MUZICA BIZANTINĂ VINDECĂ DEPRIMAREA

Muzica bizantină îl sfințește pe om fără jertfă. Un mijloc însemnat de vindecare a sufletului chinuit al omului căzut, al celui pătimaș, este cu adevărat muzica bizantină. De aceea înțeleptul doctor al sufletului, Cuviosul Porfirie, spune: „Muzica bizantină este foarte folositoare pentru suflet. Nu trebuie să existe niciun creștin care să nu cunoască muzica bizantină. Toți trebuie s-o învățăm. Ea are o legătură directă cu sufletul. Muzica îl sfințește pe om fără jertfă. Fără osteneală, veselindu-te, devii sfânt”. Mai ales pentru vindecarea deprimării, muzica bizantină este un mijloc foarte eficient. Muzica bizantină vindecă deprimarea. „Într-o vreme, povestește Bătrânul, regele Saul fusese cuprins de un demon, iar David mergea și-i cânta, după care demonul pleca. Mergea cu psaltirea și-i cânta. Unde sunt cei care aleargă peste tot să afle vindecare pentru deprimarea lor? Când vom învăța muzica bizantină și vom vedea întunericul venind, vom cânta o Slavă și întunericul care vine să ne cuprindă, ca un fel de melancolie sufletească, se va preface în cântare pentru Dumnezeu. Eu cred aceasta, și încă cu toată tăria. Vă spun că un muzician care iubește muzica și este evlavios, poate preface o greutate a sa într-o lucrare muzicală sau o lucrare gata alcătuită s-o cânte, s-o redea. Astfel, în loc să plângă și să fie împovărat, îi aduce o doxologie lui Dumnezeu”. Omul sănătos trăiește în armonie. Iar armonia este virtutea. Starețul spunea: „Muzica bizantină este foarte ușoară, atunci când sufletul o îndrăgește. Mare este folosul armoniei ce-l aduce în suflet! Cel care cunoaște muzică și are smerenie, are Harul lui Dumnezeu. E gata să se înfurie, să izbucnească, dar se teme să nu strice armonia, pentru că furia și toate aceste stări păcătoase nu se potrivesc cu armonia. Și astfel, încetul cu încetul, urăște răutatea și-și însușește virtutea, care este armonie”.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, marturieathonita.ro

EDITORIAL – REVISTA DIMITRIOS NR. 35

logoAUZUL INIMII

de Pr. Paroh Mihai Gojgar

Discuţiile contradictorii pe tema tipului de muzică pe care o poate asculta un creştin sunt foarte vechi. Am susţinut şi seri catehetice pe această temă, cu riscul de a leza rapperi, rockeri, depeche-işti, manelişti sau psalţi. Nu s-a întâmplat, totuşi, să fie cineva jignit, dimpotrivă, serile de vineri sunt pline de savoare. Evident, nu o să putem lămuri dilemele sau întrebările din aria sunetelor care ne bucură, dar vă oferim în paginile care urmează câteva mărturii-ghid, sfaturi şi informaţii, cel puţin interesante. Din punctul meu de vedere, muzica pe care o ascultăm spune destule despre noi, despre starea noastră, despre ce avem nevoie într-un anumit moment. Gândindu-mă la faptul că schimb postul de radio în mașină atunci când aud ceva nepotrivit mie sau refuz să ascult comentariile DJ-ilor şi zgomotele, înţeleg că muzica exprimă sensibilitatea noastră, capacitatea de a descoperi acorduri armonioase şi a le găsi echivalenţa în natură. Cred că asta este: muzica relevă o poveste despre noi, despre cum am găsit sau vrem să găsim lumea. Nu, nu ascult doar Radio Trinitas; pentru că îmi plac în anumite momente Gheorghe Zamfir şi naiul, Beethoven şi liniile sale profunde, o melodie din anii ’90 şi amintirea primului televizor color poposit în casă ori a altor fotografii din memoria personală. Evident, sunetele oferă o energie, însoţesc un duh, iar aici trebuie să fim atenţi, critici şi preocupaţi. Excesele aşa-zis muzicale nu pot conduce către ceva bun. Înainte de a condamna pe fanul respectivului gen, mi se pare mai important desluşirea răspunsului la întrebarea: „De ce acel stil? De ce acel cântăreţ?”. Muzica reprezintă un mesaj către noi, dar, paradoxal, şi de la noi către ceilalţi. Dacă audiez ceva, îţi spun ce am nevoie. Ai urechea potrivită să mă asculţi?