Cuviosul avea acest obicei minunat: când trebuia să se culce puţin, punea mai întâi un rând de pietre pe pământ şi peste ele arunca o pătură mică. Apoi cânta imne de înmormântare, ca şi cum s-ar fi îngropat singur pe sine. Pe urmă, zicea pe de rost patru Apostoli şi patru Evanghelii şi multe altele. Însemna apoi cu Sfânta Cruce aşternutul de trei ori şi se culca, punând o piatră drept căpătâi.

Adeseori în vis năvăleau diavolii asupra lui, îl tulburau şi nu-l lăsau să doarmă. Cuviosul lua atunci toiagul şi îi lovea cu putere duhovnicească, râzând de neputinţa lor, încât diavolii o păţiseră cu el. „Ce să facem cu acest încăpăţânat? se tânguiau ei. Uneori ne loveşte, alteori ne ocărăşte şi batjocoreşte tot neamul nostru!”

Într-o seară, când robul lui Dumnezeu se culcase puţin, a venit diavolul cu un târnăcop să-l lovească. Dar deodată, spăimântându-se, a ieşit afară cu mare zgomot şi a pierit ca fumul. Pe când fugea, scrâşnea din dinţi, zicând: „O, Marie, pretutindeni mă arzi, ocrotind pe acest tare de cap!”.
Auzind aceste cuvinte, Nifon a înţeles că Maica Domnului îl ocroteşte şi îl apără. De aceea, el în fiecare seară, înainte de culcare, lua untdelemn de la candelă şi se miruia pe frunte, la urechi și la toate simţurile. Când a văzut ce putere are untdelemnul sfinţit Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor, dădea adesea şi la cunoscuţi să se ungă înainte de culcare. De aceea s-a înfricoşat diavolul şi s-a făcut nevăzut.

Din Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, traducere de Protosinghel Petroniu Tănase, Editura Mânăstirea Sihăstria, Vânători, 2004

MIROS DE MIR ȘI DE HRAM

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Cu doar câteva zile înaintea celei mai importante zi din calendarul anual al Bisericii „Sfântul Dumitru-Poştă“ – Paraclis Universitar, am ales pentru Revista Dimitrios o temă tangenţială cu viaţa ocrotitorului nostru istoric, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cine a avut bucuria să se închine moaştelor sale la Tesalonic, a văzut minunea dumnezeiască întâmplându-se în faţa lor. Paginile următoare abordează subiectul untdelemnului miraculos care naşte vindecări, izbăviri, răspunsuri la dileme.
Marele martir Dimitrie este singurul sfânt din calendarul ortodox numit cu formula „Izvorâtorul de Mir”. Totuşi, nu vorbim aici de o exclusivitate a generării uleiului din lumea Împărăţiei lui Dumnezeu. Mireasma harului trupului Sfântului Gheorghe, a Sfintei Parascheva de la Iaşi, dar şi a majorităţii sfinţilor uimeşte închinătorii. Parfumul, de o esenţă necunoscută simţurilor noastre, aduce aminte de paradisul pierdut, dar reprezintă şi o motivaţie pentru a-l căuta pe cel promis de Domnul la sfârşitul nostru. Faptul că el apare la rămăşiţele pământeşti ale celor care au fost „casnici ai lui Dumnezeu”, iubitori de semeni şi de Hristos, pecetluieşte opinia unei comunităţi în privinţa declarării sfinţeniei cuiva. Izvorârea de mir nu este argument unic şi absolut al canonizării, totuşi. Se poate întâmpla ca relicvele sfinte ale unor eroi ai credinţei şi faptei bune să nu aducă şi untdelemnul paradisiac. Ar fi minunat să ne desprindem de ideea că sfinţenia cuiva depinde de semnele văzute ale moaştelor, fie că vorbim de izvorârea de mir, de sânge, fie de o serie de tămăduiri petrecute la contactul cu ele.
Nu vom putea ajunge la Tesalonic în zilele următoare, dar mirosul paradisiac al prezenţei impunătorului mucenic în lăcaşul din strada Franceză depinde nu de mir, ci de noi. Cât de departe ajunge mirosul mirului?

Articol apărut în REVISTA DIMITRIOS nr. 37 (136)