Daniel JORA (articol apărut în Revista Dimitrios, nr. 100)

Așa cum Dumnezeu a ales un popor pe care să-l ocrotească și prin care să Se facă cunoscut și celorlalte neamuri, tot așa Maica Domnului a ales un loc în care oamenii doresc să se despătimească, să se împărtășească de harul Duhului Sfânt, pentru ca ulterior să Se facă cunoscut Dumnezeu prin viața lor deosebită. Am simțit cu adevărat că ne aflăm în Sfântul Munte doar în momentul în care am văzut cum se roagă părinții atoniți greci, dar cele mai frumoase momente duhovnicești le-am trăit la Schitul Lacu, printre români. Am putea spune că a fost chiar ca acasă. Nu am purtat nicio discuție teologică, dar nici nu a fost necesar. Părinții L-au propovăduit pe Dumnezeu printr-un anume fel de a fi pe care l-au dobândit când s-au întâlnit cu Hristos, la privegherea la care am asistat și noi. Duhul lui Dumnezeu e Duh de comuniune, iar cel care se împărtășește de acest har, prin viață curată, rugăciune personală, dar și publică în Biserică, nu poate rămâne indiferent față de ceilalți oameni. Am fost primiți ca într-o mare familie.

Dialogul scurt cu un părinte de la Mănăstirea Iviron iarăși ne-a rămas întipărit în suflet. La întrebarea: care este scopul monahului odată ce ajunge în acest loc?, el ne-a răspuns simplu, dar cu un limbaj interiorizat, din propria experiență, care mișcă sufletul. Scopul monahului, ne-a arătat acest călugăr, este de a realiza cele trei etape care duc la îndumnezeire, prin harul lui Dumnezeu: purificarea, iluminarea, iar despre a treia ne-a spus că e foarte grea. Purificarea are în vedere golirea sufletului de patimi, de propriul egoism. Omul până nu se purifică este bolnav sufletește și nu poate accede la iluminare. Cu alte cuvinte, până când omul nu se vindecă pe sine nu poate să se umple de harul Duhului Sfânt pentru ca ulterior să se facă de folos și celorlalți.

Rugăciunea concretă a fost un alt lucru pe care l-am învățat de la același părinte. Nu „Doamne, Iisuse, iartă-mă!“ (de toate păcatele) și atât, ci „Doamne, Iisuse, iartă-mi păcatul x sau y. Primul pas spre vindecare e sinceritatea cu sine, iar mai apoi cu Dumnezeu. Prin rugăciune se realizează un du-te-vino: trimitem o cerere concretă către Dumnezeu și primim un răspuns cu precizie. În felul acesta, se poate vedea mai bine lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră.

Am reușit să ajungem și la chilia Părintelui Paisie Aghioritul (canonizat anul trecut), unde am fost întâmpinați cu ospitalitate. Acest sfânt contemporan nouă a realizat toate cele trei etape amintite mai sus și în final a ajuns de mare folos tuturor oamenilor.

În toată această călătorie de neuitat şi plină de peripeţii am simțit prezența lui Dumnezeu și ocrotirea Maicii Domnului, mai ales în momentele în care nu reușeam să obținem cazare, din cauza locurilor deja ocupate. S-au așezat lucrurile astfel încât nu am rămas nici pe drumuri, nici flămânzi. „Nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi” (In 14, 18), puse în legătură cu „iată fiule Maica ta”, cuvinte rostite de Mântuitorul fiind pe Cruce, înțelegem că Maica Domnului nu e doar ocrotitoarea călugărilor din Sfântul Munte, ci a tuturor creștinilor care-i cer ajutorul, inclusiv a femeilor credincioase.

 

Foto: Daniel Jora