EROI VOR FI CÂT NEAMUL ROMÂNESC!

Pe 23/05/201731/05/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

18641554_10210718865986350_1382238091_o

Justinian Constantinescu

Posada, Rovine, Podu Înalt, Călugăreni, Plevna, Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz – momente de jertfă şi locuri adăpate cu sânge românesc, pietre de hotar ce reprezintă temeliile României moderne şi contemporane. Au fost vremuri de restrişte, neguroase, tulburi, cutremurătoare, care parcă împlineau acele cuvinte proroceşti ale Mântuitorului Hristos: „Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina”.

Cu toate acestea, ne-am ridicat de la pământ, am scuturat tina de pe haina sfâşiată, ne-am pansat rănile sângerânde şi am ridicat fruntea către Cer. Iar în ochii noştri, oglinzi fidele ale sufletului omenesc, au strălucit cu încăpăţânare, cu licăriri orbitoare pentru duşmanii neamului, credinţa, nădejdea şi dragostea. Credinţa strămoşească în Dumnezeu. Nădejdea în mila Lui. Şi dragostea de Dumnezeu nestrămutată, de pământul în care ne-am născut şi de neamul în care ne-a hărăzit El să ne împlinim destinul.

Prinos de recunoştinţă şi glorie eternă eroilor români „căzuţi pe toate câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră” (cerere din Ectenia Mare la Ieşirea cu Cinstitele Daruri din cadrul Dumnezeieştii Liturghii)!

jos

O FILĂ DE ALBUM DE FAMILIE – Editorial

Pe 23/05/201731/05/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

18641554_10210718865986350_1382238091_o

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a rostit în Parlamentul României memorabilele cuvinte: „Suntem independenţi! Suntem naţiune de sine stătătoare!”. S-au împlinit de curând 140 de ani de la acel moment. Câţi ne mai aducem aminte de acea zi? În ce mod mai preţuim astăzi jertfa eroilor din Războiul de Independenţă? Mass-media a acordat spaţii largi cinstirii zilei de 9 mai, dar, vai!, nu din considerente de preţuire a istoriei naţionale, ci pentru elogierea Declaraţiei Schuman. Pe 9 mai 1950, ministrul de externe francez, Robert Schuman, propunea o nouă organizare a Europei, o Comunitate supranaţională, punctul de început al Uniunii Europene, al unei structuri cu reale probleme şi care a cunoscut primul mare şoc de curând – Brexit.

De aceea, vă propunem o ediţie dedicată Independenţei de Stat a României. Să ne aducem aminte de eroii căzuţi la Griviţa, Plevna, Rahova. De prezenţa preoţimii române alături de ostaşi şi de jertfa lor. De incredibilele poveşti ale unor eroi ca George Şonţu. Şi de faptul că românii nu sunt nişte laşi, nişte trădători sau oameni cu suflet slab, aşa cum se tot vehiculează în ultimii ani de aşa-zis specialişti în istorie. Ci au născut fapte eroice, care au inspirat respectul întregii lumi.

Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii (Nicolae Iorga). În prag de Înălţarea Domnului, Zi a Eroilor neamului, vă oferim o filă din albumul familiei noastre româneşti. Suntem datori să cunoaştem, să respectăm şi să iubim sacrificiul strămoşilor noştri!

jos

DESPRE CURAJUL MĂRTURISIRII

Pe 22/05/201731/05/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Revista Dimitrios, Serile Catehetice, UncategorizedLasă un comentariu

Daniel CANTOREANU

Pentru marea parte a credincioșilor parohiei noastre, dacă nu pentru toți, un invitat reprezintă un prilej de mare bucurie și, de ce nu, o dovadă de înfrățire. Serile catehetice, care au loc în fiecare vineri seara la Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, sunt un semn că părintele nostru dorește să ne împărtășească din roadele credinței drepte, iar participarea noastră, faptul că noi gustăm din ele.

Cu același gând a fost prezent printre noi un părinte de care comunitatea noastră s-a atașat foarte repede, Ieroschimonahul Ioan Șișmanian, de la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Petru-Vodă. Preacuvioșia sa a venit să ne vorbească despre o virtute, greu de îndeplinit şi tot mai rară în zilele noastre: curajul mărturisirii.

Seara a început cu rugăciunea pentru primirea obişnuitei binecuvântări. Apoi, într-o liniște desăvârșită, Părintele Mihai a deschis seara cu o întrebare profundă: „Cum putem noi să mărturisim, în România secolului al XXI-lea, în care nu mai avem (cu darul lui Dumnezeu, până acum) războaie sau prigoane precum în veacul trecut sau în alte vremuri?”. Actualitatea acestei întrebări ascunde în spate întreaga învățătură ortodoxă, deoarece nu putem mărturisi fără a avea pe Hristos, fără a asculta de Hristos și fără a trăi în Hristos.

Cugetările noastre, dar și frământările au fost liniștite de invitatul surpriză cu mare tact, deoarece acesta a avut o ucenicie a mărturisirii: a învățat de la un adevărat mărturisitor al temnițelor comuniste: Arhimandritul Iustin Pârvu, cuviosul care i-a fost stareț și duhovnic aproape 20 de ani, urmându-l în permanență în călătorii, în muncă, dar și în cuvânt și faptă.

Ce înseamnă mărturisirea? Cum putem noi mărturisi? Nu putem mărturisi fără să iubim. Lecția de bază pe care ne-a așezat-o în suflet a fost una de o simplitate mare: să iubim! Să iubim în Hristos și să iubim din toată inima! Dacă noi, creștini ortodocși, nu avem iubire, nu putem mărturisi pe Hristos, deoarece Hristos Însuși este Iubire. Hristos nu ne aduce iubirea, ci El Însuși este Iubirea! Astfel, dacă nu avem iubire, nu Îl putem avea pe Hristos. „Și ce dacă alții se hrănesc din noi? Lasă-i!”. Aceste cuvinte au răsunat ca un tunet, deoarece noi, cei ce ne străduim în acest oraș să viețuim, suntem zilnic bombardați cu mesajul: „Tu ești pe primul loc! Tu contezi! Tu ești centrul universului, nu altcineva!” și, parcă-parcă, ne-am și obișnuit cu această mentalitate. Este un cuvânt greu, dar care ne învață foarte multe. Cum anume? Pare o nebunie, în zilele noastre, să ne lăsăm pe noi înșine să fim devorați de ceilalţi, să alimentăm pe alții din energia, puterea și bunul nostru în mod constant, ba chiar să ne ghidăm viața după acest gând. Însă am fost lămuriți asupra unui lucru: există două cuvinte foarte apropiate, dar și opuse, în același timp: „chin” și „suferință”. Cel care se chinuie e cel care refuză apăsarea sau necazul, mistuindu-i fiinţa cu totul, pe când cel care rabdă are nădejdea că suferința sa are un fundament mult mai adânc: voia Domnului. Chinul distruge, pe când suferința renaște omul. Chinul condamnă, dar suferința îl înalță pe om, dar și pe cei de lângă el.

Locuind în mănăstirea din Neamț, ascunsă de lume, părintele a întâlnit mulţi mărturisitori ai veacului anterior. Mulți au trecut pragul mănăstirii aceleia și unii chiar au rămas, pe veci, acolo, intrând în obște. Astfel, ne-a povestit că, pentru noi, una dintre cele mai bune surse de credință, iubire, curaj și mărturisire o reprezintă învățăturile și cărțile sfinților închisorilor comuniste. Din recomandările sale de bază, fac parte: „Imn pentru Crucea purtată” al lui Virgil Maxim, „Întoarcerea la Hristos” al lui Ioan Ianolide, „Mărturisiri din mlaștina disperării” al lui Dumitru Bordeianu, „Strigat-am către Tine, Doamne…” a Aspaziei Oțel Petrescu, precum și poeziile lui Radu Gyr, Demostene Andronescu, Constantin Oprișan și alții. Pe toți aceștia, părintele nu s-a sfiit a-i numi sfinți ai Bisericii, chiar dacă nu au fost canonizați încă, în mod oficial, deoarece și-au dat întreaga lor viață pentru credință, pentru neamul românesc și pentru ca Hristos să nu fie vândut din nou. Aceste fapte au fost, în toată istoria Bisericii, pomul care a dat roadă bună.

Ultima oră și jumătate a fost marcată de întrebări și mărturii venite din partea credincioşilor, iar gama de subiecte a fost largă: America (unde, uimitor, destui participanți fuseseră), căsătoria, dreapta credință, munca oamenilor etc. Avva Ioan, invitatul nostru, a semnat un „contract în alb” cu părintele nostru paroh, prin care îşi ia angajamentul că ne va bucura cu prezența Sfinției sale cu fiecare prilej de vizită în București, fie de va fi și pentru o jumătate de ceas. Împreună-slujirea noastră să fie către Domnul un semn de dragoste frățească, de bucurie și de mărturisire că Biserica lui Hristos este vie, este întreagă și este aceeași fie în București, fie în Petru Vodă!

jos

Convorbiri peripatetice pe tărâmul poeziei

Pe 22/05/201706/07/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Activitati, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

TINEREŢE DINCOLO DE ANI

Pe 13/05/201711/05/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

„Dacă tinerețea ar ști și bătrânețea ar putea…”

Arsenie Papacioc

Cam aşa s-ar putea sintetiza de multe ori gândurile noastre cotidiene: atunci când constaţi că acei tineri nu cunosc bunele maniere, când îşi pierd timpul, când nu studiază, când nu fac alegerile socotite corecte, când dovedesc naivitate, când… când… când… Dar şi atunci când în spectrul vizual ori mintal îţi intră neputinţele fizice ale celor ajunşi la senectute, împietrirea unora, imposibilitatea schimbării unor păreri, rugina unor prejudecăţi.

Fără doar şi poate că Biserica îşi doreşte prezenţa tuturor în familia ei, indiferent de vârsta trupului. Dacă acest număr este dedicat tinereţii, aceasta se datorează aniversării a opt ani de când Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” a devenit Paraclis Universitar, 12 mai 2009. Chemarea în Casa Domnului nu se adresează, însă, doar celor de până în 30-35 de ani. Nicidecum! Tinereţea priveşte starea sufletului, verdeaţa opiniilor, supleţea trăirilor, frăgezimea credinţei. Şi, aşa cum obişnuim să spunem, atributele de mai sus pot fi bifate de toţi cei care au între 10 şi 110 ani. În plus, vă asigurăm că facem şi excepţii la limita de vârstă anunţată.

În pardoseala bisericii, în naos, se află un medalion superb, din piatră naturală, al cărui simbolism îl vom explica integral într-unul din numerele viitoare. Rămânem acum doar la un singur element din acesta: peştii. Trei dimensiuni, adică toate vârstele. Aceeaşi direcţie, spre ancoră – spre Biserică.

O chemare tainică, dar neîncetată pentru tinerii de toate vârstele, pentru oamenii care înţeleg că „tinereţea şi maturitatea nu sunt legate atât de ani, cât de sufletul omului. Dovada tinereţii e fapta”. (Simion Mehedinţi)

Încheiem tot cu un citat de la Părintele Arsenie Papacioc, un tânăr desăvârşit pe toată perioada celor 97 de ani de viaţă: „Cine este bătrân la tinereţe, poate fi şi tânăr la bătrâneţe”.

UN TÂNĂR CATOLIC A ALES ORTODOXIA

Pe 12/05/201711/05/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

Justinian Constantinescu

Pe 2 mai, imediat după săvârşirea Liturghiei de la ora 6, a avut loc un eveniment deosebit în sfântul nostru locaş: slujba trecerii la Ortodoxie a unui tânăr catolic de origine elveţiană, Martial. Părintele Mihai, care a oficiat această slujbă, l-a binecuvântat pe semnatarul acestor rânduri pentru a-i fi naş şi călăuză în tainele Ortodoxiei noului mărturisitor. Toţi cei prezenţi la această Sfântă Taină a Mirungerii am fost copleşiţi de momentele unice pe care le-am trăit alături de Martial, poate şi datorită rarităţii săvârşirii slujbei în viaţa Bisericii. Se putea citi în privirea şi în atitudinea lui pace şi hotărâre, dar şi o adâncă şi nedisimulată emoţie.

La sfârşitul slujbei, împreună cu Părintele Mihai, l-am felicitat şi l-am îmbrăţişat frăţeşte pentru hotărârea sa şi bucuria primirii credinţei ortodoxe.

BIBLIOTECA PAROHIALĂ „CONSTANDIE FILITTI“ ÎŞI AŞTEAPTĂ CITITORII

Pe 11/05/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

Bogdan Nicolaescu

Proiectul unei biblioteci parohiale în cadrul Bisericii Sfântul Dumitru-Poștă a luat, în cele din urmă, formă concretă. Invitația la lectură este adresată tuturor celor ce mai au încă pasiunea lecturii (de pe hârtie) într-o lume dominată de gadget-uri electronice, dar și celor ce nu „gustă” prea des din plăcerea cititului. Scopul demersului nostru este acela de a aduce cartea acolo unde îi este menit să ajungă: în mâinile și în mințile oamenilor. Numărul volumelor disponibile va crește în perioada următoare, fondul de carte existent deja nefiind încă exploatat la maximum. Bineînțeles, fiind vorba despre o bibliotecă parohială, tematica religioasă a cărților predomină, dar nu este exclusivă: volume din opera unor Dostoievski, Tolstoi, Hemingway, Eco pot fi împrumutate de la biblioteca noastră, ca și diferite titluri istorice sau filosofice. Cărțile pentru copii sunt și ele prezente, biblioteca adresându-se și (foarte) tinerilor cititori. Volumele destinate împrumutului vor ocupa pentru început două corpuri aflate vizavi de pangar.

Pentru început, programul de funcționare a secției de împrumut (întrucât există în plan și o sală de lectură) va fi în fiecare luni între orele 18:00-20:00, și marți între orele 08:00-10:00. Cărțile vor putea fi împrumutate pe baza unei fișe de cititor, fără alte obligații în afara prezentării unei cărți de identitate pentru completarea datelor de contact.

CÂND PESCARUL ŞI PEŞTELE AVEAU ACELAŞI NUME

Pe 26/04/201725/04/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista DimitriosLasă un comentariu

drd. Ilie TOADER

Întâia folosire a metaforei „pescarului de oameni“ Îi aparţine Domnului nostru Iisus Hristos la chemarea primilor apostoli: „Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc şi lăsaţi jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nu am prins nimic, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei acestea, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele […]. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El“ (Luca 5, 4-11). Episodul e tulburător prin simplitatea sa. Fiii lui Iona şi ai lui Zevedeu erau simpli pescari, deprinşi cu mânuirea mrejelor pe întinsul Tiberiadei. După o noapte pierdută fără folos, vine Hristos şi le vinde un pont. Totul se transformă în minune, iar minunea îşi anunţă dimensiunile cosmice: după noaptea păcatului, omenirea este faţă în faţă cu Dumnezeu, venit în lume spre a-Şi revărsa harul. Apostolii nu îşi dau seama că ei sunt, de fapt, primii pescuiţi; iar adevăratul Pescar este Domnul Hristos, aşa cum subscrie o altă strofă tot din perioada veche a Bisericii: „Pescarule de oameni mântuiţi,/ Care prinzi pentru viaţa cea dulce/ pe peştii curaţi/ din valul vrăjmaş/ al mării păcatului“ („Imnul Mântuitorului Hristos“, în Pedagogul lui Clement Alexandrinul, cca. 150-220). Încă din Vechiul Testament, Ecclesiastul încercase o apropiere între lumea umană şi cea a peştilor, dar nu reuşise suprapunerea celor două planuri (prin metaforă), ci se oprise doar la comparaţie: „fiindcă omul nu-şi cunoaşte vremea; aşa cum peştii se prind în mreaja vicleană, tot astfel se prind fiii omului în vremea cea rea când fără veste cade peste ei“ (Ecclesiast 9, 12). Tema biblică a pescuirii de oameni, valorificată frumos încă de la primii autori creştini, cunoaşte, în aceeaşi perioadă, o răsturnare care adânceşte metafora: Hristos, Pescarul „peştilor curaţi“, este, la rându-I, peşte. Citim din epitaful Sfântului Averchie (cca. 140-216): „Şi mi s-a dat în orice loc ca hrană peştele de izvor,/ foarte mare, curat, pe care l-a pescuit o Fecioară curată,/ iar pe acesta îl da prietenilor continuu spre mâncare/ adăugând un vin curat, amestecat cu apă şi pâine./ […] Cel ce înţelege acestea şi crede la fel, să se roage pentru Averchie“. Decriptarea inscripţiei este la îndemâna oricui: peştele simbolizează pe Hristos euharistic.

Remarcăm uşurinţa cu care alegoria Pescarului-peşte cuprinde taina mântuirii: Hristos-„Pescarul“ este „pescuit“ din ceruri de o „Fecioară curată“, pentru a deveni şi El peşte, adică om. Unii Sfinţi Părinţi vor extinde această temă alegorică. De exemplu, Sfântul Epifanie din Salamina (cca. 310-403), deşi nu mai vorbeşte de Hristos-peştele, spune totuşi despre Sfânta Fecioară Maria (în acelaşi registru conotativ): „Bucură-te, cea plină de har, momeala din undiţa cea nematerialnică, fiindcă în undiţa ta este dumnezeirea“.

Judecând după exemplele de mai sus, am fi înclinaţi să credem că primele trei secole creştine ne-au lăsat poezii nu numai deosebit de înălţătoare, dar şi numeroase. Realitatea este cu totul alta: astfel de creaţii lirice se numără la, propriu, pe degete. Înseamnă că metafora biblică a pescuirii de suflete era frecventă, dacă nu chiar normativă pentru lirismul nesofisticat al imnografiei primare. Se ridică atunci întrebarea firească: de ce, începând din secolul al IV-lea şi până astăzi, expresii precum „Hristos-peştele“ sau „creştinii-peştii“ nu se mai regăsesc deloc în uriaşa moştenire a literaturii şi imnografiei creştine? De ce nu mai este numit Hristos şi astăzi în textele rugăciunilor şi ale cântărilor bisericeşti cu perifraza metaforică „peştele“ (din păcate, accepţiunea figurată cu care circulă acest cuvânt în limbajul curent trimite doar la lumea interlopă)?

Explicaţia depăşeşte culisele textuale. În primele trei veacuri creştine, Biserica a fost aprig persecutată. Oricât am vrea, nu mai putem reconstitui acele clipe – ciocnirea dintre păgânism şi creştinism, mirosul de carne arsă (din Nicomidia celor douăzeci de mii de mucenici), delirul prigonitorilor când intrau în vreo catacombă creştină, afişele care chemau barbarimea în Colosseum, trăirile privitorilor care, pe când aplaudau sfârtecările, mutilările şi crimele, simţeau, paradoxal, cea dintâi pâlpâire a sufletului, primul fior al Vieţii. Totuşi, cu puţină strădanie mai putem retrăi ceva: creştinismul, a cărui forţă năucitoare a spulberat (fără arme!) păgânismul şi moartea şi a deposedat totul, schimbând faţa lumii. În urmă, au rămas vestigiile; iar unul dintre ele este şi simbolul peştelui, în greceşte ihtys, coincizând cu iniţialele sintagmei Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul (Iesous Hristos Theou Yios Soter). Primii creştini foloseau acest simbol pentru a se identifica, evitând, astfel, furia persecutorilor. Înseamnă că metafora peştelui-Hristos avea o semnificaţie practică, nicidecum stilistică. Era un cod secret, cunoscut doar creştininilor. Aşa se face că au supravieţuit până astăzi inscripţii creştine încifrate cu dibăcie, precum cea de pe mormântul lui Averchie sau următoarea, de pe lespedea funerară a unui mormânt din Autun (sfârşitul secolului al II-lea): „Neam dumnezeiesc al Peştelui ceresc, păstrează o inimă curată,/ primind printre muritori izvorul cel nemuritor/ al apei divine; încălzeşte-ţi, prietene, sufletul tău/ în apele veşnice ale înţelepciunii bogate./ Primeşte hrana cea dulce ca mierea a Mântuitorului sfinţilor;/ mănânc-o tu, cel flămând, ţinând în mâinile tale Peştele./ Doresc, deci, să mă satur de Peşte, Stăpâne Mântuitorule./ Aminteşte-ţi de Pectorios, în pacea Peştelui tău“. Jocul iscusit al sensurilor din versurile lui Pectorius, care a înşelat vigilenţa păgânilor scăpând de profanare, mai ascunde o codificare: iniţialele primelor cinci versuri formează, în greceşte, chiar acrostihul ihtys, „peştele“. Acestea erau armele de apărare ale primilor creştini, arme care trădează profunda nobleţe şi rafinare a spiritului celor ce le mânuiau, arme care au anihilat teribilul arsenal torţionar al persecutorilor (textele creştine din acea vreme amintesc de cazurile unor prigonitori chinuiţi de insomnii, fiindcă nu ştiau ce metode de tortură să mai născocească şi care au sfârşit brutal din cauza „stresului“ – precum Claudius Lucius Herminianus din Ad Scapulam lui Tertulian, răpus de ciumă şi devorat de viermi). Tocmai când părea definitiv consacrată, metafora dispare din textele creştine. Acest lucru se întâmplă către sfârşitul secolului al III-lea.

Deşi persecuţiile nu încetaseră, criptograma Hristos-Peştele devenise notorie şi păgânilor, încât folosirea ei risca autodemascarea. Rămâne posterităţii ca o figură de stil moartă, ieşită din uz odată cu încetarea funcţiei sale practice, însă plină de viaţă: e o secvenţă, un instantaneu literar care a imortalizat trudele zorilor, o rostire încărcată de ecourile mereu vii ale unei înfruntări teribile. „Peştii“ nu tac, îşi strigă trecutul! Spuneam că reconstituirea e imposibilă, nu şi restituirea.

ziarullumina.ro/cand-pescarul-si-pestele-aveau-acelasi-nume-36354.html

PEȘTI, PESCARI, PESCUIT

Pe 26/04/201725/04/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

„Fără Hristos am fost ca un peşte pe uscat,

cu El sunt într-un ocean de dragoste”.

Sadhu Sundar Singh

Au fost multe motive pentru care am ales să dedicăm numărul de față prezenței peștelui în creștinism. Simbol antic, mărturie a Bisericii primare, prilej de discuție în zilele de post, discordie între deținătorii de calendare diferite (la mine sunt mai puțini peștișori…), semn celest, apariție metaforică pe pardoseala Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”, de la hrană la semnificant, peștele oferă o gamă largă de subiecte.

De aceea, suntem convinși că dumneavoastră, cititorii noștri fideli, cei care prin donații susțineți apariția bilunarului parohiei noastre, veți primi răspunsurile pe care le căutați ori direcțiile de cercetare prin lectura particulară.

Pentru că ne aflăm în perioada Penticostarului, nu uităm nici de faptul că, după slăvita Sa Înviere din morți, Mântuitorul Hristos mănâncă de două ori pește alături de ucenicii Săi. Mai întâi, după ce le-a arătat mâinile şi picioarele, dar ei bucurându-se încă nu credeau, le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor” (Luca 24, 41-43).

Mai apoi, la Marea Tiberiadei, Iisus mănâncă alături de ucenici pește fript și pâine (Ioan 21). Fără îndoială, totul are un tâlc. Poate că o parte din razele de lumină ale Scripturii și Tradiției creștine le vom descoperi împreună, în Revista Dimitrios.

„De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii”

Pe 16/04/201720/09/2017 De Sf. Dumitru PoştăÎn Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.

De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.
Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii impreuna bucurati-va (Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la Învierea Domnului).