Pregătiri pentru Sfânta Liturghie prin milostenie

        Cum te pregătești sâmbăta pentru Sfânta Liturghie, spunea Sfântul Ioan de Kronstadt, așa ajungi duminica. Există trei împăcări pe care trebuie să le facă un creștin înainte de Sfânta Liturghie: cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine sau cu conștiința sa. Dacă nu poți să-ți liniștești conștiința decât atunci când te împaci cu semenii, aceasta arată că există o subtilă interdependență între cele trei împăcări. „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.” (Ioan 4, 20). De aici deducem că împăcarea cu Dumnezeu e o urmare firească a celorlalte două.  Milostenia e cea mai simplă și clară formă de a realiza cele trei împăcări deodată.

         „Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru” (Luca 11, 41), ne arată o altă formă de a ieși din propria noastră bulă a egoismului. Apostolul Petru îi spunea odinioară ologului de la poarta Templului, care cerea milostenie sau bani:”Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3, 6). Cu alte cuvinte, a dat ceea ce primise poruncă să dea: „în dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei 10,8), harul vindecării.

         Și câțiva voluntari au ieșit să împartă, în dar, cele pe care le-au avut la dispoziție. Grupul, care s-a ocupat de pregătirea și distribuirea sandwich-urilor și a laptelui cald, a plecat din fața Bisericii Sfântul Dumitru-Poștă începând cu ora 8 dimineață. Până la ora 10, voluntarii i-au căutat pe cei care au avut nevoie de o masă caldă străbătând străduțele din Centrul Vechi spre stația de metrou Universitate.

img_20170110_092246img_20170110_090104img_20170110_092243img_20170110_085933img_20170110_085939img_20170110_090110

Același sentiment de bucurie de a dărui ca cel de Crăciun

       In aceste zile, in care buletinele meteo avertizau ca un val de frig menit sa „crape pietrele” se va napusti peste tara noastra, Sectorul social al parohiei Sfantul Dumitru-Posta a initiat, între 0rele 17-20.00, o actiune de ajutorare a oamenilor strazii, cu mancare (50 de sandwich-uri) si lapte cald. I-am căutat pe acei oameni nevoiasi, fara adapost, care sunt expusi direct pericolului imbolnavirii si chiar mortii, pe Calea Victoriei, I.C.Brătianu, stația de metrou Universitate, în locurile si cotloanele unde stiam ca se adapostesc. Am fost primiti cu bucurie si am simtit inca o data ca prin noi, cei ce daruim, Dumnezeu Se ingrijeste de toata faptura mainilor Lui. 
        Nimic nu este mai frumos decat a darui celor saraci si in nevoi, caci generozitatea si daruirea cu inima curata ne feresc de judecata si ne apropie de Cer. 

 

imag0930imag0924imag0928imag0931imag0925imag0927

Ce se întâmplă cu banii donați Bisericii?

       Prin ochii unui copil zâmbește Dumnezeu. Când îi vezi sau îi îmbrățisezi simți că te purifici de orice murdărie sufletească sau te despovărezi și te încarci cu candoarea lor. Având ca punct de plecare aceste sentimente și gânduri, acțiunile noastre filantropice s-au îndreptat și către Cosmin Bragadiru din Argeș, Com. Călinesti, Sat: Udeni-Zăvoi.

     Cosmin și mama lui locuiesc într-o baracă improvizată.Căsuța este una lăsată de muncitori, pe care au încercat să o consolideze cum au putut. Se vede că este șubredă și micuță. Camera le servește ca bucătărie, dar și ca dormitor. Prima tranșă de lemne, din banii dați personal mamei în octombrie, înainte de acțiunea noastră socială.

15571099_948167115328096_427816411_n15577543_948167125328095_415306271_n15577816_948167085328099_1412592725_n15555800_948167145328093_1774600184_n15556074_948167131994761_1321520396_n

    Au nevoie de bani pentru tratamentul băiatului, cancer la coloana, bani pentru recuperare si pentru lemne de iarna si alimente.

          Istoricul bolii:

– Operat în 2007 pentru tumora cervicala (sarcom Ewing) RADIO-CHIMIOTRATAT

– Operat în 2009 pentru cifoza cervicala;

– Reoperat în 2011 pentru recidiva tumorala cervicala (sarcom Ewing) CHIMIOTRATAT

       În acest moment boala consta in: cifoza cervicala, scolioza în S toraco-lombara, tetrapareza spastica, tumora cervicala

„Pentru cei care vor sa ne ajute avem nevoie de: lemne de foc, alimente vegetale pentru ca sunt vegetarian, în fiecare luna cumpăr medicamente naturiste dacă ați putea să mă ajutați (costa 300 lei pe luna). Merg și la recuperări în Pitești, unde plătesc (240 lei pentru 2 săptămâni de recuperări ). Vă mulțumesc din suflet la toți cei care ne ajutați” (Cosmin Bragadiru).

 

Copilul-înger

imag0754Alexandra-Mariana NICOLAESCU (articol apărut în nr. 113 al Revistei Dimitrios)

Lângă Piața Reșița, un apartament micuț și curat adăpostește patru suflete. Îmi este tare greu să așez pe hârtie tot ce am simțit în seara în care le-am trecut pragul și am cunoscut-o pe Doamna Dorina, mama-eroină a două fetițe: Marta-Antonia și Ana-Maria. Spun „eroină”,  pentru că este o mamă asemenea celor pe care le întâlnim în predicile Sfântului Ioan Gură de Aur: o mamă care ține o casă unită, în ciuda faptului că și-a dedicat aproape tot timpul Antoniei, în detrimentul soțului și a fetei mai mici.

Antonia s-a născut după multe rugăminți fierbinți către Dumnezeu, iar venirea ei pe lume a fost o minune și o mângâiere pentru o femeie ce nu avea copii. Vestea că fiica ei are grave probleme de sănătate nu i-a diminuat dragostea pentru ea, ci i-a dat putere să-și ducă copila pe brațe 11 ani, prin spitale și cabinete, fără să se plângă. Antonia suferă de encefalopatie: îi lipsește o parte din creier, nu vede și este complet dependentă de mama ei. A intrat de două ori în comă, dar, cu voia Domnului, a supraviețuit și mama a trebuit să o învețe, din nou, totul la numai doi ani. Mare parte din timp este purtată pe brațe și, de multe ori, i s-a reproșat mamei că are prea multă grijă de un copil handicapat. Etichetă rece și dură pentru un înger nevinovat…!

Dar pentru Doamna Dorina, fiica ei cea mare, Antonia, nu este bolnavă, ci „perfect sănătoasă și doar un pic bolnăvioară”. Mi-a destăinuit că doar așa a putut trece peste toate, cu acest gând în inimă. Nicio clipă nu a văzut în boala Antoniei o pedeapsă. Primii ani ai fetiței au fost în spital, cu mama alături, ce se ruga, tot timpul, să o mai lase bunul Dumnezeu lângă ea. Nicio clipă nu a regretat, nu a renunțat la fata ei, chiar și când toată lumea era împotriva ei.

Nu pot exprima în cuvinte ce pace și dragoste este pe chipul mamei când îşi alintă fetiţa „specială” sau când Antonia nu are stare și încearcă, greoi, să stea în picioare și să meargă prin casă pe piciorușele ei foarte subțiri. La cei 11 ani, Antonia este o fetiță foarte slăbuță, dar plină de energie și zâmbete. Râde când aude vocea preotului sau a doctorului ei preferat, își împreună mâinile la Sfântul Maslu ca pentru rugăciune și plânge când tatăl ei nu intră la ea, prima dată, când ajunge acasă.

Situația acestei familii este una deosebită: nu au bani, dar pacea și țelul lor comun îi unesc cel mai mult. Maica Domnului a reușit să le arate drumul și rezolvările la toate încercările, iar acum sarcinile sunt duse la capăt de toți cu dragoste și răbdare. Am întrebat-o de nevoile copiilor, dar, cu smerenie, mama a spus că au de toate! Am plecat cu inima plină de bucurie și de uimire că mi-a fost dat să cunosc o asemenea mamă.

Familia Antoniei are nevoie, în special, de bani, necesari pentru tratament, accesorii de igienă, cum ar fi scutecele Pampers nr. 6 și, nu în ultimul rând, pentru hrană. Pentru orice donație ei sunt recunoscători. Ajutând această familie, ajutați, de fapt, un înger coborât printre noi pentru a ne aduce aminte de suflet și importanța curăției și a nevinovăției în ochii lui Dumnezeu.

Rugăciune pentru cei adormiți și grijă față de semeni

În fiecare sâmbătă, la Biserica „Sfântul Dumitru” se oficiază parastase pentru cei trecuți la Domnul. Tot sâmbăta, un număr de 10-12 persoane nevoiașe din parohie primesc o masă caldă. Nu întâmplător acțiunea socială este organizată în această zi. Dacă faceți pomenirea cuiva drag și vreți să oferiți pachete cu mâncare sau o masă caldă unor oameni cu adevărat lipsiți, vă invităm să veniți în ajutorul nostru. Fie că pregătiți dumneavoastră mâncarea, fie că ne sprijiniți financiar și ne ocupăm noi de prepararea acesteia, acest mod de a face pomană este împlinirea cu adevărat a datoriei creștinești a pomenirii celor adormiți.

Pentru o mai bună organizare, vă rugăm să anunțați din timp dorința de a face un parastas, dar și intenția dumneavoastră de a oferi celor săraci o masă caldă. Doamnele de la pangar vă vor oferi toate detaliile.

În același timp, vremea neprietenoasă ne-a făcut să continuăm programul social destinat oamenilor străzii – în fiecare sâmbătă, îi căutăm pe cei care nu au o locuință, pe cei bătrâni, bolnavi sau orfani, dăruindu-le pachete cu alimente, o supă sau un pahar de lapte cald, fructe sau dulciuri. Prin urmare, avem încă nevoie de susținerea dumneavoastră. Cum puteți faceți asta, aflați tot de la doamnele de la pangar.

Vă mulțumim tuturor!

IMG_0173IMG_0166IMG_0171

IMG_0163
Foto: Laura Dobre

Postul Nașterii Domnului – timpul bucuriei și al milosteniei

IMG_9444Este Ajunul Crăciunului și suntem bucuroși că am reușit, și în acest post, cu toate că biserica este în proces de restaurare, să aducem alinare mai multor categorii defavorizate de persoane. Programul nostru social prin care oamenii din parohie lipsiți de posibilități materiale primesc în fiecare sâmbătă o masă caldă şi un pachet cu alimente neperisabile a continuat. Tot sâmbăta, începând cu data de 21 noiembrie, am căutat (la propriu) oameni ai străzii (bătrâni, copii, bolnavi, familii care trăiesc în locuințe improvizate) pentru a le oferi mâncare, îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și jucării.

Citește în continuare „Postul Nașterii Domnului – timpul bucuriei și al milosteniei”

Filantropie în Postul Nașterii Domnului

20141129_144606Biserica Sfântul Dumitru – Poștă organizează, în fiecare sâmbătă din Postul Nașterii Domnului, o acțiune filantropică în rândul oamenilor străzii. Astfel, voluntari din parohia noastră merg în diverse cartiere mărginașe ale Capitalei și le oferă celor care nu au locuință hrană caldă, fructe, haine și jucării (copiilor). Proiectul s-a dovedit un mare succes și anul trecut. Sărăcie și suferință sunt cuvintele care ar putea descrie cel mai bine imaginea pe care ne-o oferă ghetourile și zonele retrase în care ajungem. Cei mai mulți dintre acești oameni nu au nici măcar un acoperiș deasupra capului și dorm, mai ales acum, pe timp de iarnă, în culcușuri improvizate sau canale. Mulți ne vor critica – de ce să sprijinim oameni în putere, care ar putea câștiga un ban cinstit prin muncă? Nu ne putem preface, însă, că nu știm de existența lor. Unii se bucură când ne văd, alții sunt reticenți și nu vor milă, dar acceptă ajutorul nostru din disperare.

Fiți alături de noi! Poate aveți acasă lucruri pe care nu le mai folosiți, haine ale copiilor care au rămas mici sau încălțăminte pe care nu o mai purtați. Gândiți-vă că acestea ar putea fi un lux pentru cei nevoiași. Ne mai puteți fi alături fie prin donații, fie cu sugestii, fie cu prezența. Uneori e bine să vedem cum trăiesc acești oameni ca să prețuim mai mult ceea ce avem.