PREGĂTIRI DE ZBOR

logo

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

La ora scrierii rândurilor de față, pregătirile pentru sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon au intrat în linie dreaptă. O săptămână mai târziu (5 august), îl vom cinsti pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, monahul român adormit în Domnul acum 57 de ani. După încă două zile, Sfântul Cuvios Nicanor, mare ocrotitor al copiilor bolnavi, ale cărui sfinte moaște se află în biserica în care ne adunăm ca o familie, va binecuvânta praznicul său anual. Trei popasuri foarte importante pentru comunitatea din strada Franceză, la care sperăm să ne întărim sentimentul de frățietate și de bucurie că respirăm în același Duh. 11 zile în care un lăcaș de cult plin de tineri slujește prospețimii sufletești. Privind cele trei evenimente în ansamblu, am realizat că toți cei trei eroi ai credinței au făcut pasul spre Împărăția Cerurilor înainte de acei 70 de ani pe care ni-i luăm ca reper, aproape contractat, al vieții proprii. Sfântul Pantelimon – 19 ani, Sfântul Ioan Iacob – 47 de ani, Sfântul Nicanor – 58 de ani. Media? Puțin peste 41 de ani. Mi se pare o perioadă bună de reflecție pentru cei care ne plănuim etapele vieții în funcție de bifarea a șapte decenii de viață, ca să nu mai vorbesc de cei care vor să bată suta ori alte vârste matusalemice.

Citește în continuare „PREGĂTIRI DE ZBOR”