Revista Dimitrios (IV), nr.38

Expoziția  „Suflet de înger”

Juliana Oancea

Din dorința de a oferi tuturor o șansă de exprimare și descoperire interioară a unor calități artistice, s-a născut ideea de a organiza un curs de pictură pentru copii și adulți în cadrul Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă, cu binecuvântarea Părintelui Paroh Mihai Gojgar. Acest curs s-a dovedit a fi și unul terapeutic, unde prin concentrare și atenție la creație, uităm de greutățile vieții cotidiene, ne putem relaxa într-un mediu plăcut, înconjurat de suflete frumoase, dornice de interacțiune și de bună dispoziție.

Lucrările artiștilor noștri vor fi prezentate în cadrul unei expoziții ce va avea loc în incinta bisericii noastre în perioada 19.11.2017 – 25.11.2017, începând cu ora 11:30, unde le puteți admira și obține printr-o simplă donație. Perioada aleasă este pentru a puncta data de 20.11.2017, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Aceste lucrări au fost realizate în decursul a cinci luni (iunie – octombrie 2017), pe hârtie de desen cu vopsea acrilică, în creion și carioci, de către persoane cu vârste cuprinse între 5 și 60 de ani.

Temele sunt dintre cele mai variate: portrete, peisaje, amintirile vacanțelor la mare și venirea toamnei cu ale ei culori îndrăznețe.

Fondurile strânse în urma donațiilor dumneavoastră vor fi folosite în acțunisociale de ajutorare a tinerilor cu posibilități materiale reduse.

Vă așteptăm cu bucurie în număr cât mai mare!