Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

«Mai pot să nădăjduiesc? Împărăţia morţii este casa mea, culcuşul meu l-am întins în inima întunericului. Am zis mormântului: Tu eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteţi mama şi surorile mele!»

(Iov 17, 13-14).

Nimic nu mi se pare mai dureros astăzi decât sentimentul neputinţei, atunci când îl încercăm sau îl simţim la cei din jur. Ce este eşecul, social, şcolar, profesional, dacă nu expresia văzută a unei încercări fără nădejde sau a lipsei de luptă? Obişnuim să îi judecăm pe cei care cad în greşeală ori care nu se pot dezlipi de o obişnuinţă rea, zicând că nu au ambiţie, nu au putere, nu vor să scape de problema lor. Dar ei sunt ca Iov, cel ce striga de pe grămada de gunoi şi de dispreţ, motto-ul acestui articol. Nu mai cred, nu mai speră, nu văd decât groapa. Cel care se agaţă de antidepresive şi orice obiect în căderea lui pe caldarâmul fricii, cel care se îneacă în alcool şi privirile dure ale celor din jur, cei care aud sunetul disperat al foamei şi gălăgia abundenţei altora. Săracul, omul trist „nădăjduieşte în Domnul”, dar mulţi râd de nădejdea lui (Ps. 13, 6); batjocoritorii îşi ancorează încrederea în aur (Iov 31, 24) şi uită de Cel care i-a scos din pântece (Ps. 21, 9). Nu, nu medicul ne scoate spre primul ţipăt, ci Dumnezeu ocroteşte viaţa noastră mereu, e „turn de tărie în faţa vrăjmaşului” (Ps. 60, 3), Cel care ascultă rugăciunile noastre şi e „nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor de pe mare departe” (Ps. 44, 6).

Cum apare nădejdea? Aflăm din aceşti psalmi, dintr-un singur verset de unde descoperim şi soluţia fericirii: „Fericit bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase” (Ps. 39, 6). Deci, privirea firescului, a frumuseţii naturale dăruite de Dumnezeu aduce speranţa în Creator, în Cel ce a făcut cerul şi pământul. Cu acest gând în minte, fericirea, în cromatica pământească, devine accesibilă. Altfel, nici un curs, nici un coach, nimic nu ne poate ajuta; nici măcar absolutizarea propriilor noastre forţe, pentru că Regele Solomon sfătuieşte aşa: „Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta” (Pilde 3, 5). Da, mai ales în situaţiile complicate, grele, în care duşmănia se întrupează în chipuri odioase şi în oameni trişti şi bolnavi de mândrie: „Eu, Eu sunt Cel ce dă nădejde! Cine eşti tu, ca să te temi de un muritor şi de un om de rând care trece ca iarba?” (Isaia 51, 12). Cum să nu te înfioare cuvântul de mai sus? Cum să nu prinzi putere de la El? Dacă Domnul vrea, totul e posibil.

Scenariile negative curg zi de zi, anticipările pesimiste fac rating teribil, căutăm mai degrabă perorația veninoasă și amenințătoare a profeților de ocazie cu debit verbal amazonian. Îi privim și îi admirăm, ne schimbăm planurile în funcție de ce spun ei. Hm!, departe de sfatul Ecclesiastului: „Dacă vezi un om care se zorește la vorbă, atunci pentru un nebun e mai multă nădejde decât pentru el” (Ecc. 29, 20).

Cât de puţini sunt aceia care îşi spun, înainte de somn: „Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat” (Ps. 4, 8). Dar numărul poate crește. De aceea, amintim și primim binecuvântarea Sfântului Apostol Pavel, pe care îl vom sărbători, alături de Sfântul Apostol Petru, la sfârșitul postului, pe 29 iunie: „Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt” (Rom. 15, 13).

„Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a Cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos.” (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Monica DAMIAN

«În lume necazuri veţi avea», ne spune Mântuitorul, însă  trebuie să avem răbdare și nădejde în milostivirea lui Dumnezeu și astfel, cu ajutorul Lui, vom birui. El ne ajută în orice încercare: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Pentru a întări cele spuse, relatăm, în cele ce urmează, o povestioară a Părintelui Vlad Pimen:

Într-o zi, aşteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie şi după ce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puţin, mi-a povestit cum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis: „Părinte, eu am fost atee şi membră de partid. Lucram la un birou şi nu voiam să aud de Dumnezeu. Îmi plăcea să-mi trăiesc viaţa. După o perioadă de timp, m-am îmbolnăvit şi am ajuns într-o stare critică. Aveam un fel de paralizie psihică şi nu mai puteam face nimic. Trebuia să fiu îngrijită ca un copil. Această stare m-a dus la deznădejde. Într-una din zile n-am mai rezistat şi m-am hotărât să mă sinucid. Mi-am ridicat ochii minţii spre cer şi am zis: «Doamne, dacă într-adevăr exişti, Tu poţi să mă scapi, altfel îmi voi curma viaţa, aşezându-mă pe linia ferată şi aşteptând primul tren. Aşa nu mai vreau să trăiesc!».

S-a întâmplat ca acest tren să fie acceleratul Iaşi-Timişoara. Zicând aceste cuvinte, m-am dus la o distanţă oarecare de gară, ca să nu fiu văzută de nimeni şi m-am aşezat pe linia ferată, întinsă pe şine, cu faţa în sus. După câteva clipe, a venit acceleratul cu toată viteza şi când s-a apropiat de mine, l-am văzut că s-a ridicat la jumătate de metru deasupra mea şi a trecut tot trenul prin aer. După ce a trecut, mi-am dat seama de minunea care s-a petrecut cu mine şi m-am cutremurat. Am rămas vie şi nevătămată. Am început să plâng în hohote şi, sculându-mă, m-am dus acasă. De atunci, m-am făcut sănătoasă şi m-am apropiat de Dumnezeu.

Așadar, orice ni s-ar întâmpla, să nu deznădăjduim, necazurile și bolile fiind îngăduite de Dumnezeu pentru întărirea credinței şi „stingerea păcatelor trecute sau spre îndreptarea neatenţiei prezente sau spre ocolirea păcatelor viitoare” (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților cu credință și cu nădejdea că cererile noastre se vor împlini.

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

«Să-ţi scrii pe inimă: cine se înstrăinează de Sfintele Taine, acela este fără har, adică nu îl are pe Duhul Sfânt. Iar cine nu îl are pe Duhul Sfânt, acela nu este al lui Hristos» (Sfântul Teofan Zăvorâtul, 1815-1891).

A vorbi despre Duhul Sfânt fără a-L avea pe Duhul Sfânt ţine de inutilitate, de nesăbuinţă, chiar. Cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi se împărtăşeşte prin Hristos în Biserică. Un dialog pe tema Mângâietorului poate să apară între inimile celor care gătesc locaş Porumbelului de la Iordan în ei înşişi. Şi, poate şi mai bine, celor care nu gătesc locaş, ci se deschid pentru a-Şi face El Însuşi locaş, unde şi cum voieşte, în noi, spre plinirea celor slabe şi neputincioase ale noastre, aşa cum spunem în rugăciunea închinată Lui, Împărate Ceresc, sau cum cerem în slujba din ziua Sfintei Treimi: „Dumnezeule, Sfinte Duhule, Care tuturor împarţi darurile Tale şi toate le faci cu voia, suflă şi întru noi Darul Tău cel purtător de lumină”.

La Pogorârea Duhului Sfânt, limbi de foc au venit deasupra ucenicilor Domnului, încât ei au putut grăi în toate limbile pământului. Au reuşit să găsească mijloacele de a ajunge la sufletele tuturor. Ei, cei neînvăţaţi, s-au făcut înţeleşi de toţi. Deci, Rusaliile reprezintă şi un simbol al păcii dintre oameni, dintre popoare. „Pacea oamenilor depinde de măsura în care ei se regăsesc în Duhul Adevărului, este deci înainte de toate o problemă spirituală, chiar dacă ea se manifestă pe plan politic, social, economic, cultural, educativ ori moral. Toate problemele oamenilor sunt probleme de conştiinţă, iar conştiinţa nu-şi află pacea decât în domeniul religiosului” (Valeriu Gafencu).

Atunci, dacă toate problemele se pot rezolva pe tărâmul religiosului, concluziile sunt simple: dobândirea Duhului Sfânt înseamnă pacea mult-dorită: cu noi înşine şi cu semenii. Este vorba de situaţia pe care o descrie poetul Traian Dorz: „Ferice de cei ce sunt surzi la zgomotul lumii, dar aud şoapta dulce a Duhului Sfânt”. Prin cele şapte Sfinte Taine, Izvorul de Viaţă ne întăreşte, însufleţeşte, bucură şi înfrăţeşte. Nădăjduim să experiem acest gând împreună, în Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”.

Florina ILIE

Parohia „Sfântul Dumitru-Poştă” a iniţiat, în data de 28 mai 2017, un nou program artistic ce se va desfăşura în fiecare duminică, începând cu ora 12, în curtea bisericii: cursuri de pictură. Acestea reprezintă o invitaţie la momente de zâmbete colorate, de exprimare a noastră în culori sau, pur și simplu, la un exercițiu de eliminare a stresului. Sub îndrumarea doamnei profesor Delia Orman, am parcurs etapele trecerii de la trasarea liniilor și importanța lor, până la creionarea, de data aceasta, a unor pești de diverse dimensiuni, forme, culori. Doamna profesor Orman este o tânără absolventă a Facultății de Arte, ce ține cursuri de pictură de patru ani atât copiilor, cât și adulților și care ne-a împărtășit câteva gânduri din propria-i experiență artistică:

1. E mai ușor să lucrezi cu copii sau cu adulți?

Cu copiii e mai greu, pentru că arta ar trebui să fie o chestiune spontană în care fiecare îşi dezvoltă sămânța și care, ulterior, crește natural, mai ales, prin experiment. Doar că la copii funcționează mai puțin, datorită îngrădirii imaginației lor, pe motiv că o floare, de exemplu, „trebuie” să arate așa. Educația e direcționată către acest „trebuie”, pentru că nu e ceva palpabil să mâzgălesc foaia ca să învăț ce înseamnă linia; trebuie să arate într-un fel.

2. Cum putem dezvolta partea creativă a copiilor?

Prin răbdare și experiment către direcția pe care vrea să o perfecționeze.

3. La adulți cum stau lucrurile?

Adulții au fost învățați că dacă nu știi să desenezi o plantă cum arată în realitate, înseamnă că nu ești talentat. Și eu cred că fiecare om are abilitatea de a desena ceva: fie că unii sunt mai abstracți, fie că unii au atenţie mărită la detalii. Adulții ar trebui să se reîntoarcă la conștiința de copil, să își dea voie să experimenteze și să nu creadă că nu au talent.

4. Cum poți determina o persoană care s-a raportat la desen doar în mod tehnic?

Există persoane cărora le place să deseneze forme geometrice și să creeze compoziții cu ele, să le combine astfel încât să obțină o imagine armonică și aici intervine îmbinarea între forma geometrică și cea tehnică. Iar arta te ajută să îți dezvolți emisfera dreaptă prin permisiunea de a greși, de a experimenta și astfel creezi un echilibru între emisfera dreaptă și emisfera stângă.

5. Ce schimbări ați sesizat la adulți după participarea la cursuri?

Un exercițiu foarte interesant prin care îi învățăm să își descopere simțul tactil, legându-i la ochi și lipind pe foaie diverse materiale (scoarță de copac, frunză, mătase), să le pipăie și să încerce să descrie textura, ce gust, ce culoare ar avea – un fel de sinestezie a simțurilor cu ochii în degete. Arta te învață să vezi în natură detalii pe care înainte nu le percepeai și să ai o conexiune directă cu ceea ce vezi.

6. Ce motivație credeţi că au oamenii care participă la cursuri?

Cred că vin pentru că sunt suprasaturați de tehnologie, arta nefiind doar o simplă pasiune, cât, mai degrabă, o parte din noi.

Iată şi câteva gânduri şi impresii ale primilor cursanţi:

Oana Stavăr: „Mi-a plăcut foarte mult pentru că, deși am avut instrucțiuni clare despre cum să trasăm linii, totodată, am avut ocazia să dăm frâu liber imaginației și să creăm propriile desene. Ceea ce mă face să afirm că atelierul ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne dezvoltăm creativitatea, și, totodată, e o metodă de relaxare”.

Camelia Buricea: „Consider că prin intermediul acestei lecții introductive am avut oportunitatea de a ne autocunoaște, de a ne depăși propriile limite impuse, de a ne exersa creativitatea și, în final, de a ne bucura de realizările noastre”.

Andrei Buzilă: „Un moment de înălțare sufletească, un moment de comuniune și dialog înălțător între frații aceluiași părinte duhovnicesc. Pe mine desenul mă liniștește, îmi oferă posibilitatea cunoașterii frumosului care există în creația lui Dumnezeu.

Nu sunt în stare să redau tot ce văd frumos, dar arta picturii, a desenului îmi transferă ființa într-o lume a cunoașterii interioare în care există Dumnezeu. Momentul de duminică l-am simţit ca pe o comuniune și o simplitate a inimilor, un dialog la unison, indiferent de vârstă. În doamna profesor am „descoperit” liniștea și o ființă care trăiește arta frumosului, întruchipând simplitatea sfințeniei”.

Justinian CONSTANTINESCU

La iniţiativa doamnelor profesor Carmen Bulzan şi Gabriela Gîrmacea, şi cu sprijinul Părintelui paroh Mihai Gojgar, pe data de 26 mai, ora 11, a avut loc evenimentul cultural „Frumosul şi Sacrul în viaţa cotidiană – Întâlniri peripatetice în Grădina Botanică”.

Doamna profesor Carmen Bulzan a deschis cursul de creaţie literară printr-o scurtă, dar emoţionantă, prezentare a motivaţiei alegerii temei, precum şi scopul organizării unor astfel de minunate evenimente. A urmat formularea, din partea grupului participant, a unor sinonime pentru „frumos” şi „sacru”, contribuţie la vocabularul nostru artistic ce s-a dovedit foarte generoasă. Şi, pentru a rămâne în acest cadru, doamna Carmen a solicitat fiecărui participant să rememoreze şi să evoce un moment în care a simţit că trăieşte plenar frumosul şi sacrul în forma lor cea mai pură.  Au existat şi două exerciţii de creativitate care au înfrumuseţat acest eveniment artistic: primul, prezentarea de către doamna Carmen a tehnicii Haiku şi exersarea aptitudinilor creative urmând această tehnică, simplă, dar deschizătoare de perspective poetice nebănuite. Apoi, doamna profesor Gabriela Gîrmacea a prezentat tehnica creativă dadaistă, prin care se extrage un anumit text, se decupează fiecare cuvânt din el şi se solicită participanţilor să compună un text, fără a se cunoaşte cel original. Au fost extrase trei pasaje din broşura „Scrisori literare către o doamnă” a autorului spaniol Gustavo Adolfo Bécquer. Acestea au fost recompuse în stilul nostru propriu, iar ideile rezultate, deşi nu au fost fidele  celor originale, au avut valoarea lor artistică apreciată de juriul ad-hoc al organizatorilor.

În încheiere, s-au prezentat câteva concluzii legate de tema evenimentului şi s-au realizat câteva poze de grup spre aducere-aminte că un grup de tineri visători au trăit frumosul şi sacrul în Grădina Botanică, într-o romantică zi ploioasă de mai.