Cum ne verificăm credința

O femeie vine cu băiatul ei de 10 ani în fața mea și îmi solicită să îi fac o rugăciune, să îi zic ceva să fie mai bine. A fost și la doctor, desigur, însă chiar și medicii i-au spus că depinde de „Cel de Sus. Rugați-vă și dumneavoastră…”. Copilul suferă încă de la doi ani, a mai fost pe la biserici, l-a spovedit, l-a împărtășit, dar nu s-a făcut bine.

Cam așa s-a întâmplat în pericopa de la Marcu, citită în Duminica a IV-a din Post, Vindecarea fiului lunatic (Marcu IX, 17-32). Un om vine cu fiul său demonizat, cu o boală care arată demonizarea lui. Duhul mut îl arunca la pământ, îi provoca spume la gură, scrâșnire de dinți și înțepenirea trupului (v. 18). Hristos îi spune bărbatului că vindecarea depinde de credință. „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (v. 23). Răspunsul părintelui întristat a rămas celebru: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (v. 24).

Tăria credinței, onestitatea ei, intensitatea fidelității față de Dumnezeu reprezintă o problematică mereu actuală omului religios. În forul său interior, omul își poate recenza cu adevărat, cu realism atașamentul său de Părintele ceresc. Nu trebuie să se ascundă, să își afișeze o mască ori să pară ceva ce nu este. Se poate vedea pe el însuși. Dar…se poate?

Vă invit să slalomăm astăzi printre cuvintele de înțelepciune ale Sf. Vasile cel mare, Omilia despre credință.

„Mintea care a reuşit să se curățească de patimile cele materiale, care a putut să părăsească toată zidirea înțelegătoare și, ca un pește, să iasă din adânc și să înoate la suprafața apei, ajunge în regiunea curată a creației și vede pe Duhul cel Sfânt acolo unde este Fiul și unde este Tatăl, în unire cu Ei, într-o singură ființă și într-o singură fire, avându-le pe toate: bunătatea, dreptatea, sfințenia, viața”. Așadar, credința urmează unui efort de despătimire, de renunțare la căderile ființei noastre, în special la cele materiale. Această luptă este asemănată cu ascensiunea unui pește din adâncurile mării până la luciul apei, ori cât mai aproape de granița apei cu aerul. Nu doar de patimi trebuie să se dezbrace persoana umană; ci și de o privire cantitativă, de o perspectivă exclusiv telurică, una care desconsideră capacitățile nescalare, duhovnicești, spirituale ale omului. Suntem chemați să admirăm lumea și cu ochi înlăcrimați de bucuria vederii unui răsărit, de emoția apariției unui ghiocel sau de fericirea de a te odihni pe o pajiște la ceasul de seară al unei veri de iulie. Suntem invitați să nu mai calculăm, ci să contemplăm. Acesta este un prim pas. Unul mare, care te duce aproape de simțirea Sfintei Treimi în tot ceea ce te înconjoară, adică să fii ca peștele aproape de aer.

Care este urmarea, ori cum te poți verifica? Simplu, ne spune tot Sf. Vasile: bunătatea, dreptatea, sfințenia, viața, simțite și împărtășite celorlalți. Deci, un om credincios e un om bun, milostiv, darnic, generos. Un om credincios nu poate fi nedrept cu cei din jur, nu poate șmecheri pe ceilalți, nu are voie să își păcălească semenii. Credința crește și se verifică în împărtășirea și primirea Sfintelor taine; un om credincios este un om care prețuiește și caută timpul sfânt al sfintelor slujbe, al rugăciunii, al cultului. Un om credincios oferă viață și o ocrotește, surâde și dăruiește lumină.

La a patra treaptă, din cele șase ale Postului Mare, vindecarea lunaticului e o șansă de a ne întreba cât credem. Criteriile le avem. Să nu ne temem să fim buni, miloși, cuminți. Nu vom pica de fraieri, cum zic unii, nu vom fi ultimii; Dumnezeu are grijă, pentru că „prin Duhul Sfânt cei slabi ajung puternici, cei săraci se îmbogățesc, oamenii simpli la cuvânt sunt mai înțelepți decât înțelepții”

(Sf. Vasile).

De aceea, Biserica Sf. Dumitru, odihnă pentru sufletele și trupurile noastre, e casa unde putem face binele (ajutorarea comunităților sărace – ex. Schitul Bradu; sprijinirea persoanelor nevoiașe – a se vedea masa de sâmbătă, detalii în ziarul parohial, pe Facebook ori la avizier), unde învățăm și suntem întăriți să fim corecți, unde suntem sfințiți prin Tainele Bisericii și unde trăim în comuniunea iubirii Sfintei Treimi, alături de semenii noștri.

Articol scris de Pr. Mihai Gojgar pentru Nr. 71 al Revistei Dimitrios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s