Sfântul Ignatie Teoforul, a cărui aducere de moaşte de la Roma la Antiohia, patria natală, se pomeneşte la 29 ianuarie, este cel care a fost ţinut în braţe de Mântuitorul Hristos când a spus: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi că pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte” (Matei XVIII, 3).
Este considerat autorul a şase epistole. Vă oferim câteva fragmente aici.

Referindu-se la răutatea şi viclenia unor propovăduitori răi, Sfântul Ignatie oferă câteva sfaturi preţioase, care ne sunt de folos şi nouă, celor care suntem abuzaţi de mulţimea părerilor teologice şi religioase de toate felurile:
„Am aflat că au trecut pe la voi unii, care aveau o învăţătură rea. Pe aceştia nu i-aţi lăsat să semene între voi; v-aţi astupat urechile, ca să nu primească cele semănate de ei, pentru că sunteţi pietre ale templului Tatălui, pregătiţi pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicaţi la înălţime cu unealta lui Hristos care este crucea, folosindu-vă de Duhul cel Sfânt, ca de o funie. Credinţa vă este povăţuitor spre înălţime, iar dragostea cale care urcă la Dumnezeu Tatăl, sunteţi aşadar, cu toţii şi tovarăşi de drum şi purtători de Dumnezeu şi purtători de temple şi purtători de Hristos şi purtători de cele sfinte, în toate împodobiţi cu poruncile lui Iisus Hristos; de care şi eu bucurându-mă că am fost învrednicit, să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu şi să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viaţă să nu iubiţi nimic altceva decât numai pe Dumnezeu”.

„Din Siria pînă la Roma, mă lupt cu fiarele pe uscat şi pe mare, noaptea şi ziua, înlănţuit de zece leoparzi, adică de o grupă de ostaşi; aceştia, chiar cînd le faci bine, se fac mai răi. Cu nedreptăţile lor, capăt mai multă învăţătură; «dar nu cu aceasta m-am îndreptăţit» (1 Cor. 4, 4). Aş dori ca fiarele să-mi fie pregătite şi mă rog să-mi fie îndată gata. Am să le linguşesc, ca să mă mînînce iute, nu precum se tem unii, şi nu se ating de ele. Iar dacă nu vor voi de bună voie, eu le voi sili. Iertaţi-mă! Eu ştiu ce mi-i de folos. Acum încep să fiu ucenic! Nici o făptură din cele văzute şi din cele nevăzute să nu caute să mă îm­piedice de a dobîndi pe Hristos! Să vină peste mine foc şi cruce, haite de fiare, tăierea cărnii, împărţirea trupului, risipirea oaselor, stri­virea mădularelor, măcinatul întregului trup, relele chinuri ale diavo­lului. Să vină toate, numai să dobîndesc pe Hristos!” (Epistola către Romani).

„El (Iisus Hristos, n.n.)a pătimit toate acestea ca să ne mîntuim. A pătimit cu ade­vărat şi a înviat cu adevărat, nu cum spun unii necredincioşi, că a pătimit în aparenţă, ei existînd în aparenţă, şi, precum gîndesc, aşa li se va şi întîmpla, că sînt fantome şi draci” (Epistola către Smirneni).

Îniante de a fi aruncat fiarelor sălbatice, Sfântul Ignatie a spus: „Grâu al lui Dumnezeu sunt şi mă macin prin dinţii fiarelor, ca să mă fac pâine curată lui Dumnezeu. Şi mai ales adulati fiarele care îmi gătesc mormântul şi nici un os din trupul meu să nu rămână, ca să mă aflu murind îngreunat. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Iisus Hristos, când lumea nu va mai privi trupul meu.”

Sfântul Ignatie, ucenic al Sfântului Apostol Ioan, a fost numit Teoforul (părtătorul de Dumnezeu sau purtat de Dumnezeu) pentru că a fost ţinut în braţe de Hristos, dar şi pentru că a avut mereu pe Iisus în gura şi în inima sa. O dovadă cutremurătoare este că, atunci când a fost martirizat, leii i-au mâncat trupul, dar inima a rămas neatinsă. Aflîndu-o necredincioşii şi aducându-şi aminte de cuvintele Sfântului Ignatie, au despicat-o în două, vrând să vadă dacă este adevărat ceea ce zicea Ignatie. Şi au aflat înăuntru pe amândouă părţile scris cu litere de aur: Iisus Hristos.