Articol de pr. Marius Curelea publicat în nr. 72 al Revistei Dimitrios

Îngenuncherea însoțită de metanii, reprezintă fără îndoială un semn de respect, de smerenie și supunere  față de Dumnezeu. Metaniile sunt o formă de exprimare a stării de pocăință și constituie un act de cult. Ele sunt o manifestare îndeobște a monahilor dar și a creștinilor mai zeloși și se practică mai ales în perioada Postului Mare. Noțiunea de metanie vine din grecescul metanoia  și subliniază intenția omului de a-și schimba mintea, modul de a gândi, ducând spre transformarea interioară a omului.

O întrebare frecventă este dacă sunt îngăduite sau nu metaniile și îngenuncherile în perioada liturgică cuprinsă între Învierea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt.

Fără îndoială că s-au scris multe pe această temă, multe canoane au fost interpretate spre folosul credincioșilor. Amintim așadar de canonul 91 al Sf. Vasile cel Mare care arată că între Ziua Domnului și Cinzecime este o perioadă de bucurie și prin urmare metaniile nu sunt îngăduite. Pe de altă parte, în parohii se slujește Sf. Liturghie mai mult duminica și în sărbători iar în mânăstiri zilnic, deci canoanele care se aplică în mânăstire nu se pot aplica la fel și în parohie. (Sf. Canoane spun că nu se îngenunchează în ziua Învierii).

Făcute în perioada pascală, metaniile sau îngenuncherile nu aduc prejudicii vieții duhovnicești a creștinului, nu contravin doctrinei sau canoanelor Bisericii. Prin urmare  atitudinea creștinilor care mustră pe cei neștiutori trebuie să fie blândă, smerită, fără intenția de a impune în loc să recomande.

„Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure, şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută: că a înviat Hristos, veselia cea veşnică.”