Domnul Robert a făcut tot posibilul să termine lucrările de amenajare a noului apartament până în ziua în care a programat şi sfinţirea casei. Totuşi, în ciuda eforturilor, materiale, fizice şi manageriale, obiectivul nu a fost atins. Aşa că, după explicaţiile primite cu generozitate din partea celui care mi-a întins antebraţul, braţul fiind murdar de var şi ipsos, am slalomat printre chiuveta şi dulăpiorul din hol, pe lângă cancioc şi canapeaua acoperită cu folii de plastic şi am ajuns în faţa unei mese unde totul era pregătit. Inclusiv o apetisantă plăcintă cu ciuperci care aştepta aburind să fie binecuvântată. Am citit împreună psalmii rânduiţi, anulându-mi orice reacţie la poticnelile lecturii la prima vedere a unui text religios. V-am spus de vestimentaţie? Pantalonii trei-sferturi erau justificaţi nu doar de cele peste 35 de grade, ci şi de necatehizarea gazdei noastre. Ai spune că venirea preotului nu a fost pregătită suficient, că s-au cumulat nepermis de multe gesturi de lipsă de curtoazie şi că totul a fost un fiasco.

Din fericire, vă mărturisesc contrariul. Una din bucuriile divine oferite nouă, tuturor, este şansa de a ne hrăni cu imprevizibil, de a ne surprinde, de a ne lăsa perplecşi la modul în care puterea lui Dumnezeu dialoghează cu libertatea omului. Vameşul iertat, desfrânata curăţită de păcat, tâlharul reabilitat, dar şi multe alte exemple ale paradoxalei atitudini hristice invită la o receptare profundă a evenimentelor care ni se petrec şi o scufundare sinceră în adâncurile fiinţei semenilor. Da, categoric, venirea preotului, un eveniment şi o sărbătoare într-o familie, pe motivul poposirii acolo a lui Hristos, Cel ce dă harul Său slujitorilor Săi, se cuvine să fie împodobită cu grijă şi bună-cuviinţă. Dar podoaba cea mai de seamă nu este tapetul sau parchetul, canapeaua sau musacaua, ci emoţia, bucuria întâlnirii lui Dumnezeu. Sfeştania de care v-am vorbit pe scurt mi-a venit în minte azi, 13 septembrie, la prăznuirea Sf. Corneliu Sutaşul.

Originar din Tracia, Corneliu locuia în Cezareea Palestinei şi, deşi era păgân, purtarea lui era a unui veritabil creştin. Deci, n-a trecut cu vederea Dumnezeu aceste fapte bune ale lui, ci a binevoit a-l lumina pe el cu lumina credinţei şi a-l aduce în cunoştinţa adevărului, ca lucrările lui cele bune să nu se acopere de întunericul necredinţei, scrie în viaţa sfântului. Un înger îi spune să cheme în casa lui pe Sf. Ap. Petru şi să asculte sfaturile celui mai în vârstă dintre ucenicii Domnului. Petru a ezitat să accepte invitaţia unui păgân, dar un glas din cer i-a spus: „Cele ce Dumnezeu le-a curăţit, tu nu le spurca” (Fapte 10,15). O frază simbolică pentru convertirea tuturor popoarelor la creştinism. Deci, intrând Petru în casa lui Corneliu, l-a întâmpinat pe el Corneliu cu cinste, cu toate rudeniile sale şi cu prietenii cei iubiţi şi, căzând la picioarele lui, i s-au închinat. Predica lui Petru a fost lămuritoare şi profundă, astfel că la final Corneliu şi toţi membrii familiei sale au fost botezaţi. Tradiţia consemnează faptul că sutaşul Corneliu a fost primul păgân convertit la creştinism.

Vă rog să priviţi comparativ cele două situaţii. Sfântul Corneliu, intuiţia comportamentului evlavios, pregătirea venirea trimisului lui Dumnezeu şi, de cealaltă parte, un manager de firmă, prins în malaxorul lumii, incapabil să dezlege misterele trecerii timpului pe lângă noi. Ceva îi leagă: bucuria şi emoţia. Un păgân şi un nepracticant ne pot servi ca lecţie pentru felul în care orice suflet merită tratat cu maxim respect şi cu bunăvoinţă. Pentru că în fiecare se află Hristos, Cel ce pe toate le vindecă şi la care nimic nu este cu neputinţă (Luca I, 37).

“Pare imposibil să iubeşti un om rău. Chiar este imposibil. Dar trebuie să iubim şi putem iubi nu omul, ci pe Dumnezeul cel înăbuşit, strivit în om, şi să-l iubim pe acest Dumnezeu, să încercăm să-l ajutăm să se elibereze. Şi asta e cu putinţă şi ne va aduce bucurie” (Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani).