Sfântul Nectarie de Eghina
Prietenia este sfântă, curată, nevinovată, fidelă, neschimbătoare, sinceră, temerară, adevărată, veşnică. Prietenia este o virtute, pentru că îşi are sălaşul în ethos şi în buna educaţie a sufletului sănătos; căci nu se uneşte decât cu virtutea şi este iubitoare de virtute, îmbrăţişând-o şi rămânând cu ea în veci. Prietenia, ca virtute, se lasă atrasă de ceea ce-i este asemenea şi îşi află odihna în virtuţile care se înrudesc. Prietenia este legătura dintre suflete asemănătoare. Este o pătimire a sufletului drept-cugetător, care se leagă printr-o iubire puternică de cei care-i sunt dragi, unind prin dorinţă, într-o singură realitate, sufletele care prin firea lor au tendinţa să fie despărţite. Prietenia are un ethos statornic, ce nu face concesii. Aristotel a spus: Citește în continuare „PRIETENIA ESTE IUBIREA SUFLETULUI SĂNĂTOS FAȚĂ DE UN ALT SUFLET SĂNĂTOS”

Un editorial de Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR
Deci au căzut capetele vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, după aceea al lui Ștefan și al lui Radu. Iar când a venit rândul copilului Mateiaș, care avea numai 12 ani, și călăul a ridicat sabia să-i taie capul, acesta s-a înspăimântat și a strigat sultanului să-l ierte, că se va face musulman. Atunci tatăl său, plin de bărbăție, i-a zis: “Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-și piardă credința. Dacă este cu putință, să mori de o mie de ori, decât să-ți lepezi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani mai mulți pe pământ”. Atunci copilul s-a întărit și, întinzându-și liniștit gâtul pe tăietor, a zis călăului: “Vreau să mor creștin. Lovește!”
„Când cuviosul Acachie, care s-a nevoit într-un schit pustiu al Kafsokaliviei, a fost întrebat despre somn şi priveghere, el a răspuns:
























































