Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR (articol apărut în numărul 106 al Revistei Dimitrios)
Un sondaj de opinie realizat indiferent de public, de oră și de spațiu, ar așeza sănătatea propriilor noştri copii în topul solicitărilor, rugăciunilor, doleanțelor. Este și greu să fie altfel, dacă nu cumva bunurile și țintele spirituale ar deveni prioritare în mijlocul unei familii. Dar adevărul e că, depășind credința noastră, entuziasmul nostru liturgic, atunci când ele există și se manifestă, amenințarea statusului sănătății noastre și spectrul îmbolnăvirii celor dragi, copiilor în special, uimesc prin lejeritatea arătată în depășirea celorlalte griji curente. Atunci când ai un fiu bolnav, uiți că ai rate, dai la o parte pasiunea exprimată săptămânal pentru pescuit, nu te mai interesează nici că ești tu însuți bolnav.
Este curios, însă, că îngrijorarea se naște abia când parafa unui medic confirmă un diagnostic de care ai auzit la alții, o boală cu un nume suficient de înfricoșător încât să faci toate eforturile ca să nu plângi în fața celui care te vede omul cel mai puternic, eroul lui. ADHD, obezitatea sau cocoașa de smartphone (da, există așa ceva!) ne iau prin surprindere și implorăm ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților, fără să abandonăm televizionarea, burgerii „cu de toate” și ultimul model de tabletă scos pe piață, pe care le oferim din dragoste certă, nedisciplinată și nesăbuită poate, celor mici.
Un copil este un dar de la Dumnezeu, dar parcă realizăm asta punctual, întrerupt de-a lungul existenței lor. Gânduri exaltate la descoperirea gravidității, emoții și așteptare la aproape nouă luni, banchet și veselie la botez, artificii și torturi cu prințese la aniversări și, în rest, ocupați cu „ale noastre, ale celor mari”, îi încredințăm bonelor, calculatoarelor și prietenoaselor și ieftinelor fast food-uri. Inclusiv subsemnatul e prins, ca într-un vortex, într-un program cotidian, în care copiii apar ca griji, de peste tot auzind că dacă „ai copii, ai probleme”, că muncești pentru ei, că te iau de bun când ajungi de la serviciu și vor să se joace cu tine.
Copiii sunt un dar, și nu doar atunci când aflăm de la vreun specialist că sunt foarte bolnavi. Sfântul Nicanor, pe care îl prăznuim pe 7 august, vindecător al copiilor, ale cărui sfinte moaște se află în biserica noastră, ar trebui să ne inspire la o grijă curentă pentru minunatele forme de creație continuă a lui Dumnezeu – fiii și fiicele noastre. Mă gândesc că, înainte să ne rugăm lui să ni-i însănătoșească, dacă ar fi nevoie, ar trebui să îi cerem să ne înțelepțească pe noi, beneficiarii generozității divine, să ne lumineze mintea pentru a alege ce este potrivit, folositor și mântuitor pentru copiii noştri.
