„Dăruind vei dobândi!” (Nr.155/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

Niculae Neagu

Biserica reprezintă lăcaşul reculegerii şi rugăciunii oamenilor, al comunicării cu Dumnezeu în pace și liniște sufletească, arhitectura acesteia fiind chipul şi locul lui Hristos. Biserica nu aparține unui individ, ci eternității.
Pentru a dobândi, noi oamenii trebuie să dăruim. Astfel, se poate spune că o viață în care nu dăruiești, poate fi considerată una irosită, deoarece viața însăși este un cadou primit din partea lui Dumnezeu, un cadou pe care, de multe ori, nu știm să-l apreciem la adevărata lui valoare.
Dăruind din puţinul nostru, vom aduna din tot ce dăruim în ,,trăistuţa’’ noastră cu fapte ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti.
Așa cum noi, oamenii, avem nevoie de lăcașul sfânt pentru a ne liniști sufletul, așa și el are nevoie de noi, mai mult ca oricând, pentru a-și înfrumuseța chipul. Biserica „Sfântul Dumitru – Poștă“ are nevoie de ajutorul nostru pentru a redobândi frumusețea de altă dată și locul pe care îl merită în peisajul cultural al Bucureștiului, redevenind „Prințesa Centrului Vechi”.
În anul 2019, Biserica „Sfântul Dumitru – Poștă“, ridicată pe locul unei mai vechi biserici de prin secolul al XIV-lea, împlinește 200 de ani, fiind Paraclis Universitar și, totodată, cea mai veche biserică din București cu hramul Sfântului Dumitru. Având în vedere renovarea bisericii, a picturii și a catapetesmei acesteia, vă solicităm sprijinul pentru finalizarea lucrărilor.
Restaurarea unei biserici presupune multă experienţă, talent şi atenţie din partea pictorului care se angajează într-o astfel de muncă, dar și de foarte multe resurse financiare, de care biserica noastră nu dispune în prezent.
Cu sprijinul acordat prin contribuția noastră, putem fi mândri că am fost părtași la redarea frumuseții acestei biserici și la posibilitatea de a lăsa ceva înălțător în urma noastră și pentru generațiile viitoare.
Pentru noi, este un privilegiu și o datorie de onoare să fim părtași și să ne arătăm vrednici închinători ai acestei biserici, nu numai prin vorbe, ci și să dovedim asta prin fapte, dobândind în dar mulțumirea că am ajutat pe cineva care nu vorbește, dar care te ascultă mereu, care nu merge, dar care te așteaptă întotdeauna, cu drag, să vii spre ea.
„Socotește milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit, nu ca o pierdere, ci ca un câstig, căci tu, prin ea, dobândești mai mult decât ai dat!” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

jos

Mihaela Savu, câștigătoarea concursului „Cel mai frumos costum tradițional românesc”, organizat de Asociația Tadeu: „Nu toate cămăşile care sclipesc sunt valoroase”

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Activitati, Evenimente, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

pt site 2A consemnat Emilia Olescu

An de an, în luna iunie, la noi au loc o serie de acţiuni legate de costumul popular românesc şi de tradiţiile noastre, în virtutea faptului că în 24 iunie sărbătorim Ziua Universală a Iei. În acest context, unul dintre evenimentele desfăşurate în Capitală duminica trecută a fost cel organizat de Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica Sfântul Dumitru-Poşta („În IE la LiturghIE-Păstrăm Tradiţia Vie”). Un sfert dintre cei peste 200 de participanţi la slujbă au purtat costum popular sau un element identitar românesc.
Autenticitatea bluzei noastre feminine a fost scoasă în evidenţă de numeroase ii provenite din diverse zone ale ţării, multe dintre ele direct din lada bunicii. Iile, fotele, vâlnicele, poalele, catrinţele, ilicele, opregele, betele şi maramele purtate cu mândrie de fetele şi femeile prezente la eveniment păstrează în ele istoria poporului român aşa cum a fost ea trăită. Pe lângă frumosul dat de cromatica şi simbolistica iilor româneşti, obiceiurile străbune au mai fost înviate printr-un concurs cu tema „Tu ce ştii despre tradiţii?”, care a avut două secţiuni: „Cel mai frumos costum tradiţional românesc” şi o probă de cunoştinţe generale despre tradiţii, obiceiuri şi calendar străvechi. Pentru „Cel mai frumos costum tradiţional românesc”, juriul a ales-o pe Mihaela Savu, care a obţinut şi locul al doilea la secţiunea „Tu ce ştii despre tradiţii?”.
Posesoarea celui „mai frumos costum tradiţional românesc” a fost încântată să ne povestească despre straiele sale populare.

     Reporter: Din ce zonă provine costumul tău şi ce vechime are?
Mihaela Savu: Răspunsul poate fi scurt – Glogoveanu, Dâmboviţa – sau unul foarte complex, pentru că toate schimbările istorice, comportamentale, administrative se revăd în costumul popular românesc. Costumul meu este unul muntenesc cu accente de Vlaşca, pentru că micul sătuc din Muntenia întemeiat de boierul oltean Glogoveanu a aparţinut pe rând judeţelor Argeş, Dâmboviţa, raionului Vlaşca şi de aici multe lucruri s-au contopit. În acest sat încă se mai joacă căluşul, se mai duc cocoşi albi la Denia Mare pentru sufletele plecate de la noi fără lumină sau Împărtăşanie, iar în ziua de Rusalii mai vezi femei pe la răspântii care spală picioarele trecătorilor.
Să revenim la costum – ia pe care o port astăzi, este o ie de mireasă, din borangic, ţesută în război, cu spărtură la sabac şi strajă de viaţă echilibrată. A fost ia de cununie a bunicii mele paterne, nu ştiu când a fost meşteşugită, dar a fost purtată prima dată de bunica mea prin anii ’30.
Fota muntenească cu fir datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, mi-a fost dăruită de către o femeie din sat, prezintă elemente de pământ, elemnete geometrice şi spirala vieţii. Este foarte interesant cum codurile şi meşteşugul vieţuirii erau transcrise în acest obiect vestimentar, partea cu spirala vieţii este acoperită de partea cea mai frumoasă a fotei, mesaj deosebit de complex: ce-i profund nu trebuie dezvăluit decât rar şi în intimitate, partea plăcută ochiului rămâne la vedere cu uşurinţă, dar pentru lucrurile adânci trebuie să aloci timp şi să dai primul strat deoparte.
Legătoarea de cap, tipic Vlaşca, este de borangic, ţesută în război şi prezintă elemente geometrice şi florale. Ca vechime, să fie de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai puţin partea croşetată care este o adăugire ulterioară, acest obiect fiind utilizat o perioadă ca un ştergar decorativ.
Reporter: Ai folosit expresia „straja iei”. Poţi să ne spui ce semnifică?
Mihaela Savu: Din punctul meu de vedere, straja iei este elementul cel mai frumos al cămăşii populare româneşti, este intangibilul care ne dorim să ajungă tangibil. Fetele, când îşi coseau ia, spuneau anumite rugăciuni, îşi întipăreau pe cămaşă aşteptările lor de la viaţă, îşi marcau cumva ia să fie unică, iar la noi în zonă le lăsau neterminate la brâu, ca viaţa să mai curgă şi după regulile ei.
Am trei ii de la cele două bunici şi una de la moaşa fraţilor mei şi toate au straja distinctă. Cea de la bunica maternă – femeie puternică, veselă şi jovială – are o strajă de destin asumat (ia este neterminată la brâu şi are numeroase inegalităţi, semn că bunica a aşteptat ca viaţa să o surprindă şi cam aşa s-a şi întâmplat), cea de la bunica paternă este tăiată drept şi delicat, pentru că ea aşa era şi aşa a şi trăit – demnă şi discretă (din păcate, mi-o amintesc doar ca prin vis).
Reporter: În opinia ta, care sunt elementele ce stabilesc valoarea unei ii?
Mihaela Savu: Sunt doar pasionată de tradiţii străbune şi leacuri de mult timp uitate, aşa că o să răspund prin prisma omului fără atestări: în primul rând, legătura cu trecutul personal. Mulţi spun că este foarte important materialul din care este făcută bluza, mai contează multitudinea elementelor îmbinate: râuri, figuri geometrice, motive florale, cruce, floarea vieţii, coarne de cerb, apoi vechimea, dacă are sau nu îngrădea… Cert este că nu tot ce sclipeşte este valoros!
Cu siguranţă nu există ie autentică făcută dintr-o foaie (spata de război este în medie de 78 cm, rar vezi o spată de război ţărănescă de 90 cm), cele care nu au pe spate elemente ţesute sau cusute sunt simple – cămăşi şi nu ii (femeile coseau/ţeseau pe spatele iei elemente ca nişte mandale, pentru ca femeia care o poartă să fie ferită de ochiul invidios. Ia mea de la mamaie Rada (bunica paternă) are pe spate multe şiruri din trandafirul heraldic geto-dac).
Reporter: Când te-ai prezentat ai spus că eşti Mihaela Savu, nepoata Chiosnacilor…
Mihaela Savu: Aşa era cunoscut bunicul meu patern (pe care nu l-am cunoscut) şi care era căluşar cu legământ. Prin sat mai sunt încă oameni care îl mai văd cu ochii minţii. Îmi amintesc că, acum trei ani, de Rusalii, când m-am aşezat într-o răspântie să spăl picioarele trecătorilor, a venit la mine o femeie bătrână care îşi pierduse vederea, mi-a pus mâna pe faţă şi mi-a spus: „Satul nostru nu moare atâta timp cât mai sunt oameni ca tine şi cred că tu numai nepoata Chiosnacului poţi să fii!”
Reporter: Au apărut în piaţa din România tot felul de „ii” fabricate în ţări ca India sau China. Ce părere ai despre acest trend?
Mihaela Savu: Acelea nu sunt ii, sunt cămăşi cu elemente prelucrate din etnografie. Este bine ca omul să intre în contact cu noţiunile, dar să nu uităm că iile se meşteşugesc, nu se fabrică, şi mai ales că ele aparţin României şi că trebuie lucrate în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Reporter: Ce transmite ia, în viziunea ta?
Mihaela Savu: Ia este un obiect vestimentar şi rămâne un obiect dacă nu ne preocupăm să înţelegem simbolistica ei şi mai ales să o purtăm cu mândrie şi demnitate. Dincolo de toate, oamenilor trebuie să li se lase moştenire educaţie şi apoi obiecte. Omul umple haina cu personalitatea sa şi nu haina dă trăsăturile lui de caracter.
Reporter: Ce simţi când porţi costumul tradiţional românesc?
Mihaela Savu: Că mă apropii tot mai mult de mine, de morţii şi de vii mei.
Reporter: Mulţumesc!

pt site

(Material preluat de pe  adresa: http://www.bursa.ro/mihaela-savu-castigatoarea-concursului-cel-mai-frumos-costum-traditional-romanesc-organizat-de-as…&s=cultura&articol=349256.html, postat pe 29 iunie 2018; Foto: Laura Dobre)

„Doamne, iubit-am frumusețea casei Tale și locul unde sălășluiește slava Ta” (Psalmi 25, 8) (Nr.153/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Lucrări de restaurare, Noutăți, Uncategorized

aCând faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită.  Întrebarea arată că nu roadele pământului în ele însele din care a luat pentru a i le oferi lui Dumnezeu au reprezentat motivul pentru care nu a fost primită jertfa sa, ci faptele și intențiile rele cu care le-a închinat. Ideea pe care o putem desprinde ar fi aceea că lui Dumnezeu trebuie să-i aducem darul nostru din tot sufletul, cu alte cuvinte, Lui trebuie să-I oferim întotdeauna ce avem mai bun cu gând de recunoștință. Reînnoirea catapetesmei până în prezent s-a realizat prin contribuțiile benevole ale enoriașilor, iar cu acest prilej, adresăm mulțumiri celor care au contribuit. Totodată, rugăm pe cei care ar putea și ar dori să susțină în continuare lucrarea de reîmprospătare a icoanelor de pe catapeteasmă care, în prezent, trece printr-o perioadă mai grea din cauza lipsei fondurilor.

qfeuidghoprstwya

Sperăm! (Nr. 153/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

danilovmaster-ruPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Când am propus colaboratorilor mei tema prezentului număr, deznădejdea, mi-au amintit că am avut acest subiect și acum doi ani, tot în preajma zilei Sfântului Iuda Tadeu. Evident, nu întâmplător, având în vedere că el este ocrotitorul celor care se află în situații disperate. Dar…poate fi epuizată tema? Mai suntem noi aceeași de acum doi ani? Poate fi deznădejdea cuprinsă în altă parte decât în suflet? După ce am răspuns acestor întrebări, iată!, vă prezentăm alte valențe ale subiectului anunțat.Când am propus colaboratorilor mei tema prezentului număr, deznădejdea, mi-au amintit că am avut acest subiect și acum doi ani, tot în preajma zilei Sfântului Iuda Tadeu. Evident, nu întâmplător, având în vedere că el este ocrotitorul celor care se află în situații disperate. Dar…poate fi epuizată tema? Mai suntem noi aceeași de acum doi ani? Poate fi deznădejdea cuprinsă în altă parte decât în suflet? După ce am răspuns acestor întrebări, iată!, vă prezentăm alte valențe ale subiectului anunțat. Sfântul Ioan Carpatiul a spus că mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu. Pentru dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri, cuvintele Cuviosului Ioan au o mare importanță. Pentru că ne invită să căutăm fierbinte nădejdea în Dumnezeu și, astfel, să fim în legătură cu El. Nimeni nu este fără de păcat, dar putem fugi de disperare. Cum? Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos (Sfântul Ioan de Kronstadt). Practic, sfaturi care ne apropie de Dumnezeu, ne împrietenesc cu El. Balzac a zis că alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la deznădejde. Ce prieten mai de nădejde putem avea, dacă nu Cel care ne-a adus în viață. De aceea, rugăciunea – dialogul cu El, spovedania – părerea de rău când Îl supărăm, citirea Sfintei Scripturi – adică a Cuvântului Său și împărtășirea – hrănirea cu El, ne fac să Îl simțim aproape. Nu vom fi feriți de necazuri, dar sigur de deznădejde, iar astfel vom avea prilejul unei vieți normale, echilibrate. Sufletul cuprins de deznădejde în privinţa mântuirii nu este departe de nebunie (Sfântul Ioan Gură de Aur). Dragi cititori, ne-am bucura să fim împreună la zilele prăznuirii Sfântului Iuda Tadeu. Ar fi o ocazie să ne apropiem de Sfântul celor care îi ajută pe cei disperați, să ne împrietenim cu Dumnezeu și unii cu alții. Sperăm!

Ziua Internațională a copilului în parcul Carol (Nr. 153/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Evenimente, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

IMG-20180602-WA0066Iuliana OANCEA

Pe 2 iunie 2018, Asociația Umanitară Tadeu a organizat un eveniment pentru copiii Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”, marcând Ziua Internațională a Copilului, printr-o vizită la Muzeul Tehnic „Prof. Dimitrie Leonida”, un tur pietonal al parcului Carol I, cadouri pentru cei mici și distracție.Pe 2 iunie 2018, Asociația Umanitară Tadeu a organizat un eveniment pentru copiii Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”, marcând Ziua Internațională a Copilului, printr-o vizită la Muzeul Tehnic „Prof. Dimitrie Leonida”, un tur pietonal al parcului Carol I, cadouri pentru cei mici și distracție. Cei mai curajoși dintre copii au participat la experimentele ghidului muzeului, căruia îi mulțumim pentru răbdarea cu care ne-a povestit despre fiecare obiect reprezentativ pentru descoperirile ce s-au făcut de-a lungul timpului, ținându-i pe micuți atenți și activi. În turul prezentat de ghidul nostru de nădejde, Iulian Soca, am descoperit din tainele parcului Carol I, acesta fiind inaugurat în 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. În continuare, am aflat despre Fântâna Cantacuzino, un monument construit în anul 1870, din inițiativa primarului Bucureștiului, Gheorghe G. Cantacuzino; Mormântul Ostașului Necunoscut, ce a fost inaugurat în anul 1923, devenind loc național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225.000 de ostași care s-au jertfit în Primul Război Mondial pentru întregirea României; Castelul Vlad Țepeș, construit în 1906, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a Regelui Carol I al României, 25 de ani de la proclamarea Regatului României și 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani. Mulțumim donatorilor, participanților și voluntarilor, fără de care nu ar fi avut loc acest eveniment!

IMG_20180602_122603Vă prezentăm mai jos câteva impresii ale părinților prezenți la evenimentul nostru: „Evenimentul din 2 iunie a avut multe caracteristici de succes, întrucât a îmbinat jocul, istoria orașului nostru și cultura tehnică, prin vizita la Muzeul Tehnic, cu buna dispoziție. Toate aceste lucruri l-au făcut să fie captivant atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Copiii au fost extrem de încântați și așteaptă cu bucurie un nou eveniment asemănător. În special, vizita la muzeu ne-a descoperit multe lucruri interesante și a trezit apetitul copiilor pentru marile descoperiri tehnice din lumea înconjurătoare. Felicitări pentru efortul depus celor implicați în organizare!”(Gabi Ivașcu) „Ne-am simțit foarte bine cu voi în parc. Anastasia s-a bucurat tare mult de baloanele primite!” (Loredana Brahă)

 

Sufletul României Mari (Nr.152/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Noutăți, Parintele, UncategorizedLasă un comentariu

logoPr.Dr.Paroh Mihai GOJGAR

Pe 20 august 1916, Pimen, Mitropolitul Moldovei din acea vreme, rostea o cuvântare impresionantă către preoți cu ocazia intrării României în Primul Război Mondial. Textul merită oferit integral și poate că îl vom pune la dispoziția tuturor cât de curând. Cuvintele folosite, tonul, emoția care depășesc filele și timpul nu te pot lăsa indiferent. Abundența de metafore împletite cu îndemnuri la luptă, caracterizările duioase și fermitatea ierarhului de la Iași crează o simbioză splendidă, literar și oratoric.

         La muncă până la jertfă, fiecare dintre noi: cei tineri îmbrăcați cu haina ostășească și cu arma în mână, să lupte cu vitejie pentru țara lor; cei în vârstă, bărbați ori femei, să muncească fără preget, dând țării cele trebuincioase în vreme de război și îngrijind cu bunăvoință de cei rămași acasă, în urma ostașilor plecați; cei bătrâni și în neputință, adunați prin biserici, la orașe și la sate, să ceară ajutor lui Dumnezeu, pentru desăvârșita biruință a oștirii noastre asupra vrăjmașilor. Până și copiii să simtă însemnătatea acestor zile mari, de care să-și aducă aminte în viața lor. Să ne dăm seama că noi avem fericirea să dobândim și să vedem cu ochii noștri aceea ce bătrânii doreau să vadă ca printr-un vis dulce, dintr-o noapte lungă. Acum, orice român, în toată ființa sa, se cuvine să simtă măreția zilei pentru întregirea neamului și să fie gata până la jertfa de sine, pentru închegarea României Mari. 

         Citind și recitind acest fragment, în imposibilitate de a simți ce au simțit înaintașii noștri, îmi treceau prin minte alte imagini și gânduri. Fuga de muncă și de responsabilitate a multor contemporani. Considerarea ideii de jertfă ca o noțiune desuetă. Exodul a milioane de români după un trai mai bun. Uitarea lui Dumnezeu la marginea societății și înlocuirea Lui cu idoli moderni. Splendida cugetare că acela ce primește ocazia de a se jertfi este un om binecuvântat. Că unii fac istorie, iar alții scriu despre ea. Nu cumva vorbele marelui mitropolit moldovean pot fi actualizate fără probleme? Și nu cumva aceasta ar fi soluția întregirii sufletului României Mari?

Este foarte important să lași ceva în urmă, iar Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” ne oferă cea mai bună oportunitate (Nr. 152/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

IMG_0881De vorbă cu Niculae Neagu, consilier parohial

Cine nu are bătrâni, să-și cumpere” spune o veche vorbă românească, dar comunitatea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” nu are de ce să își facă probleme;  deși se simte încă tânăr, iar optimismul lui i-ar face invidioși și pe cei cu mult mai puține primăveri, domnul Niculae este unul dintre oamenii care fac de prisos proverbul de mai sus. Astfel că redacția revistei  Dimitrios a considerat că este timpul ca cititorii noștri să afle mai multe despre această prezență discretă, dar constantă, în mijlocul comunității noastre. Invitația la discuție a fost primită cu sfială, dar apoi vorbele au curs fără opreliști.

– Câteva cuvinte despre dumneavoastră. Mai întâi, câți ani aveți?

  • Șaizeci.

– Mulți înainte!

  • Mulțumesc.

– Ce ocupație aveți?

  • Sunt electrician. Am lucrat în cadrul RADET București, acum sunt… pe cont propriu.

„Meseria este brățară de aur”, iar domnul Niculae o simte acut. Pentru că își respectă meseria și vorbește despre ea cu considerația pe care o merită:

  • Este o meserie care ne leagă pe toți, în ideea în care avem nevoie de lumină atât la propriu – de la banalul bec, trecând pe la televizor, computer, roboți industriali și până la tehnologii nucleare –, cât mai ales de lumina sufletului, dacă nu este prea forțată comparația: atunci când se rostește din Altar  „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!”, lumina se aprinde în biserică, pentru ca noi, cei prezenți să vedem cum se îmbină cele două tipuri de lumină.

– Aveți familie…

  • Da, sunt căsătorit, soția este fostă contabilă. Eu sunt absolvent de liceu cu profil electrotehnic.

Modestia domnului Niculae se schimbă în mândrie, atunci când vine vorba de fetele sale, iar chipul i se luminează semnificativ:

  • Am două fete, ambele absolvente de învățământ superior. Una de Universitate, Facultatea de Litere, iar cealaltă de A.S.E., Administrație Publică.

Apoi, o întrebare pe care o punem tuturor:

– Când și cum ați ajuns la Biserica „Sfântul Dumitru -Poștă”?

  • Acum patru ani, în apropierea sărbătorii Paștilor. Căutam să mă spovedesc și să mă împărtășesc, așa cum obișnuiam și înainte, dar fără să mă fi oprit la o biserică anume. Am trecut pe la mai multe biserici, mai ales prin zona centrală, unde lucram. La un moment dat , am intrat la Biserica „Sfântul Ioan-Nou”, iar părintele de acolo mi-a spus să vin, mai întâi, la câteva slujbe, să văd cum îmi place și apoi să trec la pasul următor. Eu mă simțeam în criză de timp, așa că am mers mai departe. Astfel, am intrat și la Biserica „Sfântul Dumitru -Poștă”, pe lângă care trecusem de atâtea ori. Părintele Mihai mi-a dat cam același răspuns, cu care nu mă puteam împăca. Ceva l-a făcut, totuși,  pe părinte să facă o excepție în cazul meu.

– Și așa a început. Iar acum sunteți membru în Consiliul parohial …

  • Da. (Zâmbește.) Am rămas surprins, pur și simplu  surprins. Nu mă așteptam.

– S-a schimbat ceva în relația dumneavoastră cu comunitatea „Sfântul Dumitru -Poștă”?

  • Fără îndoială. Mă simt responsabilizat.

Domnul Niculae este însărcinat cu buna desfășurare a hramurilor bisericii noastre, sarcină de care încearcă să se achite cât mai bine. Dar aceasta aduce în discuție un „of” al inimii sale, relația nu foarte strânsă între generațiile din care este formată mica noastră comunitate:

  • Ar fi necesară o mai bună comunicare între noi (cei mai în vârstă – n.n.) și cei tineri. Nu este foarte ușor de comunicat cu tinerii, au alte activități, alte preocupări acum, dar trebuie. Mai putem face multe încă.

– Mai aveți multe de oferit .

  • Exact. Și nu doar sfaturi. Încă mai putem pune mâna să ajutăm. Când vine vorba de făcut ceva prin curtea bisericii, de exemplu, tinerii nu apelează la noi și spun că se descurcă singuri. Trebuie să fie o mai strânsă conlucrare între generații. Să nu fie dezbinare.

– Lucru care n-ar trebui să existe într-o comunitate destul de redusă numeric , cum suntem noi.

  • Da, este foarte important să fim uniți. Să fie o altă conlucrare. Pentru că aici este vorba de o oportunitate. Este foarte important să lași ceva în urmă, dar nu ne întâlnim des cu această ocazie. Noi avem această ocazie la Biserica „Sfântul Dumitru -Poștă”. Mai sunt multe de făcut aici, Părintele  Mihai trebuie să ne arate direcția și prioritățile și, cu răbdare, se vor face toate.

– Ceva gânduri pentru Anul Centenarului Marii Uniri?

  • Da, o sută de ani sunt o realizare, trebuie să fim mândri. Dar asta vine cu mari obligații: să fim liberi în exprimare, în gândire, în acțiune și să progresăm.

– Suntem obligați față de cei care au realizat actul Unirii.

  • Bineînțeles. Și asta se poate face doar dezbărându-ne de individualism. În orice moment, trebuie să ne gândim și la ceilalți. Doar așa putem înainta: împreună. Și ne mai trebuie ceva: mai mult patriotism. Începând cu cei care ne conduc și terminând cu noi, care le urmăm exemplul.

A consemnat pentru dumneavoastră, Bogdan Nicolaescu.

Foto: Laura DOBRE

Rugăciunea stareților optineni

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

      Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce îmi aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile povățuiește-mă în toate și ajută-mă! Chiar dacă aș primi necazuri și nenorociri în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că în toate este voia Ta cea sfântă.
În toate cuvintele și faptele mele călăuzește-mi gândurile și simțămintele, în toate întâmplările neprevăzute fă să nu uit că totul este trimis de sus de către Tine. Învață-mă să mă port drept și cu înțelepciune cu toți frații mei, să nu tulbur și să nu supăr pe nimeni. Doamne, dă-mi putere să duc greutatea zilei care începe și toate întâmplările din cursul zilei. Călăuzește voința mea și învață-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert și să iubesc. Amin.

153045_stareti_optina

Nouă ani de la o nouă etapă (Nr.150/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Parintele, UncategorizedLasă un comentariu

IMG_1262Pr.Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Pe 12 mai, aniversăm nouă ani de când Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă“ a fost ridicată la rang de Paraclis Universitar. În aceeași zi, lăcașul a mai primit două hramuri, în fapt, o recunoaștere a prezenței și binecuvântării primite de la doi sfinți ale căror sfinte moaște se află în biserica noastră: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie (10 februarie) și Sfântul Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (27 iulie). Decizia a fost luată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în ședința Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Pentru noi este o zi mare și, implicit, un prilej de sărbătoare și de mulțumire adusă Domnului. De aceea, în seara de 11 mai, de la 21.30, am programat o noapte de Priveghere în cinstea Sfântului Mucenic Ioan Valahul, prăznuit pe 12 mai. Un sfânt tânăr, a cărui viață o puteți citi, pe scurt, mai departe, în revistă. Așa cum tânără este și comunitatea noastră, deși ne aflăm într-un lăcaș multisecular. Iar prin tinerețe, înțelegeți nu doar media de vârstă, ci, mai important, prospețimea gândurilor și optimismul ce ne însuflețește pentru viitor. Nenumărate proiecte sociale, pregătirea bicentenarului de anul viitor al actualei biserici, înfrumusețarea lăcașului și a curții, precum și finalizarea marilor proiecte de restaurare a monumentului ne fac să vibrăm și să fim într-o permanentă tensiune misionară. Dar, dacă reușim să facem ceva, și cred că reușim, tot ce putem spune este: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem (Luca XVII, 10). Am spus-o în mai multe rânduri: lucrarea e grea, dar cine îți poate da o bucurie mai mare decât aceea că ai slujit Împăratului Ceresc? De aceea, vă invităm mereu alături de noi, să ne bucurăm în slujirea Lui și a semenilor noștri.La mulți ani sufletelor proaspete din Biserica „Sfântul Dumitru”! „Oamenii au ajuns să agonisească o mulțime de bunuri. În schimb, li s-au împuținat bucuriile“ (Feodor Dostoievski).