Alexandra-Mariana Nicolaescu

Repede a trecut un an și iată că ne pregătim deja de a doua ediție a târgului tradițional dedicat sprijinirii, cu fondurile obținute, copiilor cu nevoi sociale aflați în prag de școală. La fel ca în 2017, vom alege copii de la sate cu rezultate școlare bune și foarte bune, dar care întâmpină dificultăți financiare.
Ideea acestui târg a apărut ca răspuns la tristețile bunicilor sau părinților, întâlniți în perindările noastre sociale la sate sau în Capitală, legate de cheltuielile de școală însemnând haine, rechizite, încălțăminte și alte nevoi ale copiilor. Costurile pentru pregătirea copilului de școală depășesc deseori bugetul unei familii cu venituri foarte mici.
Anul trecut, cu ajutorul voluntarilor și al celor care au achiziționat produsele noastre, am pregătit pentru școală douăzeci de copii. Nu am schimbat viața lor în totalitate, dar am reușit ca, măcar pentru o perioadă, să le ridicăm o parte din greutăți. Am avut și surprize, și provocări, am întâlnit oameni cu povești în spate și am învățat sa oferim oamenilor darurile noastre. Și, mai ales, fiecare dintre noi, cei care au participat fie ca organizatori, fie ca vizitatori, a plecat cu ceva nou acasă.
Un profesor de facultate îmi spunea că nu este ușor să faci bine și, într-adevăr, este greu, mereu apar piedici și probleme. Dar împreună putem schimba greutățile oamenilor din jurul nostru sau tristețea unui copil în zâmbet.
Cazurile ne sunt prezentate de profesori, asistenți sociali, preoți sau voluntari ce au contact cu copiii și familiile lor. Selecția acestora se face în funcție de venituri și situația socio-economică a familiei.
Vă așteptăm cu drag și anul acesta la întâlnirea noastră ce va avea loc la sfârșitul lunii august pentru a aduce zâmbete pe chipurile altor copii încercați și fără posibilități materiale!

Bogdan NICOLAESCU

Însuţi, Doamne, […] binecuvintează dorinţa noastră sfântă de a avea, spre slava Ta şi spre mântuirea noastră, propria noastră biserică, al cărei prag trecându-l, împreună cu toţi semenii noştri, să Te lăudăm pe Tine, Doamne.” Amplele lucrări de restaurare ce se desfășoară în incinta Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” dau o greutate aparte cuvintelor rugăciunii rostite în Altar spre finalul Sfintei Liturghii. Aducerea catapetesmei la starea originară reprezintă un act de credință la care toți credincioșii sunt invitați să ia parte. Dar restaurarea catapetesmei este, în același timp, și un act de cultură. Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” este un monument istoric, iar catapeteasma, o operă de artă bisericească.
Executat ca, de altfel, și pictura murală de către meșteri formați în atelierele de pe lângă Episcopia Buzăului, la așa numita „Școală de zugravi de subțire” de la Buzău, iconostasul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” este opera lui Dimitrie Săpătorul („săpător” însemnând, în veacul al XIX-lea, „sculptor”) și a fost poleit de către Ivan Lipoveanul din Brăila.
Catapeteasma impresionează prin grandoarea sa și prin măreția decorației sculptate și aurite. Plastica arhitecturală a acesteia se înscrie în repertoriul clasicizant al vremii, cu o accentuată notă de eclectism (îmbinarea mai multor stiluri diferite). Desfășurarea în plan a catapetesmei după un traseu poligonal, prin jocul de umbre și lumini, creează adâncime ansamblului, fapt care-i sporește spectaculozitatea. De dimensiuni mai puțin obișnuite – 9,60 m înălțime și 8,40 m lățime –, iconostasul este compus din șapte laturi, dispuse în planuri diferite. Pictura icoanelor este diferită de stilul tradițional bizantin, ea încadrându-se în coordonatele stilistice ale picturii occidentale de șevalet. Icoanele împărătești – Iisus Hristos Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncul Hodighitria, Sfântul Nicolae și Sfântul Dumitru – datează din secolul al XIX-lea și au fost executate în tehnica ulei sau tempera grasă pe suport de lemn. Acestea au fost acoperite cu ferecături de argint lucrate în tehnica „au repousse” (prin care se realizează motive decorative în adâncime) în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, potrivit mărcilor de meșter și de titlu a argintului.
Partea sculptată decorativă a fost acoperită cu foiță de aur de 24 de karate prin metoda cu bolos (sau bol – varietate de argilă cu o concentrație ridicată de oxid de fier ce îi dă puternice nuanțe roșiatice, galbene sau negre) în manieră tradițională, cu șlefuirea selectivă a anumitor suprafețe pentru obținerea unui contrast cromatic și pentru punerea în valoare a strălucirii aurului.
Din păcate, intervențiile ulterioare asupra catapetesmei (aplicare de poleituri metalice, diferite bronzuri și bitumuri, repictări și adăugiri, curățiri improprii, spălări și înfrumusețări executate de oameni cu bune intenții, dar fără o pregătire specifică) au produs degradări în timp și falsificări ale aspectului originar al catapetesmei. De refacerea acestui aspect se ocupă echipa de restauratori condusă de doamna Sultana-Ruxandra Polizu, dar, așa cum sublinia domnia sa în interviul acordat revistei noastre (Dimitrios, nr. 154), continua finanțare a lucrărilor de restaurare este esențială.

Niculae Neagu

Biserica reprezintă lăcaşul reculegerii şi rugăciunii oamenilor, al comunicării cu Dumnezeu în pace și liniște sufletească, arhitectura acesteia fiind chipul şi locul lui Hristos. Biserica nu aparține unui individ, ci eternității.
Pentru a dobândi, noi oamenii trebuie să dăruim. Astfel, se poate spune că o viață în care nu dăruiești, poate fi considerată una irosită, deoarece viața însăși este un cadou primit din partea lui Dumnezeu, un cadou pe care, de multe ori, nu știm să-l apreciem la adevărata lui valoare.
Dăruind din puţinul nostru, vom aduna din tot ce dăruim în ,,trăistuţa’’ noastră cu fapte ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti.
Așa cum noi, oamenii, avem nevoie de lăcașul sfânt pentru a ne liniști sufletul, așa și el are nevoie de noi, mai mult ca oricând, pentru a-și înfrumuseța chipul. Biserica „Sfântul Dumitru – Poștă“ are nevoie de ajutorul nostru pentru a redobândi frumusețea de altă dată și locul pe care îl merită în peisajul cultural al Bucureștiului, redevenind „Prințesa Centrului Vechi”.
În anul 2019, Biserica „Sfântul Dumitru – Poștă“, ridicată pe locul unei mai vechi biserici de prin secolul al XIV-lea, împlinește 200 de ani, fiind Paraclis Universitar și, totodată, cea mai veche biserică din București cu hramul Sfântului Dumitru. Având în vedere renovarea bisericii, a picturii și a catapetesmei acesteia, vă solicităm sprijinul pentru finalizarea lucrărilor.
Restaurarea unei biserici presupune multă experienţă, talent şi atenţie din partea pictorului care se angajează într-o astfel de muncă, dar și de foarte multe resurse financiare, de care biserica noastră nu dispune în prezent.
Cu sprijinul acordat prin contribuția noastră, putem fi mândri că am fost părtași la redarea frumuseții acestei biserici și la posibilitatea de a lăsa ceva înălțător în urma noastră și pentru generațiile viitoare.
Pentru noi, este un privilegiu și o datorie de onoare să fim părtași și să ne arătăm vrednici închinători ai acestei biserici, nu numai prin vorbe, ci și să dovedim asta prin fapte, dobândind în dar mulțumirea că am ajutat pe cineva care nu vorbește, dar care te ascultă mereu, care nu merge, dar care te așteaptă întotdeauna, cu drag, să vii spre ea.
„Socotește milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit, nu ca o pierdere, ci ca un câstig, căci tu, prin ea, dobândești mai mult decât ai dat!” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Când am propus colaboratorilor mei tema prezentului număr, deznădejdea, mi-au amintit că am avut acest subiect și acum doi ani, tot în preajma zilei Sfântului Iuda Tadeu. Evident, nu întâmplător, având în vedere că el este ocrotitorul celor care se află în situații disperate. Dar…poate fi epuizată tema? Mai suntem noi aceeași de acum doi ani? Poate fi deznădejdea cuprinsă în altă parte decât în suflet? După ce am răspuns acestor întrebări, iată!, vă prezentăm alte valențe ale subiectului anunțat.Când am propus colaboratorilor mei tema prezentului număr, deznădejdea, mi-au amintit că am avut acest subiect și acum doi ani, tot în preajma zilei Sfântului Iuda Tadeu. Evident, nu întâmplător, având în vedere că el este ocrotitorul celor care se află în situații disperate. Dar…poate fi epuizată tema? Mai suntem noi aceeași de acum doi ani? Poate fi deznădejdea cuprinsă în altă parte decât în suflet? După ce am răspuns acestor întrebări, iată!, vă prezentăm alte valențe ale subiectului anunțat. Sfântul Ioan Carpatiul a spus că mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu. Pentru dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri, cuvintele Cuviosului Ioan au o mare importanță. Pentru că ne invită să căutăm fierbinte nădejdea în Dumnezeu și, astfel, să fim în legătură cu El. Nimeni nu este fără de păcat, dar putem fugi de disperare. Cum? Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos (Sfântul Ioan de Kronstadt). Practic, sfaturi care ne apropie de Dumnezeu, ne împrietenesc cu El. Balzac a zis că alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la deznădejde. Ce prieten mai de nădejde putem avea, dacă nu Cel care ne-a adus în viață. De aceea, rugăciunea – dialogul cu El, spovedania – părerea de rău când Îl supărăm, citirea Sfintei Scripturi – adică a Cuvântului Său și împărtășirea – hrănirea cu El, ne fac să Îl simțim aproape. Nu vom fi feriți de necazuri, dar sigur de deznădejde, iar astfel vom avea prilejul unei vieți normale, echilibrate. Sufletul cuprins de deznădejde în privinţa mântuirii nu este departe de nebunie (Sfântul Ioan Gură de Aur). Dragi cititori, ne-am bucura să fim împreună la zilele prăznuirii Sfântului Iuda Tadeu. Ar fi o ocazie să ne apropiem de Sfântul celor care îi ajută pe cei disperați, să ne împrietenim cu Dumnezeu și unii cu alții. Sperăm!

De vorbă cu Niculae Neagu, consilier parohial

Cine nu are bătrâni, să-și cumpere” spune o veche vorbă românească, dar comunitatea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” nu are de ce să își facă probleme;  deși se simte încă tânăr, iar optimismul lui i-ar face invidioși și pe cei cu mult mai puține primăveri, domnul Niculae este unul dintre oamenii care fac de prisos proverbul de mai sus. Astfel că redacția revistei  Dimitrios a considerat că este timpul ca cititorii noștri să afle mai multe despre această prezență discretă, dar constantă, în mijlocul comunității noastre. Invitația la discuție a fost primită cu sfială, dar apoi vorbele au curs fără opreliști.

– Câteva cuvinte despre dumneavoastră. Mai întâi, câți ani aveți?

• Șaizeci.

– Mulți înainte!

• Mulțumesc.

– Ce ocupație aveți?

• Sunt electrician. Am lucrat în cadrul RADET București, acum sunt… pe cont propriu.

„Meseria este brățară de aur”, iar domnul Niculae o simte acut. Pentru că își respectă meseria și vorbește despre ea cu considerația pe care o merită:

• Este o meserie care ne leagă pe toți, în ideea în care avem nevoie de lumină atât la propriu – de la banalul bec, trecând pe la televizor, computer, roboți industriali și până la tehnologii nucleare –, cât mai ales de lumina sufletului, dacă nu este prea forțată comparația: atunci când se rostește din Altar  „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!”, lumina se aprinde în biserică, pentru ca noi, cei prezenți să vedem cum se îmbină cele două tipuri de lumină.

– Aveți familie…

• Da, sunt căsătorit, soția este fostă contabilă. Eu sunt absolvent de liceu cu profil electrotehnic.

Modestia domnului Niculae se schimbă în mândrie, atunci când vine vorba de fetele sale, iar chipul i se luminează semnificativ:

• Am două fete, ambele absolvente de învățământ superior. Una de Universitate, Facultatea de Litere, iar cealaltă de A.S.E., Administrație Publică.

Apoi, o întrebare pe care o punem tuturor:

– Când și cum ați ajuns la Biserica „Sfântul Dumitru -Poștă”?

• Acum patru ani, în apropierea sărbătorii Paștilor. Căutam să mă spovedesc și să mă împărtășesc, așa cum obișnuiam și înainte, dar fără să mă fi oprit la o biserică anume. Am trecut pe la mai multe biserici, mai ales prin zona centrală, unde lucram. La un moment dat , am intrat la Biserica „Sfântul Ioan-Nou”, iar părintele de acolo mi-a spus să vin, mai întâi, la câteva slujbe, să văd cum îmi place și apoi să trec la pasul următor. Eu mă simțeam în criză de timp, așa că am mers mai departe. Astfel, am intrat și la Biserica „Sfântul Dumitru -Poștă”, pe lângă care trecusem de atâtea ori. Părintele Mihai mi-a dat cam același răspuns, cu care nu mă puteam împăca. Ceva l-a făcut, totuși,  pe părinte să facă o excepție în cazul meu.

– Și așa a început. Iar acum sunteți membru în Consiliul parohial …

• Da. (Zâmbește.) Am rămas surprins, pur și simplu  surprins. Nu mă așteptam.

– S-a schimbat ceva în relația dumneavoastră cu comunitatea „Sfântul Dumitru -Poștă”?

• Fără îndoială. Mă simt responsabilizat.

Domnul Niculae este însărcinat cu buna desfășurare a hramurilor bisericii noastre, sarcină de care încearcă să se achite cât mai bine. Dar aceasta aduce în discuție un „of” al inimii sale, relația nu foarte strânsă între generațiile din care este formată mica noastră comunitate:

• Ar fi necesară o mai bună comunicare între noi (cei mai în vârstă – n.n.) și cei tineri. Nu este foarte ușor de comunicat cu tinerii, au alte activități, alte preocupări acum, dar trebuie. Mai putem face multe încă.

– Mai aveți multe de oferit .

• Exact. Și nu doar sfaturi. Încă mai putem pune mâna să ajutăm. Când vine vorba de făcut ceva prin curtea bisericii, de exemplu, tinerii nu apelează la noi și spun că se descurcă singuri. Trebuie să fie o mai strânsă conlucrare între generații. Să nu fie dezbinare.

– Lucru care n-ar trebui să existe într-o comunitate destul de redusă numeric , cum suntem noi.

• Da, este foarte important să fim uniți. Să fie o altă conlucrare. Pentru că aici este vorba de o oportunitate. Este foarte important să lași ceva în urmă, dar nu ne întâlnim des cu această ocazie. Noi avem această ocazie la Biserica „Sfântul Dumitru -Poștă”. Mai sunt multe de făcut aici, Părintele  Mihai trebuie să ne arate direcția și prioritățile și, cu răbdare, se vor face toate.

– Ceva gânduri pentru Anul Centenarului Marii Uniri?

• Da, o sută de ani sunt o realizare, trebuie să fim mândri. Dar asta vine cu mari obligații: să fim liberi în exprimare, în gândire, în acțiune și să progresăm.

– Suntem obligați față de cei care au realizat actul Unirii.

• Bineînțeles. Și asta se poate face doar dezbărându-ne de individualism. În orice moment, trebuie să ne gândim și la ceilalți. Doar așa putem înainta: împreună. Și ne mai trebuie ceva: mai mult patriotism. Începând cu cei care ne conduc și terminând cu noi, care le urmăm exemplul.

A consemnat pentru dumneavoastră, Bogdan Nicolaescu.

Foto: Laura DOBRE