Zi: 15 noiembrie 2016

DUHOVNICUL MEU

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

duhovnicCrăița GEORGESCU (articol apărut în nr. 114 al Revistei Dimitrios)

Poezia a fost compusă de doamna Georgescu (care nu este enoriaşa noastră, dar i-am cunoscut tulburătoarea poveste de viaţă) pentru părintele dumneaei spiritual. I-am făcut loc în Revista Dimitrios şi pe site ca un prinos de recunoştinţă pentru venerabilul îndrumător, cât şi pentru a arăta mulţumirea doamnei faţă de influenţa duhovnicului.

Duhovnicul meu e ca o stâncă

formată dintr-o dragoste mare și-adâncă.

Nu-i pasă de valuri, le ține piept,

puterea i-e dată de Domnul cel drept.

Duhovnicul meu e un artist

mereu este vesel, niciodată nu-i trist.

Bucuria i-e dată de harul de sus,

ce vine la toți, prin Domnul Iisus.

Duhovnicul meu e ca mierea de bun,

e răbdător și ascultă tot ce îi spun.

Chiar când greșesc față de el,

iubirea-i pentru mine este la fel.

Și-atunci când vorbesc cu duhovnicul meu,

e ca și când mi-ar vorbi Dumnezeu.

De-aceea de-acum și chiar dacă mor,

pe veci îi voi fi recunoscător!

COMUNIUNE ȘI COMUNITATE ÎN PAROHIA NOASTRĂ

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

zl_nunta_fiului_de_imparat_w2000_h1549_q100Iulia OPRIŞAN (articol apărut în nr. 114 al Revistei Dimitrios)

Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă” este un lăcaș special, situat chiar în inima Bucureștiului la propriu, dar și în sensul foarte profund al cuvântului, întrucât aici se înfăptuiesc admirabile fapte de sprijinire a tuturor celor aflați în nevoie. Aceste acțiuni sociale sunt baza creștinismului, pentru că ne învață să facem milostenie, dar ne și ajută să ne deschidem inima pentru a scăpa de individualism. Iar a ajuta chiar nu este dificil, deoarece avem la îndemână multe modalități de a face milostenie. De exemplu, în fiecare sâmbătă, la biserica noastră se oficiază parastase pentru cei trecuți la Domnul, așa încât, una dintre cele mai simple modalități de a ajuta este ca parastasele dumneavoastră să se convertească în masă oferită celor nevoiași. Deci, fie că pregătiți dumneavoastră mâncarea, fie că ne sprijiniți financiar și ne ocupăm noi de prepararea acesteia, veți face pomana cea mai bună, împlinirea cu adevărat a datoriei creștinești de pomenirii a celor adormiți.

În Noul Testament, Domnul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă: „Când faci prânz sau cină, nu-ți chema prietenii, nici frații, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva la rândul lor să te cheme și ei pe tine și să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă-i pe săraci, pe neputincioși, pe şchiopi, pe orbi și vei fi fericit că ei nu pot să-ți răsplătească; fiindcă ți se va răsplăti la învierea drepților (Luca 14:12).”

Un alt frumos obicei al acestei parohii are loc la sfârșitul fiecărei Liturghii de duminică, când putem să împărțim celor care participă la slujbă un pahar de ceai, o cafea, un sandviș sau o prăjitură. În orice lăcaş de cult, credincioşii care participă cu regularitate la slujbe ajung să se cunoască între ei şi să formeze, de-a lungul timpului, o comunitate, iar momentele petrecute împreună duminica constituie un factor coagulant al unităţii enoriașilor.

În plus, oferind celorlalți, ne oferim, de fapt, nouă, comori nesfârșite în ceruri. Părintele Galeriu spunea: „bogăţiile lumii ne hrănesc şi au rostul lor, dar nu ne dau mântuirea și veşnicia. Dar noi le putem transforma. Și tocmai aici este taina: putem transforma bogațiile și bunătăţile lumii în căi spre veşnicie.”

SUNTEM CEEA CE MÂNCĂM?

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Parintele, UncategorizedLasă un comentariu

bunicaPr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR (articol apărut în nr. 114 al Revistei Dimitrios)

Cu puţin înainte de începutul Postului Crăciunului, ediţia de faţă a Revistei Dimitrios are ca temă centrală hrănirea, un aspect esenţial al existenţei noastre. Urmează o perioadă de abţinere de la anumite alimente, încheiată fastuos cu un belşug pe mese. Suntem chemaţi să „devorăm” Trupul Mântuitorului Hristos (apud Sf. Grigorie de Nyssa) şi avem misiunea să dăruim mâncare celor flămânzi. Ne plac anumite mâncăruri şi nu desluşim sensul proverbului „Foamea e cel mai bun bucătar”. Cheltuim bonurile de masă, primele de hrană şi o bună parte din veniturile noastre în faţa nenumăratelor oferte ale hypermarket-urilor într-o viteză proporţională cu modul în care aruncăm alimentele la gunoi. Românii dau 42% din bani pe hrană. Mâncarea nu mai e de mult un accesoriu, un reflex nepretenţios al existenţei; a devenit o industrie, un tip de manipulare, prilej de virtute sau de păcătuire.

Conform unei statistici realizate de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU, în fiecare an peste 1,3 miliarde de tone de alimente ajung să fie aruncate. Această cantitate reprezintă o treime din totalul hranei la nivel mondial, care poate fi folosită de circa 870 de milioane de oameni pentru a supravieţui. Contribuie şi românii la acest calcul: anual, fiecare dintre noi aruncăm, în medie, 100 kg de mâncare. Cam 250 g pe zi. Asta înseamnă, aproximativ, cantitatea pe care o primeau deţinuţii din lagărele de concentrare sau în temniţele comuniste. Ei au supravieţuit şi au devenit eroi, noi aruncăm darurile lui Dumnezeu la ghenă.

Cele mai mari cantităţi de alimente aruncate sunt produse de populaţiile ţărilor dezvoltate ale lumii. De exemplu, în anul 2013, locuitorii SUA au risipit peste 40% din hrana consumată. Mai precis, au fost aruncate 52% din totalul fructelor şi legumelor, 38% din alimentele bazate pe cereale şi 22% din cantitatea totală de carne. Cele mai multe sunt aruncate pentru că… nu arată suficient de bine. Fără să ne dăm seama, împlinim un proverb vechi românesc: „Mărul cel frumos îl mănâncă porcii”. Adică, am devenit căutători ai fructelor şi legumelor impecabile, strălucitoare, fără niciun punct pe ele, cu forme de dicţionar. Restul…

O idee ar fi să consumăm tot din farfurie. La restaurant sau în vizită, din politeţe sau lipsă de chef, renunţăm la o parte din meniu. Sunt 9.000 de restaurante în ţara noastră care aruncă zilnic zeci, chiar sute de kilograme de mâncare. În acelaşi timp, răspândiţi în toate colţurile, în canale, sub cerul liber sau printre cartoane, 225.000 de copii se culcă flămânzi. Înseamnă că dacă fiecare restaurant ar hrăni 25 de copii, niciunul nu ar încerca să adoarmă biruindu-şi foamea. Bine spune un proverb englezesc: „mai mulţi mor de mâncare decât de foame”. Şi moartea nu înseamnă doar încetarea funcţiilor vitale, ci şi nepăsarea faţă de cei din jur.

Un alt reper ar putea fi pregătirea hranei pentru mâine. Asta se traduce nu doar printr-o dietă echilibrată, ci şi prin eliminarea scuzei „nu am avut ce să-mi pregătesc de post şi am mâncat orice”, precum şi prin diminuarea groaznicelor produse de tip fast-food.

O parte din tematică va fi dezvoltată în articolele acestui număr. Alte subiecte vor fi păstrate în cugetul nostru şi se vor reflecta în frigider, bucătărie, pe cântar, la medic şi în gradul de linişte al inimii. Şi, să nu uităm: „nu hrana este păcat, ci lăcomia pântecelui” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).