Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR (articol apărut în nr. 109 al Revistei Dimitrios)

La sfârşitul vacanţelor şi concediilor schimbăm impresii, sfaturi, linkuri despre destinaţii, variante de drum şi preţuri. Dacă o fi vara lui 2017, a lui 2018 sau 2048 rămâne de văzut, dar nu strică să ştii că hotelurile cele mai bune din Grecia nu sunt în nord, că dacă vrei să huzureşti nu trebuie să mergi în Norvegia şi dacă ai chef de creveţi ar fi recomandat să îi eviţi pe cei din Sudan, de exemplu.

Într-o astfel de conversaţie cu două familii apropiate, care au călătorit destul de mult, am adus în discuţie, în aceeaşi zi, în situaţii diferite, oportunitatea alegerii sejurului şi după criterii spirituale. La prânz, primii dintre ei, fizicieni, îmi relataseră imaginile adăpostite în inimile lor din Scoţia şi Italia. În Scoţia, bunăoară, peisajele fascinante, oamenii amabili, avizi de distracţie şi preţurile exorbitante le-au atras atenţia. Acestea şi încă ceva: sărăcia spirituală. Biserici părăsite şi vândute unor particulari, transformate, inclusiv în pub-uri, centre culturale sau, spre uimirea lor şi a mea, în club de striptease. Dar tranzacţiile şi metamorfozele aveau un substrat evident în dialogurile cotidiene: indiferentismul religios. Spre seară, cea de-a doua pereche, de data aceasta cu un deceniu în plus de călătorii prin Europa şi Orient, îmi expunea avantajele unei excursii în Elada. Simbioza dintre activităţile zilnice şi prezenţa Bisericii în comunitate era menită să frapeze. Nu era nimic anormal pentru un grec să descopere o biserică într-un mall din Tesalonic sau un lăcaş la câţiva metri de o terasă zgomotoasă. Închiderea uşilor în spatele tău însemna abandonarea tumultului şi pătrunderea într-o altă lume, o lume unde tămâia bine-mirositoare, admiratul picturii de pe scaun şi ascultarea unor superbe cântări bizantine te ajuta să îţi odihneşti sufletul după asaltul de musaca, tzatziki şi spanakopita.

De la Edinburgh la Tesalonic parcurgi aproape 3400 de km şi traversezi continentul pe diagonală. Cam aşa de mare pare să fie şi predispoziţia locului la exprimarea spiritualităţii. Bineînţeles că sunt şi purtători de kilt foarte credincioşi, aşa cum sunt şi elini secularizaţi şi adversari ai Bisericii naţionale. Dar, una peste alta, să-ţi faci semnul Sfintei Cruci la masă aduce probabil reacţii diferite în jur: nepăsare, uimire sau indignare în Britania şi chipul surâzător al patronului de tavernă care se bucură că îi cinsteşti Pantanassa de la intrare. Evident, dorinţa de a vedea, cunoaşte, simţi alte popoare are un caracter natural. Nu poţi refuza şansa unei călătorii la Marele Zid chinezesc, o plimbare prin Praga sau o ascensiune în Tour Eiffel, deşi ai fi în ţări care îşi dispută întâietatea la ateism. Dar nici nu poţi forţa vizite în odinioară superbul Damasc, la bisericile vechi din Donbas sau pe urmele civilizaţiei persane în Iran. Trebuie, mereu, echilibru. Până să începem programarea viitoarelor concedii, poate nu ar strica să luăm în calcul şi coeficientul de spiritualitate al locului, nu doar pe cele legate de mâncare, preţuri şi apropierea de plajă. El nu are note pe site-urile de călătorii, dar ar putea cântări mult în odihna inimilor noastre.