
Categorie: Uncategorized
INDICTIONUL – ÎNCEPUTUL ANULUI BISERICESC

Dumnezeu, Împăratul veacurilor, Cel ce a pus vremile şi anii întru a Sa putere, a aşezat spre slava Sa şi spre folosul oamenilor felurite praznice. În Vechiul Aşezămînt a dat poruncă să se prăznuiască în chip deosebit luna lui septembrie, la începutul anului bisericesc, ca poporul ales să se îndulcească de roadele cîmpului, slujind bunului Dumnezeu cu mai multă dragoste.
A grăit Domnul cu Moise şi a zis: Citește în continuare „INDICTIONUL – ÎNCEPUTUL ANULUI BISERICESC”
MULȚUMIRI CELOR IMPLICAȚI ÎN TÂRGUL ROMÂNESC CU SCOP CARITABIL
Târgul caritabil din 19 și 20 august ne-a adus bucurii enorme! Generozitatea oamenilor, bucuria de pe chipurile participanților (voluntari, pelerini, trecători), optimismul general sunt de neprețuit. Totuși, nu îi putem uita pe cei care au trudit, în ultimele trei săptămâni, la organizarea acestui eveniment. Ei sunt izvorul faptelor bune: voluntari, donatori, persoane care au promovat Târgul printre prietenii lor.
Numeroși copii săraci vor fi beneficiarii, căci pentru ei am început această campanie. După ce vom cumpăra rechizitele, vom merge să le dăruim acestora împreună cu dragostea dumneavoastră.
Totodată, vom posta pe site-ul nostru și pe Facebook lista bunurilor achiziționate, precum și imaginile de la momentele în care copiii vor intra în posesia acestora.
Pe această cale aducem mulțumiri speciale:
RESTAURANTULUI IL BRIGANTE LUCANO,
FLEUVERT,
URZEALĂ,
doamnei A.D.N.,
domnului PAVEL STOICA,
TVR PAGINA OFICIALĂ,
DIGI24,
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI,
ȘTIRIUTILE.RO,
și, desigur, dumneavoastră, prietenii noștri de suflet!

FOTO: ANDREEA DOBRESCU
TITLURI NOI LA BIBLIOTECA PAROHIALĂ

Bogdan Nicolaescu
Biblioteca parohială „Costandie Filitti” s-a îmbogățit, grație Cristianei Elena Zdrafcu, căreia îi mulțumim din suflet, cu noi titluri de la Editura Predania: trei volume din seria de scrieri aparținând Sfântului Nicolae Velimirovici – „Rugăciuni pe malul lacului”, „Cateheze” și „Tâlcuiri” –, apoi „Să fim oameni! Viața și cuvântul Patriarhului Pavel al Serbiei” (Iovan Ianici), „Coroana starețului. Viața și minunile Sfântului Gavriil Georgianul” Citește în continuare „TITLURI NOI LA BIBLIOTECA PAROHIALĂ”
UN REPORTAJ CU ȘI DESPRE NOI
Atunci când faptele și oamenii vorbesc despre noi… sau, mai bine zis: „ceea ce eram datori să facem, am făcut” (Luca 17, 10)
Biserica voluntarilor. Biserica Sfântul Dumitru-Poştă din Bucureşti
TÂRGUL TRADIȚIONAL ROMÂNESC LA FINAL
Mulțumim tuturor celor care, prin contribuția lor, ne-au oferit o mână de ajutor pentru copiii care, în mai puțin de o lună de zile, vor intra zâmbitori pe porțile școlii! Vă asigurăm, însă, că inițiativa noastră va continua și în următoarele săptămâni și chiar luni. De aceea, ajutorul dumneavoastră este binevenit în orice moment.
TÂRG TRADIȚIONAL CU SCOP CARITABIL
În timpul evenimentului caritabil TÂRG DE PRODUSE ROMÂNEȘTI organizăm ateliere de pictură susținute de absolvenți ai Școlii de Arte și ai Facultății de Arte Plastice București. Ni s-au alăturat Pavel Stoica, profesor de baterie la Școala de Artă București, care ne ajută să creăm şi să menținem o ambianță deosebită pe toată durata evenimentului.
Haideți toți, cu mic, cu mare, să dăm răsunet și culoare unui eveniment caritabil pentru sprijinirea copiilor din familiile nevoiașe!
Vă așteptăm, în continuare, cu drag!























INVESTIȚI PENTRU VIITOR!
Adrian Ștefan IONESCU
Ne aflăm la jumătatea lunii august, iar începutul anului școlar se apropie cu pași repezi, fiind un moment de bucurie pentru copii, dar şi pentru părinţi, bunici sau toţi cei care au prilejul să îşi amintească de anii de şcoală. Deși dreptul la educaţie este legiferat în Constituţia ţării, totuşi, nu toţi dintre noi, chiar dotaţi intelectual fiind, îşi pot permite să studieze. Cu toţii ne dorim să avem o ţară cu oameni mai buni, mai educaţi, care să ştie să respecte valorile umane sau materiale. Ne dorim, dar ce facem pentru aceasta? Cerem, dar ce dăm în schimb? Citește în continuare „INVESTIȚI PENTRU VIITOR!”
