au reprezentat motivul pentru care nu a fost primită jertfa sa, ci faptele și intențiile rele cu care le-a închinat. Ideea pe care o putem desprinde ar fi aceea că lui Dumnezeu trebuie să-i aducem darul nostru din tot sufletul, cu alte cuvinte, Lui trebuie să-I oferim întotdeauna ce avem mai bun cu gând de recunoștință. Reînnoirea catapetesmei până în prezent s-a realizat prin contribuțiile benevole ale enoriașilor, iar cu acest prilej, adresăm mulțumiri celor care au contribuit. Totodată, rugăm pe cei care ar putea și ar dori să susțină în continuare lucrarea de reîmprospătare a icoanelor de pe catapeteasmă care, în prezent, trece printr-o perioadă mai grea din cauza lipsei fondurilor.

qfeuidghoprstwya

Rezultate uimitoare ale pictorilor restauratori (Nr. 145/2018)

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Scenele din bolta pronaosului au fost refăcute şi, după cum se poate vedea, sunt splendide. Munca a fost grea şi merită toate felicitările. Aşa cum nenumărate mulţumiri merită şi cei care s-au jertfit donând pentru acest scop. Scenele din bolta pronaosului au fost refăcute şi, după cum se poate vedea, sunt splendide. Munca a fost grea şi merită toate felicitările. Aşa cum nenumărate mulţumiri merită şi cei care s-au jertfit donând pentru acest scop.  Restaurarea picturii va mai dura aproximativ trei luni. Finalizarea boltei pronaosului, pangarul, extraordinar de dificila misiune a refacerii bolţii Sfântului Altar şi, la final, Pantocrator. Nu vom scăpa de schele, însă. Ele vor fi mutate în zona catapetesmei, acolo unde deja a început recondiţionarea icoanelor.

Încă o dată, recunoştinţă veşnică pentru cei care se roagă, dăruiesc şi lucrează pentru Biserica „Sfântul Dumitru”! (Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR) Încă o dată, recunoştinţă veşnică pentru cei care se roagă, dăruiesc şi lucrează pentru Biserica „Sfântul Dumitru”!

IMG_2338IMG_8037IMG_2339IMG_8013

 

Calendarul restaurării picturii – Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

 

Astăzi, 18 octombrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Și în lăcașul nostru de închinare există icoana Sfântului, dar necesită a fi restaurată. Ne-am bucura dacă ne-ați sprijini să adunăm suma necesară pentru împrospătarea picturii!
Mulțumim anticipat donatorilor și ne rugăm pentru sănătatea și ajutorul de la Dumnezeu al tuturor celor care simt că a înfrumuseța Casa Domnului este un prinos de mulțumire și de laudă pentru toate cele primite de la Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru cel în Treime Închinat și Slăvit!