Zi: 5 noiembrie 2018
Ce rău e să nu vezi!
Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar
Mă întorceam de pe Dealul Patriarhiei spre Biserica „Sfântul Dumitru“, imediat după slujba hramului Catedralei Patriarhale. Pe podul peste Dâmbovița, aproape de Biserica „Sfântul Anton“, un nefericit își striga durerea. Dar cine să îl audă? Fiecare cu treaba lui, fiecare cu zgomotele sale, fiecare în drumul său. Am trecut pe lângă el nu doar pentru că nu prea obișnuiesc să dau bani pe stradă, ci și pentru că mă gândeam la orele care trecuseră, la tămâia bine-mirositoare din altarul de vară, la slujitorii și credincioșii veniți să îl cinstească pe Ocrotitorul Bucureștilor. La semafor, poate pentru că abandonasem mersul și preocuparea de a merge cât mai repede și cu privirea spre asfalt (o evitare a unor uitături neplăcute pe care le vedem constant pe lângă noi), l-am auzit pe bietul om: „e rău să nu vezi! E greu să nu vezi!“. Strigătul revenea în buclă, precum un disc rănit de timp și proastă utilizare. M-am întors spre el… să fi fost vreo 10 metri… tocmai primise o bancnotă. A început să o freamăte, ca și cum eu aș fi mângâiat o bucată de iarbă într-o zi de vară, cu un soare îngăduitor, pe o pajiște uitată de indiferență și răutate. O imagine inaccesibilă lui. Cum inaccesibil era și felul bancnotei, motiv pentru care o cerceta cu mâna stângă. Deja mă apropiasem și scena îmi era clară. Pe lângă orbire, exoftalmia accentua durerea pe care o resimțeai doar privindu-l. Căuta cerul și își plângea soarta: „E rău să nu vezi!“. Bancnota mea nu avea rolul să schimbe mai nimic în viața lui, nici el mai fericit, nici eu mai milostiv. Țipătul lui obosit a rămas însă impregnat în țesuturile tainice ale inimii. M-am gândit să vi le ofer. Nu pentru că am ști ce înseamnă nevederea, ci pentru că experiem zi de zi ne-vederea multor lucruri. Un semafor m-a oprit la trecerea de pietoni și lângă o gratuită lecție de viață. Mult mai scumpă decât bancnota mea sau a oricăruia din acea zi și din orice zi. Oare, câte se întâmplă pe lângă noi?
Ce putem face? Dacă îmi permiteți, o recomandare: să ne rugăm Bunului Părinte să ne lumineze mintea încât să vedem, să simțim și să conștientizăm nu doar răul pe care îl facem, ci și binele pe lângă care pășim dezbrăcați de sens.
I Cronici (Nr. 163/2018)
Pentru prima dată, această carte a fost divizată de greci în secolul al II-lea î. Hr. I Cronici împreună cu II Cronici, inițial, formau o singură carte.
Text cheie:
„Cu toate acestea m-a ales Domnul Dumnezeul lui Israel din toata casa tatălui meu, ca să fiu rege peste Israel în veci, pentru că pe Iuda l-a ales El domn, iar din casa lui Iuda a ales casa tatălui meu și din casa tatălui meu și dintre fiii tatălui meu a binevoit a mă pune pe mine rege peste tot Israelul” (I Cronici 28, 4).
Cuvânt cheie: „dinastie” I Cronici scoate în evidență felul în care Dumnezeu stabilește dinastia veșnică a lui David, descriind realizările pozitive ale lui David atât în plan spiritual, cât și în plan militar.
Rezumat de o frază:
După o genealogie introductivă extinsă, autorul relatează modul în care David a domnit 40 de ani sub binecuvântarea lui Dumnezeu, fiind atent la cetatea Ierusalimului, la preoție și la pregătirile pentru construirea templului.
Autor și data:
Conform tradiției ebraice, autorul a fost Ezdra în jurul anului 450 î. Hr. Lucrarea a fost alcătuită după întoarcerea din exilul babilonian. Primii auditori au fost israeliții, după întoarcerea din exil.
Scop:
Pentru a înțelege scopul lucrării, din moment ce I Cronici este doar o jumătate din lucrarea inițială, trebuie să se ia în calcul și II Cronici. I Cronici răspunde la întrebări importante pentru israeliții care s-au întors după ani de zile din exil. Au trecut prin vremuri grele și dezamăgitoare. Încă se încadrează în planul lui Dumnezeu? Promisiunile lui Dumnezeu erau încă aplicabile sau valabile pentru ei? Mai mult, ce instituții religioase și politice erau importante? Și, în final, ce lecții din trecut trebuie să învețe pentru a nu mai repeta greșelile? Autorul arată că legământul veșnic al lui Dumnezeu realizat cu David încă are efect. Chiar dacă nu mai aveau un rege davidic pe tron, ei rămân poporul lui Dumnezeu și pot aștepta restaurarea monarhiei. Până la restaurarea monarhiei, ei pot îndeplini lucrurile pe care le-a cerut Dumnezeu: oferirea jertfei potrivite preotului potrivit în locul potrivit. Cu toate că David și Solomon sunt prezentați ca regi ideali, apostazia regilor următori este văzută ca principala cauză pentru exilul babilonian (II Cronici 36, 16).
Rezumat:
De la Adam la Zaharia, fiul lui Meselemia. Genealogia este prezentată pentru a arăta continuitatea planului lui Dumnezeu față de Israel (I Cronici cap. 1-9). Numele înșirate nu sunt nume sterile, ci arată locul lui Israel în planul lui Dumnezeu față de toată lumea.
Domnia lui David. Episodul morții lui Saul furnizează fundalul pentru domnia lui David (I Cronici 10, 1-13). Domnia lui David a fost glorioasă, iar vârful domniei sale a fost dat de aducerea Chivotului în Ierusalim (I Cronici 15, 1-19).
Pregătirile lui David pentru templu. Ultima secțiune redă pregătirile lui David pentru construirea templului (I Cronici 22, 1-19). [n.n. David și-a dorit să zidească templul lui Dumnezeu, dar acesta va fi construit ulterior de fiul său, Solomon, pentru că el a vărsat mult sânge și a purtat multe războaie (I Cronici 22, 8). Solomon a avut o domnie pașnică și, de aceea, a fost ales pentru a zidi templul].
Hristos în I Cronici:
Promisiunea mesianică a unui fiu de-al lui David care urma să domnească peste Israel ocupă locul central în I Cronici, capitolul 17. Liniile familiei regilor Israelului sunt urmărite încă din capitolul 3, arătând că Dumnezeu și-a păstrat promisiunea pentru a menține un fiu al lui David pentru a conduce Israelul chiar dacă au trecut prin toate greutățile exilului. Acest fiu al lui David este descris ca Fiul veșnic iubit de Dumnezeu ( I Cronici 17, 13).
Sursa: Ultimate Bible Guide, Holman Bible Publishers, Nahville, Tennessee, 2016.
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 