1 septembrie – Începutul anului bisericesc

diac. Bogdan Bădiţă

rugaciune la inceput de an

Ziua de 1 septembrie are o semnificaţie deosebită pentru creştinii ortodocşi, fiind începutul anului nou bisericesc. Obiceiul calculării anului eclezial, numit şi Indiction, începând cu prima zi de toamnă vine din Antichitate.

După tradiţia moştenită din Vechiul Testament, 1 septembrie este ziua în care a început crearea lumii şi, în acelaşi timp, momentul în care Mântuitorul a început propovăduirea Evangheliei Sale.

Anul bisericesc se împarte în trei mari perioade liturgice: Octoihul, Triodul şi Penticostarul. Fiecare din acestea cuprinde un număr de săptămâni.

Perioada Triodului ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului (cu trei săptămâni înainte de începutul Postului Paştilor), până la Duminica Paştilor (total 10 săptămâni).

Perioada Penticostarului ţine de la Duminica Paştilor până la Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor (total opt săptămâni).

Perioada Octoihului ţine tot restul anului, adică de la sfârşitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40-26 săptămâni, în funcţie de data Paştilor.

Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui, credincioşii simt în mod concret şi intens că reiterează viaţa lui Hristos, că retrăiesc toate evenimentele vieţii Lui şi că se află neîntrerupt sub ploaia darurilor Sfântului Duh mijlocite prin rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor, după cum spune Părintele Stăniloae.

Astfel, viaţa pământească a lui Hristos şi cea a sfinţilor nu este pentru Ortodoxie o temă de speculaţie teologic-istorică abstractă, ci este o experienţă vie, o anamneză retrăită a lucrărilor mântuitoare a lui Hristos, comunicată credincioşilor prin energiile Lui necreate. Și bine ar fi dacă prin această zi, am lăsa obiceiurile și patimile anului ce au trecut în urmă și, spovedindu-ne să începem o nouă viață în Hristos fiind mai râvnitori în lucrurile cele bune, mai harnici, mai pașnici și nu în ultimul rând mai dedicați bisericii mergând la fiecare Sfântă Liturghie și având zilnic un program de rugăciune. Nu pot să nu menționez că pe 1 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul. Datorită lui afirmăm astazi că suntem în anul 2014 “după Hristos“, deoarece el a propus numărarea anilor începând cu Întruparea Domnului. Astfel, el abandonează era lui Dioclețian, și acceptă anul 753 ca an al Întrupării Domnului și punctul de la care începe era creștină.

Al doilea mare merit care îi revine lui Dionisie cel Mic, se leagă de activitatea de traducere în latină și de colecționare a canoanelor bisericești, fixate la diferite sinoade sau concilii și care fuseseră redactate în limba greacă. Cuviosul Dionisie Exiguul a trecut la cele veșnice în Italia, la Vivarium, pe la 545-550.

 

Atelierul creativ de mărţişoare

De Cristina Vizitiu

Anul acesta a început foarte bine! Abia ce s-a topit zăpada şi noi ne-am pus pe chibzuit activităţi şi aşa am hotărât ca sâmbătă, 22 februarie, să ne adunăm la un atelier creativ de mărţişoare. Scopul nostru este de a strânge fonduri pentru activităţile sociale. Pe lângă aceasta, ne-am ales cu o nouă şi frumoasă experienţă, o incursiune în arta quilling-ului, dar mai ales cu o stare de bine şi satisfacţia lucrului făcut de mâinile noastre.  Dacă vă întrebaţi ce este quillingul, am să vă spun, este arta de a rula fâşii de hârtie într-un mod cât mai frumos şi cât mai creativ. Atelierul de mărţişoare a fost o provocare deoarece majoritatea celor care au participat erau începători în ceea ce priveşte lucrul cu mâinile, iar legat de quilling, eu personal văzusem câteva obiecte finisate, dar aveam impresia că e tare complicat să produci aşa ceva. Surpriza plăcută a fost că era destul de uşor şi foarte plăcut. Am petrecut patru ore fără să ne dam seama când a zburat timpul, între felicitări decorate prin arta quilling-ului, broşe decorative, mărţişoare tradiţionale şi mai ales între prieteni, înveselindu-ne cu câte un joc sau o glumă. Vă provocăm să vă alăturaţi nouă, la viitoarele ateliere de creaţie pe care le vom anunţa pe site. Vă aşteptăm cu drag!

 

 

Atelier quilling_1Atelier quillingAtelier quilling_2

1 Iunie…să nu uităm să fim copii

Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la intensitate maximă, plângem şi râdem în aceeaşi zi, ne supărăm şi iertăm după câteva momente, suntem singuri şi totodată cu toată lumea.

1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului, este o zi în care trebuie să sărbătorim copilăria, o zi care să arate că el, copilul, este un mare dar al vieţii, dar ce trebuie ocrotit şi iubit necondiţionat.

Precum afirmă Lucian Blaga, “Copilăria este inima tuturor vârstelor”. Aşadar, ne-am adunat cu mic, cu mare (copii, părinţi, educatoare ale Grădiniţei Nr. 24 din sectorul 3),  în curtea primitoare a Bisericii Sfântul Dumitru Poştă,  pentru a serba cu voie bună, joc şi cânt, 1 Iunie,  ziua copilului din noi.

La invitaţia părintelui paroh Mihai Gojgar şi cu sprijinul enoriaşilor care au dorit să-şi amintească de vremea copilăriei, ne-am jucat, am simţit gustul dulciurilor preferate ale vârstei copilăriei, ca ciocolata de casă, dar am şi lucrat.

Atelierele cu teme variate: “Pictură pe sticlă”, “Orăşelul copiilor”, “Flori pentru flori”, au avut ca scop dezvoltarea imaginaţiei, a creativitaţii, atât a copiilor cât şi a părinţilor, privind  utilizarea materialelor reciclabile. După încheierea atelierelor, cei mici au păstrat lucrările.

Rezultatul acestei acţiuni a fost unul pozitiv, încărcat de multă emoţie, mai ales pentru părinţi, copiii mari, cum s-au autointitulat aceştia. Uitând de grijile cotidiene, s-au bucurat de şansa de a mai fi copii, măcar pentru o zi. Voi incheia transmiţând mesajul acestora: “Mulţumim, părinte, pentru această zi minunată!”

Articol de Oana Gojgar