Nevoia de săpun (Nr. 171/2019)

555Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Știți care e cel mai mare pericol pentru autorități în cazul unui cutremur major în Capitală? Nu, nu victimele clădirilor afectate. Nici eu nu știam că răspunsul este legat de vandalism, hoție, tâlhărie. Nu mi-a venit să cred…
….
Vă rog să vă uitați și dumneavoatră pe camere, pe la 14:20, îmi spune domnul consilier Valeriu Brahă. Derulez înregistrările și urmăresc imaginile. E o zi frumoasă, neașteptat de caldă pentru jumătatea lui februarie. E miezul zilei și asta se vede și din ritmul pelerinilor care intră în biserică și merg să aprindă o lumânare. Suntem în Centrul istoric al Bucureștiului. Văd curtea și interiorul bisericii pe ecranul de supraveghere. Îmi atrage atenția o femeie îmbrobodită și cu o geacă de fâș. Își face cruci largi și pare că rostește rugăciuni fierbinți. La intrarea în biserică, la sfintele moaște, la cutia unde se pun acatiste și donații, la ceilalți oameni din biserică. Peste tot și neîncetat, femeia se închină și se roagă. Admiră bolta absidei concomitent cu poziția omului de la pangar. Și se roagă, evident. Nu îți dai seama ce spune. Iubitoare de artă? Văduvă ce își plânge nedreptatea? Credincioasă ferventă?
Încă o cruce scurtă și iese din biserică. Se întoarce și cere cheia de la toaletă. Două minute mai târziu, aduce cheia înapoi și…revine spre toaletă. Urcă treptele înapoi și dă să iasă din curte. Instinctul domnului Brahă îl face să fugă după ea și să o întrebe ce ascunde sub haine. La iveală, iese un recipient cu săpun lichid, subtilizat din baie mai devreme. A scăpat doar cu câteva invective și cu posibilitatea de a fura mai departe, din alte locuri în care mila se confundă cu îngăduirea răului, din alte biserici sau locuri de la care lumea pretinde etichetă, valori sau caracter. Dar lumea e ceva abstract. Lumea e formată din elemente concrete – oameni. Oamenii care se închină larg în biserici vor toalete curate și fură săpunul gazdei. În timp ce scriu, văd în spatele laptop-ului o carte ce abordează mentalitatea deschisă, aud glasul celui care îmi spunea că pericolul unui cataclism vine din seria de infracțiuni și rememorez jocul imprevizibil al degetelor pe mouse-ul care oglindește uimirea autorului rândurilor de față.
E clar că avem nevoie de săpun. Mult. Și de multă igienă. Trupească și sufletească.

(Foto: Laura Dobre)

Când se săvârşeşte logodna? (Nr 171/2019)

444Dragoș – Andrei Isbășoiu

Deşi mulţi oameni consideră că logodna reprezintă doar înţelegerea dintre un tânăr şi o tânără în privinţa căsătoriei, trebuie cunoscut faptul că Sfânta Taină a Cununiei este precedată de slujba logodnei, moment în care verighetele se binecuvântează şi li se pun mirilor. Astfel, logodna este asimilată cu căsătoria şi atrage după sine impedimente asemănătoare cu ale acesteia. Desfacerea logodnei presupune slujba celei de a doua căsătorii în cazul în care mirii au fost logodiţi înainte.
Cei mai mulţi tineri aleg să oficieze logodna şi Cununia împreună, dar apar excepţii fundamentate pe argumente eronate. Există categoria de tineri care percep logodna ca pe o ceremonie fără consecinţe în viaţa lor, din cauza neştiinţei sau din dorinţa de a ascunde intenţia căsătoriei sau hotărârea de a o face fără consimţământul părinţilor.
Pentru unii, logodna presupune o slujbă religioasă care permite începerea vieţii intime între parteneri. De aceea, după oficierea logodnei, preotului îi este adresată rugămintea de a le citi celor logodiţi o rugăciune de dezlegare pentru a putea începe viaţa de familie. Această cerere este nefondată, întrucât nu există o astfel de rugăciune și doar prin Cununie se binecuvântează şi se sfinţeşte viaţa de familie.
Probabil că pentru anumiţi tineri, săvârşirea logodnei este poarta pentru căsătoria de probă, deşi există riscul despărţirii şi, astfel, slujba este batjocorită.Mulţi dintre cei care s-au logodit religios nu mai consideră necesară slujba Cununiei, urmând să trăiască în concubinaj o perioadă mare de timp sau tot restul vieţii, lucru care nu este admis din punct de vedere moral. De altfel, apar situaţii de bigamie dacă tinerii logodiţi se despart şi se căsătoresc cu alte persoane fără ca preotul să fie anunţat şi fără să fi avut loc divorţul religios.
Cunoscând toate aceste situaţii, este bine ca logodna să fie privită doar în perspectiva căsătoriei şi, astfel, să fie săvârşită împreună cu Sfânta Taină a Cununiei pentru ca punerea verighetelor să reprezinte binecuvântarea făgăduinţei făcute de către cei doi tineri înaintea lui Dumnezeu. Sursă: Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiţie şi înnoire liturgică, vol. 1, Ed. Trinitas, Bucureşti, 2014, pp. 580-585

(Foto: Laura Dobre)

Metoda tratteggio (Nr. 171/2019)

1 Sultana-Ruxandra POLIZU

Integrări cromatice prin metoda tratteggio pe formă în zona registrului împărătesc (poalele icoanelor împărătești), după ce s-au efectuat completările cu lemn pe zonele sculptate care lipseau. Completările au fost grunduite, izolate și tratate cromatic, astfel încât să se integreze aspectului originar.

 

23

(Foto: Sultana-Ruxandra POLIZU)

Discuție în tramvai (Nr. 170/2019)

333Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Era o după-amiază obișnuită de luni, la sfârșit de ianuarie, când, după ceva timp, călătoream cu tramvaiul. Pentru că îmi amânasem răspunsurile la corespondență, mi-am propus să o fac în cursul celor vreo 15 stații. Lucru reușit, de altfel, doar până în a doua parte a drumului. Nu pentru că s-ar fi aglomerat, nu, ci pentru că atenția mi-a fost răpită de un dialog desfășurat la doi metri de mine, între doi bărbați, având vârsta de, să zicem, 47 și 21 de ani. Nivelul fonic al conversației mi-ar fi permis să îi aud și dacă eram la 10 metri. Dar nu zgomotul m-a făcut să abandonez e-mail-urile mele, ci subiectul discuției. Nimic filosofic, profund sau nemaiauzit. Dar poate ceva necesar de auzit din când în când. Și cred că prețul călătoriei, atunci când primești un mesaj folositor, se justifică de două ori. Și mai cred că Dumnezeu trimite semnele Sale, dar suntem prea ocupați cu ale noastre, cu semnalele telefonului, ale traficului sau, în general, ale întregului univers tehnologic în care pare că suntem captivi.
Să revin la cei doi. Primele fraze erau legate de mustrarea pe care cel mai în vârstă o adresase unei femei, dintr-un alt mijloc de transport, căreia îi reproșase că (sic!) vorbește prea tare și că l-a înnebunit cu modul în care pune ea varza la murat, cu tot procesul relatat, cu cele mai mici amănunte. Scena îl amuza teribil pe imberb, care, agățat de barele din spatele tramvaiului, râdea în hohote și cerea alte detalii. Cumva, au ajuns să vorbească despre serviciu (erau colegi) și cel mic povestea cum un camarad îi ceruse 2 lei să își ia o pâine și două felii de parizer. De unde, băi, 2 lei? Plouă cu bani? O stație a fost rezervată dezbaterii dacă poți cumpăra cu 2 lei așa ceva, ori tipul respectiv cerea banii pentru altceva. Dumneavoastră știți dacă puteți lua cu 2 lei pâine și parizer? Atunci, am coborât privirea spre picioarele lor și am văzut că între ei se afla o liză, neprofesională, pe care o avea în grijă cel mai mare. De ce nu merge să care? Uite, te cheamă unul să îi muți niște baxuri. Îți dă 7 lei. Păi, cu 7 lei îți iei niște cartofi. Îți iei juma de kil de ceapă. Mai pui acolo un bulion și, gata!, ai mâncare două zile! Trei!
Inițial, am fost deranjat de lipsa de maniere a celor doi. Mă disturbau din treburile mele. Vorbeau tare, cu dezacorduri brutale și pe subiecte modeste. Pe parcurs, am înțeles, în cele câteva minute în care am împărțit o bucată de tramvai, că, împreună, suntem o bucățică de România. Că în timp ce unii capturează o bucată din resursele acestei țări, unii cară o liză pentru o bucată de pâine. Că în timp ce noi nu ne aplecăm să luăm de jos 50 de bani, alții se întreabă de unde ar putea avea 2 lei în buzunar. Că 20 de lei lăsați bacșiș la restaurant, peste cei 10% conform cutumei, doar pentru a ne arăta generoși, înseamnă, în altă parte, mâncarea pe vreo săptămână pentru un amărât.
Așa mi-am adus aminte de faptul că un teolog asemăna iadul cu o călătorie agonizantă cu un tramvai, în care suntem foarte înghesuiți și, în același timp, nu cunoaștem și nu vedem pe nimeni. În ce măsură lumea în care trăim se aseamănă unui astfel de tramvai? În ce măsură am devenit absorbiți de grijile noastre, încât să nu mai remarcăm pe nimeni și nimic?

(Foto: Mihai Mircea)

Ce ar trebui să ştim despre naşii de cununie? (Nr. 170/2019)

nunta TitusDragoș – Andrei Isbășoiu

Pentru majoritatea tinerilor care vor să se căsătorească, probabil că găsirea naşilor nu reprezintă cea mai importantă problemă care apare atunci când decid detaliile legate de nuntă. Din păcate, alegerea naşilor nu este luată în serios în societatea contemporană. Tinerii care se căsătoresc nu conştientizează faptul că îşi pot alege părinţii care îi vor povăţui din momentul în care vor deveni un singur trup în faţa Domnului, întrucât naşii sunt părinţii spirituali ai mirilor, având misiunea de a-i conduce pe tinerii căsătoriţi spre Împărăţia Cerurilor. De aceea, naşii trebuie să fie ortodocşi, cununaţi şi cu viaţă morală exemplară.
Rânduiala ca naşii să fie ortodocşi nu este formulată la întâmplare, ci cu scopul de a-i călăuzi pe fini în spiritul tradiţiei şi credinţei ortodoxe. Nu se acceptă naşi care aparţin altor confesiuni creştine sau religii. Cum ar putea o familie catolică să călăuzească o tânără familie ortodoxă dacă nu au în comun aceeaşi credinţă? Pentru tinerii zilelor noastre, acest impediment nu are sens, deoarece naşii nu mai iau în serios povăţuirea mirilor, din nefericire. Condiţia de a avea naşi ortodocşi nu este suficientă. Este cea mai simplă cerinţă, fiind urmată de celelate două, complicate pentru lumea de astăzi. Naşii trebuie să fie căsătoriţi, deşi sunt persoane care nu cunosc această rânduială şi cer să fie cununate de o pereche apropiată lor, care nu formează o familie, ci probabil încă se află în „perioada de probă”. Cum ar putea doi tineri necăsătoriţi să îndrume pe cei care vor să se cunune? Dacă se mai pune problema şi de viaţă morală exemplară, deja unii ar putea spune că Biserica întrece măsura, iar preoţii nu mai sunt în pas cu realitatea. Totuşi, aceste reguli nu au fost puse la întâmplare, ci spre binele finilor şi al naşilor.
Cunoscând toate acestea, de acum înainte, o viitoare familie care doreşte să meargă pe calea lui Dumnezeu ar trebui să îşi aleagă naşii cu mare grijă, iar cei care sunt rugaţi să devină naşi să se gândească bine dacă într-adevăr vor putea să le fie părinţi spirituali tinerilor care vor întemeia o familie. Sursă: Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol. 1, ed. a II-a, Ed. Trinitas, Bucureşti, 2014, pp. 617-620

(Foto: Titus Drăgan)

Ședința lunară a Consiliului Parohial (Nr. 170/2019)

22Desfășurată pe 3 februarie, imediat după Sfânta Liturghie, ședința a punctat câteva dintre cele mai importante activități legate de restaurarea și înfrumusețarea bisericii, precum și chestiuni curente legate de curățenie și buna-chivernisire a spațiului nostru.
Strângerea formularelor 230 este o urgență, având în vedere că anul acesta, depunerea lor se face până pe 15 martie. Așa că fiecare trebuie să încerce să aducă nu doar pe cele ale membrilor familiei, ci și cât mai multe de la prieteni, cunoștințe. Sunt mulți care nu cunosc ce reprezintă acest formular și mai mulți care nu știu că biserica noastră are nenumărate activități social-filantropice și culturale. Sperăm să fiți și dumneavoastră parte a acestui demers. Formularele sunt mereu la pangarul bisericii noastre și tot acolo se și depun.
Am constatat probleme legate de ceara căzută pe podea. Evident, e greu să nu fie nicio picătură căzută, doar că sunt prea multe în zonele celor două strane și unde se oferă pomelnicele la Sfântul Altar. Neglijența ne poate costa foarte mult, piatra naturală pe care o avem, deși foarte frumoasă, este foarte sensibilă la ceară și vin, de exemplu. Nu doar că e necesar să fim grijulii, dar și să atragem atenția, politicos, altora în această privință. Există la pangar și la icoana Maicii Domnului cartonașe pe care le puteți folosi.
La sfârșitul fiecărei săptămâni, părintele Mihai va alcătui o listă cu persoane pentru care suntem invitați să ne rugăm acasă, în cămara inimilor noastre. Evident, toți avem probleme; vor fi numiți cei care au situații presante, de urgență sau cu boli cronice, grave. Să vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacov 5, 16).

(Foto: Mihai Mircea)

Șarpele rușinii (Nr. 169/2019)

IMG_0162Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Săptămâna trecută, am discutat cu doi consilieri ai parohiei noastre, separat, în privința completării unor chestionare de personalitate. Evident, păstrându-se confidențialitatea față de toți, singurul care ar fi știut scorurile fiind eu. Propunerea a venit în contextul în care am constatat unele neputințe în comunicare, cu aspecte care țin atât de penitent, cât și de duhovnic. Ar putea ajuta un astfel de instrument din ramura Psihologiei? Ar transmite cu eficiență un mesaj? Pot fi utilizate achizițiile Psihologiei în Biserică?
Răspunsurile celor doi m-au ajutat, dar m-au făcut să îmi pun și întrebări. Primul mi-a spus că ar fi încântat să descopere laturi despre propria-i personalitate, să afle cât mai multe despre sine și despre modul în care se raportează la o eventuală medie. Că nu îl deranjează să i se spună unde are probleme, ba chiar l-ar sprijini în modificarea unor comportamente, ori, măcar!, conștientizarea lor.
Probabil că opinia celui de-al doilea m-a contrariat și a născut editorialul de față: Puteți să dați, părinte, dar știți că nu vor fi sinceri… O frază grea și menită să răscolească multe gânduri. Așa să fie? Oamenii sunt nesinceri, chiar cu preotul? Teamă, rușine, pudoare, neîncredere, necredință? Ce anume reprezintă frâna în calea dezvăluirii propriului suflet? Iar dacă este așa, spovedania nefiind totală, cât de mult va fi afectată terapia acelui suflet, dacă preotul confident nu știe, nu i se spun sau nu descoperă ce se ascunde în spatele măștii (măștilor) celui din fața sa? Gândiți-vă la comparația cu medicina, una clasică pentru înțelegerea sensurilor mărturisirii păcatelor. Ce ar însemna să minți sau să te ascunzi de medic? Un tratament greșit, o agravare a bolii și, poate, chiar moartea. De ce am crede că lucrurile stau diferit în privința pocăinței păcatelor?
„Dacă vei mărturisi toate păcatele tale, dar vei ascunde, de ruşine, numai unul singur, află că nu numai păcatele pe care le-ai mărturisit rămân neiertate, dar îţi mai adaugi ţie, pe deasupra, şi un alt mare păcat, al pângăririi celor sfinte, pentru această tăinuire, după cum spune, în Cartea cea pentru mărturisire, Patriarhul Hrisant al Ierusalimului. Vezi şi în Mântuirea păcătoşilor, unde se arată că o femeie, deşi şi-a mărturisit toate celelalte păcate la un cucernic duhovnic, nu şi-a mărturisit un mare păcat al ei, iar un frate slujitor al duhovnicului a văzut cum ieşea din gura ei cîte un şarpe pentru fiecare păcat mărturisit. Iar la urmă de tot, a văzut un şarpe mare cum şi-a scos de trei ori capul afară din gura femeii, apoi iarăşi l-a tras înăuntru şi nu l-a mai scos. Pentru aceasta, toţi ceilalţi şerpi care ieşiseră mai înainte s-au întors iarăşi şi au intrat în gura ei. După moartea sa, acea nenorocită s-a arătat şezând pe un înfricoşat balaur şi i-a spus duhovnicului ei şi fratelui că a fost pedepsită fiindcă nu şi-a mărturisit acel păcat. De aceea, şi un oarecare dascăl te sfătuieşte cu înţelepciune că, dacă vrei să biruieşti pe diavolul care îţi aduce ruşinea, spune, mai înainte de toate celelalte, acel păcat de care te ruşinezi mai mult.”
(Sfântul Nicodim Aghioritul)

(Foto: Laura Dobre)

Ce simbolizează cădelniţa? (Nr. 169/2019)

pond5-comDragoș – Andrei Isbășoiu

Participând la slujbele Bisericii, observăm că acestea nu pot fi săvârşite fără folosirea unor obiecte liturgice, printre care se numără şi cădelniţa. Aceasta se foloseşte la tămâiere, act liturgic ce simbolizează rugăciunile credincioşilor către Dumnezeu. Cădelniţa sau căţuia este un mic recipient de metal unde sunt puse cărbunele şi tămâia, legat de trei sau patru lănţişoare care se unesc în partea de sus într-un mâner prins cu două belciuge pentru a fi ţinut de preot la momentele prevăzute de Tipic în rânduielile sfintelor slujbe.
Cădelniţa nu a apărut într-un anumit moment din istoria Bisericii, întrebuinţarea acesteia regăsindu-se în serviciul liturgic pe care cultul creştin l-a moştenit din perioada Vechiului Testament, timp în care se foloseau tămâia şi cădirile. Acest obiect aminteşte de altarul tămâierii din Cortul Mărturiei şi apoi din Templu, pe care era adusă permanent jertfa de tămâie lui Dumnezeu (cf. Ieşirea 30,1-8; Evrei 9,4). În primele veacuri creştine, informaţii referitoare la cădelniţă se găsesc în Constituţiile Apostolice (în cadrul acestei scrieri, fecioarele din comunităţile bisericeşti sunt comparate cu cădelniţele), la pelerina Egeria, la Sfântul Efrem Sirul sau la Sfântul Ambrozie al Milanului.
Primele cădelniţe erau căţui din argilă, ceramică sau metal, cu sau fără mâner, folosirea acestora sub forma simplă fiind condiţionată de prigoanele împotriva creştinilor. După pacea Bisericii, au continuat să-şi păstreze vechea formă, dar au fost confecţionate din materiale mai de preţ. Astfel, în secolul al VI-lea se întâlnesc documente care menţionează existenţa unor cădelniţe făcute în întregime din aur şi împodobite cu pietre scumpe. Unele cercetări arată că forma actuală a cădelniţei datează din secolul al XII-lea.
Pe lângă toate aceste date istorice, trebuie reţinută tâlcuirea Sfântului Gherman al Constantinopolului referitoare la cădelniţă. Aceasta simbolizează omenitatea Mântuitorului, focul, dumnezeirea, iar fumul de tămâie, mireasma Duhului Sfânt. De aceea, cădelniţa trebuie privită nu doar ca un obiect necesar slujirii, ci şi ca un obiect prin care I se aduce Domnului jertfă de tămâie împletită cu jertfa inimii.

„De ce să compătimești în loc să ajuți, dacă poți?” (Nr. 169/2019)

1

Oana-Maria Stavăr

A oferi timp din timpul tău este unul dintre cele mai frumoase daruri existente. Această experiență poate fi trăită de fiecare dintre noi sub aspecte diferite.
Asociația Umanitară Tadeu încearcă, pe lângă multe alte acțiuni, să-și îndrepte atenția asupra unor nevoi puternic resimțite de unii dintre semenii noștri. Astfel că, în fiecare zi, voluntarii asociației împart oamenilor străzii, greu încercați de frig și de foame, alimente și un pahar cu lapte cald. Gestul poate fi privit la suprafață precum un mod de a acoperi anumite trebuințe pur fiziologice. Însă, în esență, acest act este încărcat de semnificații profund spirituale. Scopul nostru principal este acela de a le arăta că empatizăm cu rănile lor sufletești, că suntem alături de ei și că nu mila este cea care determină acțiunile noastre.
Dragostea, recunoștința și căldura regăsite în ochii celor care au învățat cu multă vreme în urmă să primească ceva fără nicio reținere consolidează dorința voluntarilor de a continua să se implice activ în acest proiect. Satisfacția este cu atât mai mare când îți dai seama că timpul pe care l-ai alocat pentru a vindeca suferințele celor aflați în nevoi se resfrânge și asupra propriilor neputințe și te face mai puternic. Acest aspect poate fi interpretat ca o relație de reciprocitate.
Deși bunăvoința noastră rezolvă doar o mică parte dintre problemele cu care aceștia se confruntă, este necesar să fim perseverenți tocmai pentru a le întări nădăjdea și credința că lucrurile se pot schimba în bine. Astfel, vă așteptăm să luați și dumneavoastră parte la demersurile susținute de Asociația Umanitară Tadeu în vederea într-ajutorării aproapelui.

(Foto: Adriana Dragomir)

Vizitele pastorale (Nr. 168/2019)

logo rez wixPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Cele două vizite pastorale la sfârșit și început de an, prilejuite de Ajunurile Nașterii și, respectiv, Botezului Domnului, ne-au oferit alte prilejuri de reflecție legate de această acțiune. Odinioară, o bucurie generală, o binecuvântare așteptată de toți, întâlnirea preotului cu enoriașii săi s-a transformat pentru unii într-o corvoadă, într-un prilej de a-și exersa vocabularul golănesc și practicile suburbane la vederea slujitorului lui Dumnezeu. În special, în mediul urban, procentul celor care deschid ușa preotului a scăzut considerabil în ultimul deceniu. Dintre ei, și mai puțini îl așteaptă pe sacerdot cu o candelă aprinsă, cu familia alături și cu un pahar cu apă. Cum am ajuns să ne distanțăm așa de mult? Există case unde preotul nu doar că nu este primit, ci chiar i se aruncă vorbe murdare. Alții îți reproșează că nu ai pus afiș că vii în ziua cutare și la ora cutare. Unii insistă să intri în fiecare debara și în pod. Am observat că aceștia sunt cei care nu prea vin la biserică, cei care nu sunt racordați la ritmul unei comunități. M-am tot gândit la soluții pentru evitarea neplăcerilor. Nici nu vrem să fim înjurați sau ponegriți, dar nici nu trebuie să fim o pacoste pe capul altuia. De aceea, pe viitor, în cele patru vizite pastorale tradiționale anuale (Izvorul Tămăduirii – vineri, în Săptămâna Luminată, Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie, Ajunul Crăciunului și Ajunul Bobotezei) vom bate doar la ușa celor care ne cheamă, a celor care așteaptă și se bucură de prezența noastră, de cântări, de colinde, de împărtășirea din bucuria evenimentului. Le mulțumim foarte mult celor care ne primesc cu brațele deschise și care șterg ocara și impolitețea altora. Domnul să binecuvânteze casele unde este preaslăvit! Concret, vă rugăm să ne invitați și vă garantăm că vom onora chemarea. Ne-am bucura să avem multe solicitări, căsuța poștală și telefonul plin de mesaje. Poate așa, vom evita ca marile sărbători să fie întinate atât pentru gazde, cât și pentru oaspeți. Până pe 2 mai, la următoarea vizită, așadar, nu mai e mult. La bună vedere!
„Preoții poartă preoția lui Hristos; prin iertarea lor, Dumnezeu te iartă, prin graiul lor, Dumnezeu îți vorbește. Prin ei, Dumnezeu te cheamă, oricât ai fi de păcătos” (Pr. Arsenie Boca)