Revista Dimitrios (III), nr.21

liturghia bolnavilor

Maslu-Burchii_1Duminica Ortodoxiei sărbătorită în prima duminică a Postului Mare, amintește de un eveniment istoric petrecut la Sinod VII Ecumenic din 787, anume stingerea vrajbei dintre cei ce defăimau icoanele și suţinătorii cinstirii lor. Numele sub care s-a consfinţit acest trimuf nu este ales întâmplător, ortho-doxia (dreapta cinstire, dreapta-învățătură), fiind strâns legat de sensul profund al celor întâmplate, revenirea la cinstirea icoanelor reprezentând o revenire la firescul lucrurilor, așa cum îndeamnă Duhul Ortodoxiei. De o lecție despre firescul vieții creștine au avut parte și enoriaşii bisericii noastre, care au participat la slujba Sfintei Taine a Maslului săvârşită în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova. Scopul acestei slujbe deosebite este vindecarea bolilor trupești și sufletești, iar prezenţa numeroasă atât din partea clerului, cât şi a celor cărora le este destinată, face ca această Taină să fie denumită şi Maslu de obște, devenind practic un obicei și o sărbătoare aparte în timpul Postului Sfintelor Paști. Întreaga obște s-a bucurat de prezența unui sobor de şase preoți care au împărtășit credincioșilor harul tămăduitor al Duhului Sfânt. Emoția slujirii şi duhul de rugăciune al celor prezenţi au transformat slujba într-o adevărată Liturghie a oamenilor simpli, suferinzi, care împreună lucrau mântuirea sufletului lor și doreau, prin rugăciunile preoţilor, eliberarea de sub jugul bolii și al păcatului.

Cuvântul de încheiere al Părintelui Mihai Gojgar a pus în inimile credincioşilor prezenţi un pansament plin de învățături morale. Părintele a amintit de nevoia rugăciunii unuia pentru celălalt și de stârpirea păcatului grăirii de rău a vecinului. În semn de mulțumire pentru calda primire și împreuna-slujire, fiecare credincios a primit în dar o iconiță având ca reprezentare „Duminica Ortodoxiei”. După hrana cu harul tămăduitor al Sfintei Taine și împărtășirea din frumosul cuvânt al preotului, sărbătoarea a luat sfârșit printr-o frumoasă agapă oferită de Părintele Marius-Dragoş Curelea. Liniștea, pacea, bucuria, rugăciunea și comuniunea dintre frați a adus în inima fiecărui suflet adierea Duhului Sfânt care este prezent acolo unde frații sunt și vor rămâne în comuniune în veci.

subsol

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s