PREGĂTIRI DE ZBOR

logo

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

La ora scrierii rândurilor de față, pregătirile pentru sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon au intrat în linie dreaptă. O săptămână mai târziu (5 august), îl vom cinsti pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, monahul român adormit în Domnul acum 57 de ani. După încă două zile, Sfântul Cuvios Nicanor, mare ocrotitor al copiilor bolnavi, ale cărui sfinte moaște se află în biserica în care ne adunăm ca o familie, va binecuvânta praznicul său anual. Trei popasuri foarte importante pentru comunitatea din strada Franceză, la care sperăm să ne întărim sentimentul de frățietate și de bucurie că respirăm în același Duh. 11 zile în care un lăcaș de cult plin de tineri slujește prospețimii sufletești. Privind cele trei evenimente în ansamblu, am realizat că toți cei trei eroi ai credinței au făcut pasul spre Împărăția Cerurilor înainte de acei 70 de ani pe care ni-i luăm ca reper, aproape contractat, al vieții proprii. Sfântul Pantelimon – 19 ani, Sfântul Ioan Iacob – 47 de ani, Sfântul Nicanor – 58 de ani. Media? Puțin peste 41 de ani. Mi se pare o perioadă bună de reflecție pentru cei care ne plănuim etapele vieții în funcție de bifarea a șapte decenii de viață, ca să nu mai vorbesc de cei care vor să bată suta ori alte vârste matusalemice.

Citește în continuare „PREGĂTIRI DE ZBOR”

Vecernie și Litie în cinstea Sfântului Mucenic Pantelimon

prayer_rope

După cum pe Vameş, Doamne
L-ai făcut “luminător”,
Fă-mă şi pe mine astăzi
Decât ieri mai râvnitor.

Paşii mei slăbit-au foarte
Şi mă poticnesc să cad,
Iar viaţa mea cea stearpă
S-a apropiat de iad.

Nu se află vindecare
În netrebnicul meu trup
Şi “năravul din născare”
Nici acum nu pot să-l rup.

Citește în continuare „Vecernie și Litie în cinstea Sfântului Mucenic Pantelimon”

CINSTIREA PĂRINȚILOR: O PROBLEMĂ DE RĂBDARE?

logoPr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Discuțiile contradictorii cu părinții sunt la ordinea zilei, indiferent de categoria de vârstă aleasă pentru o dezbatere. Copiii nu primesc tabletă, desene ori bani de buzunar, tinerii se plâng de zgârcenia ori duritatea ocrotitorilor, adulții nu i-au convins să semneze actele pentru casele ori terenurile familiei, cei intrați în perioada senectuții se vaită de chinurile pe care trebuie să le suporte din partea celor pentru care au făcut aceleași lucruri pentru ei la începutul vieții: să îi hrănească, să îi îngrijească, să le suporte nemulțumirile și să îi încălzească la piept. Se invocă mereu diferența dintre generații. Mă întreb dacă nu cumva e o problemă de răbdare. Nu cumva ne grăbim să obținem ceva înainte de vreme? Cele enunțate mai sus nu vin ele, oricum, spre noi? Când ești copil, vrei să fii major, apoi vrei să fii stabil financiar, apoi vrei să te odihnești mai mult, iar când ești în pridvorul Marii Odihne te întrebi, oare, de ce te-ai grăbit? Citește în continuare „CINSTIREA PĂRINȚILOR: O PROBLEMĂ DE RĂBDARE?”

„CARTEA VIEŢII NOASTRE SUNTEM NOI ÎNŞINE”

Apa-vie-2Maria Camelia Buricea

Sectorul social-filantropic care funcționează în cadrul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” are stabilit ca obiectiv general punerea în aplicare a ideilor de intervenție pentru persoanele aflate în dificultate cu ajutorul membrilor comunității.

Prin aceste programe sociale oferim suport persoanelor defavorizate (copii care provin din familii sărace, copii cu dizabilități, familii cu venituri reduse, persoane vârstnice, oamenii străzii etc.), motivația care stă la baza acțiunilor noastre fiind iubirea față de semeni și dorința de a contribui la construirea unor relații de întrajutorare.

În prezent, cu mult entuziasm, am inițiat următoarele programe sociale: Citește în continuare „„CARTEA VIEŢII NOASTRE SUNTEM NOI ÎNŞINE””

Tur pietonal ghidat în fosta mahala Flămânda, împreună cu ghidul nostru, Iulian Soca

Duminică, 16 iulie, câțiva enoriași ai bisericii Sfântul  Dumitru – Poștă au fost introduși în tainele unui cartier central, puțin cunoscut, dar care merită mai multă atenție. Am vorbit despre primele mari artere de circulație din București, am observat palate de secol XIX și secol XX frumos restaurate, ba chiar și una dintre cele mai vechi case de targoveț (de secol  XVIII) de pe strada Șerban Vodă. Ne-am bucurat de vizita la Biserica Flămânda, unde ne-a vorbit părintele slujitor. Ne-am întors  cu ochii minții în timpul în care zona era acoperită de grădini și restaurante faimoase în epocă. Câțiva participanți cu experiență  au adăugat informații folositoare,  iar împreună ne-am bucurat de un traseu plăcut până la Mănăstirea Antim, unde turul s-a finalizat.

Va rămâne să ne mai întâlnim și cu alte ocazii, mai ales că cei prezenți și-au exprimat dorința de a participa fie la un astfel de tur o dată pe lună (în alte cartiere – sau vizită la muzee), fie la o vânătoare arhitecturală în centrul istoric.

Iulian Soca

IMG_20170716_114648IMG_20170716_114658IMG_20170716_114713IMG_20170716_115953IMG_20170716_120441IMG_20170716_120303IMG_20170716_115600IMG_20170716_120710IMG_20170716_120633IMG_20170716_120455IMG_20170716_121915IMG_20170716_122231IMG_20170716_121914IMG_20170716_120828IMG_20170716_122446IMG_20170716_120805IMG_20170716_122649_1IMG_20170716_122057IMG_20170716_121123IMG_20170716_122656_1IMG_20170716_123253IMG_20170716_124058IMG_20170716_124621IMG_20170716_122723_1IMG_20170716_125343IMG_20170716_122131IMG_20170716_122602IMG_20170716_122642IMG_20170716_125352_1IMG_20170716_133422IMG_20170716_125521_1IMG_20170716_122823_1IMG_20170716_130721_1IMG_20170716_124750IMG_20170716_131633IMG_20170716_125700_1IMG_20170716_124110IMG_20170716_130015_1IMG_20170716_125018IMG_20170716_125248IMG_20170716_130942_1IMG_20170716_123802IMG_20170716_133453IMG_20170716_133318

Curs de pictură în aer liber

„Cu ajutorul lui Dumnezeu am sustinut primul curs de pictura si desen in curtea Bisericii noastre la umbra de castan. Mi-a facut placere sa descopar in tinerii nostri aptitudini si real  talent, dorinta de invatare si deschidere spre provocari. Multumesc celor prezenti pentru participare si interes.

Va asteptam in continuare in numar cat mai mare incepand cu data 23.07.2017″

 

IMG_20170709_131857IMG_20170709_131840IMG_20170709_131848IMG_20170709_132220IMG_20170709_134257IMG_20170709_134241IMG_20170709_134248IMG_20170709_134324IMG_20170709_134318IMG_20170709_142224IMG_20170709_134310IMG_20170709_141002IMG_20170709_140944IMG_20170709_140951

“Însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau” (Matei 25, 35)

Cu acest gând al Mântuitorului Hristos tinerii voluntari ai Bisericii Sfântul Dumitru-Poștă au incercat și în weekend-ul acesta să aducă un strop de apă vie numeroșilor trecători ieșindu-le în întâmpinare. S-au oferit 60 de sticle cu apă, 24 sâmbătă şi 36 duminică. Grupului de voluntari i s-au mai adăugat noi membri: Bogdan, Ciprian, Iulian, Andreea, Constantin, Alexandra, cărora le suntem recunoscători. Acțiunea se desfășoară doar la sfârșitul săptămânii. Ne-am bucura dacă ar mai participa și alți tineri, pentru că făcând unuia dintre acești frați prea mici ai Mântuitorului, Lui îi facem (Matei 25, 40).


 

 

20170708_12365320170708_12400820170708_12404320170708_12403020170708_12401120170708_12561220170708_12582920170708_125851(0)20170708_12464920170708_12513420170708_13060920170708_13102020170708_13113420170708_13123320170708_13094420170708_13112720170709_13292920170709_12490720170709_12525120170709_13515920170709_13035120170709_12551720170709_13125420170709_12534720170708_13100320170708_13115920170709_13383120170709_13104020170709_132949