Sâmbătă am săvârşit parastasul de 40 de zile al doamnei Florica Radu. Ne-am rugat împreună pentru odihna ei în sălaşurile drepţilor. La sfântul jertfelnic au fost pomeniţi şi alţi răposaţi, cu tot neamul lor cel adormit, care s-au bucurat de un strop de dragoste revărsat din Potirul Sfintei Liturghii.
Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe toţi!
Montarea cuzineţilor de la baza tiranţilor, pregătirile pentru turnarea centurii de beton şi forajele orizontale pentru izolaţia de tip freezteq sunt lucrările care se execută la fundaţia bisericii. Freezteq este un sistem unic şi foarte eficace de combatere a igrasiei , omologat în Marea Britanie. Sistemul se bazează pe efectul obţinut în urma reacţiilor fizico-chimice de hidrofobizare în porii şi capilarele zidului tratat, având ca reactiv un amestec de siliconaţi în soluţie apoasă bazică.
Metoda se adresează lucrărilor de combatere a igrasiei (refacerea izolaţiei hidrofuge între fundaţie şi pereţi) la toate tipurile de zidărie . Procedeul s-a dovedit foarte eficient la refacerea hidroizolaţiei în cazul clădirilor vechi.
Vom reveni cu alte imagini curând! Susţineţi aceste activităţi cu darul, gândul şi rugăciunea!
Sus, se întăresc bolţile absidelor şi se finalizează centura de beton. Lucrarea este deosebit de amplă şi va creşte considerabil rezistenţa sfântului lăcaş. Partea de jos v-o prezentăm în următorul „episod”!
Sâmbătă ne-am rugat pentru sufletele moşilor şi strămoşilor noştri, ale celor pe care îi ştim sau nu cu numele. Una dintre cele trei pomeniri generale ale celor adormiţi din cursul unui an bisericesc a fost un prilej să ne arătăm dragostea comunională pentru cei sărmani. Pachetele cu hrană au fost împărţite celor nevoiaşi, iar tradiţionala masă de sâmbătă pentru cei nevoiaşi a fost oferită de o doamnă care a făcut parastas pentru cei din familia sa.
Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe toţi!
Sâmbătă, 12 martie, de la ora 8, vom săvârşi Sfânta Liturghie şi Parastasul de 40 de zile pentru doamna Florica Radu.
În memoria ei, am realizat acest clip, din câteva fotografii din arhiva parohiei.
https://www.facebook.com/RevistaDimitrios/
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească!
De fiecare dată când intru în biserică, îi privesc pe ceilalţi, îi văd că sunt la locul lor, iar eu mă simt o impostoare”. Aceasta a fost mărturisirea pe care mi-a dăruit-o cineva din comunitatea noastră. I-am spus că, pe de o parte, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Că dreptatea şi puritatea inimii nu sunt atât de uşor vizibile, cum şi gunoiul sau praful se pot ascunde măiastru în colţuri perfide şi dureroase ale existenţei noastre. De asemenea, am încurajat-o şi i-am însuflat putere de a merge mai departe, spre starea de linişte, împăcare şi „normalitate” pe care o constată în ceilalţi. Dar am uitat să îi spun ceva. Şi sper să citească aceste rânduri. Că a păşit în starea de normalitate, tocmai prin conştientizarea propriilor slăbiciuni. Ce poate fi mai firesc decât asta? Ce semn al vieţuirii spirituale am putea avea, altul decât aşezarea, printr-o motricitate duhovnicească depinzând de efort, timp, îndrumător şi disponibilitate, în poziţia vameşului descris de Mântuitorul Hristos în Evanghelie (Luca XVIII, 10-14), cel care a fost pus în antiteză cu fariseul? Aceste două personaje expuse paradigmatic, inventate sau nu, abandonează planul prezenţei şi a celorlalţi, a celor ce trăiesc în afara templului (acum, a Bisericii). Cele două poziţionări sunt o fidelă şi extremă raportare a vieţuirii noastre în spaţiul eclezial. Aici, pe o scară cu infinite trepte, urcăm şi coborâm de la smerenie la aroganţă cu viteza şi apăsarea care ne aduce oboseală sau linişte, durere sau zâmbet, indiferenţă faţă de aproapele sau dragoste de semeni. Reflexul de a-l condamna pe fariseu, ca orice reflex, are un minus: acela de a nu mai putea vedea şi părţile lui bune. Cam asta se întâmplă când judecăm pe cineva: greşeala, căderea înseamnă demonizarea lui, fără drept de apel. Dar fariseului nu i se pot nega câteva atribute: urcarea la templu, timpul pentru rugăciune, postul, susţinerea activităţilor religioase. Actualizat, ar fi cam aşa: fariseul din 2016 s-ar duce la biserică duminică de duminică, chiar dacă ar fi departe de casă, stă la slujbă, nu doar aprinde lumânări, posteşte miercurea şi vinerea, donează 100 de lei lunar (asta la un salariu de 1000 lei) pentru filantropie şi celelalte activităţi ale parohiei. Nu este puţin! Nici nu îmi pot imagina dacă cei 20 milioane de credincioşi români am avea purtările acestui fariseu. Dar, într-adevăr, Hristos spune această pildă ţintind spre inimă, spre modul în care sunt înţelese aceste fapte exetrioare. Fariseul făcea certe lucruri bune, dar îi judeca pe semeni şi se „scălda” întro fatală aroganţă. Vameşul, despre care nu am vorbit, l-a căutat pe Dumnezeu şi şi-a recunoscut starea de nevrednicie. Nu se spune că ar fi făcut lucruri bune şi nici că au urmat fapte meritorii. Dar felul în care a înţeles să trăiască dialogul cu Dumnezeu l-a ajutat să meragă „mai îndreptat la casa sa”, decât farsieul (v. 14). Aşadar, asumarea stării de păcătoşenie, de greşeală, de lipsă, de sărăcie morală înseamnă primul pas pe drumul îndreptării. Altfel spus, reţeta pe care o primim în această duminică ar avea următoarele ingrediente: efortul de a merge la biserică, vederea propriilor greşeli şi nejudecarea celorlalţi (vameşul cere mila lui Dumnezeu pentru el, nu dintr-un act egoist, ci pentru că se simte sufocat şi zdrobit de propriile neputinţe). Această reţetă nu înseamnă că postul, daniile şi alte eforturi sunt nule. Nicidecum! Starea de pocăinţă sinceră presupune şi schimbarea atitudinilor, aşa încât avem motive să credem că vameşul nu a mai furat, a început să postească şi a devenit un om mai bun. A început să fie al lui Dumnezeu, pentru că „în omul smerit, diavolul nu poate să intre niciodată”, cum spunea Părintele Efrem Atonitul; nici diavolul şi nici gândurile sau faptele lui. Această bifurcaţie morală, smerenia sau mândria, dictează cursul vieţii noastre: „aşa cum rădăcina tuturor relelor este mândria, izvorul binelui este smerenia” (Evagrie Ponticul). Într-o oarecare măsură, păstrând linia de gândire a interlocutoarei de la început, toţi suntem impostori, într-o mai mică sau mai mare măsură. Ne ştim păcatele şi le târâm după noi, dar avem posibilitatea să fim sinceri şi veritabili în Taina Spovedaniei. Smerenia se exersează zi de zi, în orice moment, crescând de la fapte exterioare la smerita-cugetare, liniştea pe care o visăm cu toţi şi care este sălaşul lui Dumnezeu în inimă. De mare folos precizarea Sfântului Ioan Gură de Aur: „Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci smerenie este când cel care ştie că a făcut multe şi mari fapte bune, să se considere păcătos şi nemerituos”. În primul verset al capitolului unde se găseşte Pilda Vame- şului şi a Fariseului scrie că trebuie să ne rugăm mereu şi să nu ne pierdem nădejdea. Eh, să facem aşa! Şi să căutăm smerenia: „Cel mai mult trebuie să vă străduiţi să dobândiţi smerenia. Să vă smeriţi, să vă smeriţi şi iar să vă smeriţi. Dacă este smerenie, atunci este totul. Dacă nu este smerenie, nu este nimic, chiar dacă omul ar săvârşi minuni. Smeriţi-vă!” (Sfântul Varsanufie de la Optina). „Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca XVIII, 14).
Pr. Mihai Gojgar
După Sfânta Liturghie de ieri, credincioşii prezenţi în biserică şi în zonă au văzut, admirat, cumpărat şi…gustat produsele realizate de voluntarii bisericii noastre. Gustat pentru că…au fost şi mărţişoare dulci. Între noi fie vorba, au fost cele mai apreciate şi acelea care au avut „sold out”. Dacă le-aţi fi gustat, aţi fi înţeles de ce. Pe lângă prăjiturele, pe mese s-au aflat felicitări în tehnica quilling, mărţişoare brodate, amuzante, lipite cu aracet şi cu dragoste.
Nu vă putem oferi acum decât culoarea zilei de ieri, ipostaze pline de surâs şi sugestia unor clipe minunate în comunitatea de la Sfântul Dumitru.
Fotografii realizate de Mihai Mircea.
Informaţia referitoare la o presupusă mutare a osemintelor părintelui Arsenie Boca în Bucureşti, la Catedrala Mântuirii Neamului, apărută în presa tabloid din data de 23 februarie 2016 este totalmente falsă, întrucât nu a existat şi nu există nici o intenţie a Patriarhiei Române în acest sens.
Regretăm astfel de demersuri jurnalistice lipsite de conţinut real prin care opinia publică este dezinformată.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
sursa: basilica.ro
Ieri a fost a doua seară a Atelierului de creaţie de la Biserica Sf. Dumitru. Artiştii au realizat mărţişoare, felicitări şi au pregătit daruri inedite pentru târgul care se va desfăşura duminică, după Sfânta Liturghie.
Fondurile strânse vor fi folosite în scopuri social-filantropice (masa de sâmbătă pentru nevoiaşi, ajutoare de urgenţă).
Vă aşteptăm cu bucurie! Avem câteva surprize…:)
„Nu-Mi spune nimic… Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu; dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să mă iubeşti niciodată.
Chiar dacă eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar dacă ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu-ţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau ca să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă. Dacă vei aştepta până când ai să fii desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un serafim, un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste?! Nu sunt Eu, Domnul Dumnezeu, care am creat toate şi pot totul?! Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume, din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci, de ce nu mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu.
Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi sărmana ta inimă, din adâncul neputinţei şi mizeriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat.
Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria „virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care o pot curăţa oricând. N-am nevoie de „virtuţile” tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru încât ai hrăni amorul tău propriu şi nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu Mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste…
Unui fier ruginit, flăcările unui foc nu numai i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă deci nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu! Tu ai să fii sluga cea rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care crezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea… fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine…
Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine, îţi lipseşte nu sfinţenia (pe care numai Eu ţi-o pot da), ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi, Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu singurul şi adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept… Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie: nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu să te îndoieşti de dragostea ce-o am eu pentru tine. Crede că Eu pot totul, iar tu nu poţi nimic fără Mine; doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu! Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi. Nu te frământa că n-ai „virtuţi”. Am să-ţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-L dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.
Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţă. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine.
Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubeşti… în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.
Şi acum, du-te!
Eu sunt cu tine!
ierom. Rafail Noica
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 