Pe cele mai importante reţele de socializare există posibilitatea de a urmări pe cineva, de a fi la curent cu tot ceea ce scrie respectiva persoană sau instituţie. Prin apăsarea butonului „urmăreşte” sau „follow” (în engleză) devii călător în caravana ideatică a cuiva pe care îl înzestrezi cu posibilitatea de a te influenţa, de a te modela. Relativ uşor, poţi afla că o cântăreaţă precum Katy Perry are 85 de milioane (!!!) de urmăritori pe Twitter. În top se află şi vedete ale momentului ca Justin Bieber, Rihanna, Eminem, Lady Gaga sau Justin Timberlake, fiecare cu peste 50 de milioane de fani. Vă daţi seama cât de influenţi sunt aceşti oameni, mai ales în rândul generaţiilor tinere? Ce forţă de sculptare în inimile lor exercită? Transformaţi în idoli moderni, starurile zilei imprimă un stil, modifică gânduri, anesteziază vocaţia morală a multora. Evident, pe orbita unei lumi care consumă din ce în ce mai repede şi nu integral, care aruncă fără milă la gunoi din ce în ce mai multe deşeuri, „zeii” timpului nostru se iluzionează cu pretenţia eternităţii succesului. Macaulay Culkin, Jennifer Paige sau Meat Loaf, stele apuse de curând, ne-ar putea vorbi despre efemeritatea deificării publice.

În Duminica a III-a din Postul Mare se citeşte o pericopă de la Marcu (VIII 34-38 şi IX,1) în care Mântuitorul Hristos vorbeşte despre cei care vor să Îl urmeze. Aceşti urmăritori trebuie să „se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (v. 34). Hristos are, aşadar, pretenţia exclusivităţii. De altfel, logica ne îndeamnă să spunem că nu poţi urmări două persoane în acelaşi timp. Absenţa obligatorie a alternativei apare şi din dublarea pronominală „să-Mi urmeze Mie”. Mai mult, ar fi complicat, dacă nu cumva haotic, să încerci să îmbini Evanghelia cu Eminem sau pe Sfântul Grigorie Teologul cu Lady Gaga, de exemplu.

Rezultă că are o importanţă capitală pentru existenţa noastră alegerea modelelor, selectarea celor care ne pictează sau, modern, tatuează viaţa, a celor care sculptează sau crestează în sufletele noastre. Chiar dacă pare lipsită de importanţă morală, culegerea de informaţii despre vedeta favorită are un impact şi reprezintă o sămânţă aruncată în subconştientul nostru. De acolo, nu ştii când şi ce răsare. Abandonarea duhului lumesc şi revenirea la principiile evanghelice constituie un demers necesar în redobândirea libertăţii noastre şi a sufletului nostru. Încercând cocktailuri diverse, precum iubirea frăţească şi luptele kung fu, toleranţa paulină şi relativismul actual în privinţa mariajelor nefireşti (exemplele pot continua), apare sentimentul ruşinii. Dar, foarte interesant, nu îţi este ruşine de partea modernă, kung fu sau opiniile privind căsătoriile homosexuale, ci de simpatia pentru valorile religioase. Am întâlnit persoane care mi-au spus că le este jenă, ruşine, teamă să distribuie (să dea „share” la) materiale de pe pagina Revistei Dimitrios. Şi am realizat atunci că reţinerea noastră în a vorbi despre credinţa pe care o împărtăşim naşte îngrijorare pentru viitor. Un viitor apropiat, vezi dilemele existenţiale ale Europei, dar şi unul raportat la veşnicie: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (v. 38).

Dorim să fim simpatici, plăcuţi, să ne atragem complimente din partea lumii, chiar dacă virtualitatea ei ne izbeşte cu durere când ne trezim singuri în momentele noastre de foame, goliciune sau singurătate. „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (v. 36). Avem nevoie să discernem lucrurile de care avem cu adevărat nevoie. „Pe pământ misiunea noastră este să trăim o viaţă sfântă în mijlocul atâtor lucruri la care trebuie să renunţăm”, spunea părintele Iustin Pârvu. O încercare dificilă, fără doar şi poate, aşa cum este şi Postul pentru mulţidintre noi. Dar Dumnezeu are grijă de creaţia Sa. Iată, la mijlocul perioadei de asceză, de uscăciune a poftelor noastre, ne iveşte lemnul dătător-de-viaţă al Sfintei Cruci. Privind spre ea, ştim ce model trebuie să urmăm. Pentru că „fiecare din noi este pictorul propriei sale vieţi. Sufletul nostru este ca o pânză; virtuţile sunt culorile; Iisus Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm” (Sf. Grigorie de Nyssa).

Cântăm împreună „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău” şi ne rugăm pentru limpezirea gândurilor noastre, pentru alegeri corecte şi pentru a fi următori Lui, nicidecum unor stele căzătoare pe traiectoria lui Lucifer. „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (I Ioan II, 15-17).