Autor: Sf. Dumitru Poştă

Prima regulă a sărăciei (Nr. 166/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Filantropie, Noutăți, Parintele, UncategorizedLasă un comentariu

dsc_1720Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Acum două săptămâni, mă aflam lângă Muzeul de Artă așteptându-mi familia să vină de la un eveniment. Lipsa telefonului mobil, pierdut într-un mod de povestit în alt moment, m-a pus într-o situație inedită. Nu puteam comunica și nu puteam oferi poziția mea exactă. Chiar mă gândeam, cum ar fi viața dacă nu am putea amâna, grăbi, schimba, anula, transforma acțiunile din viața noastră prin intermediul telefonului? Am fi mai punctuali, mai atenți, mai serioși? Nu o să aflăm. În fine, foarte inspirat, primii doi pe care i-am rugat să mă lase să realizez o convorbire telefonică m-au refuzat. Primul, gătit la patru ace și cu flori în mână, nu avea baterie; minciunile acelea mici, nevinovate pe care le spunem majoritatea? Al doilea mi-a răspuns la salut într-o engleză deficitară, așa că nu i-am spus ce îi solicit. Iată-mă în mijlocul Capitalei, în era abonamentelor cu minute nelimitate pentru cele 2-3 telefoane la purtător, negăsind un om care să îmi ofere câteva clipe celulare. Eram un pic descumpănit. Totuși, am zis așa: pe primul care vine din colțul din dreapta, îl abordez. A apărut o figură aspră, Depardieu în 1492 – Cucerirea Paradisului, o bărbie lată, spână, un om la vreo 45 de ani, 1,85m, atletic, protejându-și capul de frig cu o căciulă de schi, cu un ciucure care dansa în spatele său în ritmul pașilor serali. Bună seara! Nu vă supărați, îmi puteți împrumuta telefonul un minut? Surpriză: Vaaai, dar ce bucurie să vă întâlnesc, Părinte Gojgar! Nu îmi place temperatura scăzută, așa încât am crezut că în scurt timp voi suna la ai mei și mă voi duce în mașină. Dar nu… deocamdată. Și nu mi-a părut rău. Au urmat vreo 15-20 de minute…cine mai știe?, în care mi s-a părut că mânile mi s-au încălzit și memoria a ascuns mai bine problemele cotidiene. Eu vin des pe la dumneavoastră, la biserică. Vin noaptea, pun capul pe poartă și mă rog cum știu…Am avut mulți bani, părinte, mulți, mi-am făcut poze cu bani, aveam mașini, tot ce înseamnă bogăția. Dar criza din 2009 m-a dus în colaps. Am ajuns în scurt timp să fiu executat silit, să pierd tot și să mănânc din gunoaie. Geaca neagră, pantalonii, tot, da, tot, spuneau că omul nu stă bine cu finanțele. Dar nu am cârtit. L-am rugat pe Dumnezeu un singur lucru, am făcut un târg cu El, dacă pot să spun așa: Fă-mi ce vrei, dar să rămân sănătos. Și sunt sănătos. Și, coborându-și ciucurele în palmă, mi-a zis și vârsta: Am 60 de ani, dar merg toată ziua și sunt sănătos. Crucile făcute larg erau sincere și cutremurătoare. Simțeam pocăința pentru trecut, verticalitatea prezentului și viitorul plin de nădejdi dumnezeiești. Nu vă prezint toate detaliile conversației din lipsă de spațiu. Omul va rămâne în gândul meu, așa cum și spera atunci când l-am întrebat cum îi pot mulțumi pentru telefon și cuvinte: Părinte, dumneavoastră sunteți mai mereu în biserică. Dacă eu sunt un milimetru în inima dumneavostră, atunci sunt și eu în altar. Nu am nevoie de altceva. Cuvinte spuse în timp ce scotea bateria telefonului dintr-un buzunar lateral și asambla și cartela: E primul telefon care se va da cu această cartelă și îl dă un preot. Semn de la Dumnezeu! și, până să pun mâna pe obiectul de care ne-am făcut dependenți, mi-a mai zis un lucru, chiar titlul acestui editorial: prima regulă a sărăciei. O știți? O oală mare. O oală mare în care pui de toate și tragi de ea o săptămână. Am surâs, am uitat de gradele sub zero, am mulțumit pentru tot ce am, pentru întâlnirea cu eroul paginii. O oală mare. O lecție minunată în prag de sărbători, cu majoritatea caselor înghesuite de muuulte oale, crătiți, pachete și bucate. O oală mare din care trage o săptămână. Impresionant.
Crăciun fericit!

Viața parohiei (Nr. 166/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Lucrări de restaurare, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

img_4518Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Ședința lunară a Consiliului Parohial, desfășurată pe 2 decembrie, a ridicat câteva chestiuni administrative foarte importante. Dintre ele, pentru dumneavoastră, am selectat o parte care ni s-au părut de interes general.
Pentru că echipa de restauratori ai picturii murale s-au angajat să termine refacerea turlei până pe 20 decembrie, ar fi minunat ca Nașterea Domnului să ne găsească fără schele în biserică. Vom avea nevoie de cât mai mulți oameni în zilele acelea. Puteți să o considerați ca o invitație, desigur. Curățenia în curte și în biserică, o oglindă a oricărei familii, poate avea îmbunătățiri, dar, și aici, din păcate, avem insuficiente persoane care să se implice. Domnul consilier Adrian Ionescu, responsabilul cu această chestiune, a prezentat o situație din care a reieșit un tablou cu oarecare tușe gri. Probabil că mulți consideră biserica un loc unde vin doar duminica o oră și că există destui bani și oameni pentru a întreprinde toate treburile. Adevărul este altul și dacă cineva și-ar exprima dorința de a face ceva, ar fi primit cu brațele deschise.
Cu pictura murală aproape restaurată, principalele griji administrative ale anului 2019 sunt finalizarea refacerii superbului iconostas (de către echipa doamnei Asist. Dr. Sultana Ruxandra Polizu-Guță) și înfrumusețarea curții.
Știm că aproape toți ne plângem de lipsa timpului, de grijile familiale, de restanțe, de boli și de multe alte chestiuni. În măsura în care se va putea, nădăjduim că vă veți oferi pentru a susține activitățile noastre, așa cum am văzut în multe rânduri. Și, de fapt, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne dăruiește, inclusiv pentru lipsurile sau superficialitatea întâlnite în drum.

img_4513img_453746636558_1135212409979273_1231213960934457344_n46513772_1135212233312624_5825040302754234368_n44259729_1112491932251321_2008723072961478656_n

DARURI DE MOȘ NICOLAE (Nr. 166/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Filantropie, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

8Maria Camelia Buricea

Cele 20 de scrisori direcționate către noi la sfârșitul lunii noiembrie confirmă faptul că vizita lui Moș Nicolae este așteptată cu nerăbdare de cei mici.
11 copii din satul Poienarii Burchii, județul Prahova, și 9 copii din București i-au transmis îndrăgitului personaj dorințele lor, sperând să primească mult așteptatele cadouri.
Ne-a bucurat faptul că foarte repede v-ați alăturat eforturilor noastre de a aduce magia sărbătorilor de iarnă în casele acestor 20 de copii cuminți din familii nevoiașe.
Deja de sâmbătă (1 decembrie), am început să oferim darurile pregătite cu multă dragoste de dumneavoastră. Copiii au fost foarte încântați de surprizele puse la cale!
Mulțumim tuturor persoanelor care s-au implicat în proiectul Cutia cu scrisori pentru Moș Nicolae! Împreună am reușit să bucurăm sufletele unor copii frumoși și i-am ajutat să creadă că binele există în oameni, în gesturi mici făcute din toată inima.
„Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem.“ (Paul Evdokimov)

dsc_1915dsc_193676dsc_1865dsc_1897

Gânduri punctuale (Nr. 165/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Noutăți, Parintele, UncategorizedLasă un comentariu

logo rez wixPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Povestea un antrenor român de fotbal plecat în Mongolia că întârzierile sunt la ordinea zilei în țara lui Genghis-Han, că o jumătate de oră sau o oră peste timpul stabilit nu înseamnă nimic, nici măcar motiv să îți prezinți scuzele. Am zâmbit condescendent și mi-am fericit nașterea în spațiul carpato-danubiano-pontic. Mergând spre noi, perspectiva se schimbă. Invocăm abundent sfertul academic pentru orice nesincronizare cauzată de trafic, ceas deșteptător sau tensiunea ultimelor faze de la un meci de handbal, tenis ori cricket. Dar sintagma are o istorie care nu împărtășește nicidecum vreun iz de superficialitate sau proastă gestionare a clipelor. Pe vremuri, ucenicii lui Platon, din dorința de a nu pierde nimic din cursurile marelui filosof, veneau cu un sfert de ceas înainte de maestru. Nu după! Și cred că majoritatea putem face apel la memorie și să ne gândim că la o întâlnire importantă nu întârziem, ci mergem mai devreme, uneori mult mai devreme, pentru a nu rata momentul. Nu e un defect general la noi. Și nu e vorba aici nici doar de respectarea celuilalt în întâlnirile rânduite de viață. Punctualitatea descrie, alături de alte virtuți, intenția de a nu deranja pe semenii tăi.
Acum 100 de ani, românii s-au sincronizat perfect, unindu-și inimile și țara. Pentru noi, cei care am primit în dar, ca moștenire sfântă, pământul României Mari, ca unii care suntem scutiți de groaza primei linii de război, de tremurul bombelor sau de alte tulburări neconștientizate ale unei conflagrații planetare, modelul punctualității poate fi un prilej de recunoștință față de înaintași. Abandonarea sfertului academic în sensul modern și mioritic, dar, în mai mare măsură, seriozitatea manifestată în actele întreprinse. Coincidența cu gândurile și intențiile semenilor noștri, unirea într-un cuget, umărul pus alături de ei, filantropia, implicarea, civismul ca frați și surori ai punctualității, ca ramuri ale etosului creștin, pot reprezenta un fel de serbare a Centenarului. Ridicarea unei hârtii de pe jos, o cană de apă la un ghiveci uscat, o ușă netrântită sunt deghizări ale punctualității și grijii pentru locul și oamenii unde Dumnezeu ne poartă pașii. Evident, rândurile de mai sus au mare legătură cu viața comunității noastre, așa încât asemănarea cu fapte și personaje din zona Centrului Vechi nu este deloc pur întâmplătoare.

INVITAȚIE LA FAPTE BUNE (Nr. 165/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Filantropie, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

26063396_305530979952778_8212959664980991195_o

Maria Camelia Buricea

Decembrie, o lună mult așteptată mai ales de cei mici, dar și de cei mari. Perioada în care cumpărăm cadouri speciale pentru cei dragi, împodobim bradul într-un mod inedit, planificăm vacanțe la munte, decidem ce vom pregăti pentru masa de Crăciun servită întotdeauna în familie…
Sunt exemple de activități pe care urmează să le facem cu mult entuziasm.
Pentru alții însă, luna decembrie nu aduce bucurie, ci mai degrabă tristețe, suferință.
Poate fi cazul copilului care se întreabă de ce nici anul acesta nu a primit un cadou de Moș Nicolae, al unui părinte nevoit să lucreze în străinătate pentru a asigura nevoile de bază ale familiei și care nici iarna aceasta nu a ajuns acasă, al unui om fără adăpost, care încremenit de frig încearcă cu nesaț să se hrănească din ceea ce altora a prisosit, sau al unui bătrân care nu mai este vizitat de nimeni…
Ne pasă de acești oameni? Facem ceva pentru a îi ajuta?
Măcar să încercăm… cu siguranță, vom găsi un mod prin care să îi sprijinim pe cei necăjiți.
Vă prezentăm câteva inițiative filantropice pe care Asociația Umanitară Tadeu alături de parohia noastră le va desfășura zilele următoare:
– 6 decembrie, Cutia dorințelor – acțiune prin care scrisorile unor copii cuminți din familii cu posibilități reduse vor ajunge la persoane nerăbdătoare să îl ajute pe Moș Nicolae să le îndeplinească dorințele. Persoană de contact: Buricea Camelia (0745 355 122);
– 16 decembrie, Globfest – mic târg caritabil cu globulețe realizate manual ce are ca scop oferirea unei mese îmbelșugate de Crăciun familiilor nevoiașe pe care le suținem în mod constant. Persoană de contact: Chetrone Iuliana (0728 439 116).
Ne dorim să vă implicați și să facem cât mai multe fapte bune împreună!

Pictura murală la un pas de final (Nr. 165/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Lucrări de restaurare, Noutăți, UncategorizedLasă un comentariu

img_5226Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

       Etapa restaurării picturii murale se apropie de final. Echipa domnului Cătălin Palamariu a avansat data de 20 decembrie pentru încheierea refacerii turlei Pantocrator. Asta ar însemna că, printr-un efort comun, cu mulți oameni (voluntarii sunt mai mult decât bine-veniți), Nașterea Domnului ne va găsi cu schelele date jos. Ar fi cazul, deoarece în răstimpul celor mai bine de doi ani, am avut un consum fizic, psihic, mental enorm. O lucrare extrem de delicată, rară prin complexitate, un sincretism stilistic, într-un context greu, cu nenumărate provocări. Cele mai multe vor rămâne în memoria lui Dumnezeu și a celor direct-implicați.

        Lucrările la pictura murală nu vor fi terminate, totuși. Cum se poate observa, un metru deasupra solului, lipsește orice veșmânt pictural. El va fi așezat după ce o comisie specială de experți va oferi un model potrivit monumentului nostru istoric. De asemenea, există zone restaurate care nu întrunesc o unanimitate a beneficiarului, a dirigintelui de șantier, a restauratorului și a specialiștilor. Și la aceste probleme, va răspunde aceeași comisie mai-sus amintită.

           Dar de schele nu vom scăpa definitiv pentru mult timp. Doamna Sultana Ruxandra Polizu va începe lucrările în biserică destul de curând. Schela va fi doar la catapeteasmă și echipa dumneaei va restaura bijuteria ce desparte altarul de restul bisericii. Dacă Dumnezeu va dori, dacă vom avea fondurile necesare, dacă oamenii vor avea spor, iconostasul ar trebui să fie gata în vara anului 2019.

         Mulțumim tuturor care contribuie la demersurile noastre epuizante! Sunt opt ani de eforturi și drumul nu a ajuns la capăt. Dar, pe de altă parte, suntem fericiți și recunoscători Părintelui Ceresc pentru binefacerile primite, pentru ce am realizat și…poate și pentru eșecurile din care sperăm că am învățat lecțiile necesare.

img_5230img_5181

 

CE AM REUȘIT SĂ FACEM ÎMPREUNĂ ÎN CADRUL EVENIMENTULUI CARITABIL Arte pentru carte, ediția a II-a?

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Evenimente, Filantropie, Uncategorized

IMG_2670Maria-Camelia BURICEA

La fel ca și anul trecut, a doua ediție a evenimentului caritabil Arte pentru carte a avut ca scop strângerea de fonduri pentru bursele unor copii cu rezultate foarte bune la învățătură, dar care provin din familii cu posibilități materiale reduse.
Persoanele care au participat la eveniment s-au putut bucura de momente artistice deosebite, poezii, concursuri de dans și karaoke, numeroase ateliere de creație, jocuri interactive, standuri cu produse lucrate manual, mâncăruri delicioase pregătite cu multă dragoste de organizatori.
Din fondurile strânse în cele două zile ale evenimentului, patru copii vor primi sprijin financiar lunar în cuantum de 300 de lei pe parcursul întregului an școlar. Aceștia sunt:
Florentina, elevă în clasa a VIII-a, suferă de diplegie spastică (paralizie cerebrală), lucru ce îi îngreunează orice activitate obișnuită, dar care nu o împiedică să își urmeze pasiunea pentru dansuri. Deși este nevoită să participe în fiecare zi la programe de recuperare (kinetoterapie), nu lipsește niciodată de la școală.
Izabela, elevă în clasa a XII-a, este sora Florentinei, iar faptul că a asistat, de când era mică, la terapiile surorii ei, a făcut-o să își dorească foarte mult să ajute, la rândul ei, alți copii. Visează să studieze la Facultatea de Medicină și printre activitățile sale preferate se numără cititul, înotul și kinetoterapia.
Valentina, elevă în clasa a VI-a, este o fetiță energică, sociabilă și perseverentă. Deși nu îi este ușor să poarte lupta cu cancerul, Valentina își dorește să continue activitățile care îi plac foarte mult: handbalul, dansul și tenisul. De curând, a suferit o operație în Italia, cu eforturi financiare mari pentru familie.
Denis, elev în clasa a V-a, își dorește să ajungă preot. Merge cu bucurie la școală și după ce își termină lecțiile, ajută de fiecare dată la treburile din gospodărie. Niciodată nu i-a dezamăgit pe cei din jurul său. Alături de cei patru frați ai săi, Denis este crescut de tatăl lor și de bunică.
Copii curajoși și talentați, dar care se regăsesc în situații dificile.
Datorită generozității dumneavoastră, Florentina, Izabela, Valentina și Denis vor păși cu mai multă încredere în direcția visurilor lor.
Mulțumim, în mod special, artiștilor care au răspuns invitației noastre: Paul Simon Esperando, Vasilică Bordianu, Corul Mixt Dimitrios al Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”, Baba Novak & Son, Izabela Maria Preda, Călin Costache, Iuliana Dinu, Opera Alternativă, Saturday Seven, „Poeții Cetății”, Mvga Team-Latino Dance, Random Band.
Mulțumim voluntarilor implicaţi în coordonarea activităților creative:
•Cristina Nastasa – Atelier de jocuri interactive;
•Raluca Olariu – Atelier de creație cu lână fină;
•Cristian Munteanu – Atelier de olărit;
•Alexandra-Mariana Nicolaescu –
Tricotaj;
•Ana Consuela Bugalete – Pictură;
•Oana Gojgar – Quilling;
•Roxana-Andreea Stavăr – Atelier de confecționat brățări.
Mulțumim, de asemenea, Universității Ecologice din București pentru găzduire!
Tuturor persoanelor care au luat parte la acest minunat eveniment cu scop caritabil (parteneri, voluntari, donatori, participanți) le suntem recunoscători și le dorim să trăiască cât mai des bucuria binelui!

IMG_2759

IMG_3868

IMG_2423

Scenariu de Crăciun (Nr. 164/2018)

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, UncategorizedLasă un comentariu

logoPr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Mijloc de noiembrie. Aproape de casă, într-un soare neașteptat de blând pentru Brumar, la câțiva metri distanță, un om alunecat spre apusul vieții, precum astrul ce își gătea loc de odihnă, împingea un cărucior de copil. Ajuns în dreptul lui, și pentru că tocmai se oprise în dreptul unui tomberon, am avut ocazia să îl văd mai bine. Pentru că următoarele minute, cât am cumpărat ceva de la un magazin, mi-au permis să văd o scenă mai bogată, m-am gândit să v-o împărtășesc.
Omul împingea un cărucior, dar nu era niciun copil înăuntru. În micuțul vehicul se înghesuiau haine pentru diverse anotimpuri, plastice, cartoane și… un radio. Un ansamblu mișcător în culori de toamnă târzie, un călător discret pe lângă noi, un chip obosit pe care nu îl dorim ca interlocutor. Barbă albă, neîngrijită, haine largi, ponosite, încălțări chinuite, cum era și viața lui, probabil. Totuși, aparatul emitea, foarte tare, sunet de manele, într-un șocant dezacord cu imaginea deplorabilă a cetățeanului european din 2018 pe care îl urmăream. Contrastul a născut opinii diverse trecătorilor. Unul dintre cei din fața mea la rând a început să râdă cu un evident aer de superioritate. O voce feminină ascunsă vederii mele l-a fericit, zicând: Uite, vezi, n-are datorii, n-are grijă… Nu departe de această reacție a fost și bărbatul dintr-un cuplu interpus între cei ce stăteau la coadă și cel ce agrea intensele sunete orientale. Și care, între timp, cu mâinile îngrozitor de murdare, își rula o țigară din hârtie de ziar și tutun, probabil, luat de la chiștocuri aruncate din gurile care judecau spectacolul pe care îl oferea în drumurile sale imprevizibile.
Un boschetar? Un om de nimic? Un amărât? Nu știu, doar o frântură de viață. Indiferent ce facem, părerile celor din jur se îmbracă în diversitate și, de obicei, în răutate. Mi s-a părut curios că acel nespălat ce își purta casa cu el mereu putea atrage invidia cuiva. N-are griji… Da, nu are… Dar, nu cumva, noi alegem dimensiunea grijilor uneori? Izbiți de manele și de tacticoasa lipire a țigării, nu am reușit să ne gândim la ceasurile nopții de Crăciun când, poate, omul acela își căuta o scară de bloc în care să intre și să petreacă Nașterea Domnului cu bucățile de cozonac aruncate de noi în coșuri, cu o sticlă negolită de suc și un radio cu manele, dat la minim pentru a nu fi izgonit. Și câte povești, oare, nu le citim greșit?

Ce rău e să nu vezi!

Pe De Sf. Dumitru PoştăÎn Articole din Revista Dimitrios, Parintele, UncategorizedLasă un comentariu

rrrPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Mă întorceam de pe Dealul Patriarhiei spre Biserica „Sfântul Dumitru“, imediat după slujba hramului Catedralei Patriarhale. Pe podul peste Dâmbovița, aproape de Biserica „Sfântul Anton“, un nefericit își striga durerea. Dar cine să îl audă? Fiecare cu treaba lui, fiecare cu zgomotele sale, fiecare în drumul său. Am trecut pe lângă el nu doar pentru că nu prea obișnuiesc să dau bani pe stradă, ci și pentru că mă gândeam la orele care trecuseră, la tămâia bine-mirositoare din altarul de vară, la slujitorii și credincioșii veniți să îl cinstească pe Ocrotitorul Bucureștilor. La semafor, poate pentru că abandonasem mersul și preocuparea de a merge cât mai repede și cu privirea spre asfalt (o evitare a unor uitături neplăcute pe care le vedem constant pe lângă noi), l-am auzit pe bietul om: „e rău să nu vezi! E greu să nu vezi!“. Strigătul revenea în buclă, precum un disc rănit de timp și proastă utilizare. M-am întors spre el… să fi fost vreo 10 metri… tocmai primise o bancnotă. A început să o freamăte, ca și cum eu aș fi mângâiat o bucată de iarbă într-o zi de vară, cu un soare îngăduitor, pe o pajiște uitată de indiferență și răutate. O imagine inaccesibilă lui. Cum inaccesibil era și felul bancnotei, motiv pentru care o cerceta cu mâna stângă. Deja mă apropiasem și scena îmi era clară. Pe lângă orbire, exoftalmia accentua durerea pe care o resimțeai doar privindu-l. Căuta cerul și își plângea soarta: „E rău să nu vezi!“. Bancnota mea nu avea rolul să schimbe mai nimic în viața lui, nici el mai fericit, nici eu mai milostiv. Țipătul lui obosit a rămas însă impregnat în țesuturile tainice ale inimii. M-am gândit să vi le ofer. Nu pentru că am ști ce înseamnă nevederea, ci pentru că experiem zi de zi ne-vederea multor lucruri. Un semafor m-a oprit la trecerea de pietoni și lângă o gratuită lecție de viață. Mult mai scumpă decât bancnota mea sau a oricăruia din acea zi și din orice zi. Oare, câte se întâmplă pe lângă noi?
Ce putem face? Dacă îmi permiteți, o recomandare: să ne rugăm Bunului Părinte să ne lumineze mintea încât să vedem, să simțim și să conștientizăm nu doar răul pe care îl facem, ci și binele pe lângă care pășim dezbrăcați de sens.