În primii ani ai copilăriei eram ușor-admonestat de rudele mai mari pentru că eram prea discret, retras, ori, cum spuneau ei, “prea moale”. Un pic mai mult tupeu mi se cerea, mai multă îndrăzneală. Clasele primare au confirmat diagnosticul inițial. Și acum îmi aduc aminte de ziua în care am plâns teribil deoarece nu fusesem ales șef de detașament, ori șef de grupă. Motivul? “Mihai e prea moale”, așa a sunat verdictul tovarășei; “e premiant, dar e moale”.
Peste ani, aveam să aflu că defectul meu este o slăbiciune doar în viziunea unei societăţi în care ascuțimea coatelor și elasticitatea de a intra pe geam când ești dat afară pe ușă sunt virtuți de prim-rang. În aceeași perioadă am descoperit și viața Sfântului Grigorie Teologul.
Prăznuit pe 25 ianuarie, marele capadocian reprezintă un însemnat ajutor pentru cei mai puțin impetuoși, măcar după standardele vremurilor. După ce a primit numele tatălui său, copilul a fost dăruit lui Dumnezeu, Cel care îl ajuta să se dezvolte armonios și să aibă o putere de înțelegere mult peste nivelul celor de vârsta sa. Nu se implica în jocuri și glume inutile, stând retras și agreând liniștea lecturii. Studiile de la Cezareea Capadociei, Alexandria și Atena au oferit tânărului Grigorie tainele tuturor științelor lumii. Nedespărțit prieten al Sf. Vasile cel Mare, cei doi Dascăli ai Bisericii se odihneau în gândirea de Dumnezeu și citirea cărților sfinte. Necazurile pe care le avea Biserica l-au determinat să accepte să fie preot în Nazians, localitatea natală, ajutându-l pe tatăl său, episcopul Grigorie. Mai mult, tânărul preot avea să fie așezat în curând chiar episcop într-o cetate puțin-importantă, dar atacată de învățăturile ereticilor arieni și apolinariști, Sasima.
Erezia ariană, care pusese stăpânire pe o bună parte din Imperiul bizantin, rugămintea prietenului său, Vasile, și dorința poporului, au făcut ca discretul și sensibilul Grigorie să fie înălțat în cel mai important tron de ierarh: Arhiepiscop al Constantinopolului, capitala, Noua Romă, echivalentul a ceea ce este astăzi Patriarhul Ecumenic.
Curios pentru unii, Sfântul Grigorie, cu toată inteligența sa luminată de Sus, a ținut la piept un trădător, un viclean, pe filosoful Maxim. Nu e curios pentru ceilalți, deoarece, așa cum spunea C.S. Lewis, “a iubi înseamnă a fi vulnerabil”. Și-a dat seama, la un moment dat, că are aproape un om de nimic. Dacă a fost frustrat? Furios? “Nu vă mâniați asupra mea, o! bărbaților, că bine i-am făcut aceluia, nevăzându-i mai înainte răutatea lui; pentru că nu suntem vinovați de aceasta, când nu cunoaștem mai înainte răutatea cuiva. Pentru că lucrul lui Dumnezeu este ca să știe tainele omenești cele dinăuntru. Iar pe lângă aceasta, au nu prin lege ni se poruncește ca să deschidem părintește și cu dragoste mila noastră, la cel ce vine? Deoarece, zice Domnul: Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară”.
Fiind în Capitală, ar fi avut ocazia să meargă des la împăratul Teodosie, să-i ceară diverse ajutoare, intervenții. Nu o făcea, aducându-şi aminte de cuvintele lui Solomon: „Rar adu-ți piciorul înăuntru la prietenul tău, ca nu cumva săturându-se de tine, să te urască”.
Prea multa gălăgie din jurul înaltei sale funcții, răutatea celor care doreau acest scaun, l-au făcut să plece. Învins? Dezamăgit? Tulburat? Absolut deloc! “Să știți, că nu caut nici bogății, nici scaun înalt și cinste și nici că doresc a mă numi patriarh al Constantinopolului; iată, fără de mâhnire, voi ieși din episcopie; iar voi sfătuiți-vă și faceți cele plăcute vouă; mie de mult îmi este plăcută pustia, pentru că cei ce mă lipsesc de scaun, nu mă lipsesc de Dumnezeu”.
Pentru toți cei care se învinovățesc că nu sunt concurențiali, că nu au 5000 de euro pe lună, că nu vizitează săptămânal Monte Carlo, New York sau vreo destinație exotică, pentru cei care îi privesc pe alții cum se descurcă fără să poată apela la aceleași compromisuri, închei acest articol cu un fragment din Acatistul Sf. Grigorie Teologul : Bucură-te, că tuturor te-ai făcut ascultător, ca pe toate să le dobândeşti (Icos 12).
Și încă ceva. Nu mai știm pe detractorii, pe cei care l-au urât sau denigrat pe Sfântul Grigorie. Ei nu mai sunt nimic. Grigorie, cel discret, cel delicat, cel îngăduitor cu oamenii și exigent cu învățătura ortodoxă, cel lipsit de tupeu și ambiții lumești, în schimb, este cinstit în întreaga lume ca Teologul, Cuvântătorul de Dumnezeu.
P.S.:Vă recomand cu multă căldură cartea Vulturul rănit, autor Stylianos Papadopoulos, pe care o veți găsi la pangar.
Articol scris de Pr. Paroh Mihai Gojgar pentru nr. 67 al Revistei Dimitrios
Sursa foto: http://www.cuvantul-ortodox.ro/
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 