„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții”. Nu Nicolae Iorga ne-a îndemnat să facem o vizită la Muzeul Național de Istorie a României, dar nu putem ocoli adevărul acestei afirmații și nici clădirea instituției culturale, aflată la câțiva pași de Biserica „Sfântul Dumitru” Poștă.
Din dorința de a ști mai mult și de a învăța mai mult, cu sprijinul doamnei Valerica Pașita, (căreia îi mulțumim și pe această cale), duminică 19 iulie, imediat după Sfânta Liturghie, un grup de tineri de toate vârstele, însoțiți de Părintele Mihai Gojgar, am plecat în (re)cunoaștere. Vizita noastră a început în holul central al muzeului, acolo unde am călătorit în timp vreo 6000 de ani. Departe, și totuși aproape, undeva prin județul Călărași. Mai exact, așezarea preistorică de la Sultana-Malu Roșu, unul dintre cele mai cunoscute situri din România. Am aflat, așadar, cum era organizată atunci o comunitate și care era modul de viață al oamenilor. Pentru cei care nu au reușit să ajungă, mai aveți timp să vizitați expoziția „Radiografia unei lumi dispărute” până la sfârșitul anului.
Nu am ratat ocazia de a vizita și Sala Tezaurului. Ghidul nostru ne-a prezentat aici peste 3000 de piese deosebite, unele unicat, realizate din metale şi pietre preţioase aparţinând unor civilizaţii care au existat, de-a lungul timpului, pe teritoriul actual al ţării noastre sau ilustrând evenimente şi activitatea unor personalităţi istorice din vremurile trecute. Ultimul obiectiv a fost Columna lui Traian, din lapidarium. De fapt, o copie la scară naturală a bazei celebrului monument antic din Roma, construit din ordinul împăratului Traian în urmă cu mai bine de 1900 de ani.
Cu siguranță, cu toții ne-am reamintit de orele de istorie din școală și de informațiile dobândite atunci. Și, de ce nu, ne-am imaginat purtând podoabele, armurile si coifurile văzute sau folosind obiecte care astăzi ar părea cel puțin ciudate pentru omul modern.
Frumusețea și intimitatea slujbei, o predică bogată la Duminica a VII-a după Rusalii, vizita la Muzeul Național de Istorie a României și timp petrecut alături de oameni calzi. Rămâne ca fiecare să decidă cu ce a plecat mai câștigat. Sperăm să repetăm curând acțiunea!
e multe ori Dumnezeu îngăduie diferite încercări și ispite în viața noastră, întrucât „paşaportul spre rai are neapărată nevoie de viza încercărilor”, așa cum afirma Cuviosul Paisie Aghioritul
nul dintre sfinții grabnic ajutători și pe care îi prăznuim în această lună (19 iunie) este Sfântul Iuda, ruda Domnului, a cărui icoană – singura din București – se află în Biserica Sfântul Dumitru Poștă, un loc cald și primitor, unde oamenii suferinzi își găsesc liniștea sufletească și alinare pentru durerile lor.
in Viețile Sfinților aflăm că Sfântul Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinţi Apostoli ai lui Hristos, născut în Nazaretul Galileii, fiul lui Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare Maria, şi al Salomeei.
fântul Matei Evanghelistul îl numeşte Levi, care se tâlcuiește „împreunat” sau „din inimă” sau „ca un leu”, întrucât a stat lângă Hristos cu dragoste din inimă şi ca un leu s-a nevoit cu bărbăţie pentru El. Mărturisind pe Hristos și hrănind din învăţăturile sale apostoleşti ca prin nişte sâni de lapte pe cei ce erau prunci în credinţă, Sfântul Iuda a fost numit și Tadeu a cărui tâlcuiri sunt: „lăudător”, „mărturisitor” sau „sânii laptelui”. În Faptele Apostolilor este numit Sfântul Iuda Varsava, adică „fiul întoarcerii”, întrucât s-a întors la El prin pocăinţă, cu credinţă şi cu dragoste.
in Rugăciunea către Sfântul Iuda reiese că este ocrotitorul celor aflați în „pragul disperării”: Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe aceia care au pierdut orice speranță și se află în pragul disperării.
ărturisesc că și eu mă număr printre cei care au primit ajutor de Sfântul Iuda Tadeu. Trecând printr-o perioadă destul de dificilă, am început să mă rog și Sfântului cu toată speranţa şi încrederea, să mă ajute şi să-mi dea putere să depășesc încercările vieții. Sfântul este lângă noi şi nu ne cere decât credinţă şi rugăciune, după îndemnul Mântuitorului: „Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, le veţi şi primi“ (Matei, 21, 22). Cel care se roagă Sfântului Iuda, „puternic în minuni, credincios și grabnic ajutător”, simte o bucurie și o pace în suflet.
ropovăduind pe Hristos în multe țări și întorcând pe mulți de la înșelăciunea idolească la Hristos, Sfântul Iuda îi tămăduiește pe cei care i se roagă, așa cum subliniază și condacul Sfântului: „Cu minte tare ucenic ales tu te-ai arătat şi stâlp neclintit Bisericii lui Hristos, neamurilor ai propovăduit cuvântul lui Hristos, învăţându-le să creadă într-o Dumnezeire, din care pricină ai şi fost preamărit şi ai primit harul vindecării, ca să vindeci neputinţele celor ce aleargă către tine, Apostole Iuda întru tot lăudate”.
