Sfântul Efrem Sirul – poetul teologiei creştine – Biserica Sfântul Dumitru-Poștă

Prăznuit pe 28 ianuarie, Sfântul Efrem Sirul este cunoscut în întreaga lume ortodoxă pentru rugăciunea care îi poartă numele, o îmbinare dumnezeiască de profunzime şi simplitate, pe care o rostim cu toţii, însoţindu-o cu metanii, în perioada Postului Mare.

Supranumit „Harpa Duhului”, Sfântul Efrem s-a născut în jurul anului 306 la Nisibe, în Mesopotamia. A fost hirotonit diacon de către episcopul Iacob din Nisibe şi i s-a încredinţat conducerea noii şcoli siriace din Edesa.

În scopul instruirii catehumenilor, a început să scrie comentarii la Sfânta Scriptură şi să compună imne. Este primul imnograf creştin care a folosit poezia drept vehicul de răspândire a teologiei ortodoxe. Limbajul simbolic reprezenta pentru Părinţii sirieni principalul mod de exprimare în dialogul cu Dumnezeu. La origine, lirismul sirian a fost influenţat foarte mult de vechea poezie evreiască de factură biblică. Versurile imitau structura metrică întâlnită la anumiţi psalmi.

Sfântul Efrem Sirul a scris peste 80 de imne în cinstea Maicii Domnului, peste 27 de imne închinate Naşterii Domnului, 13 imne închinate Botezului Domnului; a scris de asemenea imne închinate Păresimilor, Azimelor, Răstignirii şi Învierii, peste 50 de imne despre Biserică şi peste 50 împotriva ereziilor, afirmând dreapta credinţă a Bisericii.

Potrivit Sfântului Efrem, Dumnezeu a creat şi a pus simbolurile Sale în creaţie cu dorinţa ca acestea să fie cunoscute şi înţelese de către oameni. Dumnezeu Şi-a lăsat înscris în creaţie şi în Scriptură, prin simbol, mesajul Său de iubire pentru om, chiar şi în starea căzută în care acesta a ajuns. Dumnezeul Sfântului Efrem este nu numai artizanul creaţiei Sale, ci şi Poetul şi Artistul ei desavârsit, iar descrierea simbolurilor Sale nu este accesibilă decât artistului ajuns în stare doxologică:

„Doamne, deşi simbolurile Tale sunt pretutindeni,
Tu eşti ascuns pretutindeni.
Deşi simbolul Tău e în înalt,
înălţimea nu simte că eşti;
deşi simbolul Tău e în adânc,
adâncul nu înţelege cine eşti;
deşi simbolul Tău e în mare,
Tu nu eşti ascuns în mare;
deşi simbolul Tău e pe uscat,
el nu-şi dă seama că eşti acolo.
Binecuvântat este Cel Ascuns
atunci când El străluceşte!“ (Imne despre credinţă, 4,9)

Tehnica aşa-numitelor imne ale Sfântului Efrem, este astfel prezentată de către principalul traducător al poemelor sale în limba română, diaconul Ioan I. Ică jr: “Madrashe-le – echivalentul sirian al ebraicului midrashim, învăţături – erau deci învăţături sau predici în versuri şi strofe cu valori variabile, cântate de cor sau de un solist după melodii indicate de manuscrise în fruntea lor şi care fixau în acelaşi timp o structură prozodică precisă. După executarea fiecărei strofe, comunitatea intervenea cu un refren.” Acest stil avea să fie temelia pe care melozii Imperiului Bizantin au clădit cântarea bisericească.

Frumuseţea operei poetice a Sfântului Efrem Sirul este sugerată chiar de troparul acestuia: “Harul ce izvorăşte din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei”. Dar pănă să o descoperiţi singuri, vă invit la un moment de reflexie:

„Căci El Dumnezeu este Cel Bun,
Care ne-ar fi putut sili să-I fim pe plac,
fără nici o osteneală pentru El; dar în loc de aceasta
El S-a trudit prin toate mijloacele
ca noi să lucrăm după bună plăcerea Lui
din voinţa noastră liberă,
ca noi să ne putem zugrăvi frumuseţea
în culorile strânse de voia noastră liberă
în vreme ce dacă El ne-ar fi împodobit, ne-am fi asemănat
cu un portret pe care altcineva l-ar fi zugrăvit,
împodobindu-l cu propriile lui culori.“ (Imne despre credinţă, 31, 5)