ZILELE FIULUI OMULUI ŞI ZILELE OAMENILOR

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

În dialogurile cu sufletele care au călcat pragul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poştă”, am constatat că principala problemă a vieţilor noastre o reprezintă discordia, neînţelegerea, dezbinarea: între mine şi tine, între mine şi Dumnezeu, între mine şi şefi, între noi, cei conduşi, şi ei, cei care conduc, între săraci şi bogaţi, între vecini, colegi, enoriaşi, fraţi, dar şi între mine şi… mine. Şi probabil că, de fapt, aici se află şi sursa celorlalte dizarmonii din noi şi din viaţa noastră. Părintele Tadei spunea că „în familie facem înţelegere sau dezbinare după cum ne sunt gândurile şi dorinţele. Dacă stăpânul casei este copleşit de griji, de gânduri sau de vreo greutate, prin acestea pricinuieşte tulburare nu numai lui, ci şi întregii sale familii”. Evident, lucrurile sunt valabile pentru toate contextele sociale. Haosul şi tulburarea interioare se propagă şi se oglindesc în comportamentul celor din jur.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „trăsătura cea mai cuprinzătoare şi mai definitorie a neamului nostru este armonia”. Când am încetat să fim aşa? Cum s-a întâmplat? Şi…mai ales… cum putem redobândi buna-înţelegere dintre noi?

Numărul de faţă se apleacă asupra explicării semnificaţiilor zilelor Săptămânii Mari, dar o compătimire cu Mântuitorul Hristos o trăim dacă lăsăm deoparte preocupările pentru noi, greutăţile care ne chinuie şi ne fură pacea inimii. Nu putem trăi Paştele, dacă nu vom merge alături de Domnul prin Betania, prin templu, în Ghetsimani, uitând în zilele Pătimirii de patimile şi pătimirile cotidiene. „Creştinii lâncezesc şi nu mai cunosc arderile sfinte. Sunt dezbinaţi şi nu mai au unitate. Nu mai au conştiinţa misiunii lor, nu mai cred în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan Ianolide).

Să căutăm pacea în relaţiile cu cei din jur. Nu ne vom putea bucura de darurile lui Dumnezeu altfel. Şi, în plus, să nu uităm că făcătorii de pace sunt fiii lui Dumnezeu. Vrem să fim fiii Lui?

Un număr dedicat vestimentaţiei la biserică poate ridica multe semne de întrebare. Ni se sugerează să ne îmbrăcăm altfel? Se doreşte corectarea unor obiceiuri? Contează aşa mult hainele?

Ar fi minunat ca toate întrebările să îşi găsească răspuns în paginile noastre. Aşa cum ne-am bucura şi dacă aţi fi convinşi că alegerea subiectului prezent a venit în urma unor sugestii ale cititorilor şi a unor  discuţii pe tema aspectului nostru exterior.

Parohia „Sfântul Dumitru-Poștă” îşi cheamă fiii într-un lăcaş care are o istorie de jumătate de mileniu, o superbă biserică proaspăt consolidată. Totuşi, inima participanţilor la slujbe e tânără şi dinamică. Corespondenţa ne vine în strada Franceză, fostă a Işlicarilor, ambele denumiri arătând preocuparea de bază a comercianţilor de aici: moda pariziană, grija şi simbolistica veşmintelor. Astăzi, poziţionarea noastră solicită şi completează o mare diversitate de garderobe: albul medicilor şi carourile pijamalelor pacienţilor de la Institutul de Recuperare Medicală, costumele de gală ale iubitorilor de teatru de comedie, îmbrăcămintea lejeră a studenţilor de la Ecologie, cromatica, dimensiunile şi stilurile nesfârşite ale miilor de călători prin Centrul Vechi. Unde se află ţinuta „de biserică” în acest context? Iată obiectivul nostru: să oferim câteva linii generale, recomandări ale Sfinţilor Părinţi şi explicaţii venite din istoria creştinismului.

Bucuria noastră este mare când ne regăsim alături, în biserică, când slujim sărmanilor, când plecăm în pelerinaje, când schimbăm păreri, când ne rugăm şi surâdem împreună. „Minte scurtă, haine lungi” (Eminescu), „Adesea, sub haine zdrenţuroase se ascunde o inimă de aur” (Cicero), „La un om totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet” (Ileana Vulpescu), sunt doar câteva citate de autori laici care ne-au ajutat să edităm acest număr al Revistei Dimitrios.