Un editorial de Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Un enoriaş îmi spune că nu poate veni la hram, deoarece a programat o plecare în Deltă alături de câţiva prieteni. O domnişoară se plânge că prietenul ei nu o înţelege deplin. Din fericire, alţii se intuiesc: o problemă se rezolvă dacă ai prieteni care îţi deschid o uşă unde trebuie. Chiar dacă e vorba de uşa de la scară, unde obişnuieşti să îţi petreci serile cu prietenii şi lăzile de bere.

Iată doar câteva utilizări ale cuvântului „prieten”. Un termen ale cărui sensuri par a fi rătăcite ori greu de desluşit în viaţa de zi cu zi. În aceeaşi situaţie, se regăsesc şi alte noţiuni şi expresii, precum „iubire”, „credinţă”, „toleranţă”, „tupeu” etc.

Să rămânem, însă, la ideea iniţială, prietenia. „Prietenia nu poate rămâne deplină şi desăvârşită decât între cei desăvârşiţi şi cu aceleaşi virtuţi, pe care aceeaşi voinţă şi aceleaşi ţeluri de viaţă nu-i lasă niciodată, sau numai foarte rar, să aibă sentimente deosebite sau să nu fie de aceeaşi părere în cele ce duc la plinătatea vieţii duhovniceşti”, spune Sfântul Ioan Casian. Dintr-o dată, relaţia de prietenie pare una în contact cu absolutul fiinţei umane, o îngemănare spirituală posibilă doar prin ajutor dumnezeiesc. Cum altfel să simţi şi să trăieşti precum altcineva? Cum să fii atât de empatic, încât viaţa celuilalt să pară că e viaţa ta? Şi, mai ales, cum să ajungi la desăvârşire fără ajutorul Lui? Câteva gânduri care mă fac să reflectez la ideea de prietenie, la nepreţuita valoare a sufletului unui amic, dar şi la fragilitatea aşa-ziselor camaraderii sau tovărăşii vehiculate ori închipuite. Opiniile, sfaturile şi cuvântările cuprinse în numărul de faţă al Revistei Dimitrios sperăm să slujească alegerii, găsirii ori preţuirii celor care se fac părtaşi bătăilor inimilor noastre.

“În ce mă priveşte pe mine, să ştiţi că toate prieteniile mele, câte le-am avut până acum şi câte voi mai avea de acum încolo, le-am programat pentru veşnicie.” Părintele Teofil Părăian