Ce frumoasă este turla restaurată! Din orice unghi ai privi-o, poţi descoperi supleţea ei, bucuria înnoirii! Dumnezeu ne-a dat spor şi am reuşit să închidem cel mai greu capitol al lucrărilor rămase: consolidarea turlei.
Mai departe, urmează vopsirea zidurilor, aleea spre zvoniţă, grupurile sanitare, lumânărarul…Mai este treabă! Dar mulţumim pentru ajutor, rugăciuni, donaţii, gânduri bune!
Foto: inimoasa noastră prietenă, Laura Dobre.
In imaginile de mai jos prezentam: a) curatarea si repararea picturii din absida:
b) noua usa de la intrare, reparatii la cupola si prima mana de vopsea lavabila, amenajarea in jurul clopotnitei:
Crăița GEORGESCU (articol apărut în nr. 114 al Revistei Dimitrios)
Poezia a fost compusă de doamna Georgescu (care nu este enoriaşa noastră, dar i-am cunoscut tulburătoarea poveste de viaţă) pentru părintele dumneaei spiritual. I-am făcut loc în Revista Dimitrios şi pe site ca un prinos de recunoştinţă pentru venerabilul îndrumător, cât şi pentru a arăta mulţumirea doamnei faţă de influenţa duhovnicului.
Duhovnicul meu e ca o stâncă
formată dintr-o dragoste mare și-adâncă.
Nu-i pasă de valuri, le ține piept,
puterea i-e dată de Domnul cel drept.
Duhovnicul meu e un artist
mereu este vesel, niciodată nu-i trist.
Bucuria i-e dată de harul de sus,
ce vine la toți, prin Domnul Iisus.
Duhovnicul meu e ca mierea de bun,
e răbdător și ascultă tot ce îi spun.
Chiar când greșesc față de el,
iubirea-i pentru mine este la fel.
Și-atunci când vorbesc cu duhovnicul meu,
e ca și când mi-ar vorbi Dumnezeu.
De-aceea de-acum și chiar dacă mor,
pe veci îi voi fi recunoscător!
Iulia OPRIŞAN (articol apărut în nr. 114 al Revistei Dimitrios)
Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă” este un lăcaș special, situat chiar în inima Bucureștiului la propriu, dar și în sensul foarte profund al cuvântului, întrucât aici se înfăptuiesc admirabile fapte de sprijinire a tuturor celor aflați în nevoie. Aceste acțiuni sociale sunt baza creștinismului, pentru că ne învață să facem milostenie, dar ne și ajută să ne deschidem inima pentru a scăpa de individualism. Iar a ajuta chiar nu este dificil, deoarece avem la îndemână multe modalități de a face milostenie. De exemplu, în fiecare sâmbătă, la biserica noastră se oficiază parastase pentru cei trecuți la Domnul, așa încât, una dintre cele mai simple modalități de a ajuta este ca parastasele dumneavoastră să se convertească în masă oferită celor nevoiași. Deci, fie că pregătiți dumneavoastră mâncarea, fie că ne sprijiniți financiar și ne ocupăm noi de prepararea acesteia, veți face pomana cea mai bună, împlinirea cu adevărat a datoriei creștinești de pomenirii a celor adormiți.
În Noul Testament, Domnul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă: „Când faci prânz sau cină, nu-ți chema prietenii, nici frații, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva la rândul lor să te cheme și ei pe tine și să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă-i pe săraci, pe neputincioși, pe şchiopi, pe orbi și vei fi fericit că ei nu pot să-ți răsplătească; fiindcă ți se va răsplăti la învierea drepților (Luca 14:12).”
Un alt frumos obicei al acestei parohii are loc la sfârșitul fiecărei Liturghii de duminică, când putem să împărțim celor care participă la slujbă un pahar de ceai, o cafea, un sandviș sau o prăjitură. În orice lăcaş de cult, credincioşii care participă cu regularitate la slujbe ajung să se cunoască între ei şi să formeze, de-a lungul timpului, o comunitate, iar momentele petrecute împreună duminica constituie un factor coagulant al unităţii enoriașilor.
În plus, oferind celorlalți, ne oferim, de fapt, nouă, comori nesfârșite în ceruri. Părintele Galeriu spunea: „bogăţiile lumii ne hrănesc şi au rostul lor, dar nu ne dau mântuirea și veşnicia. Dar noi le putem transforma. Și tocmai aici este taina: putem transforma bogațiile și bunătăţile lumii în căi spre veşnicie.”
Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR (articol apărut în nr. 114 al Revistei Dimitrios)
Cu puţin înainte de începutul Postului Crăciunului, ediţia de faţă a Revistei Dimitrios are ca temă centrală hrănirea, un aspect esenţial al existenţei noastre. Urmează o perioadă de abţinere de la anumite alimente, încheiată fastuos cu un belşug pe mese. Suntem chemaţi să „devorăm” Trupul Mântuitorului Hristos (apud Sf. Grigorie de Nyssa) şi avem misiunea să dăruim mâncare celor flămânzi. Ne plac anumite mâncăruri şi nu desluşim sensul proverbului „Foamea e cel mai bun bucătar”. Cheltuim bonurile de masă, primele de hrană şi o bună parte din veniturile noastre în faţa nenumăratelor oferte ale hypermarket-urilor într-o viteză proporţională cu modul în care aruncăm alimentele la gunoi. Românii dau 42% din bani pe hrană. Mâncarea nu mai e de mult un accesoriu, un reflex nepretenţios al existenţei; a devenit o industrie, un tip de manipulare, prilej de virtute sau de păcătuire.
Conform unei statistici realizate de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU, în fiecare an peste 1,3 miliarde de tone de alimente ajung să fie aruncate. Această cantitate reprezintă o treime din totalul hranei la nivel mondial, care poate fi folosită de circa 870 de milioane de oameni pentru a supravieţui. Contribuie şi românii la acest calcul: anual, fiecare dintre noi aruncăm, în medie, 100 kg de mâncare. Cam 250 g pe zi. Asta înseamnă, aproximativ, cantitatea pe care o primeau deţinuţii din lagărele de concentrare sau în temniţele comuniste. Ei au supravieţuit şi au devenit eroi, noi aruncăm darurile lui Dumnezeu la ghenă.
Cele mai mari cantităţi de alimente aruncate sunt produse de populaţiile ţărilor dezvoltate ale lumii. De exemplu, în anul 2013, locuitorii SUA au risipit peste 40% din hrana consumată. Mai precis, au fost aruncate 52% din totalul fructelor şi legumelor, 38% din alimentele bazate pe cereale şi 22% din cantitatea totală de carne. Cele mai multe sunt aruncate pentru că… nu arată suficient de bine. Fără să ne dăm seama, împlinim un proverb vechi românesc: „Mărul cel frumos îl mănâncă porcii”. Adică, am devenit căutători ai fructelor şi legumelor impecabile, strălucitoare, fără niciun punct pe ele, cu forme de dicţionar. Restul…
O idee ar fi să consumăm tot din farfurie. La restaurant sau în vizită, din politeţe sau lipsă de chef, renunţăm la o parte din meniu. Sunt 9.000 de restaurante în ţara noastră care aruncă zilnic zeci, chiar sute de kilograme de mâncare. În acelaşi timp, răspândiţi în toate colţurile, în canale, sub cerul liber sau printre cartoane, 225.000 de copii se culcă flămânzi. Înseamnă că dacă fiecare restaurant ar hrăni 25 de copii, niciunul nu ar încerca să adoarmă biruindu-şi foamea. Bine spune un proverb englezesc: „mai mulţi mor de mâncare decât de foame”. Şi moartea nu înseamnă doar încetarea funcţiilor vitale, ci şi nepăsarea faţă de cei din jur.
Un alt reper ar putea fi pregătirea hranei pentru mâine. Asta se traduce nu doar printr-o dietă echilibrată, ci şi prin eliminarea scuzei „nu am avut ce să-mi pregătesc de post şi am mâncat orice”, precum şi prin diminuarea groaznicelor produse de tip fast-food.
O parte din tematică va fi dezvoltată în articolele acestui număr. Alte subiecte vor fi păstrate în cugetul nostru şi se vor reflecta în frigider, bucătărie, pe cântar, la medic şi în gradul de linişte al inimii. Şi, să nu uităm: „nu hrana este păcat, ci lăcomia pântecelui” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
După ce a fost pus fierul forjat și vata de sticlă la cupola, acum a fost pus rigipsul de beton și plasa de rapiță. Mai apoi se va tencui.Sunt montate și geamurile cu vitralii.
O schimbare care marchează delimitarea dintre sacru și profan.
Alexandra-Mariana NICOLAESCU (articol apărut în nr. 113 al Revistei Dimitrios)
Lângă Piața Reșița, un apartament micuț și curat adăpostește patru suflete. Îmi este tare greu să așez pe hârtie tot ce am simțit în seara în care le-am trecut pragul și am cunoscut-o pe Doamna Dorina, mama-eroină a două fetițe: Marta-Antonia și Ana-Maria. Spun „eroină”, pentru că este o mamă asemenea celor pe care le întâlnim în predicile Sfântului Ioan Gură de Aur: o mamă care ține o casă unită, în ciuda faptului că și-a dedicat aproape tot timpul Antoniei, în detrimentul soțului și a fetei mai mici.
Antonia s-a născut după multe rugăminți fierbinți către Dumnezeu, iar venirea ei pe lume a fost o minune și o mângâiere pentru o femeie ce nu avea copii. Vestea că fiica ei are grave probleme de sănătate nu i-a diminuat dragostea pentru ea, ci i-a dat putere să-și ducă copila pe brațe 11 ani, prin spitale și cabinete, fără să se plângă. Antonia suferă de encefalopatie: îi lipsește o parte din creier, nu vede și este complet dependentă de mama ei. A intrat de două ori în comă, dar, cu voia Domnului, a supraviețuit și mama a trebuit să o învețe, din nou, totul la numai doi ani. Mare parte din timp este purtată pe brațe și, de multe ori, i s-a reproșat mamei că are prea multă grijă de un copil handicapat. Etichetă rece și dură pentru un înger nevinovat…!
Dar pentru Doamna Dorina, fiica ei cea mare, Antonia, nu este bolnavă, ci „perfect sănătoasă și doar un pic bolnăvioară”. Mi-a destăinuit că doar așa a putut trece peste toate, cu acest gând în inimă. Nicio clipă nu a văzut în boala Antoniei o pedeapsă. Primii ani ai fetiței au fost în spital, cu mama alături, ce se ruga, tot timpul, să o mai lase bunul Dumnezeu lângă ea. Nicio clipă nu a regretat, nu a renunțat la fata ei, chiar și când toată lumea era împotriva ei.
Nu pot exprima în cuvinte ce pace și dragoste este pe chipul mamei când îşi alintă fetiţa „specială” sau când Antonia nu are stare și încearcă, greoi, să stea în picioare și să meargă prin casă pe piciorușele ei foarte subțiri. La cei 11 ani, Antonia este o fetiță foarte slăbuță, dar plină de energie și zâmbete. Râde când aude vocea preotului sau a doctorului ei preferat, își împreună mâinile la Sfântul Maslu ca pentru rugăciune și plânge când tatăl ei nu intră la ea, prima dată, când ajunge acasă.
Situația acestei familii este una deosebită: nu au bani, dar pacea și țelul lor comun îi unesc cel mai mult. Maica Domnului a reușit să le arate drumul și rezolvările la toate încercările, iar acum sarcinile sunt duse la capăt de toți cu dragoste și răbdare. Am întrebat-o de nevoile copiilor, dar, cu smerenie, mama a spus că au de toate! Am plecat cu inima plină de bucurie și de uimire că mi-a fost dat să cunosc o asemenea mamă.
Familia Antoniei are nevoie, în special, de bani, necesari pentru tratament, accesorii de igienă, cum ar fi scutecele Pampers nr. 6 și, nu în ultimul rând, pentru hrană. Pentru orice donație ei sunt recunoscători. Ajutând această familie, ajutați, de fapt, un înger coborât printre noi pentru a ne aduce aminte de suflet și importanța curăției și a nevinovăției în ochii lui Dumnezeu.
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 