AUZUL INIMII

de Pr. Paroh Mihai Gojgar

Discuţiile contradictorii pe tema tipului de muzică pe care o poate asculta un creştin sunt foarte vechi. Am susţinut şi seri catehetice pe această temă, cu riscul de a leza rapperi, rockeri, depeche-işti, manelişti sau psalţi. Nu s-a întâmplat, totuşi, să fie cineva jignit, dimpotrivă, serile de vineri sunt pline de savoare. Evident, nu o să putem lămuri dilemele sau întrebările din aria sunetelor care ne bucură, dar vă oferim în paginile care urmează câteva mărturii-ghid, sfaturi şi informaţii, cel puţin interesante. Din punctul meu de vedere, muzica pe care o ascultăm spune destule despre noi, despre starea noastră, despre ce avem nevoie într-un anumit moment. Gândindu-mă la faptul că schimb postul de radio în mașină atunci când aud ceva nepotrivit mie sau refuz să ascult comentariile DJ-ilor şi zgomotele, înţeleg că muzica exprimă sensibilitatea noastră, capacitatea de a descoperi acorduri armonioase şi a le găsi echivalenţa în natură. Cred că asta este: muzica relevă o poveste despre noi, despre cum am găsit sau vrem să găsim lumea. Nu, nu ascult doar Radio Trinitas; pentru că îmi plac în anumite momente Gheorghe Zamfir şi naiul, Beethoven şi liniile sale profunde, o melodie din anii ’90 şi amintirea primului televizor color poposit în casă ori a altor fotografii din memoria personală. Evident, sunetele oferă o energie, însoţesc un duh, iar aici trebuie să fim atenţi, critici şi preocupaţi. Excesele aşa-zis muzicale nu pot conduce către ceva bun. Înainte de a condamna pe fanul respectivului gen, mi se pare mai important desluşirea răspunsului la întrebarea: „De ce acel stil? De ce acel cântăreţ?”. Muzica reprezintă un mesaj către noi, dar, paradoxal, şi de la noi către ceilalţi. Dacă audiez ceva, îţi spun ce am nevoie. Ai urechea potrivită să mă asculţi?