Cuviosul avea acest obicei minunat: când trebuia să se culce puţin, punea mai întâi un rând de pietre pe pământ şi peste ele arunca o pătură mică. Apoi cânta imne de înmormântare, ca şi cum s-ar fi îngropat singur pe sine. Pe urmă, zicea pe de rost patru Apostoli şi patru Evanghelii şi multe altele. Însemna apoi cu Sfânta Cruce aşternutul de trei ori şi se culca, punând o piatră drept căpătâi.

Adeseori în vis năvăleau diavolii asupra lui, îl tulburau şi nu-l lăsau să doarmă. Cuviosul lua atunci toiagul şi îi lovea cu putere duhovnicească, râzând de neputinţa lor, încât diavolii o păţiseră cu el. „Ce să facem cu acest încăpăţânat? se tânguiau ei. Uneori ne loveşte, alteori ne ocărăşte şi batjocoreşte tot neamul nostru!”

Într-o seară, când robul lui Dumnezeu se culcase puţin, a venit diavolul cu un târnăcop să-l lovească. Dar deodată, spăimântându-se, a ieşit afară cu mare zgomot şi a pierit ca fumul. Pe când fugea, scrâşnea din dinţi, zicând: „O, Marie, pretutindeni mă arzi, ocrotind pe acest tare de cap!”.
Auzind aceste cuvinte, Nifon a înţeles că Maica Domnului îl ocroteşte şi îl apără. De aceea, el în fiecare seară, înainte de culcare, lua untdelemn de la candelă şi se miruia pe frunte, la urechi și la toate simţurile. Când a văzut ce putere are untdelemnul sfinţit Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor, dădea adesea şi la cunoscuţi să se ungă înainte de culcare. De aceea s-a înfricoşat diavolul şi s-a făcut nevăzut.

Din Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, traducere de Protosinghel Petroniu Tănase, Editura Mânăstirea Sihăstria, Vânători, 2004

MIROS DE MIR ȘI DE HRAM

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Cu doar câteva zile înaintea celei mai importante zi din calendarul anual al Bisericii „Sfântul Dumitru-Poştă“ – Paraclis Universitar, am ales pentru Revista Dimitrios o temă tangenţială cu viaţa ocrotitorului nostru istoric, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cine a avut bucuria să se închine moaştelor sale la Tesalonic, a văzut minunea dumnezeiască întâmplându-se în faţa lor. Paginile următoare abordează subiectul untdelemnului miraculos care naşte vindecări, izbăviri, răspunsuri la dileme.
Marele martir Dimitrie este singurul sfânt din calendarul ortodox numit cu formula „Izvorâtorul de Mir”. Totuşi, nu vorbim aici de o exclusivitate a generării uleiului din lumea Împărăţiei lui Dumnezeu. Mireasma harului trupului Sfântului Gheorghe, a Sfintei Parascheva de la Iaşi, dar şi a majorităţii sfinţilor uimeşte închinătorii. Parfumul, de o esenţă necunoscută simţurilor noastre, aduce aminte de paradisul pierdut, dar reprezintă şi o motivaţie pentru a-l căuta pe cel promis de Domnul la sfârşitul nostru. Faptul că el apare la rămăşiţele pământeşti ale celor care au fost „casnici ai lui Dumnezeu”, iubitori de semeni şi de Hristos, pecetluieşte opinia unei comunităţi în privinţa declarării sfinţeniei cuiva. Izvorârea de mir nu este argument unic şi absolut al canonizării, totuşi. Se poate întâmpla ca relicvele sfinte ale unor eroi ai credinţei şi faptei bune să nu aducă şi untdelemnul paradisiac. Ar fi minunat să ne desprindem de ideea că sfinţenia cuiva depinde de semnele văzute ale moaştelor, fie că vorbim de izvorârea de mir, de sânge, fie de o serie de tămăduiri petrecute la contactul cu ele.
Nu vom putea ajunge la Tesalonic în zilele următoare, dar mirosul paradisiac al prezenţei impunătorului mucenic în lăcaşul din strada Franceză depinde nu de mir, ci de noi. Cât de departe ajunge mirosul mirului?

Articol apărut în REVISTA DIMITRIOS nr. 37 (136)

Daniel JORA

Privegherea este un exercițiu de adunare în sine sau de așezare lăuntrică. Numai un suflet interiorizat Îl poate vedea pe Dumnezeu în felul cum sunt așezate lucrurile în viața lui. Oricum, într-o continuă exteriorizare, nu se poate întâmpla nimic important. Doar agitație și pierdere a sensului. Un om așezat este, totodată, și un om echilibrat. Privegherea de la miezul nopții ne ajută să ne adunăm gândurile și să ne întâlnim cu Dumnezeu.

Într-un loc din Sfânta Scriptură, se spune: „opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 45, 10). Cu alte cuvinte, opriți-vă din agitația în care vă aflați, interiorizați-vă și vedeți-Mă așa cum sunt!

În „Patericul athonit”, capitolul al IV-lea, se spune că: „viaţa duhovnicească nu poate exista fără priveghere”. Se înțelege, oare, că cei care nu rezistă ore întregi la rugăciune, în biserică, în miez de noapte nu au viață duhovnicească? Nicidecum! Mântuitorul ne oferă și un alt sens al Privegherii când îndeamnă: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită” (Matei 26, 41). Doi termeni strâns legați unul de altul: „privegherea” și „căderea”. Lipsește privegherea, înțeleasă ca trezvie sau atenție la felul cum mișcă patimile în interiorul nostru, apare și căderea. Dacă există interiorizare, există, totodată, și timp pentru a evita sau pentru a lupta din timp cu reacțiile neplăcute de orice fel.

Un alt sens pe care îl oferă Sfântul Serafim de Sarov, în dialog cu M.A. Motovilov, versetului acesta, ar fi următorul: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt”. Prin rugăciune, așa cum spune Părintele Stăniloae, „crești în puterea spirituală, ca într-o tinerețe mereu sporită”.

Articol apărut în Revista DIMITRIOS nr. 36 (135)

PRIVEGHEREA, IZVOR DE SPERANȚĂ

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Adresându-se maicilor din mănăstirea sa, Antim, Bătrânul din Chios, sublinia: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”.

Părinte Antim, de ai ști cât ne este de greu să împlinim sfatul tău! Rugăciunea e un act dificil, întrucât suntem căzuți în păcatele cotidiene, într-un mod de viață îmbibat de confort și superficialitate, de formalism și deznădejde. Ne e greu să ne rugăm și nici nu știm dacă o facem vreodată cu adevărat. Poate pentru că nici postul nu ne este aspru, ci doar un alibi pentru împlinirea exterioară a unor precepte biblice sau sfaturi patericale. Magazinele se întrec în generozitatea ofertei de produse fără carne, lapte, ouă, iar noi, în lectura atentă a etichetelor. Poate din cauză că eticheta a ajuns să fie prima noastră grijă.

Totuși, să nu ne pierdem speranța că vom fi mai buni, că vom deveni slugi credincioase. De aceea, ne întâlnim o dată pe lună și stăm la Priveghere de noapte. Acum, urmează vineri, 13 octombrie, de la ora 22, noapte de rugăciune închinată Sfintei Parascheva. Luna viitoare, pe 10 noiembrie, Sfântului Mina, iar pe 30 noiembrie, ne vom ruga pentru bunăstarea neamului românesc. Sperăm să fim împreună, să ne ajutăm unii pe alții în duh.

Dedicăm numărul de față Privegherii, căutând izvoarele ei, urmărind modele din istoria creștinismului, tinzând spre o mai mare concentrare a puterilor noastre sufletești, nu doar în vreme de noapte, ci, poate mai ales, în vreme de zi.