Europa freamătă neliniştită. Zeci de mii de refugiaţi din Siria, Afghanistan, Eritreea, Pakistan şi Kosovo, traversează mări şi ţări în căutare de orizonturi mai optimiste. Cel puţin aşa par să stea lucrurile. Dezbaterile pe tema veridicităţii acestui scenariu sunt aprinse, dar ele nu îşi găsesc locul în paginile revistei noastre. Şi-a făcut loc povestea unui tânăr nevoit să plece din ţara natală, însă. Citește în continuare „Pildă de emigrare” →

Domnul Robert a făcut tot posibilul să termine lucrările de amenajare a noului apartament până în ziua în care a programat şi sfinţirea casei. Totuşi, în ciuda eforturilor, materiale, fizice şi manageriale, obiectivul nu a fost atins. Aşa că, după explicaţiile primite cu generozitate din partea celui care mi-a întins antebraţul, braţul fiind murdar de var şi ipsos, am slalomat printre chiuveta şi dulăpiorul din hol, pe lângă cancioc şi canapeaua acoperită cu folii de plastic şi am ajuns în faţa unei mese unde totul era pregătit. Inclusiv o apetisantă plăcintă cu ciuperci care aştepta aburind să fie binecuvântată. Am citit împreună psalmii rânduiţi, anulându-mi orice reacţie la poticnelile lecturii la prima vedere a unui text religios. V-am spus de vestimentaţie? Pantalonii trei-sferturi erau justificaţi nu doar de cele peste 35 de grade, ci şi de necatehizarea gazdei noastre. Ai spune că venirea preotului nu a fost pregătită suficient, că s-au cumulat nepermis de multe gesturi de lipsă de curtoazie şi că totul a fost un fiasco. Citește în continuare „Cine este necurat?” →

Puțini sunt cei care, ajunși în fața duhovnicului, au bucuria să constate că nu au nimic de iertat, că sunt împăcați cu toată lumea și că eventualele răutăți pricinuite de semeni au fost accidente de care nici măcar nu își mai aduc aminte. Rememorez chipurile acestor fericiți care nu mai știu nici măcar dacă lucrurile s-au petrecut cu adevărat, malițiozitatea actelor și vorbelor celor din jur rămânând un abur fără consistență și cu o existență dubitabilă. Ei mi-au fost modele pentru actualizarea cuvântului evanghelic din cea de-a XI-a duminică după Rusalii. În cadrul Sfintei Liturghii s-a citit Pilda datornicului nemilostiv (Matei XVIII, 23-35), pericopă pusă în legătură cu dialogul despre iertare, pe care Mântuitorul Hristos îl avea cu ucenicii Săi.

Textul e cunoscut; imensa datorie a unui slujbaș este iertată de stăpânul său, dar el nu dovedește aceleași sentimente de milă și dragoste pentru un coleg de serviciu, care îi datora o sumă de 600.000 de ori mai mică. Lui i se iertaseră 10.000 de talanți (echivalentul a 2 miliarde de lei!!!), iar el nu a fost în stare să păsuiască un amărât care îi datora 100 de dinari (echivalentul a trei salarii lunare, să zicem 3.000 de lei). Te întrebi, cum e posibil așa ceva? Cum poți fi atât de nerecunoscător? Am în minte și gesturile înflăcărate de dorința de a împărtăși bucuria cu ceilalți a atâtor oameni, după un examen, după un succes, ori după ieșirea dintr-o încercare. E firesc să dai mai departe din bucuria și încrederea primite, de aceea comportamentul slugii nemilostive este odios, dezagreabil în cel mai urât-mirositor mod cu putință. El pare să se așeze cu lejeritate în panoplia personajelor care au caricaturizat firea umană, ca bogatul nemilostiv față de Lazăr sau nebunul căruia îi rodise țarina.

Vedeți, însă, că Domnul se folosește de o pildă pentru a releva adevăruri spirituale, de o importanță covârșitoare pentru viața noastră în eternitate. Nu degeaba spune mai întâi o povestioară și, abia apoi, le transmite apostolilor tâlcul parabolei: „Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre” (v. 35).

Iertarea! Oh, ce chestiune dificilă! Cât de greu este să ierți cu adevărat! Să ne analizăm cu atenție, vă rog! Nu-i așa că de multe ori așteptăm să fim rugați să iertăm? Să ni se facă temenele? Să ni se dea un cadou, o răscumpărare, ceva? Și… nu încercăm un sentiment de biruință când îl vedem pe celălalt cum vine spășit? În cazul în care se întâmplă toate acestea, simțim și plăcerea de a-i reproșa greșeala, de a-l mustra, deși apare ca evidentă conștientizarea faptei de către cel vinovat. Iar cel mai important aspect ține de miza iertării; dacă greșeala poate fi iertată. Constatăm că între noi faliile se măresc de la stadiul de râpe incomode, dar ușor de depășit, până la abisuri imposibil de traversat într-o viață de om. Mă apasă chipurile încleștate ale celor care nu-și uită frații pentru o bucată de pământ, colegul pentru o promovare necinstită sau tatăl pentru o bătaie din copilărie. Durerea lor e sinceră și o înțeleg. Ce mă doare este că terapeutica noastră, a celor de lângă ei, eșuează.

Să învățăm de la Stăpân! Când în fața lui vine datornicul cu imensul credit de jumătate de miliard de dolari, cu neputință de plătit în multe generații, Stăpânul îl condamnă la temniță și torturi. Asta e bunătate? Nu, asta e pedagogie, pentru că iată ce urmează. Debitorul cade în genunchi și cere răbdare, pentru că va plăti tot. Serios? Cum poți fi atât de mincinos? Un calcul simplu arată că îți trebuie 150.000 de ani să achiți datoria. Tu o știi, Stăpânul o știe. O să spună că îți bați joc de el! Dar, nu! Surpriză: „milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria” (v. 27). A venit pentru o amânare și a plecat deplin iertat. Nu cred să fie pe pământ vreo instituție bancară să aibă milă între clauzele contractului de împrumut, ori altcineva care să poată uita de 500 de milioane de dolari. Dacă există, atunci este limpede că a înțeles dumnezeiasca pildă a iertării divine. Una caracterizată de generozitate necondiționată și de instantaneitate.

Să ne gândim bine când cineva vine să-și ceară iertare, să ne gândim dacă nu cumva și noi suntem iertați de semeni, de colegi, de vecini, de frați, de părinți, de parteneri de trafic, de prieteni și, mai ales, de Dumnezeu. Sau, știți ceva? Să nu ne mai gândim deloc; să iertăm, pur și simplu!

Articol scris de Pr. Paroh Mihai Gojgar pentru numărul 81 al Revistei Dimitrios

După Sf. Liturghie am fost invitați de către Pr. Paroh Mihai să vizităm Muzeul Național Tehnic Prof. Ing „Dimitrie Leonida”.Alături de un ghid, a fost captivant să descoperim invenții tehnice foarte vechi care au la bază același sistem ca în prezent și datorită cărora interacțiunea socială a ajuns la nivelul din ziua de azi. Descoperiri datorită cărora ne permitem să călătorim și să cunoaștem oameni noi, civilizații diferite. Invenții precum telefonul, fotografia, mașinile de scris, mașinile și motoarele auto, aeriene sau feroviare, sunt privite ca niște lucruri date, simple și nesofisticate. Dar în muzeu, am văzut cu câtă trudă a ajuns omul să aibă condiții de viață atăt de mult îmbunătățite. Muzeul este foarte bine dotat, în toate domeniile pe care le prezintă, iar atmosfera este una revelatoare. O congruență a trecutului și prezentului. Percepția nostră este limitată de lucrurile pe care le vedem de zi cu zi, însă lucruri noi, încărcate de putere mistică, care aduc trecutul în prezent și duc prezentul în trecut, se află în apropierea noastră, la o distanță care nu măsoară mai mult decât inițiativa de a le descoperi. Oameni de seamă, inventatori de excepție stau portretizați alături de invențiile lor, parcă veghind la rodul muncii de-o viață dăruită omenirii. Mulțumiri lor!

Activitațile colective asemeni acesteia, desfășurată cu cei din comunitatea Bisericii

Sf. Dumitru, sunt ca o gură de aer proaspăt și sperăm ca mereu să fim cât mai numeroși.

Articol scris de Anca Chiriac pentru numărul 81 al Revistei Dimitrios

Ne putem sărbători ziua numelui pe 15 august, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului sau pe  29 august, de Praznicul tăierii cinstitului cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul?

Mirabela, La mulți ani, sâmbătă este ziua ta. Sunt cuvintele adresate unei doamne, mamă a trei copii, divorțată, recăsătorită, dar nu la biserică. Părinte, ziua mea este pe 8 septembrie, căci doar nu mă sărbătoresc cu morții, mi-a răspuns femeia.

Dreptmăritori creștini, ne aflăm în luna august, ultima din anul bisericesc. În decursul acestei luni, pe lângă perioada de post de două săptămâni, avem și trei mari sărbători ale Bisericii noastre strămoșești: Schimbarea la Față, Adormirea Maicii Domnului și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Două dintre acestea ne vorbesc despre adormire sau moarte. Adormirea a două personaje biblice, care au avut un rol determinant în istoria mântuirii neamului omenesc, prin faptul că L-au întâlnit pe Fiul lui Dumnezeu, născându-L și botezându-L.

Problema care se ivește cu prilejul acestor două mari sărbători creștine este dacă sărbătorim onomastica celor ocrotiți de acești sfinți determinanți ai ortodoxiei. Biserica îndeamnă să se sărbătorească creștinii, cu evlavie, mai întâi mergând la biserică, unde ar fi bine să se împărtășească cu sfintele Taine, apoi continuând cu o masă în familie la care să domnească bucuria comuniunii.

Creștinii, doar cu numele și nu cu fapta, au frică de moarte, nu cunosc ce înseamnă acest pas, această trecere. De aceea glasul preotului la amvon nu contenește în a chema creștinul în biserică, la sfintele slujbe și taine, de unde să învețe despre Învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre faptul că întru acestă Înviere au adormit sfinții prăznuiți în calendarul bisericesc, întru nădejdea întâlnirii în veșnicie cu cel care ne dă numele de creștin.

Putem așadar să ne sărbătorim onomastica, sărbătoarea numelui, după legi dumnezeiești, mântuitoare și nu omenești sau trecătoare.

La mulți ani Ionilor și Ioanelor care îl iubesc pe Sfântul Ioan și caută să viețuiască după cum a trăit și sfântul lor ocrotitor și nu după cum a trăit ucigașul ocrotitorului lor.

Articol scris de Pr. Marius Curelea pentru numărul 81 al Revistei Dimitrios

Icoana Sfântului Cuvios Nicanor arată oricărui credincios preocuparea sfântului pentru copii, în special pentru cei bolnavi. În partea de sus a icoanei scrie „Sfântul Cuvios Nicanor, Vindecătorul copiilor”. Cineva m-a întrebat: „dar cum, toți copiii sunt bolnavi?”

Desigur, cine poate să creadă că are o sănătate perfectă? Această chestiune ține de un ideal imposibil de atins. Deci, da, Sfântul Nicanor ajută în bolile tuturor copiilor, chiar dacă acum sunt latente. Copiii noștri sunt din ce în ce mai bolnavi, cu fiecare generație care se naște. A cere ajutorul acestui sfânt mi se pare un lucru care ține de acceptarea acestei realități și de conștientizarea nevoii ajutorului divin. De aceea, vă așteptăm să ne închinăm împreună Sf. Nicanor joi, 6 august, de la ora 18, la Vecernie, și vineri, 7 august, de la ora 8, la Sf. Liturghie.

Vă așteptăm cu drag, împreună cu toți copiii și nepoții dumneavoastră!

Articol scris de Pr. Mihai Gojgar pentru numărul 80 al Revistei Dimitrios