Autor: Sf. Dumitru Poştă
Ce rău e să nu vezi!
Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar
Mă întorceam de pe Dealul Patriarhiei spre Biserica „Sfântul Dumitru“, imediat după slujba hramului Catedralei Patriarhale. Pe podul peste Dâmbovița, aproape de Biserica „Sfântul Anton“, un nefericit își striga durerea. Dar cine să îl audă? Fiecare cu treaba lui, fiecare cu zgomotele sale, fiecare în drumul său. Am trecut pe lângă el nu doar pentru că nu prea obișnuiesc să dau bani pe stradă, ci și pentru că mă gândeam la orele care trecuseră, la tămâia bine-mirositoare din altarul de vară, la slujitorii și credincioșii veniți să îl cinstească pe Ocrotitorul Bucureștilor. La semafor, poate pentru că abandonasem mersul și preocuparea de a merge cât mai repede și cu privirea spre asfalt (o evitare a unor uitături neplăcute pe care le vedem constant pe lângă noi), l-am auzit pe bietul om: „e rău să nu vezi! E greu să nu vezi!“. Strigătul revenea în buclă, precum un disc rănit de timp și proastă utilizare. M-am întors spre el… să fi fost vreo 10 metri… tocmai primise o bancnotă. A început să o freamăte, ca și cum eu aș fi mângâiat o bucată de iarbă într-o zi de vară, cu un soare îngăduitor, pe o pajiște uitată de indiferență și răutate. O imagine inaccesibilă lui. Cum inaccesibil era și felul bancnotei, motiv pentru care o cerceta cu mâna stângă. Deja mă apropiasem și scena îmi era clară. Pe lângă orbire, exoftalmia accentua durerea pe care o resimțeai doar privindu-l. Căuta cerul și își plângea soarta: „E rău să nu vezi!“. Bancnota mea nu avea rolul să schimbe mai nimic în viața lui, nici el mai fericit, nici eu mai milostiv. Țipătul lui obosit a rămas însă impregnat în țesuturile tainice ale inimii. M-am gândit să vi le ofer. Nu pentru că am ști ce înseamnă nevederea, ci pentru că experiem zi de zi ne-vederea multor lucruri. Un semafor m-a oprit la trecerea de pietoni și lângă o gratuită lecție de viață. Mult mai scumpă decât bancnota mea sau a oricăruia din acea zi și din orice zi. Oare, câte se întâmplă pe lângă noi?
Ce putem face? Dacă îmi permiteți, o recomandare: să ne rugăm Bunului Părinte să ne lumineze mintea încât să vedem, să simțim și să conștientizăm nu doar răul pe care îl facem, ci și binele pe lângă care pășim dezbrăcați de sens.
I Cronici (Nr. 163/2018)
Pentru prima dată, această carte a fost divizată de greci în secolul al II-lea î. Hr. I Cronici împreună cu II Cronici, inițial, formau o singură carte.
Text cheie:
„Cu toate acestea m-a ales Domnul Dumnezeul lui Israel din toata casa tatălui meu, ca să fiu rege peste Israel în veci, pentru că pe Iuda l-a ales El domn, iar din casa lui Iuda a ales casa tatălui meu și din casa tatălui meu și dintre fiii tatălui meu a binevoit a mă pune pe mine rege peste tot Israelul” (I Cronici 28, 4).
Cuvânt cheie: „dinastie” I Cronici scoate în evidență felul în care Dumnezeu stabilește dinastia veșnică a lui David, descriind realizările pozitive ale lui David atât în plan spiritual, cât și în plan militar.
Rezumat de o frază:
După o genealogie introductivă extinsă, autorul relatează modul în care David a domnit 40 de ani sub binecuvântarea lui Dumnezeu, fiind atent la cetatea Ierusalimului, la preoție și la pregătirile pentru construirea templului.
Autor și data:
Conform tradiției ebraice, autorul a fost Ezdra în jurul anului 450 î. Hr. Lucrarea a fost alcătuită după întoarcerea din exilul babilonian. Primii auditori au fost israeliții, după întoarcerea din exil.
Scop:
Pentru a înțelege scopul lucrării, din moment ce I Cronici este doar o jumătate din lucrarea inițială, trebuie să se ia în calcul și II Cronici. I Cronici răspunde la întrebări importante pentru israeliții care s-au întors după ani de zile din exil. Au trecut prin vremuri grele și dezamăgitoare. Încă se încadrează în planul lui Dumnezeu? Promisiunile lui Dumnezeu erau încă aplicabile sau valabile pentru ei? Mai mult, ce instituții religioase și politice erau importante? Și, în final, ce lecții din trecut trebuie să învețe pentru a nu mai repeta greșelile? Autorul arată că legământul veșnic al lui Dumnezeu realizat cu David încă are efect. Chiar dacă nu mai aveau un rege davidic pe tron, ei rămân poporul lui Dumnezeu și pot aștepta restaurarea monarhiei. Până la restaurarea monarhiei, ei pot îndeplini lucrurile pe care le-a cerut Dumnezeu: oferirea jertfei potrivite preotului potrivit în locul potrivit. Cu toate că David și Solomon sunt prezentați ca regi ideali, apostazia regilor următori este văzută ca principala cauză pentru exilul babilonian (II Cronici 36, 16).
Rezumat:
De la Adam la Zaharia, fiul lui Meselemia. Genealogia este prezentată pentru a arăta continuitatea planului lui Dumnezeu față de Israel (I Cronici cap. 1-9). Numele înșirate nu sunt nume sterile, ci arată locul lui Israel în planul lui Dumnezeu față de toată lumea.
Domnia lui David. Episodul morții lui Saul furnizează fundalul pentru domnia lui David (I Cronici 10, 1-13). Domnia lui David a fost glorioasă, iar vârful domniei sale a fost dat de aducerea Chivotului în Ierusalim (I Cronici 15, 1-19).
Pregătirile lui David pentru templu. Ultima secțiune redă pregătirile lui David pentru construirea templului (I Cronici 22, 1-19). [n.n. David și-a dorit să zidească templul lui Dumnezeu, dar acesta va fi construit ulterior de fiul său, Solomon, pentru că el a vărsat mult sânge și a purtat multe războaie (I Cronici 22, 8). Solomon a avut o domnie pașnică și, de aceea, a fost ales pentru a zidi templul].
Hristos în I Cronici:
Promisiunea mesianică a unui fiu de-al lui David care urma să domnească peste Israel ocupă locul central în I Cronici, capitolul 17. Liniile familiei regilor Israelului sunt urmărite încă din capitolul 3, arătând că Dumnezeu și-a păstrat promisiunea pentru a menține un fiu al lui David pentru a conduce Israelul chiar dacă au trecut prin toate greutățile exilului. Acest fiu al lui David este descris ca Fiul veșnic iubit de Dumnezeu ( I Cronici 17, 13).
Sursa: Ultimate Bible Guide, Holman Bible Publishers, Nahville, Tennessee, 2016.
Gânduri de la un muribund (Nr.162/2018)
Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR
Un coleg m-a rugat să merg degrabă să împărtășesc un muribund. În mai puțin de o oră, în jurul meu se aflau o colecție impresionantă de medicamente, textile pătate cu sânge, mirosuri nedeslușite și izul acela greu și dulceag, urât și perfid de moarte. În fața mea, pe pat, un domn care își camufla abdomenul chinuit de ciroză sub pături în carouri, așa cum îmi imaginam că este și plasa bolii din care nu poate ieși, în carouri mici, dese și imposibil de sfâșiat. Căzuse cu puțin mai devreme pe hol, iar ligheanul cu apă roșie-bordo de lângă scaunul meu mărturisea prospețimea momentului. Icoane pe pereți, Maica Domnului, Sfântul Andrei, lemn, hârtie, sticlă…Obiecte decorative, senzația de înghesuială, gândul că întrebările mele îl obosesc prea mult. E ceas târziu și omul se chinuie. Cuvintele îi ies greu, mult mai greu decât îi iese sufletul prin fiecare respirație dureroasă. Mă doare și pe mine privirea încețoșată, pata de sânge întărit pe care o mângâie cu mâna dreaptă, mărturisirea resemnată. Știe ce va urma.
Vă întrebați dacă e pregătit? Hm…Suntem vreodată pregătiți? Încep rânduiala și mă însoțește epuizat cu semnul Sfintei Cruci. Zicem împreună Tatăl nostru. Când îmi apropii lingurița de buzele sale, știu că misiunea mea s-a împlinit în acea seară. Închide ochii și primește cu evlavie Sfânta Euharistie. El va afla în curând cum și-a îndeplinit misiunea vieții. Își lasă capul pe partea ficatului ros de boală și în direcția crucifixului de lemn, care îi îmbrățișează lampa de pe noptieră, și rămâne în așteptare.
Pe drumul spre casă, scurta întâlnire mi-a prilejuit multe gânduri. Cât de sinceră este spovedania unui muribund! Cât de sintetică…! Și câte ai de învățat! Cel pe care îl asculți îți oferă, în esență, tot ce e mai important, tot ceea ce e lipsit de superficialitate, de impresii de moment și de stare. Nu mai bârfește, nu spovedește pe alții, nu se scuză, nu acuză, nu minte, nu ocolește adevărurile grele. Fără să rănesc discreția spovedaniei, vă împărtășesc două idei, pe care le găsesc extrem de utile. Cred că e cazul să reflectăm la ele. Vin din gura însângerată a unui om aflat în anticamera morții. De ce ni se întâmplă greutățile? Păcatele, multe păcate. Unde greșim? Suntem dezorganizați.
Am senzația că ne regăsim, întrucâtva, în cele două avertismente deghizate. Dar nu mai sunt la fel de sigur că vom avea toți prilejul întâlnirii sincere cu Hristos, chiar și pe patul de rămas-bun.
Invitație la atelier de creație (Nr. 162/2018)
Maria-Camelia BURICEA
În fiecare marți, de la ora 18:30, vom lucra la confecţionarea produselor pentru evenimentul caritabil din 10-11 noiembrie, „Arte pentru carte” – ediția a II-a.
Tricotăm, croșetăm, pictăm și dăruim speranță pentru patru copii pe care îi vom sprijini cu burse lunare în anul școlar 2018-2019.
Fii și tu alături de ei!
Participarea la atelierul de creație poate fi confirmată la numărul de telefon 0726564156 – Alexandra Nicolaescu.
Adresa: Splaiul Independenței nr. 2k, sc. B, et. 2, camera 6, sector 3, București (sediul Asociației Umanitare Tadeu)
Veste mare! (Nr.161/2018)
Nu sunt bucuriile mai mari când sunt nesperate, negândite, neimaginate? Nu așa s-a întâmplat în Duminica Învierii? Ei bine, este imposibil a descrie sentimentul de fericire simțit când am fost anunțat că Patriarhul României a oferit un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie parohiei noastre. Recunosc că nu am îndrăznit vreodată să cred că sfintele moaște ale ocrotitorului lăcașului din strada Franceză nr. 1 vor fi spre închinare aici. Nu aveam un plan sau vreo intenție în această privință; era ceva de domeniul iluzoriului, o ecuație ce implica atât de mulți factori și prea puține cunoștințe de dezlegare a ei.
Dumnezeu S-a milositivit de noi și ne-a arătat puterea Lui. Încă o dată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat grijă față de comunitatea noastră și a îndreptat fragmentul din trupul sfântului mare martir, sărbătorit pe 26 octombrie, către lăcașul din strada Franceză nr. 1. Sfintele moaște provin din tezaurul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Mediolanum (Milano), așa cum se poate constata din sigiliul metalic și documentul aferent, și au fost aduse de doamna Eliana Petria, căreia îi mulțumim foarte mult, gestul rămânând înscris în Cartea de Aur a parohiei noastre. Odorul a fost depus în racla de argint care adăpostește și părți din trupurile Sfinților Haralambie, Pantelimon, Nicanor și Antipa. Curând, vom începe demersurile confecționării unei racle dedicată Sfântului Dimitrie. Dacă vor fi sprijinitori ai acestui proiect, vom fi recunoscători.
Așadar, 2018 va însemna primul hram istoric în care vom putea să ne închinăm moaștelor patronului Tesalonicului, izbăvitorul de groaza cutremurului. Sperăm să fim într-un număr cât mai mare și să ne împărtășim bucuria unii altora.
Iubirea este bucuria de a face altora bucurie. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
PROGRESE ÎN LUCRĂRILE DE RESTAURARE (Nr.161/2018)
Bogdan NICOLAESCU
Cu ajutorul dumneavoastră, cititorii revistei noastre, cele două fronturi paralele pe care înaintează lucrările de restaurare ale Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” realizează progrese din ce în ce mai vizibile. Refacerea picturii interioare, intrată într-o ultimă fază, cea a restaurării picturii turlei bisericii, se realizează cu rapiditate – dar nu cu mai puțină grijă – pentru a fi gata înainte de 1 decembrie, ziua în care se va celebra Centenarul Marii Uniri. Ceva mai departe – dar nu departe de ochii lumii, grație fotografiilor primite din partea doamnei Sultana Ruxandra Polizu, căreia îi mulțumim pe această cale –, la laboratorul Iorux Restorations, restaurarea catapetesmei este și ea în plină desfășurare. Astfel, ornamentele a două dintre poalele iconostasului au fost finalizate de către sculptor și aduse înapoi la laborator, unde vor fi „supuse” următoarelor etape de restaurare: curățarea picturii și vernisarea (acoperirea cu un strat protector pe bază de rășini cu rol în protejarea și potențarea culorilor). Mulțumind încă o dată celor ce au contribuit la aceste realizări importante pentru Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” și comunitatea din jurul ei, reamintim că ajutorul oamenilor este în continuare esențial pentru ducerea la bun sfârșit a muncii începute.
Părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Parohia „Sfântul Dumitru-Poștă”, Paraclis Universitar, a primit o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Prețiosul dar a fost așezat spre închinare credincioșilor și reprezintă o imensă bucurie venită cu puțin înainte de hramul nostru istoric de pe 26 octombrie. Slavă lui Dumnezeu!
Vom mulțumi prin rugăciune vineri, 5 octombrie, de la 21.30, la Privegherea dedicată tuturor studenților, masteranzilor, doctoranzilor și dascălilor lor, pentru un an universitar luminos.
Să ne revedem cu bine!
Pace și bucurii!
Restaurarea catapetesmei (Nr. 160/2018)
Lucrările de restaurare a catapetesmei Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” continuă într-un ritm susținut. Doamna Sultana-Ruxandra Polizu, coordonatoarea echipei de restauratori, ne-a trimis mai multe fotografii (din care vă prezentăm și dumneavoastră câteva) ce surprind migala cu care se execută completările cu lemn ale părților care s-au deteriorat sau chiar au dispărut cu totul din elementele decorative ce împodobesc icoanele. Toate acestea au putut fi posibile și cu ajutorul primit din partea dumneavoastră, a celor ce iubesc acest locaș, ajutor de care Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” încă mai are nevoie, deoarece o finanțare constantă a operei de restaurare, care este o întreprindere de durată, este esențială.
Ca-n cer (Nr. 159/2018)
Pr. Paroh Mihai GOJGAR
Eram preot la Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie din București când am aflat că fiul unui venerabil slujitor al altarului suferă de cancer. Întâlnindu-l, l-am întrebat cum se simte copilul. Păi, tu nu știi cum se simt ei? Ca-n cer! Jocul de cuvinte m-a impresionat și, depășind uimirea de a vedea un om atât de puternic în fața propriei drame, m-am gândit în ce măsură cuvintele Sfinției sale exprimă starea reală.
Începând preoția într-un loc avid de moarte, acolo unde fiecare zi înseamnă o victorie, am surprins reacții diverse în fața bolii, căutări, frici, liniște, speranță. Peste toate, însă, o tăcută unanimitate, era dorința de a mai trăi. O oră, o zi, oricât. Nicio lecție nu a fost mai mare acolo, decât că toți oamenii ne dorim să stăm pe acest pământ cât mai mult. Pare un loc comun, un fapt știut de toți, nicidecum o descoperire. În contextul în care fiecare aniversare și onomastică presupune și un La mulți ani!, longevitatea se strecoară pe locul de frunte între țelurile noastre.
Și, atunci, de ce CA-N CER? Poate pentru că simțind în fiecare clipă ascuțișul sabiei deasupra noastră, timpul se valorifică altfel, se prețuiește diferit. Poate pentru că cerul nu permite superficialitatea și condamnabila larghețe de rătăcire a secundelor în tot felul de activități inutile, în lenevie, indecizii eterne și egoism.Și avem nevoie de o cruntă suferință să simțim cerul aproape? Trebuie să plângem ca să pricepem sensul vieții? Evident că nu. Și sperăm că alte răspunsuri folositoare veți afla și în acest număr al revistei Dimitrios.
Mai mult, ne-am bucura să fim împreună în seara Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, de la 21.30, pentru noaptea de rugăciune dedicată bolnavilor de cancer și tuturor celor care suferă cumplit. Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru sănătate, să o cerem pentru cei care pătimesc și să ne lumineze mintea pentru a ne folosi timpul cu înțelepciune.
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 