Lună: iulie 2018
Secretul fericirii (Nr. 156/2018)
Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar
Să te bucuri de bucuria altora e secretul fericirii. A spus-o George Bernanos, autorul unei profunde monografii a sufletului unui cleric, Jurnalul unui preot de țară (o carte pe care o recomandăm cu multă căldură, de altfel, mai ales celor care au încercarea de a judeca semenii. Cine nu o are?). Cred că, fără să o stabilim formal, fraza romancierului parizian stă la temelia gândurilor noastre, ale celor implicați în viața Bisericii „Sfântul Dumitru” și în Asociația Umanitară Tadeu. Foarte puțini la număr, în comparație cu solicitările semenilor. Cu lipsuri financiare, în fața sărăciei pluriforme. Adânciți în problemele personale, dar întâlnind dramele altora. Totuși, acolo, în substratul de unde vine bătaia caldă a inimii, se găsesc cuvinte, imagini, emoții, har…Ele ne fac să mergem mai departe și să dobândim surâsuri.
Eu posed cu adevărat doar ceea ce am dăruit (Seneca). Pentru că și noi vrem să surâdem, și noi avem nevoie de asta. Și pentru că lumea nu-ţi poate dărui ceea ce nu primeşte de la tine (Schiller), cu ajutorul lui Dumnezeu, căutăm să alinăm suferințele altora, să dăruim un strop de liniște. Un strop, uneori cu un bănuț, dar cu multă dragoste. Dar cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece! (Sfântul Ioan Gură de Aur). Cuvântul marelui predicator îmi aduce aminte de acțiunile voluntarilor noștri pe stradă, când au împărțit apă rece și limonadă în zilele caniculare celor însetați și sărmani.
Acum, ne pregătim de un nou test. Târgul caritabil din 18-19 august bate la ușă. În spatele bucuriei generate, a fondurilor pe care sperăm să le strângem, a amintirilor, a produselor delicioase stă multă muncă. Respect și mulțumiri celor care se implică sau se vor implica. Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. În paginile revistei, veți putea vedea ce dorim să facem și vă rugăm să vă exprimați dorința de a dărui alături de noi.
Plăcerea oamenilor cu adevărat mari e să facă oamenii fericiţi (Blaise Pascal).
RESTAURAREA CATAPETESMEI – CADOU ANIVERSAR (Nr.156/2018)
Bogdan Nicolaescu
Lucrările de conservare și restaurare ale iconostasului Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”, începute anul acesta, sunt preconizate a se încheia în toamna anului viitor, când se vor împlini 200 de ani de la terminarea lucrărilor de construcție a noii întruchipări a „bisericii de jurământ din mahalaoa lui Sfeti Dimitrie” în 1819.
Începută în 1807, la inițiativa Episcopului Buzăului, Costandie Filitti, și continuată sub oblăduirea urmașului acestuia, episcopul Gherasim Rătescu, construcția bisericii este realizată în stilul neoclasic de factură germană (austriacă). În cei aproape 200 de ani de existență, Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” a avut multe de îndurat: „Focul cel mare” din 1847 afectează acoperișul și o parte din interior, pentru ca, 70 de ani mai târziu, biserica să fie practic abandonată și propusă spre demolare, dar fiindu-i, mai apoi, dat să treacă și prin două mari cutremure, în 1940 și 1977. Lucrările de reparații care au avut loc după aceste momente de cumpănă ale existenței bisericii au avut repercusiuni și asupra picturii interioare, ca și asupra catapetesmei.
Echipa de restauratori condusă de doamna Sultana-Ruxandra Polizu se luptă de câteva luni cu urmările diferitelor intervenții făcute de-a lungul ultimei jumătăți de veac asupra catapetesmei, care au produs modificări ale aspectului originar al acesteia și pentru recuperarea căruia se depun acum eforturi.
Eforturi se cer și din partea noastră, a celor care iubesc această biserică, deoarece este crucial ca lucrările să meargă fără întrerupere, aceasta necesitând o finanțare continuă. Orice ajutor este important, iar acțiunea de salvare a bisericii dusă de Ioan C. Filitti după anii Războiului pentru întregirea neamului românesc (1916-1919) trebuie să ne stea în fața ochilor ca un exemplu de urmat pentru a putea trăi bucuria de a fi ctitor.
LA BUNĂ REVEDERE (Nr.156/2018)
Alexandra-Mariana Nicolaescu
Repede a trecut un an și iată că ne pregătim deja de a doua ediție a târgului tradițional dedicat sprijinirii, cu fondurile obținute, copiilor cu nevoi sociale aflați în prag de școală. La fel ca în 2017, vom alege copii de la sate cu rezultate școlare bune și foarte bune, dar care întâmpină dificultăți financiare.
Ideea acestui târg a apărut ca răspuns la tristețile bunicilor sau părinților, întâlniți în perindările noastre sociale la sate sau în Capitală, legate de cheltuielile de școală însemnând haine, rechizite, încălțăminte și alte nevoi ale copiilor. Costurile pentru pregătirea copilului de școală depășesc deseori bugetul unei familii cu venituri foarte mici.
Anul trecut, cu ajutorul voluntarilor și al celor care au achiziționat produsele noastre, am pregătit pentru școală douăzeci de copii. Nu am schimbat viața lor în totalitate, dar am reușit ca, măcar pentru o perioadă, să le ridicăm o parte din greutăți. Am avut și surprize, și provocări, am întâlnit oameni cu povești în spate și am învățat sa oferim oamenilor darurile noastre. Și, mai ales, fiecare dintre noi, cei care au participat fie ca organizatori, fie ca vizitatori, a plecat cu ceva nou acasă.
Un profesor de facultate îmi spunea că nu este ușor să faci bine și, într-adevăr, este greu, mereu apar piedici și probleme. Dar împreună putem schimba greutățile oamenilor din jurul nostru sau tristețea unui copil în zâmbet.
Cazurile ne sunt prezentate de profesori, asistenți sociali, preoți sau voluntari ce au contact cu copiii și familiile lor. Selecția acestora se face în funcție de venituri și situația socio-economică a familiei.
Vă așteptăm cu drag și anul acesta la întâlnirea noastră ce va avea loc la sfârșitul lunii august pentru a aduce zâmbete pe chipurile altor copii încercați și fără posibilități materiale!
BINECUVÂNTAREA PREOTULUI-ȘAHIST. Satul cu nume de PRINȚESĂ, INCENDIUL și ZIUA 13. Reporter printre oamenii lui Dumnezeu
Într-o dimineaţă de sâmbătă, când abia se spărsese cheful la terasele din Centrul Vechi al Bucureştiului, mi-am dat întâlnire cu membrii Asociaţiei „Tadeu”, în curtea bisericii Sfântul Dumitru Poştă, pe strada Franceză.
Aveam de făcut un drum până în satul Ileana din judeţul Buzau. Voluntarii duc acolo ajutoare. În principal pentru două familii năpăstuite de foc. Sacii sunt deja pregătiţi în „cabana” din faţa locaşului. În fond o gheretă din rigips. Ce fel de ajutoare? O întreb pe Alexandra Nicolaescu, director executiv. Haine, cărţi si rechizite.
Au venit şapte oameni. Ne vom înghesui, cu tot cu bagaje, în două maşini. Pun şi eu mâna la cărat. Asociaţia s-a format din rândul enoriaşilor care vin la biserică.
Nu mulţi membri ai noii structuri umanitare, apărută cu un an în urmă. Câţi sunteţi? „Şase oameni, de bază”. Şi alţii care pun umărul, e drept, de câte ori e nevoie. Cum se întâmplă azi.
Suflete mari
Uite că într-un an au transportat, cu propriile mijloace, diverse bunuri de strictă necesitate în comuna Bălăceanca, în apropiere de Capitală. Acolo au fost de trei ori. În judeţul Prahova, la Poiana Burţii, tot în trei rânduri. La Cernica. În judeţul Brăila, în comuna Vădeni. Plus că aici, în Bucureşti, oferă masă caldă pentru nevoiaşi. Şi ceai fierbinte, iarna, trecătorilor înfriguraţi.
Restul interviului aici: http://evz.ro/ileana-sat-binecuvantarea-preot.html
ADHD la copii sau la părinți? (Nr.155/2018)
Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar
Pentru că ne apropiem de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, am dedicat numărul de față unei probleme de actualitate și cu o rată din ce în ce mai mare în rândul copiilor: ADHD. Tulburările de atenție, asociate greșit, de multe ori, cu obrăznicia sau cu alte probleme psihice sau comportamentale, se întâlnesc din ce în ce mai des. Literatura de specialitate din domeniu abundă de opinii venite din partea psihiatrilor, psihologilor, pedagogilor, dascălilor, teologilor etc. Evident, în cele câteva sute de caractere ale editorialului ori în paginile Revistei Dimitrios nu vom reuși dezlegarea nodului gordian al chestiunii invocate. Respectăm însă inteligența dumneavoastră și ne propunem doar să oferim perspective noi în cercetarea particulară.
Poate cea mai importantă se referă la căutarea unor explicații în noi înșine, nu în copii. În ce măsură neatenția micuțului oglindește neatenția noastră față de el? Nu cumva am încercat să îi cumpărăm bunăvoința și dragostea cu tot felul de jucării, petreceri și dispozitive electronice? Sau, poate, atunci când ne vorbesc despre preocupările lor infantile, jocurile lor de neînțeles peste generații, personajele din desene animate pe care le găsim oribile ori când vor să ne arate o nouă schemă la kendama, nu cumva dăm din cap cu ochii în vreo chitanță ori îi dăm la o parte din fața televizorului în care ne privim serialul pe care nu avem voie să îl pierdem, deși este foarte probabil ca asta să însemne pierderea copilului nostru sau măcar a pierderii firescului său, de care mai târziu ne plângem și pe care încercăm să îl tratăm, căruia îi tolerăm infatuarea, jignirile, lenea, nepăsarea față de școală, pe care încercăm să îl salvăm după ce noi înșine l-am îngropat, pe care l-am programat în viața noastră când am vrut și pentru care nu am mulțumit lui Dumnezeu, un copil care nu pare a mai fi dar de Sus, ci accesoriu (unul singur, evident, pentru că doi sau mai mulți înseamnă multă bătaie de cap și cheltuieli), un prunc pe care îl vedem și care se supune legilor modernității în care trăim: viteză, superficialitate, secularizare.
Nădăjduim să găsiți în paginile Revistei Dimitrios o rază de răspuns.
RESTAURAREA CATAPETESMEI – ACT DE CREDINȚĂ, ACT DE CULTURĂ (Nr.155/2018)
Bogdan NICOLAESCU
Însuţi, Doamne, […] binecuvintează dorinţa noastră sfântă de a avea, spre slava Ta şi spre mântuirea noastră, propria noastră biserică, al cărei prag trecându-l, împreună cu toţi semenii noştri, să Te lăudăm pe Tine, Doamne.” Amplele lucrări de restaurare ce se desfășoară în incinta Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” dau o greutate aparte cuvintelor rugăciunii rostite în Altar spre finalul Sfintei Liturghii. Aducerea catapetesmei la starea originară reprezintă un act de credință la care toți credincioșii sunt invitați să ia parte. Dar restaurarea catapetesmei este, în același timp, și un act de cultură. Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” este un monument istoric, iar catapeteasma, o operă de artă bisericească.
Executat ca, de altfel, și pictura murală de către meșteri formați în atelierele de pe lângă Episcopia Buzăului, la așa numita „Școală de zugravi de subțire” de la Buzău, iconostasul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” este opera lui Dimitrie Săpătorul („săpător” însemnând, în veacul al XIX-lea, „sculptor”) și a fost poleit de către Ivan Lipoveanul din Brăila.
Catapeteasma impresionează prin grandoarea sa și prin măreția decorației sculptate și aurite. Plastica arhitecturală a acesteia se înscrie în repertoriul clasicizant al vremii, cu o accentuată notă de eclectism (îmbinarea mai multor stiluri diferite). Desfășurarea în plan a catapetesmei după un traseu poligonal, prin jocul de umbre și lumini, creează adâncime ansamblului, fapt care-i sporește spectaculozitatea. De dimensiuni mai puțin obișnuite – 9,60 m înălțime și 8,40 m lățime –, iconostasul este compus din șapte laturi, dispuse în planuri diferite. Pictura icoanelor este diferită de stilul tradițional bizantin, ea încadrându-se în coordonatele stilistice ale picturii occidentale de șevalet. Icoanele împărătești – Iisus Hristos Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncul Hodighitria, Sfântul Nicolae și Sfântul Dumitru – datează din secolul al XIX-lea și au fost executate în tehnica ulei sau tempera grasă pe suport de lemn. Acestea au fost acoperite cu ferecături de argint lucrate în tehnica „au repousse” (prin care se realizează motive decorative în adâncime) în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, potrivit mărcilor de meșter și de titlu a argintului.
Partea sculptată decorativă a fost acoperită cu foiță de aur de 24 de karate prin metoda cu bolos (sau bol – varietate de argilă cu o concentrație ridicată de oxid de fier ce îi dă puternice nuanțe roșiatice, galbene sau negre) în manieră tradițională, cu șlefuirea selectivă a anumitor suprafețe pentru obținerea unui contrast cromatic și pentru punerea în valoare a strălucirii aurului.
Din păcate, intervențiile ulterioare asupra catapetesmei (aplicare de poleituri metalice, diferite bronzuri și bitumuri, repictări și adăugiri, curățiri improprii, spălări și înfrumusețări executate de oameni cu bune intenții, dar fără o pregătire specifică) au produs degradări în timp și falsificări ale aspectului originar al catapetesmei. De refacerea acestui aspect se ocupă echipa de restauratori condusă de doamna Sultana-Ruxandra Polizu, dar, așa cum sublinia domnia sa în interviul acordat revistei noastre (Dimitrios, nr. 154), continua finanțare a lucrărilor de restaurare este esențială.
„Dăruind vei dobândi!” (Nr.155/2018)
Niculae Neagu
Biserica reprezintă lăcaşul reculegerii şi rugăciunii oamenilor, al comunicării cu Dumnezeu în pace și liniște sufletească, arhitectura acesteia fiind chipul şi locul lui Hristos. Biserica nu aparține unui individ, ci eternității.
Pentru a dobândi, noi oamenii trebuie să dăruim. Astfel, se poate spune că o viață în care nu dăruiești, poate fi considerată una irosită, deoarece viața însăși este un cadou primit din partea lui Dumnezeu, un cadou pe care, de multe ori, nu știm să-l apreciem la adevărata lui valoare.
Dăruind din puţinul nostru, vom aduna din tot ce dăruim în ,,trăistuţa’’ noastră cu fapte ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti.
Așa cum noi, oamenii, avem nevoie de lăcașul sfânt pentru a ne liniști sufletul, așa și el are nevoie de noi, mai mult ca oricând, pentru a-și înfrumuseța chipul. Biserica „Sfântul Dumitru – Poștă“ are nevoie de ajutorul nostru pentru a redobândi frumusețea de altă dată și locul pe care îl merită în peisajul cultural al Bucureștiului, redevenind „Prințesa Centrului Vechi”.
În anul 2019, Biserica „Sfântul Dumitru – Poștă“, ridicată pe locul unei mai vechi biserici de prin secolul al XIV-lea, împlinește 200 de ani, fiind Paraclis Universitar și, totodată, cea mai veche biserică din București cu hramul Sfântului Dumitru. Având în vedere renovarea bisericii, a picturii și a catapetesmei acesteia, vă solicităm sprijinul pentru finalizarea lucrărilor.
Restaurarea unei biserici presupune multă experienţă, talent şi atenţie din partea pictorului care se angajează într-o astfel de muncă, dar și de foarte multe resurse financiare, de care biserica noastră nu dispune în prezent.
Cu sprijinul acordat prin contribuția noastră, putem fi mândri că am fost părtași la redarea frumuseții acestei biserici și la posibilitatea de a lăsa ceva înălțător în urma noastră și pentru generațiile viitoare.
Pentru noi, este un privilegiu și o datorie de onoare să fim părtași și să ne arătăm vrednici închinători ai acestei biserici, nu numai prin vorbe, ci și să dovedim asta prin fapte, dobândind în dar mulțumirea că am ajutat pe cineva care nu vorbește, dar care te ascultă mereu, care nu merge, dar care te așteaptă întotdeauna, cu drag, să vii spre ea.
„Socotește milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit, nu ca o pierdere, ci ca un câstig, căci tu, prin ea, dobândești mai mult decât ai dat!” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Mihaela Savu, câștigătoarea concursului „Cel mai frumos costum tradițional românesc”, organizat de Asociația Tadeu: „Nu toate cămăşile care sclipesc sunt valoroase”
A consemnat Emilia Olescu
An de an, în luna iunie, la noi au loc o serie de acţiuni legate de costumul popular românesc şi de tradiţiile noastre, în virtutea faptului că în 24 iunie sărbătorim Ziua Universală a Iei. În acest context, unul dintre evenimentele desfăşurate în Capitală duminica trecută a fost cel organizat de Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica Sfântul Dumitru-Poşta („În IE la LiturghIE-Păstrăm Tradiţia Vie”). Un sfert dintre cei peste 200 de participanţi la slujbă au purtat costum popular sau un element identitar românesc.
Autenticitatea bluzei noastre feminine a fost scoasă în evidenţă de numeroase ii provenite din diverse zone ale ţării, multe dintre ele direct din lada bunicii. Iile, fotele, vâlnicele, poalele, catrinţele, ilicele, opregele, betele şi maramele purtate cu mândrie de fetele şi femeile prezente la eveniment păstrează în ele istoria poporului român aşa cum a fost ea trăită. Pe lângă frumosul dat de cromatica şi simbolistica iilor româneşti, obiceiurile străbune au mai fost înviate printr-un concurs cu tema „Tu ce ştii despre tradiţii?”, care a avut două secţiuni: „Cel mai frumos costum tradiţional românesc” şi o probă de cunoştinţe generale despre tradiţii, obiceiuri şi calendar străvechi. Pentru „Cel mai frumos costum tradiţional românesc”, juriul a ales-o pe Mihaela Savu, care a obţinut şi locul al doilea la secţiunea „Tu ce ştii despre tradiţii?”.
Posesoarea celui „mai frumos costum tradiţional românesc” a fost încântată să ne povestească despre straiele sale populare.
Reporter: Din ce zonă provine costumul tău şi ce vechime are?
Mihaela Savu: Răspunsul poate fi scurt – Glogoveanu, Dâmboviţa – sau unul foarte complex, pentru că toate schimbările istorice, comportamentale, administrative se revăd în costumul popular românesc. Costumul meu este unul muntenesc cu accente de Vlaşca, pentru că micul sătuc din Muntenia întemeiat de boierul oltean Glogoveanu a aparţinut pe rând judeţelor Argeş, Dâmboviţa, raionului Vlaşca şi de aici multe lucruri s-au contopit. În acest sat încă se mai joacă căluşul, se mai duc cocoşi albi la Denia Mare pentru sufletele plecate de la noi fără lumină sau Împărtăşanie, iar în ziua de Rusalii mai vezi femei pe la răspântii care spală picioarele trecătorilor.
Să revenim la costum – ia pe care o port astăzi, este o ie de mireasă, din borangic, ţesută în război, cu spărtură la sabac şi strajă de viaţă echilibrată. A fost ia de cununie a bunicii mele paterne, nu ştiu când a fost meşteşugită, dar a fost purtată prima dată de bunica mea prin anii ’30.
Fota muntenească cu fir datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, mi-a fost dăruită de către o femeie din sat, prezintă elemente de pământ, elemnete geometrice şi spirala vieţii. Este foarte interesant cum codurile şi meşteşugul vieţuirii erau transcrise în acest obiect vestimentar, partea cu spirala vieţii este acoperită de partea cea mai frumoasă a fotei, mesaj deosebit de complex: ce-i profund nu trebuie dezvăluit decât rar şi în intimitate, partea plăcută ochiului rămâne la vedere cu uşurinţă, dar pentru lucrurile adânci trebuie să aloci timp şi să dai primul strat deoparte.
Legătoarea de cap, tipic Vlaşca, este de borangic, ţesută în război şi prezintă elemente geometrice şi florale. Ca vechime, să fie de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai puţin partea croşetată care este o adăugire ulterioară, acest obiect fiind utilizat o perioadă ca un ştergar decorativ.
Reporter: Ai folosit expresia „straja iei”. Poţi să ne spui ce semnifică?
Mihaela Savu: Din punctul meu de vedere, straja iei este elementul cel mai frumos al cămăşii populare româneşti, este intangibilul care ne dorim să ajungă tangibil. Fetele, când îşi coseau ia, spuneau anumite rugăciuni, îşi întipăreau pe cămaşă aşteptările lor de la viaţă, îşi marcau cumva ia să fie unică, iar la noi în zonă le lăsau neterminate la brâu, ca viaţa să mai curgă şi după regulile ei.
Am trei ii de la cele două bunici şi una de la moaşa fraţilor mei şi toate au straja distinctă. Cea de la bunica maternă – femeie puternică, veselă şi jovială – are o strajă de destin asumat (ia este neterminată la brâu şi are numeroase inegalităţi, semn că bunica a aşteptat ca viaţa să o surprindă şi cam aşa s-a şi întâmplat), cea de la bunica paternă este tăiată drept şi delicat, pentru că ea aşa era şi aşa a şi trăit – demnă şi discretă (din păcate, mi-o amintesc doar ca prin vis).
Reporter: În opinia ta, care sunt elementele ce stabilesc valoarea unei ii?
Mihaela Savu: Sunt doar pasionată de tradiţii străbune şi leacuri de mult timp uitate, aşa că o să răspund prin prisma omului fără atestări: în primul rând, legătura cu trecutul personal. Mulţi spun că este foarte important materialul din care este făcută bluza, mai contează multitudinea elementelor îmbinate: râuri, figuri geometrice, motive florale, cruce, floarea vieţii, coarne de cerb, apoi vechimea, dacă are sau nu îngrădea… Cert este că nu tot ce sclipeşte este valoros!
Cu siguranţă nu există ie autentică făcută dintr-o foaie (spata de război este în medie de 78 cm, rar vezi o spată de război ţărănescă de 90 cm), cele care nu au pe spate elemente ţesute sau cusute sunt simple – cămăşi şi nu ii (femeile coseau/ţeseau pe spatele iei elemente ca nişte mandale, pentru ca femeia care o poartă să fie ferită de ochiul invidios. Ia mea de la mamaie Rada (bunica paternă) are pe spate multe şiruri din trandafirul heraldic geto-dac).
Reporter: Când te-ai prezentat ai spus că eşti Mihaela Savu, nepoata Chiosnacilor…
Mihaela Savu: Aşa era cunoscut bunicul meu patern (pe care nu l-am cunoscut) şi care era căluşar cu legământ. Prin sat mai sunt încă oameni care îl mai văd cu ochii minţii. Îmi amintesc că, acum trei ani, de Rusalii, când m-am aşezat într-o răspântie să spăl picioarele trecătorilor, a venit la mine o femeie bătrână care îşi pierduse vederea, mi-a pus mâna pe faţă şi mi-a spus: „Satul nostru nu moare atâta timp cât mai sunt oameni ca tine şi cred că tu numai nepoata Chiosnacului poţi să fii!”
Reporter: Au apărut în piaţa din România tot felul de „ii” fabricate în ţări ca India sau China. Ce părere ai despre acest trend?
Mihaela Savu: Acelea nu sunt ii, sunt cămăşi cu elemente prelucrate din etnografie. Este bine ca omul să intre în contact cu noţiunile, dar să nu uităm că iile se meşteşugesc, nu se fabrică, şi mai ales că ele aparţin României şi că trebuie lucrate în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Reporter: Ce transmite ia, în viziunea ta?
Mihaela Savu: Ia este un obiect vestimentar şi rămâne un obiect dacă nu ne preocupăm să înţelegem simbolistica ei şi mai ales să o purtăm cu mândrie şi demnitate. Dincolo de toate, oamenilor trebuie să li se lase moştenire educaţie şi apoi obiecte. Omul umple haina cu personalitatea sa şi nu haina dă trăsăturile lui de caracter.
Reporter: Ce simţi când porţi costumul tradiţional românesc?
Mihaela Savu: Că mă apropii tot mai mult de mine, de morţii şi de vii mei.
Reporter: Mulţumesc!
(Material preluat de pe adresa: http://www.bursa.ro/mihaela-savu-castigatoarea-concursului-cel-mai-frumos-costum-traditional-romanesc-organizat-de-as…&s=cultura&articol=349256.html, postat pe 29 iunie 2018; Foto: Laura Dobre)
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 