IN MEMORIAM ION VOICU

ion-voicu-arhiva-agerpressBogdan Nicolaescu (articol apărut în nr. 116 al Revistei Dimitrios)

Începutul de an 2017 prilejuiește multe aniversări și comemorări în lumea muzicii clasice. După ce, chiar de ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, are loc concertul Centenar Dinu Lipatti, Sala Radio propune un nou regal de muzică simfonică, de data aceasta dedicat memoriei violonistului Ion Voicu, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 20 de ani.

Vineri, 20 ianuarie, de la orele 19, Orchestra Națională Radio va avea în program Uvertura operei Wilhelm Tell de Gioachino Rossini, Concertul nr. 5 în La major pentru vioară și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia nr. 4 în La major opus 90 – Italiana de Felix Mendelssohn Bartholdy. La pupitrul dirijoral va fi invitat fiul regretatului Ion Voicu, maestrul Mădălin Voicu. Amintim aici că, în 2017, Mădălin Voicu va împlini 50 de ani de activitate artistică. Solist al concertului va fi cunoscutul violonist Alexandru Tomescu (foto jos), cel care a câștigat de două ori (în 2007 și 2013, pentru perioade de cinci ani) dreptul de a cânta la vioara Stradivarius,  ce i-a aparținut lui Ion Voicu timp de patru decenii, considerată a fi unul dintre cele mai bine conservate instrumente Stradivarius, la cei 315 ani pe care îi are.

Pentru cei interesați, biletele se pot procura online (www.orchestreradio.ro), prin rețeaua eventim.ro sau chiar de la Sala Radio, pe strada General Berthelot nr. 60.

alexandru-tomescu-bizbrasov

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.