„Când vezi pe unii îngâmfați că nu rabdă să fie lăudați aceia care sunt mai buni, ci caută să înăbușe adevărul care se grăiește împiedicându-l prin tot felul de încercări și clevetiri necuviincioase, întelege că Domnul e răstignit și înmormântat din nou de aceștia și păzit de ostași și de peceți.

Dar Cuvântul, răsturnându-i la pământ, învie iarăși, arătându-se cu atât mai luminos, cu cât este mai combătut, întărindu-se în nepătimire prin pătimiri. Căci este mai tare decât toți, ca Cel ce este și se numește Adevărul.

*

Fățarnicul, până își închipuie că e acoperit, e liniștit, vânând slava, din aparență că e drept. Dar când e dat pe față, scoate cuvinte purtătoare de moarte, închipuindu-și că-și ascunde urâțenia proprie prin ocările împotriva altora. Pe unul ca acesta Scriptura, asemănându-l cu puiul de năpârcă ca pe un fățarnic ce e, îl îndeamnă să facă roade vrednice de pocăință, adică să-și schimbe dispoziția ascunsă a inimii după purtările văzute.

*

Spun unii ca tot ce e socotit de Lege necurat dintre viețuitoarele din aer, de pe pământ și din mare, e fiară sălbatică, chiar dacă pare blând la purtare. Dar Scriptura dă numele acestor fiare fiecărui om, după patima ce o are.

*

Cel ce ia înfățișarea prieteniei spre vătămarea aproapelui este lup ce-și ascunde răutatea în piele de oaie. Acesta, când află pe careva dintre ai lui Hristos comportându-se cu simplitate sau rostind vreun cuvânt naiv, îl răpește și-l sfâșie, vărsând nenumărate ocări asupra acelora peste ale căror cuvinte și chipuri de purtare dă navala, ca un “iscoditor al slobozeniei fraților în Hristos” (Gal. II, 4).

*

Cel ce întrerupe cu obrăznicie pe cel ce grăiește în adunare nu se poate ascunde că bolește de slavă deșartă. Stăpânit de aceasta pune nenumărate piedici propunerilor, voind să taie șirul celor ce se spun.

*

Înteleptul, fie că învață pe alții, fie că primește învățătura, vrea să învețe pe alții și să învețe el însuși numai cele de folos. Dar cel înțelept numai la părere, și când întreabă, și când e întrebat scoate înainte numai lucrurile curioase”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete teologice, Filocalia II