Un neam se va menține prin tineri, care se vor sui de bunăvoie pe Cruce și de la înălțimea ei vor lupta, fără să zică nimic. Luptă și nu cedează!
(Părintele Arsenie Papacioc)
Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR
Biserica a fost, este şi va fi mereu un adăpost al suferinzilor. Un spital al nefericiţilor de orice fel. Chestiunea suferinţei, însă, reprezintă o piatră fundamentală în concepţia de viaţă a creștinului. De fapt, poziţionarea corectă faţă de durere şi de tot ce se întâmplă premerge şi finalizează actul credinţei şi vieţuirii ortodoxe.
Am dedicat prezentul număr mărturisitorilor din temniţa de la Jilava, ca un prinos pentru cei care au trecut prin chinuri groaznice la periferia Capitalei în numele Adevărului Hristos. Vor mai urma şi alte numere dedicate altor temniţe, mai ales că anul acesta este consacrat de Patriarhia Română mărturisitorilor din temniţele comuniste. Contextul anual a prilejuit deja două întâlniri în cadrul Serilor Catehetice (desfăşurate în fiecare vineri, de la ora 19:30) cu doi dintre eroii rămaşi în viaţă de pe urma îngrozitoarei prigoane atee de acum o jumătate de secol, Nina Moica şi Emanoil Mihăilescu. Vă pregătim şi alte întrevederi excepţionale de acest gen în lunile următoare. Şi tot conjunctura din 2017 ne-a furnizat şi ideea unui pelerinaj la câteva dintre cele mai grele închisori-lagăr din perioada comunistă. În perioada 24-27 august, vom realiza o călătorie în istoria recentă, căutând temelia spiritualităţii unor eroi ai neamului şi văzând sărăcia, brutalitatea şi boala torţionarilor, unde putem ajunge fără Dumnezeu. Vom anunţa detaliile zilele următoare şi vă aşteptăm să călătorim împreună.
„Închisorile ne-au învățat adevărata rugăciune, care se naște din suferință, jertfă și dăruire de sine” (Părintele Iustin Pârvu). Inexplicabil, poate, pentru noi, mai ales după ce am văzut locurile oribile de la Piteşti şi de la Jilava. Inexplicabil şi pentru că, dacă stăm bine să ne gândim, noi pierdem rugăciunea în situaţii cotidiene mult mai uşoare. Erorile participanţilor la trafic sunt, cu siguranţă, mai puţine decât înjurăturile spurcate ale gardienilor, a da locul tău la un ghişeu e altceva decât să dai porţia de terci care te ţine în viaţă unui camarad foarte bolnav, bârfa, pâra şi „săparea” colegilor de serviciu se opune iubirii jertfelnice a celor care îşi asumau teribile pedepse pentru a salva grupul. Mi se pare că suntem tare departe de ei. De aceea, salutară iniţiativa Patriarhiei Române şi obligatorii gesturile noastre de salvare a memoriei şi demnităţii naţionale prin cultul eroilor din perioada persecuţiilor secolului al XX-lea. Sfântul Isaac Sirul a spus că „nimeni nu s-a suit la cer cu răsfăţul”. Mi se pare că avem obezi mari în elevaţia noastră spirituală. Poate, sperăm, vom învăţa ceva din paginile înlăcrimate de la sfârşitul mileniului trecut şi vom găsi înţelepciunea să descoperim frumuseţea suferinţei, jertfelniciei şi dragostei de semeni.
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 