PRIVEGHERE ȘI URCUȘ

Daniel JORA

Privegherea este un exercițiu de adunare în sine sau de așezare lăuntrică. Numai un suflet interiorizat Îl poate vedea pe Dumnezeu în felul cum sunt așezate lucrurile în viața lui. Oricum, într-o continuă exteriorizare, nu se poate întâmpla nimic important. Doar agitație și pierdere a sensului. Un om așezat este, totodată, și un om echilibrat. Privegherea de la miezul nopții ne ajută să ne adunăm gândurile și să ne întâlnim cu Dumnezeu.

Într-un loc din Sfânta Scriptură, se spune: „opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 45, 10). Cu alte cuvinte, opriți-vă din agitația în care vă aflați, interiorizați-vă și vedeți-Mă așa cum sunt!

În „Patericul athonit”, capitolul al IV-lea, se spune că: „viaţa duhovnicească nu poate exista fără priveghere”. Se înțelege, oare, că cei care nu rezistă ore întregi la rugăciune, în biserică, în miez de noapte nu au viață duhovnicească? Nicidecum! Mântuitorul ne oferă și un alt sens al Privegherii când îndeamnă: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită” (Matei 26, 41). Doi termeni strâns legați unul de altul: „privegherea” și „căderea”. Lipsește privegherea, înțeleasă ca trezvie sau atenție la felul cum mișcă patimile în interiorul nostru, apare și căderea. Dacă există interiorizare, există, totodată, și timp pentru a evita sau pentru a lupta din timp cu reacțiile neplăcute de orice fel.

Un alt sens pe care îl oferă Sfântul Serafim de Sarov, în dialog cu M.A. Motovilov, versetului acesta, ar fi următorul: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt”. Prin rugăciune, așa cum spune Părintele Stăniloae, „crești în puterea spirituală, ca într-o tinerețe mereu sporită”.

Articol apărut în Revista DIMITRIOS nr. 36 (135)

EDITORIAL – REVISTA DIMITRIOS NR 36

PRIVEGHEREA, IZVOR DE SPERANȚĂ

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Adresându-se maicilor din mănăstirea sa, Antim, Bătrânul din Chios, sublinia: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”.

Părinte Antim, de ai ști cât ne este de greu să împlinim sfatul tău! Rugăciunea e un act dificil, întrucât suntem căzuți în păcatele cotidiene, într-un mod de viață îmbibat de confort și superficialitate, de formalism și deznădejde. Ne e greu să ne rugăm și nici nu știm dacă o facem vreodată cu adevărat. Poate pentru că nici postul nu ne este aspru, ci doar un alibi pentru împlinirea exterioară a unor precepte biblice sau sfaturi patericale. Magazinele se întrec în generozitatea ofertei de produse fără carne, lapte, ouă, iar noi, în lectura atentă a etichetelor. Poate din cauză că eticheta a ajuns să fie prima noastră grijă.

Totuși, să nu ne pierdem speranța că vom fi mai buni, că vom deveni slugi credincioase. De aceea, ne întâlnim o dată pe lună și stăm la Priveghere de noapte. Acum, urmează vineri, 13 octombrie, de la ora 22, noapte de rugăciune închinată Sfintei Parascheva. Luna viitoare, pe 10 noiembrie, Sfântului Mina, iar pe 30 noiembrie, ne vom ruga pentru bunăstarea neamului românesc. Sperăm să fim împreună, să ne ajutăm unii pe alții în duh.

Dedicăm numărul de față Privegherii, căutând izvoarele ei, urmărind modele din istoria creștinismului, tinzând spre o mai mare concentrare a puterilor noastre sufletești, nu doar în vreme de noapte, ci, poate mai ales, în vreme de zi.

Tur ghidat – Cartierul Icoanei

Sub Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, pe care l-am prăznuit astăzi, Iulian Soca, ghidul și prietenul nostru, împreună cu un grup de tineri și bătrâni a realizat mult așteptatul tur pietonal în cartierul Grădina Icoanei. Turul a avut ca principal scop cunoașterea personalităților de seamă al căror nume îl poartă anumite străzi sau zone încărcate de istorie. Plecarea a avut loc după Sfânta Liturghie din fața Bisericii Sfântul Dumitru-Poștă.

Pe strada Batiștei, întâlnirea cu domnitori curajoși ca Sfântul Constantin Brâncoveanu, în relatarea istorioarei Dudului din Batiște, ne-au adus puțin parfum și profunzime din timpul în care nu exista prea mare agitație. Când Constantin Brâncoveanu a poruncit să se deschidă cele două mari căi: „Podul Mogoșoaiei” și „Podul Târgului-din-afară” a ajuns și la Biserica Batiște, care arsese cu o zi înainte. S-a întristat domnitorul când a văzut biserica arsă, dar a zâmbit văzând un băiețel cățărat în dudul de lângă biserică. Domnitorul l-a întrebat prefăcându-se mânios:

  • „Ce cauți în dud Zakeu?
  • Nu mă cheamă așa, ci Manciu!
  • Păi bine Manciule, dar de ce strici dudul? Dacă o să te cațeri mereu în el, o să se usuce în curând.
  • Lasă Măria-Ta! Dudul nostru e voinic! N-o să trăiești nici Măria-Ta, cât o să trăiască dudul nostru!”

De replica aceasta a băiețelului își va aminti mai târziu Doamna Maria în drumul anevoios spre Constantinopol, privind fața îngrijorată a Domnului care va fi martirizat. Dudul se găsește și astăzi.

S-au mai vizitat Biserica Icoanei, Biserica Pitar Moș, Parcul Ioanid și Schitul Darvari.

Turul a fost strâns legat de acțiunea filantropică a Asociației Umanitare Tadeu de împărțire a pachetelor alimentare celor aflați în nevoi.

Iulian Soca a lansat invitația de a completa un chestionar referitor la turul realizat. Totodată, doritorii pot veni cu propuneri cu privire la tururile viitoare.

20171001_124257(0)20171001_12430120171001_12440520171001_12455920171001_12472920171001_12485120171001_12485920171001_13070720171001_13071920171001_13364020171001_14185520171001_145056(0)20171001_145056(1)