Daniel JORA, masterand în Teologie

În cadrul serii catehetice de vineri, 31.03.2017, am avut prilejul de a înțelege mai bine suferințele celor din temnițe, închiși de comuniști, cu ajutorul unui supraviețuitor din astfel de închisori. Doamna Niculina Moica a fost cea care a dat culoare multor personaje și întâmplări din cărțile scrise pe seama celor care au plătit scump, pentru faptul că au ales să-și pună încrederea în înțelepciunea lui Dumnezeu, nu și-au negat credința și valorile în care au crescut și au crezut.

A doua zi, ne-am îndreptat în număr mare spre penitenciarul din Pitești, fiind cunoscut și ca fostă închisoare a studenților. Stabilimentul a fost construit între 1937-1941, iar în cele 96 de camere puteau fi închiși cam 800 de deținuți. Din 1949, pe 6 decembrie, a început „Reeducarea” întemnițaților. Ghidul nostru ne-a prezentat lucrurile într-o manieră foarte atractivă și plăcută.

Sfântul Macarie cel Mare observa că „Duhul când vine în inima omului, face un singur gând și o singură inimă”, iar oamenii pot locui spiritual unul în altul, așa cum spunea Părintele Stăniloae. Trei lucruri îi țineau tari pe cei închiși: credința, care, prin intermediul Duhului, îi unea, cultura, prin care oamenii înțelegeau că doar împreună pot trece peste încercări și umorul.

„Nu e bine să fie omul singur” (Facere 2, 18 ), iar acolo „unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Călugării sunt o excepție, pentru că având o percepție mai mare a sacrului, prin nevoință, credință și rugăciune continuă, se umplu cu prezența lui Dumnezeu. Părintele Coman Constantin spunea că „suferința sau nevoința îți pregătește mai bine sufletul pentru întâlnirea cu Dumnezeu, te sensibilizează în fața realității duhovnicești”.

Fiind izolat într-o cameră întunecoasă, fără mâncare, fără contact cu oamenii, obligat să stai nemișcat, cu capul plecat și cu mâinile pe genunchi zile la rând, nu poți trăi decât discomfort psihic și, în final, depresie. Una este introvertirea autonomă, egoistă și alta este introvertirea în comuniune, purtând în suflet, cu drag, prezențe de oameni care țin la noi.

Purtători de Pitești în suflet sunt toți cei care, din nefericire, constrânși de împrejurări, se închid în sine. Nu-i vina lor, așa cum nu e nici vina eroilor noștri care au fost închiși. Asemănările sunt prea mari: niciun întemnițat nu dorea să stea în închisoare, tot așa cum niciun introvertit fără voie nu dorește să rămână nesalvat din starea în care se află, în care e agățat ca de un lanț greu.

Cum arată astăzi noul Pitești sau noua „Reeducare” pentru tineri? Ca „viața trăită nereflectat”, cum spunea Andrei Pleșu, la care se adaugă o continuă pasivizare a minții prin televizor, filme, jocuri video etc. Profesorul Adrian Lemeni afirma că diavolul, dându-și seama că omul fiind trecut prin cele mai cumplite torturi poate rezista la suferință, a încercat să-l supună la plăcere continuă, experiență la care omul nu poate rezista. Cum îți faci bagajul, așa pornești la drum, doar că nouă ni se confiscă mai mereu copilăria și tinerețea. Pierdem lupte și nici nu știm că le-am pierdut. Prin reeducare s-a urmărit spălarea creierului, folosindu-se tortura fizică și psihică. Prin plăcere, astăzi, se reușește aceeași performanță. Nu banala plăcere de a mânca o prăjitură e problema, ci orice plăcere egoistă prin care se înțelege că se poate atinge fericirea de unul singur, fără participarea celorlalți. Astfel, apare falsa împlinire sufletească prin consum.

În locul în care a fost răstignit unul dintre deținuți, astăzi, se află Paraclisul Ortodox „Înălțarea Domnului”. Închisoarea se poate vizita prin programare și reprezintă o experiență care merită încercată!