(Foto: Demonstrație în Lahore, Pakistan, pentru eliberarea Asiei Bibi)

Bogdan NICOLAESCU

Monahii și monahiile ortodoxe de origine sârbă din Kosovo se confruntă cu pericolul tot mai real al deportării din această țară. Rămași în Kosovo în urma ruperii acestui teritoriu din Serbia, clerul și monahii din bisericile și mănăstirile ortodoxe de aici au depus numeroase eforturi de a respecta legea și de a obține actele necesare pentru a putea rămâne pe teritoriul noului stat, dar au întâmpinat numeroase piedici. Protejați până acum de către OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), monahii sârbi riscă totuși deportarea, autoritățile kosovare schimbând mereu condițiile de acordare a dreptului de ședere și, astfel, respingând în mod repetat cererile de rezidență ale monahilor. (orthochristian.com)
Un site grecesc care se ocupă cu diferite statistici din numeroase domenii de activitate, jodi.graphics, a dat publicității o statistică privind numărul de preoți în țările din Europa (lipsind totuși țările din fosta Iugoslavie și unele state din fosta Uniune Sovietică). Astfel, cu aproape 88 de preoți la 100.000 de locuitori, Grecia se situează pe primul loc, urmată fiind de Italia, cu aproape 83, de România, cu puțin peste 80, și de Polonia, cu 71 de preoți. La polul opus se găsesc Olanda, cu 20 de preoți, Cehia, cu aproape 19, și, pe ultimul loc, Bulgaria, cu aproximativ 12 preoți la suta de mii de locuitori. (orthochristian.com)
Curtea Supremă de Justiție din Pakistan a decis în favoarea achitării Asiei Bibi o femeie creștină ce fusese condamnată la moarte pentru blasfemie în 2010, fiind acuzată de insulte aduse lui Mahomed în timpul unei dispute cu niște vecini care au refuzat să bea apa scoasă de Asia Bibi dintr-o fântână, considerând-o ca fiind întinată de aceasta. Hotărârea Curții Supreme a dat deja naștere la proteste violente în rândul fundamentaliștilor islamici, cazul Asia Bibi fiind de multă vreme un punct sensibil al politicii pakistaneze. Doi politicieni și-au pierdut viața în 2011 ca urmare a declarării sprijinului pentru cauza Asiei Bibi. (churchtimes.co.uk)

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Mijloc de noiembrie. Aproape de casă, într-un soare neașteptat de blând pentru Brumar, la câțiva metri distanță, un om alunecat spre apusul vieții, precum astrul ce își gătea loc de odihnă, împingea un cărucior de copil. Ajuns în dreptul lui, și pentru că tocmai se oprise în dreptul unui tomberon, am avut ocazia să îl văd mai bine. Pentru că următoarele minute, cât am cumpărat ceva de la un magazin, mi-au permis să văd o scenă mai bogată, m-am gândit să v-o împărtășesc.
Omul împingea un cărucior, dar nu era niciun copil înăuntru. În micuțul vehicul se înghesuiau haine pentru diverse anotimpuri, plastice, cartoane și… un radio. Un ansamblu mișcător în culori de toamnă târzie, un călător discret pe lângă noi, un chip obosit pe care nu îl dorim ca interlocutor. Barbă albă, neîngrijită, haine largi, ponosite, încălțări chinuite, cum era și viața lui, probabil. Totuși, aparatul emitea, foarte tare, sunet de manele, într-un șocant dezacord cu imaginea deplorabilă a cetățeanului european din 2018 pe care îl urmăream. Contrastul a născut opinii diverse trecătorilor. Unul dintre cei din fața mea la rând a început să râdă cu un evident aer de superioritate. O voce feminină ascunsă vederii mele l-a fericit, zicând: Uite, vezi, n-are datorii, n-are grijă… Nu departe de această reacție a fost și bărbatul dintr-un cuplu interpus între cei ce stăteau la coadă și cel ce agrea intensele sunete orientale. Și care, între timp, cu mâinile îngrozitor de murdare, își rula o țigară din hârtie de ziar și tutun, probabil, luat de la chiștocuri aruncate din gurile care judecau spectacolul pe care îl oferea în drumurile sale imprevizibile.
Un boschetar? Un om de nimic? Un amărât? Nu știu, doar o frântură de viață. Indiferent ce facem, părerile celor din jur se îmbracă în diversitate și, de obicei, în răutate. Mi s-a părut curios că acel nespălat ce își purta casa cu el mereu putea atrage invidia cuiva. N-are griji… Da, nu are… Dar, nu cumva, noi alegem dimensiunea grijilor uneori? Izbiți de manele și de tacticoasa lipire a țigării, nu am reușit să ne gândim la ceasurile nopții de Crăciun când, poate, omul acela își căuta o scară de bloc în care să intre și să petreacă Nașterea Domnului cu bucățile de cozonac aruncate de noi în coșuri, cu o sticlă negolită de suc și un radio cu manele, dat la minim pentru a nu fi izgonit. Și câte povești, oare, nu le citim greșit?