Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Educaţia este o prioritate naţională. Cine a spus asta? Mai degrabă, cine nu a spus asta? E greu să identifici vreo grupare sau mişcare politică unde să nu se declare emfatic necesitatea sprijinirii educaţiei. Totuşi, aşa se şi întâmplă?

Probabil că diferenţele majore de viziune dintre pregătire şcolară şi educaţie, dintre informare şi formare mi-au provocat întrebarea de mai sus. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „nu există limită în posibilităţile omului educat“. Dar dacă nu sunt limite, care să fie direcţia?

„În societatea prezentă, băieții, pe la vârsta de 14-15 ani, știu totul despre păcatele trupești, mult mai mult decât știau înainte chiar oamenii căsătoriți. Ei știu exact ce se petrece în filme, văd totul, iar atmosfera generală în care trăiesc este una de îngăduință. «De ce să te lupți cu acest lucru?» se spune astăzi. «Este ceva natural». Evident, sunt pregătiți pentru o viață de îngăduință față de păcat.“ Părintele Serafim Rose parcă ar fi descris un dialog purtat la televiziune, în piaţă ori la dezbaterea introducerii orei de educaţie sexuală în şcoală. Iar în altă parte, acelaşi autor inspirat zice: „Un copil căruia i se formează gustul pentru muzica clasică bună, pentru literatură, istorie, artă şi chiar pentru ştiinţă este cel puţin parţial vaccinat împotriva culturii consumeriste şi a ispitelor acesteia“.

Aşadar, din ce vedeţi în jurul dumneavoastră, de câte ori aţi observat în mâinile copiilor „Micul prinţ“, un album cu mănăstirile zidite de Sfântul Ştefan cel Mare sau preocuparea pentru completarea unui ierbar? Kendama, tableta şi îmbrăcarea lui Barbie ar câştiga detaşat într-un sondaj printre cei mici. Noi, educatorii, părem mulţumiţi. Copiii stau liniştiţi şi nu ne deranjează de la emisiunile noastre, din discuţiile de oameni mari sau din meşterirea vreunui lucru prin curte. Dar…„Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma“ (Sfântul Paisie Aghioritul).

Cu puţin înainte de începerea unui nou an şcolar, Biserica îndeamnă la descoperirea şi aprofundarea adevăratelor valori educaţionale. Ele nu sunt matematicile, limbile străine sau calităţile sportive, ci respectul, demnitatea, cuviinţa. „Copiii evlavioși sunt cea mai mare mângâiere pentru părinții evlavioși: sunt cea mai bună împodobire a părinților vii și cel mai bun monument al părinților morți“ (Sfântul Vasile cel Mare). Cum să facem asta? Cum să îi creştem pe ei corect, dacă nici noi nu mai simţim şi trăim corect? Ei bine, „Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități“ (Sfântul Iustin Popovici). Astfel, sub ocrotirea sfinţilor, devenim, alături de fiii şi nepoţii noştri, nu doar educatori, ci şi împreună-educaţi de  către Bunul Învăţător, Mântuitorul Iisus Hristos.