LA BUNĂ REVEDERE (Nr.156/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

IMG_1223Alexandra-Mariana Nicolaescu

Repede a trecut un an și iată că ne pregătim deja de a doua ediție a târgului tradițional dedicat sprijinirii, cu fondurile obținute, copiilor cu nevoi sociale aflați în prag de școală. La fel ca în 2017, vom alege copii de la sate cu rezultate școlare bune și foarte bune, dar care întâmpină dificultăți financiare.
Ideea acestui târg a apărut ca răspuns la tristețile bunicilor sau părinților, întâlniți în perindările noastre sociale la sate sau în Capitală, legate de cheltuielile de școală însemnând haine, rechizite, încălțăminte și alte nevoi ale copiilor. Costurile pentru pregătirea copilului de școală depășesc deseori bugetul unei familii cu venituri foarte mici.
Anul trecut, cu ajutorul voluntarilor și al celor care au achiziționat produsele noastre, am pregătit pentru școală douăzeci de copii. Nu am schimbat viața lor în totalitate, dar am reușit ca, măcar pentru o perioadă, să le ridicăm o parte din greutăți. Am avut și surprize, și provocări, am întâlnit oameni cu povești în spate și am învățat sa oferim oamenilor darurile noastre. Și, mai ales, fiecare dintre noi, cei care au participat fie ca organizatori, fie ca vizitatori, a plecat cu ceva nou acasă.
Un profesor de facultate îmi spunea că nu este ușor să faci bine și, într-adevăr, este greu, mereu apar piedici și probleme. Dar împreună putem schimba greutățile oamenilor din jurul nostru sau tristețea unui copil în zâmbet.
Cazurile ne sunt prezentate de profesori, asistenți sociali, preoți sau voluntari ce au contact cu copiii și familiile lor. Selecția acestora se face în funcție de venituri și situația socio-economică a familiei.
Vă așteptăm cu drag și anul acesta la întâlnirea noastră ce va avea loc la sfârșitul lunii august pentru a aduce zâmbete pe chipurile altor copii încercați și fără posibilități materiale!

jos

BINECUVÂNTAREA PREOTULUI-ȘAHIST. Satul cu nume de PRINȚESĂ, INCENDIUL și ZIUA 13. Reporter printre oamenii lui Dumnezeu

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Activitati, Evenimente, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu
14-15-5-evz-465x390
Foto: evz.ro

Într-o dimineaţă de sâmbătă, când abia se spărsese cheful la terasele din Centrul Vechi al Bucureştiului, mi-am dat întâlnire cu membrii Asociaţiei „Tadeu”, în curtea bisericii Sfântul Dumitru Poştă, pe strada Franceză.

Aveam de făcut un drum până în satul Ileana din judeţul Buzau. Voluntarii duc acolo ajutoare. În principal pentru două familii năpăstuite de foc. Sacii sunt deja pregătiţi în „cabana” din faţa locaşului. În fond o gheretă din rigips. Ce fel de ajutoare? O întreb pe Alexandra Nicolaescu, director executiv. Haine, cărţi si rechizite.

Au venit şapte oameni. Ne vom înghesui, cu tot cu bagaje, în două maşini. Pun şi eu mâna la cărat. Asociaţia s-a format din rândul enoriaşilor care vin la biserică.

Nu mulţi membri ai noii structuri umanitare, apărută cu un an în urmă. Câţi sunteţi? „Şase oameni, de bază”. Şi alţii care pun umărul, e drept, de câte ori e nevoie. Cum se întâmplă azi.

Suflete mari

Uite că într-un an au transportat, cu propriile mijloace, diverse bunuri de strictă necesitate în comuna Bălăceanca, în apropiere de Capitală. Acolo au fost de trei ori. În judeţul Prahova, la Poiana Burţii, tot în trei rânduri. La Cernica. În judeţul Brăila, în comuna Vădeni. Plus că aici, în Bucureşti, oferă masă caldă pentru nevoiaşi. Şi ceai fierbinte, iarna, trecătorilor înfriguraţi.

Restul interviului aici:  http://evz.ro/ileana-sat-binecuvantarea-preot.html

ADHD la copii sau la părinți? (Nr.155/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Parintele, UncategorizedLasă un comentariu

parenting.firstcry-com2Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Pentru că ne apropiem de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, am dedicat numărul de față unei probleme de actualitate și cu o rată din ce în ce mai mare în rândul copiilor: ADHD. Tulburările de atenție, asociate greșit, de multe ori, cu obrăznicia sau cu alte probleme psihice sau comportamentale, se întâlnesc din ce în ce mai des. Literatura de specialitate din domeniu abundă de opinii venite din partea psihiatrilor, psihologilor, pedagogilor, dascălilor, teologilor etc. Evident, în cele câteva sute de caractere ale editorialului ori în paginile Revistei Dimitrios nu vom reuși dezlegarea nodului gordian al chestiunii invocate. Respectăm însă inteligența dumneavoastră și ne propunem doar să oferim perspective noi în cercetarea particulară.
Poate cea mai importantă se referă la căutarea unor explicații în noi înșine, nu în copii. În ce măsură neatenția micuțului oglindește neatenția noastră față de el? Nu cumva am încercat să îi cumpărăm bunăvoința și dragostea cu tot felul de jucării, petreceri și dispozitive electronice? Sau, poate, atunci când ne vorbesc despre preocupările lor infantile, jocurile lor de neînțeles peste generații, personajele din desene animate pe care le găsim oribile ori când vor să ne arate o nouă schemă la kendama, nu cumva dăm din cap cu ochii în vreo chitanță ori îi dăm la o parte din fața televizorului în care ne privim serialul pe care nu avem voie să îl pierdem, deși este foarte probabil ca asta să însemne pierderea copilului nostru sau măcar a pierderii firescului său, de care mai târziu ne plângem și pe care încercăm să îl tratăm, căruia îi tolerăm infatuarea, jignirile, lenea, nepăsarea față de școală, pe care încercăm să îl salvăm după ce noi înșine l-am îngropat, pe care l-am programat în viața noastră când am vrut și pentru care nu am mulțumit lui Dumnezeu, un copil care nu pare a mai fi dar de Sus, ci accesoriu (unul singur, evident, pentru că doi sau mai mulți înseamnă multă bătaie de cap și cheltuieli), un prunc pe care îl vedem și care se supune legilor modernității în care trăim: viteză, superficialitate, secularizare.
Nădăjduim să găsiți în paginile Revistei Dimitrios o rază de răspuns.

RESTAURAREA CATAPETESMEI – ACT DE CREDINȚĂ, ACT DE CULTURĂ (Nr.155/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

IMG_20180418_123547Bogdan NICOLAESCU

Însuţi, Doamne, […] binecuvintează dorinţa noastră sfântă de a avea, spre slava Ta şi spre mântuirea noastră, propria noastră biserică, al cărei prag trecându-l, împreună cu toţi semenii noştri, să Te lăudăm pe Tine, Doamne.” Amplele lucrări de restaurare ce se desfășoară în incinta Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” dau o greutate aparte cuvintelor rugăciunii rostite în Altar spre finalul Sfintei Liturghii. Aducerea catapetesmei la starea originară reprezintă un act de credință la care toți credincioșii sunt invitați să ia parte. Dar restaurarea catapetesmei este, în același timp, și un act de cultură. Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” este un monument istoric, iar catapeteasma, o operă de artă bisericească.
Executat ca, de altfel, și pictura murală de către meșteri formați în atelierele de pe lângă Episcopia Buzăului, la așa numita „Școală de zugravi de subțire” de la Buzău, iconostasul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” este opera lui Dimitrie Săpătorul („săpător” însemnând, în veacul al XIX-lea, „sculptor”) și a fost poleit de către Ivan Lipoveanul din Brăila.
Catapeteasma impresionează prin grandoarea sa și prin măreția decorației sculptate și aurite. Plastica arhitecturală a acesteia se înscrie în repertoriul clasicizant al vremii, cu o accentuată notă de eclectism (îmbinarea mai multor stiluri diferite). Desfășurarea în plan a catapetesmei după un traseu poligonal, prin jocul de umbre și lumini, creează adâncime ansamblului, fapt care-i sporește spectaculozitatea. De dimensiuni mai puțin obișnuite – 9,60 m înălțime și 8,40 m lățime –, iconostasul este compus din șapte laturi, dispuse în planuri diferite. Pictura icoanelor este diferită de stilul tradițional bizantin, ea încadrându-se în coordonatele stilistice ale picturii occidentale de șevalet. Icoanele împărătești – Iisus Hristos Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncul Hodighitria, Sfântul Nicolae și Sfântul Dumitru – datează din secolul al XIX-lea și au fost executate în tehnica ulei sau tempera grasă pe suport de lemn. Acestea au fost acoperite cu ferecături de argint lucrate în tehnica „au repousse” (prin care se realizează motive decorative în adâncime) în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, potrivit mărcilor de meșter și de titlu a argintului.
Partea sculptată decorativă a fost acoperită cu foiță de aur de 24 de karate prin metoda cu bolos (sau bol – varietate de argilă cu o concentrație ridicată de oxid de fier ce îi dă puternice nuanțe roșiatice, galbene sau negre) în manieră tradițională, cu șlefuirea selectivă a anumitor suprafețe pentru obținerea unui contrast cromatic și pentru punerea în valoare a strălucirii aurului.
Din păcate, intervențiile ulterioare asupra catapetesmei (aplicare de poleituri metalice, diferite bronzuri și bitumuri, repictări și adăugiri, curățiri improprii, spălări și înfrumusețări executate de oameni cu bune intenții, dar fără o pregătire specifică) au produs degradări în timp și falsificări ale aspectului originar al catapetesmei. De refacerea acestui aspect se ocupă echipa de restauratori condusă de doamna Sultana-Ruxandra Polizu, dar, așa cum sublinia domnia sa în interviul acordat revistei noastre (Dimitrios, nr. 154), continua finanțare a lucrărilor de restaurare este esențială.

„Dăruind vei dobândi!” (Nr.155/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

Niculae Neagu

Biserica reprezintă lăcaşul reculegerii şi rugăciunii oamenilor, al comunicării cu Dumnezeu în pace și liniște sufletească, arhitectura acesteia fiind chipul şi locul lui Hristos. Biserica nu aparține unui individ, ci eternității.
Pentru a dobândi, noi oamenii trebuie să dăruim. Astfel, se poate spune că o viață în care nu dăruiești, poate fi considerată una irosită, deoarece viața însăși este un cadou primit din partea lui Dumnezeu, un cadou pe care, de multe ori, nu știm să-l apreciem la adevărata lui valoare.
Dăruind din puţinul nostru, vom aduna din tot ce dăruim în ,,trăistuţa’’ noastră cu fapte ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti.
Așa cum noi, oamenii, avem nevoie de lăcașul sfânt pentru a ne liniști sufletul, așa și el are nevoie de noi, mai mult ca oricând, pentru a-și înfrumuseța chipul. Biserica „Sfântul Dumitru – Poștă“ are nevoie de ajutorul nostru pentru a redobândi frumusețea de altă dată și locul pe care îl merită în peisajul cultural al Bucureștiului, redevenind „Prințesa Centrului Vechi”.
În anul 2019, Biserica „Sfântul Dumitru – Poștă“, ridicată pe locul unei mai vechi biserici de prin secolul al XIV-lea, împlinește 200 de ani, fiind Paraclis Universitar și, totodată, cea mai veche biserică din București cu hramul Sfântului Dumitru. Având în vedere renovarea bisericii, a picturii și a catapetesmei acesteia, vă solicităm sprijinul pentru finalizarea lucrărilor.
Restaurarea unei biserici presupune multă experienţă, talent şi atenţie din partea pictorului care se angajează într-o astfel de muncă, dar și de foarte multe resurse financiare, de care biserica noastră nu dispune în prezent.
Cu sprijinul acordat prin contribuția noastră, putem fi mândri că am fost părtași la redarea frumuseții acestei biserici și la posibilitatea de a lăsa ceva înălțător în urma noastră și pentru generațiile viitoare.
Pentru noi, este un privilegiu și o datorie de onoare să fim părtași și să ne arătăm vrednici închinători ai acestei biserici, nu numai prin vorbe, ci și să dovedim asta prin fapte, dobândind în dar mulțumirea că am ajutat pe cineva care nu vorbește, dar care te ascultă mereu, care nu merge, dar care te așteaptă întotdeauna, cu drag, să vii spre ea.
„Socotește milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit, nu ca o pierdere, ci ca un câstig, căci tu, prin ea, dobândești mai mult decât ai dat!” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

jos

Mihaela Savu, câștigătoarea concursului „Cel mai frumos costum tradițional românesc”, organizat de Asociația Tadeu: „Nu toate cămăşile care sclipesc sunt valoroase”

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Activitati, Evenimente, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

pt site 2A consemnat Emilia Olescu

An de an, în luna iunie, la noi au loc o serie de acţiuni legate de costumul popular românesc şi de tradiţiile noastre, în virtutea faptului că în 24 iunie sărbătorim Ziua Universală a Iei. În acest context, unul dintre evenimentele desfăşurate în Capitală duminica trecută a fost cel organizat de Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica Sfântul Dumitru-Poşta („În IE la LiturghIE-Păstrăm Tradiţia Vie”). Un sfert dintre cei peste 200 de participanţi la slujbă au purtat costum popular sau un element identitar românesc.
Autenticitatea bluzei noastre feminine a fost scoasă în evidenţă de numeroase ii provenite din diverse zone ale ţării, multe dintre ele direct din lada bunicii. Iile, fotele, vâlnicele, poalele, catrinţele, ilicele, opregele, betele şi maramele purtate cu mândrie de fetele şi femeile prezente la eveniment păstrează în ele istoria poporului român aşa cum a fost ea trăită. Pe lângă frumosul dat de cromatica şi simbolistica iilor româneşti, obiceiurile străbune au mai fost înviate printr-un concurs cu tema „Tu ce ştii despre tradiţii?”, care a avut două secţiuni: „Cel mai frumos costum tradiţional românesc” şi o probă de cunoştinţe generale despre tradiţii, obiceiuri şi calendar străvechi. Pentru „Cel mai frumos costum tradiţional românesc”, juriul a ales-o pe Mihaela Savu, care a obţinut şi locul al doilea la secţiunea „Tu ce ştii despre tradiţii?”.
Posesoarea celui „mai frumos costum tradiţional românesc” a fost încântată să ne povestească despre straiele sale populare.

     Reporter: Din ce zonă provine costumul tău şi ce vechime are?
Mihaela Savu: Răspunsul poate fi scurt – Glogoveanu, Dâmboviţa – sau unul foarte complex, pentru că toate schimbările istorice, comportamentale, administrative se revăd în costumul popular românesc. Costumul meu este unul muntenesc cu accente de Vlaşca, pentru că micul sătuc din Muntenia întemeiat de boierul oltean Glogoveanu a aparţinut pe rând judeţelor Argeş, Dâmboviţa, raionului Vlaşca şi de aici multe lucruri s-au contopit. În acest sat încă se mai joacă căluşul, se mai duc cocoşi albi la Denia Mare pentru sufletele plecate de la noi fără lumină sau Împărtăşanie, iar în ziua de Rusalii mai vezi femei pe la răspântii care spală picioarele trecătorilor.
Să revenim la costum – ia pe care o port astăzi, este o ie de mireasă, din borangic, ţesută în război, cu spărtură la sabac şi strajă de viaţă echilibrată. A fost ia de cununie a bunicii mele paterne, nu ştiu când a fost meşteşugită, dar a fost purtată prima dată de bunica mea prin anii ’30.
Fota muntenească cu fir datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, mi-a fost dăruită de către o femeie din sat, prezintă elemente de pământ, elemnete geometrice şi spirala vieţii. Este foarte interesant cum codurile şi meşteşugul vieţuirii erau transcrise în acest obiect vestimentar, partea cu spirala vieţii este acoperită de partea cea mai frumoasă a fotei, mesaj deosebit de complex: ce-i profund nu trebuie dezvăluit decât rar şi în intimitate, partea plăcută ochiului rămâne la vedere cu uşurinţă, dar pentru lucrurile adânci trebuie să aloci timp şi să dai primul strat deoparte.
Legătoarea de cap, tipic Vlaşca, este de borangic, ţesută în război şi prezintă elemente geometrice şi florale. Ca vechime, să fie de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai puţin partea croşetată care este o adăugire ulterioară, acest obiect fiind utilizat o perioadă ca un ştergar decorativ.
Reporter: Ai folosit expresia „straja iei”. Poţi să ne spui ce semnifică?
Mihaela Savu: Din punctul meu de vedere, straja iei este elementul cel mai frumos al cămăşii populare româneşti, este intangibilul care ne dorim să ajungă tangibil. Fetele, când îşi coseau ia, spuneau anumite rugăciuni, îşi întipăreau pe cămaşă aşteptările lor de la viaţă, îşi marcau cumva ia să fie unică, iar la noi în zonă le lăsau neterminate la brâu, ca viaţa să mai curgă şi după regulile ei.
Am trei ii de la cele două bunici şi una de la moaşa fraţilor mei şi toate au straja distinctă. Cea de la bunica maternă – femeie puternică, veselă şi jovială – are o strajă de destin asumat (ia este neterminată la brâu şi are numeroase inegalităţi, semn că bunica a aşteptat ca viaţa să o surprindă şi cam aşa s-a şi întâmplat), cea de la bunica paternă este tăiată drept şi delicat, pentru că ea aşa era şi aşa a şi trăit – demnă şi discretă (din păcate, mi-o amintesc doar ca prin vis).
Reporter: În opinia ta, care sunt elementele ce stabilesc valoarea unei ii?
Mihaela Savu: Sunt doar pasionată de tradiţii străbune şi leacuri de mult timp uitate, aşa că o să răspund prin prisma omului fără atestări: în primul rând, legătura cu trecutul personal. Mulţi spun că este foarte important materialul din care este făcută bluza, mai contează multitudinea elementelor îmbinate: râuri, figuri geometrice, motive florale, cruce, floarea vieţii, coarne de cerb, apoi vechimea, dacă are sau nu îngrădea… Cert este că nu tot ce sclipeşte este valoros!
Cu siguranţă nu există ie autentică făcută dintr-o foaie (spata de război este în medie de 78 cm, rar vezi o spată de război ţărănescă de 90 cm), cele care nu au pe spate elemente ţesute sau cusute sunt simple – cămăşi şi nu ii (femeile coseau/ţeseau pe spatele iei elemente ca nişte mandale, pentru ca femeia care o poartă să fie ferită de ochiul invidios. Ia mea de la mamaie Rada (bunica paternă) are pe spate multe şiruri din trandafirul heraldic geto-dac).
Reporter: Când te-ai prezentat ai spus că eşti Mihaela Savu, nepoata Chiosnacilor…
Mihaela Savu: Aşa era cunoscut bunicul meu patern (pe care nu l-am cunoscut) şi care era căluşar cu legământ. Prin sat mai sunt încă oameni care îl mai văd cu ochii minţii. Îmi amintesc că, acum trei ani, de Rusalii, când m-am aşezat într-o răspântie să spăl picioarele trecătorilor, a venit la mine o femeie bătrână care îşi pierduse vederea, mi-a pus mâna pe faţă şi mi-a spus: „Satul nostru nu moare atâta timp cât mai sunt oameni ca tine şi cred că tu numai nepoata Chiosnacului poţi să fii!”
Reporter: Au apărut în piaţa din România tot felul de „ii” fabricate în ţări ca India sau China. Ce părere ai despre acest trend?
Mihaela Savu: Acelea nu sunt ii, sunt cămăşi cu elemente prelucrate din etnografie. Este bine ca omul să intre în contact cu noţiunile, dar să nu uităm că iile se meşteşugesc, nu se fabrică, şi mai ales că ele aparţin României şi că trebuie lucrate în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Reporter: Ce transmite ia, în viziunea ta?
Mihaela Savu: Ia este un obiect vestimentar şi rămâne un obiect dacă nu ne preocupăm să înţelegem simbolistica ei şi mai ales să o purtăm cu mândrie şi demnitate. Dincolo de toate, oamenilor trebuie să li se lase moştenire educaţie şi apoi obiecte. Omul umple haina cu personalitatea sa şi nu haina dă trăsăturile lui de caracter.
Reporter: Ce simţi când porţi costumul tradiţional românesc?
Mihaela Savu: Că mă apropii tot mai mult de mine, de morţii şi de vii mei.
Reporter: Mulţumesc!

pt site

(Material preluat de pe  adresa: http://www.bursa.ro/mihaela-savu-castigatoarea-concursului-cel-mai-frumos-costum-traditional-romanesc-organizat-de-as…&s=cultura&articol=349256.html, postat pe 29 iunie 2018; Foto: Laura Dobre)

„Doamne, iubit-am frumusețea casei Tale și locul unde sălășluiește slava Ta” (Psalmi 25, 8) (Nr.153/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Lucrări de restaurare, Noutăți, Uncategorized

aCând faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită.  Întrebarea arată că nu roadele pământului în ele însele din care a luat pentru a i le oferi lui Dumnezeu au reprezentat motivul pentru care nu a fost primită jertfa sa, ci faptele și intențiile rele cu care le-a închinat. Ideea pe care o putem desprinde ar fi aceea că lui Dumnezeu trebuie să-i aducem darul nostru din tot sufletul, cu alte cuvinte, Lui trebuie să-I oferim întotdeauna ce avem mai bun cu gând de recunoștință. Reînnoirea catapetesmei până în prezent s-a realizat prin contribuțiile benevole ale enoriașilor, iar cu acest prilej, adresăm mulțumiri celor care au contribuit. Totodată, rugăm pe cei care ar putea și ar dori să susțină în continuare lucrarea de reîmprospătare a icoanelor de pe catapeteasmă care, în prezent, trece printr-o perioadă mai grea din cauza lipsei fondurilor.

qfeuidghoprstwya

Sperăm! (Nr. 153/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

danilovmaster-ruPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Când am propus colaboratorilor mei tema prezentului număr, deznădejdea, mi-au amintit că am avut acest subiect și acum doi ani, tot în preajma zilei Sfântului Iuda Tadeu. Evident, nu întâmplător, având în vedere că el este ocrotitorul celor care se află în situații disperate. Dar…poate fi epuizată tema? Mai suntem noi aceeași de acum doi ani? Poate fi deznădejdea cuprinsă în altă parte decât în suflet? După ce am răspuns acestor întrebări, iată!, vă prezentăm alte valențe ale subiectului anunțat.Când am propus colaboratorilor mei tema prezentului număr, deznădejdea, mi-au amintit că am avut acest subiect și acum doi ani, tot în preajma zilei Sfântului Iuda Tadeu. Evident, nu întâmplător, având în vedere că el este ocrotitorul celor care se află în situații disperate. Dar…poate fi epuizată tema? Mai suntem noi aceeași de acum doi ani? Poate fi deznădejdea cuprinsă în altă parte decât în suflet? După ce am răspuns acestor întrebări, iată!, vă prezentăm alte valențe ale subiectului anunțat. Sfântul Ioan Carpatiul a spus că mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu. Pentru dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri, cuvintele Cuviosului Ioan au o mare importanță. Pentru că ne invită să căutăm fierbinte nădejdea în Dumnezeu și, astfel, să fim în legătură cu El. Nimeni nu este fără de păcat, dar putem fugi de disperare. Cum? Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos (Sfântul Ioan de Kronstadt). Practic, sfaturi care ne apropie de Dumnezeu, ne împrietenesc cu El. Balzac a zis că alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la deznădejde. Ce prieten mai de nădejde putem avea, dacă nu Cel care ne-a adus în viață. De aceea, rugăciunea – dialogul cu El, spovedania – părerea de rău când Îl supărăm, citirea Sfintei Scripturi – adică a Cuvântului Său și împărtășirea – hrănirea cu El, ne fac să Îl simțim aproape. Nu vom fi feriți de necazuri, dar sigur de deznădejde, iar astfel vom avea prilejul unei vieți normale, echilibrate. Sufletul cuprins de deznădejde în privinţa mântuirii nu este departe de nebunie (Sfântul Ioan Gură de Aur). Dragi cititori, ne-am bucura să fim împreună la zilele prăznuirii Sfântului Iuda Tadeu. Ar fi o ocazie să ne apropiem de Sfântul celor care îi ajută pe cei disperați, să ne împrietenim cu Dumnezeu și unii cu alții. Sperăm!

Ziua Internațională a copilului în parcul Carol (Nr. 153/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Evenimente, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

IMG-20180602-WA0066Iuliana OANCEA

Pe 2 iunie 2018, Asociația Umanitară Tadeu a organizat un eveniment pentru copiii Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”, marcând Ziua Internațională a Copilului, printr-o vizită la Muzeul Tehnic „Prof. Dimitrie Leonida”, un tur pietonal al parcului Carol I, cadouri pentru cei mici și distracție.Pe 2 iunie 2018, Asociația Umanitară Tadeu a organizat un eveniment pentru copiii Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”, marcând Ziua Internațională a Copilului, printr-o vizită la Muzeul Tehnic „Prof. Dimitrie Leonida”, un tur pietonal al parcului Carol I, cadouri pentru cei mici și distracție. Cei mai curajoși dintre copii au participat la experimentele ghidului muzeului, căruia îi mulțumim pentru răbdarea cu care ne-a povestit despre fiecare obiect reprezentativ pentru descoperirile ce s-au făcut de-a lungul timpului, ținându-i pe micuți atenți și activi. În turul prezentat de ghidul nostru de nădejde, Iulian Soca, am descoperit din tainele parcului Carol I, acesta fiind inaugurat în 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. În continuare, am aflat despre Fântâna Cantacuzino, un monument construit în anul 1870, din inițiativa primarului Bucureștiului, Gheorghe G. Cantacuzino; Mormântul Ostașului Necunoscut, ce a fost inaugurat în anul 1923, devenind loc național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225.000 de ostași care s-au jertfit în Primul Război Mondial pentru întregirea României; Castelul Vlad Țepeș, construit în 1906, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a Regelui Carol I al României, 25 de ani de la proclamarea Regatului României și 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani. Mulțumim donatorilor, participanților și voluntarilor, fără de care nu ar fi avut loc acest eveniment!

IMG_20180602_122603Vă prezentăm mai jos câteva impresii ale părinților prezenți la evenimentul nostru: „Evenimentul din 2 iunie a avut multe caracteristici de succes, întrucât a îmbinat jocul, istoria orașului nostru și cultura tehnică, prin vizita la Muzeul Tehnic, cu buna dispoziție. Toate aceste lucruri l-au făcut să fie captivant atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Copiii au fost extrem de încântați și așteaptă cu bucurie un nou eveniment asemănător. În special, vizita la muzeu ne-a descoperit multe lucruri interesante și a trezit apetitul copiilor pentru marile descoperiri tehnice din lumea înconjurătoare. Felicitări pentru efortul depus celor implicați în organizare!”(Gabi Ivașcu) „Ne-am simțit foarte bine cu voi în parc. Anastasia s-a bucurat tare mult de baloanele primite!” (Loredana Brahă)