Atelierul creativ de mărţişoare

De Cristina Vizitiu

Anul acesta a început foarte bine! Abia ce s-a topit zăpada şi noi ne-am pus pe chibzuit activităţi şi aşa am hotărât ca sâmbătă, 22 februarie, să ne adunăm la un atelier creativ de mărţişoare. Scopul nostru este de a strânge fonduri pentru activităţile sociale. Pe lângă aceasta, ne-am ales cu o nouă şi frumoasă experienţă, o incursiune în arta quilling-ului, dar mai ales cu o stare de bine şi satisfacţia lucrului făcut de mâinile noastre.  Dacă vă întrebaţi ce este quillingul, am să vă spun, este arta de a rula fâşii de hârtie într-un mod cât mai frumos şi cât mai creativ. Atelierul de mărţişoare a fost o provocare deoarece majoritatea celor care au participat erau începători în ceea ce priveşte lucrul cu mâinile, iar legat de quilling, eu personal văzusem câteva obiecte finisate, dar aveam impresia că e tare complicat să produci aşa ceva. Surpriza plăcută a fost că era destul de uşor şi foarte plăcut. Am petrecut patru ore fără să ne dam seama când a zburat timpul, între felicitări decorate prin arta quilling-ului, broşe decorative, mărţişoare tradiţionale şi mai ales între prieteni, înveselindu-ne cu câte un joc sau o glumă. Vă provocăm să vă alăturaţi nouă, la viitoarele ateliere de creaţie pe care le vom anunţa pe site. Vă aşteptăm cu drag!

 

 

Atelier quilling_1Atelier quillingAtelier quilling_2

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.