„Când cuviosul Acachie, care s-a nevoit într-un schit pustiu al Kafsokaliviei, a fost întrebat despre somn şi priveghere, el a răspuns:
– Jumătate de oră de somn este de ajuns pentru un călugăr adevărat!
El însuşi stătea toată noaptea în picioare sau în genunchi, rugându-se sau cântând cu mare râvnă, în ciuda faptului că suferea de hernie şi era foarte bătrân. Dormea foarte puţin, dimineaţa, câteodată sprijinindu-se pe braţ sau altceva, de-ajuns pentru a nu-şi pierde claritatea minţii din cauza lipsei mari de somn. El a considerat somnul ca pe un duşman înşelător al sufletului. A spus că nimic nu sporeşte mai mult dorinţele păcătoase decât excesul de somn. Şi nimic nu le stăpâneşte mai bine decât lipsa de somn. Şi-a făcut un pat din ramuri de copac subţiri şi noduroase, fixate rar, fără saltea, astfel încât să nu-şi poată odihni trupul aşa cum ar fi dorit şi să se poată trezi cu uşurinţă. Potrivit biografului său, nu dormea mai mult de patru ore pe zi”.

(Patericul athonit, Capitolul IV, Despre priveghere / http://www.pateric.ro)